Filosofia ocaziei speciale şi a foliei de aluminiu de pe aragaz



De ce păstrăm anumite haine sau chiar încălţăminte pentru “ocazii speciale”? Care sunt ocaziile speciale pentru care nu purtăm cămăşi, pantaloni, rochii sau fustiţe? De ce există termenul de “haine de ocazii”? Şi nu mă refer la hainele aşa-zis “de fripturi”, cu trenă, cu paiete sau jobene şi papioane, cu care ne fandosim pe la vreo nuntă la cort. Nu, hainele de zi cu zi.

Cine nu are o pereche de blugi “mai bună”, aia pe care o ţine pentru când... Când ce? Ce se întâmplă în ziua în care îmbrăcăm perechea de blugi “de ocazie”. Poate cineva să îşi amintească evenimentul marcant pentru care a ales să scoată din dulap o piesă vestimentară ţinută mai în spate? Nu.

Şi cu toate astea, într-o zi îţi zici: “La dracu, n-am mai purtat pantalonii ăştia de mult”, hai să-i iau la serviciu. Îi scoţi, eşti mulţumit de felul în care s-au păstrat, apoi îi îmbraci. Şi atunci apar mai multe probleme: fie te strâng, pentru că în cei câţiva ani de când i-ai achiziţionat ai acumulat şi câţiva centrimetri în talie, fie îţi sunt largi, puţin probabil, fie pur si simplu îi dezbraci repede pentru că oglinda îţi spune că ar putea fi pantalonii înaintaşilor tăi, după croială. 

În cazul încălţărilor, îţi dai seama că botul de raţă nu mai e la modă de vreo 10 ani. Şi dacă rişşti şi îi încalţi, te vezi atât de penibil, încât toată ziua, chiar dacă nimeni nu observă ciudaţii tăi pantofi cu bot de raţă, tu transpiri continuu, uitându-te doar în jos la lopeţile tale de picioare. 

Şi atunci, pantalonii “cei buni”, rochia, geaca sau pantofii tăi cei buni se întorc din nou în dulap, unde vor mai zăcea încă vreo trei-patru ani, fără calitatea de “haină de ocazie” pe care o aveau în mintea ta. După care, într-o zi, când vrei să faci curat la haine, îţi e uşor jenă de faptul că acele haine le-ai considerat odată “bune”, eşti sigur că nu o să mai îmbraci vreodată acel lucru şi, cum cunoşti pe cine care cunoaşte pe altcineva care are nişte rude mai sărace undeva pe lângă Dorohoi, le pui într-un sac şi le dai. Asta este singura ocazie specială a hainelor "de ocazie".

Cam în aceeaşi categorie se înscrie şi folia de aluminiu întinsă atent pe aragaz. Ai un aragaz, nou, vechi, nu contează, e un aragaz curat. De acord, dar de ce pui folie de aluminiu peste el? Un aragaz este făcut să găteşti şi invariabil se va murdări – sare mămăliga când amesteci în ea sau îţi dă cafeaua în foc. Sau sare uleiul încins când prăjeşti hamsiile pe care le vei înfuleca în cel mai hulpav mod cu putinţă, asezonate bineînţeles cu “mujdei de usturoi”. Asta chiar dacă a doua zi, la nunta la cort la care “trebuie să te duci pentru că şi ei au fost la tine”, fumezi trabuc şi bei un pahar de “scotch on the rocks”, şi nimeni nu va bănui modul în care te-ai “porcit” ieri, pentru că eşti îmbrăcat în hainele alea bune “de fripturi”.

La ce bun un aragaz curat, dacă el este curat pe sub folia de aluminiu? La ce bun să ai “haine bune”, dacă ele sunt în dulap? Aragazul, ca şi omul, chiar dacă posedă patru “ochi”, are şi el o viaţă. Şi dacă trăieşti, asta e cu adevărat o ocazie specială. Fără ghilimele.

Niciun comentariu:

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...