O mamă hrăneşte
copilul la sân. În mall. Aşezată pe un fotoliu din plastic. E româncă. Lumea
trece pe lângă ea, unii sunt uşor insistenţi cu privirea. Eu sunt
insistent la tabloul de ansamblu. Unora li se citeşte uimirea pe
chip, alţii vor doar să pară indiferenţi. O prietenă de-a femeii, în picioare,
îşi hrăneşte la rândul său copilul, dar cu biberonul. Am avut impresia că este
uşor invidioasă pe amica ei care îşi alăpta copilul din propriul corp. Şi avea
o oarecare tendinţă de a acoperi tabloul cu mama cu pruncul la sân.
Cu un an în urmă
am mai văzut acelaşi tablou, cu decorul schimbat, în parc. Oamenii s-au
comportat şi atunci firesc faţă de această necesitate a semenului lor. Pur şi simplu,
sânii femeii care alăptează şi-au pierdut calitatea sexuală în ochii
spectatorilor.
De multe ori mi
s-a întâmplat să întâlnesc pe străzi bărbaţi care urinau, langa un copac, un
stâlp, un gard. De absolut fiecare dată am observat că oamenii fie au ocolit
zona fie au întors privirea, dezgustaţi de tabloul apărut din senin. Oamenii
nu s-au mai comportat firesc faţă de această necesitate a semenului lor. Pur şi
simplu, penisul bărbatului care urinează devine un monstru al sexualităţii, al
obscenităţii şi decadenţei.
De foarte multe
ori, la mare, pe plajă am văzut femei cu sânii dezgoliţi de vreun val sau pur
si simplu de o mişcare a corpului. Şi stăteau, şi stăteau şi stăteau aşa până
la vreo cinci minute. După care brusc, cu o mişcare ruşinată trăgeau sutienul
la loc. De fiecare dată m-am întrebat, cum dracu e posibil să rămâi dezvelit în
părţile intime şi să nu simţi? Adică, e posbil ca un bărbat să umble cu
ştromeleagul în vânt şi să nu simtă briza? Există vreo diferenţă între pielea
sâinilor femeilor şi cea care acoperă organul masculin? E oare posibil ca
epiderma femeilor să fie mai puţin sensibilă? În plus, o femeie are sânii mult
mai aproape de raza vizuală decât un bărbat burtos are organul.