Firea-i a dracu de Adminitraţie Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, instituţie în subordinea Primăriei Capitalei. Are un număr de 677 de angajaţi, Bă!!! 677 de angajaţi, vă daţi seama? Şi au 11 parcuri în administrare. Dacă ar ieşi ăştia în parc, ar reveni câte 61 de angajaţi în fiecare parc. Ar trebui să arate toate ca grădinile de la Schonbrunn. Dar are 37 de posturi de conducere. Treizecişişaptemazărfacăr de bossulici. Chiar şi aşa mai rămân 640.

Pe site la ei, http://www.alpa.ro/,  am găsit că s-ar ocupa printre altele şi de băile publice. Băi publice? A mai văzut cineva în capitală băi publice? Că ei au trecut una în tabel pe care o ştiu şi eu, Baia Mărgeanului, desfiinţată de vreo 20 de ani, şi pe al cărui loc fiinţează, da, un Mega Image. Dar ei au grijă de Baia Mărgeanului.

Cică ar mai avea în grijă aceşti 677 de angajaţi plătiţi de mine şi de tine, asta după ce mai rămâne după ce plătim salariile fabuloase de la Clubul Sportiv Municipal Bucureşti, de care suntem foarte mândriiiii  (cu i fără număr) pentru performanţele deosebite de care ne doare în cur, şi de 5 WC-uri publice. În Drumul Taberei, Baba Novac, Piaţa Romană, Vasile Pârvan şi Spaiul Independenţei. Eu nu cred că mai există niciun WC public. Eu în afară de ăla din pasaj de la Universitate şi putiferele ecologice nu ştiu unde te-ai putea în Bucureşti.

Şi mai au grijă şi de baza sportivă din Bulevardul Basarabia 37-39, căzătura aia din spatele Institutului Naţional de Medicină Sportivă, pe care trebuie să plăteţi ca să poţi alerga, doar în anumite intervale orare. Mai exact atunci când se îngrămădesc 300 de oameni pe o pistă de 400 de metri şi respiri expriaţia celui din faţa ta. Acolo, pe Basarabia 37-39, funcţionează şi un bistro cu acelaşi nume, că nu-i aşa, de ce să nu mănâncă şi gura lor ceva.

Dar ceva funcţionează, Baza de Agrement Hipic Toboc, de a cărei existenţă habar nu aveam. Nu ştiu acum cât are grijă ALPAB cât voluntarii implicaţi în ocrotirea cailor fără stăpân, dar mi se pare o chestie mişto. Despre asta vorbesc - http://www.steaua-sperantei.ro/

Acum, serios vorbind, oamenii au atribuţiuni, cel puţin pe hârtie, să-şi pună şi în cap. Câte fac? Se vede dacă te uiţi când intri într-un parc sau dacă te taie vreo necesitate prin Bucureşti. Bă, eu înţeleg, aveţi treabă multă şi nu aveţi timp nici să aprindeţi cele 5998 de becuri de pe stâlpii clasici de iluminat din Parcul Tineretului, iar ceilalţi 7993 de stâlpi cu lumină provenită din energie verde, de la soare, pe care voi aţi tocat şdămilioane nu mai funcţionează. Dar eu vă doresc dăcât atât:
- să aveţi parte de lumină pe lumea ailaltă aşa cum am eu când alerg seara
- să vedeţi în viaţa asta cum văd eu folosindu-mă de lanterna chinezească a fiică-mi
- să vi se stingă lumânările de la căpătâi cum se sting singurele două becuri din parc când mă apropii eu de ele
- să aveţi parte de energie atât cât consumă becurile alea


Firea-ţ ai dreacu cu administrarea voastră. 

Cultura protestului la români şi chipul lui Jaba

Acum câţiva ani eram de-a dreptul revoltat în urma unei afirmaţii a istoricului cu scriitură tabloidă Lucian Boia. Spunea el că românii nu au cultura rezistenţei şi mi s-a părut nedrept faţă de o femeie simplă pe care am văzut-o cu mulţi ani în urmă la Memorialul Durerii, pe TVR, Elisabeta Rizea. Ce faci cu oameni ca Elisabeta Rizea, care nu încap în paginile cărţii “Cum s-a românizat România”? Un volum interesant de altfel, care ar putea fi considerat continuarea cu iz statistic a contestatei cărţi a lui Neagu Djuvara, “Thocomerius - Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Țării Românești”.

Şi acum cred la fel, Boia a greşit grav. Dintre toate metehnele poporului român, una care nu i se poate imputa este absenţa spiritului rezistenţei. Că au luptat în munţi, în cete mici, împotriva romanilor, (asta fără a aduce elogii nemăsurate tendinţelor dacologice actuale), că au luptat, tot în Carpaţi (poate cel mai consecvent aliat al nostru), împotriva otomanilor, că au menţinut spiritul speranţei viu prin emisiunile de la Europa Liberă în perioada comunistă, românii au demonstrat că au cultura rezistenţei.

Ceea ce a lipsit României de-a lungul istoriei a fost însă cultura protestului, a revoltei la nivel de masă, acea forţă capabilă să urnească ţara spre înainte. Asta probabil şi pentru că de la Thocomerius încoace, şi poate chiar şi înaintea lui, fără a generaliza la nivelul Ţărilor Române, nu am avut conducători capabili să mobilizeze mase mari de oameni spre progres, cu excepţia unuia – Carol I. Dar noi am fost reprezentaţi la nivel de rezistenţă de o mână de partizani, care nu au avut însă puterea de schimba ceva, amestecându-şi menirea cu a lui Don Quijote.

În epoca modernă (oare?) luptele partizanilor s-au mutat în munţii Facebook-ului, acolo de unde tăria aerului înălţimilor i-a ameţit pe unii, delirând - “Oprea e vinovat pentru moartea poliţistului Gigină”. Nu, nu. Nu Oprea este vinovat de moartea poliţistului şi asta o poate spune orice moticiclist normal la cap, care nu se suie pe două roţi pe timp de ploaie. Deşi aş fi vrut să descopăr argumentele acuzării într-un posibil proces în care Oprea ar fi acuzat de ucidere din culpă.

Oprea are o vină infinit mai mare, la care din păcate suntem toţi părtaşi. Oprea are vina de a fi condus o ţară în care poliţistul nu a putut să spună nu deschiderii coloanei oficiale, în cazul în care i s-a cerut aşa ceva. Iar absenţa culturii protestului, a revoltei la nivel de masă, din identitatea noastră naţională, aia care a făcut de-a lungul vremurilor să facă să dispară practic noţiunea de sindicat, de apărare a drepturilor cetăţenilor, de a spune ceea ce ţi se pare nedrept, de a accepta condiţii de lucru inumane, de a închide ochii la toate furturile şi îmbogăţirea celor care conduc România, l-a omorât pe poliţist. Aşa cum delăsarea noastră şi acceptarea paharnicului lui Miron Cozma drept conducător al nostru a stat la baza morţii multor tineri, copii, bătrâni. Iar pericolul pândeşte în continuare. Pentru că un cutremur ca ăla din Italia de acum ceva timp ar produce probabil în România înzecit mai multe victime. Iar problema lui Oprea ar fi uitată imediat, deşi abia atunci ar avea o vină reală. Sau poate pentru că “în cazul unei forţe majore, jumătate dintre copiii noştri, dacă ar fi obligaţi să alerge un kilometru, ar muri în urma unui atac de cord”, aşa cum am auzit ieri vorbindu-se la o dezbatere referitoare la dezvoltarea sportului.

Noi toţi, ca neam, suntem vinovaţi de moartea poliţistului şi a sutelor de oameni care mor în accidente rutiere cauzate de absenţa unor drumuri practicabile, pe care îi igorăm pentru că ni s-a inoculat la nivel inconştient noţiunea de “victime colaterale”. Noi suntem vinovaţi că ne-am uitat degeaba la Memorialul Durerii, că n-am învăţat nimic de la Elisabeta Rizea, că nu le vorbim copiilor despre eroii noştri, puţini câţi sunt, că ne e ruşine să mai folosim cuvântul “patriotism”, vulgarizat la maximum de cei pe care-i acceptăm drept conducătorii noştri. Şi asta pentru că poporul român nu are cultura protestului, a revoltei la nivel de masă. Iar cei care puteau fi un exemplu, suporterii, nu mai există.


Dacă noi toţi am putea să ne privim într-o oglindă gigantică am vedea, hîdă, figura lui Jaba the Hutt. 

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...