Gama controverselor e strâmtă

descopăr cu surprindere că mai sunt oameni intrigaţi de ceea ce se întâmplă în ţară. şi mă refer la shmeny. pune pasiune, se revoltă.eu sunt resemnat. cum nu cred că e va mai găsi unul precum carol I să-şi lase el avuţiile prin alte părţi şi să vină cu căruţa să ne scoată din noroi, sunt resemnat. asta e. asist ca la un spectacol la tot.
în aceeaşi zi, total întamplător, gândul meu bun mă duce pe net să citesc un text. acu' o să ziceţi că mă dau eu deştept sau că-mi place să mă dau. cu riscul ăsta copiez aici textul apărut în (da, mă dau şi eu deştept) Dilema Veche, la 1 septembrie 2006, sub semnătura lui Ion Vianu:

Cea mai frumoasă ţară

Am crezut, foarte multă vreme, că România e cea mai frumoasă ţară. Şi cînd trăiam aici, şi mai apoi, cînd am ajuns în exil. Chiar aşa era - frumoasă. Mă întorc în locuri pe care le iubeam, sînt dezamăgit. Prea multe rîpi, prundişuri imense, coaste de munte golaşe, gunoaie (care se autoaprind). Nostalgia mea pentru România copilăriei a rămas neatinsă. S-a schimbat însă natura românească. La fiecare ploaie se mai surpă un drum, mai dispare un sat. Ţara o ia la vale. În peisaj, peste tot, fabrici închise te privesc chiorîş, cu ochii întunecaţi ai ferestrelor sparte. În Bucureşti sînt prea multe maidane, de te plimbi te latră cîinii, nu totdeauna din curţi. Oraşele sînt cam părăginite. Casele vechi încep să fie restaurate; cele noi - vorba unui arhitect: la o mie găseşti şi una frumoasă. Am trăit cu convingerea că nu numai veşnicia, şi bunul-gust s-a născut la sat. Nu m-am înşelat, dacă merg la Muzeul Ţăranului sau al Satului, am dovada. Dar nu ştiu cum se face că s-a pierdut simţul estetic, mai ales în oraşe. Ce e nou e strident, materialele sînt de doi bani, formele - pocite, există un fel de oroare de simetrie. Domină linii oblice, surplombe borţoase. Casele sînt prea mari, cu turnuleţe (nu de palatele rome vorbesc!). Parcă singura preocupare a celor ce clădesc e să-ţi dea în cap cu bogăţia lor. Totuşi vin şi ei de la ţară. Sînt prima, a doua generaţie, la ei acasă au văzut un pic de potriveală între lucruri. O tindă, o prispă. O anumită măsură. Unde e gustul? - A dispărut, sămînţa lui e de negăsit. În fine, greu de găsit. Mă plimb, şi cam asta constat. Mai sînt oaze de frumuseţe, cîte un parc, o mănăstire. Un muzeu. Rare sînt astea! Oaze.
Nu ştiu cum mi-a venit termenul ăsta, de undeva din inconştient: postceauşismul multilateral dezvoltat. O angoasă, fără Europa nu putem, cu ea n-o să mai avem dreptul la mito... în fine.
Vrem în Europa cum voia Ionel Brătianu Ardealul fără ardeleni.
Toată lumea e anticomunistă. Bun. Dar nu regăsesc politeţea omului occidental, gustul pentru pluralitate. Gama controverselor e strîmtă. Uneori, mi se pare că trăim o situaţie paradoxală, chiar fantastică: ceauşismul anticeauşist. Apar cărţi. Există poeţi, romancieri. Se publică ediţii complete (Freud, Jung, Biblia septuaginta). Dar, în genere, ducem lipsă de proiecte mari. O să avem o reţea de autostrăzi, în secolul următor. Emigraţia: e un drept, un cîştig adevărat că poţi să pleci fără să "fugi", fără să te rupi definitiv, îţi laşi o şansă.
Cîţi or să revină?
Bărbaţii: au maşini 4x4. S-a schimbat tipul omenesc. Nişte tipi cu feţe rotunde, cefe groase. Burtoşi, la treizeci de ani. Trăire bizară, deunăzi, într-un magazin: erau doi cumpărători, plus doi vînzători. Semănau între ei ca picăturile de apă. Eu pe ăştia nu-i ştiam. Totuşi nu cred că sînt extratereştri. Femeile sînt bine. Parcă s-a refugiat în ele o anumită demnitate, vorbesc cu un fel de calm, sînt subţiri, puţin triste, puţin cercănate. Mă prind că visez la o lume de femei.

da, se pare că în dilemele astea deştepte nu scriu numai lingăi. mi-a plăcut să descopăr asta. ce înseamnă să ai prejudecăţi...

Chefi de net

Bă, dar nu mai pot frate. Pe unde întorc capul pe net, pe unde mai hălăduiesc, la 2, 5 , 25 de pagini trebe musai să dau de un chef. Mă nu-i mai înghiţ. Ultima modă în materie de fiţăreală ieftină e să te faci chef. Îţi pui cuşmă d’aia în cap, împreunezi mâinile la pept, iei o mină de dăştept (adică frăţică io sunt chef nu bucătar) şi te lansezi pe fb. Musai vin muşterii ca muştele la căcat. Căcălău, cum s-ar zice. Te umpli de caşcarabeţi.

Musai ca să te faci chef, tre să ştii engleză. Musai. Musaca e mousaka, tot ce foloseşti tu e food, trebuie să-i înveţi trickuri în bucătărie pe alţii, să fii dăştept bă, ce tura-vura. Să iasă de pe peretele tău de pe fb că eşti şi dăştept şi frumos şi pasionat de food.

Tot musai tre să ai o diplomă ceva în chefăreală. Tre’ să găseşti tu pe vreunul să-ţi certifice calităţile. Nu găseşti? Dă bă un sărci pă gugăl, că ştii engleză, găseşti o asociaţie de chefi de prin Congo şi zici că faci parte din organizaţia ălora. Cine dreac verifică?

Tot musai la tine pe perete pe reţeaua ta de socializare favorită tre’ să pui poze frate. Poze mişto cu haleală d’aia deşteaptă de faci tu. Musai îţi iei aparat de cel puţin o mie de coco, îl pui pe auto şi faci click când mai pui puţină făină, apoi un pahar de apă, o ceapă... şi tot aşa. Trebuie să-i înveţi pe oameni să gătească mă, ce dreac, tu eşti chef mărinimos. Tot aici pari preocupat de dietă, de mâncatul sănătos, de food styling, greutăţi tată, greutăţi.
Aşa, mai departe, cum faci tu trafic mare devii cunoscut şi tot aşa, urmează pasul cel mai important, renunţi la tot ce faci tu zilnic, renunţi la trafalet, la mincioc, la greblă sau la tastatură şi te dedici întru totul meseriei de chef. Toţi te vor aplauda. Acum trebuie să-i mai ţii un pic în priză. Le spui că e doar o pasiune de-a ta, că tu faci asta doar de amorul artei, că bucătăreala e o artă, că aşa şi pe dincolo. Unii vor dori să mănânce ceva din ce chefuieşti tu. Iei trei prieteni şi le zici să te aplaude când bucătăreşti. Îi pui pe fb. Creşte neliniştea în rândul fanilor. Ei, acu a venit momentul maxim, anunţi că îţi faci cârciumă, mă rog, în stilul ăla, food bla bla bla bla, nu trebuie să te mai învăţ eu. Iei credit de la bancă, dai o spoială într-o casă, pui 5 mese, iei o fată să debaraseze, clienţii vin de pe reţeaua de socializare şi gata frate. În curând îl umileşti pe Murdoch la caşcaval.

Pariu că mulţi nu ştiu să facă o mămăligă?

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...