Elisabeta Lipă faţă cu reacţiunea parlamentară


BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - O audiere a unui viitor ministru de către Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport pare la prima vedere o chestiune scrupuloasă. Dar practica demonstrează că o fostă campioană olimpică, Elisabeta Lipă, poate câştiga întrecerea la "multe bărci distanţă", în pofida reacţiunii parlamentare.
Casa Poporului pare la fel de rece oricâte suflante industriale de aer cald ar înghiţi. La poartă, angajatul e taciturn, cu o privire pe sub sprâncene. Nu mişcă nici măcar un muşchi când dai "Bună seara". E interesat doar de uzura şi valabilitatea legitimaţiei de presă. Deşi pare în regulă, se răzgândeşte şi cere totuşi buletinul. Nici la "mulţumesc"-ul primit după înmânarea legitimaţiei de acces nu răspunde. Poate o fi de la mirosul aproape insuportabil de canalizare în care este obligat să muncească?
Primul hop e trecut, urmează controlul efectuat de SPP. Dacă pui pe bandă toate telefoanele şi aparatele electronice, filtrul nu mai piuie nici la catarama curelei. Pare un detector destul de inteligent astfel încât să recunoască şi să deosebească obiectele metalice periculoase de celelalte. Mai are însă unele probleme la capsele de geacă, precum ale colegului ziarist din faţa ta.
Holurile sunt lungi şi par identice, la orice etaj te-ai afla. Te poţi ghida după tablouri, acolo unde sunt. Ca să foloseşti butoanele lifturilor ţi-ar trebui o hartă şi un manual de utilizare. Până la etajul trei nu ai timp să ghiceşti cam ce ar însemna S1, P1, PM sau chiar S2 şi nu le poţi aranja pe o scară imaginară.
Sala unde au loc dezbaterile din Comisia pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport pare dosită. Trebuie se faci de mai multe ori dreapta. Sau stânga, depinde de unde vii. Urci şi cobori imediat câteva trepe precum în castelele medievale. E un miros greu, de ţigări şi de deodorant de cameră. Totul e aranjat, o canapea şi două fotolii, un taburet, o măsuţă cu două scaune. Peste tot scrumiere grele, din "cristal" provenit probabil din Republica Socialistă România. Doar câteva fotolii şi scaune sunt puse alandala, cu fundul în sus, la intrarea pe holul care duce spre sală.
E 19.45 aproape. Încep să vină parlamentarii. Întâi soseşte o doamnă, foarte vorbăreaţă, care fumează mult. Şi care nu-şi găseşte bricheta nici după ce răstoarnă la propriu pe canapeaua din hol aproape toată geanta plină cu nimicuri. Era ultimul obiect. Se miră şi nu se miră de faptul că e prima sosită, deşi mai sunt 10 minute până la începerea şedinţei: "Aşa e la români, punctulitatea îşi spune cuvântul". Apoi devine aproape revoluţionară şi povesteşte cum nu va vota Guvernul lui Cioloş, aşa de dragul opoziţiei, pentru că prea e votat de toţi colegii dumneai: "Nici Guvernul Ponta nu a fost votat într-un număr atât de mare". La audieri, după aproximativ o jumătate de oră, avea să precizeze că era hotărâtă să nu voteze, dar, fiind vorba de doamna Lipă, va merge pe încredere.
Elisabeta Lipă ajunge la timp, e zâmbitoare, îmbrăcată în negru și pare să nu fie intimidată de parlamentari sau de Casa Poporului. Se aşază la locul indicat cu câteva coli A4 scrise. Preşedintele de şedinţă, Ecaterina Andronescu, le cere celor doi viitori miniştri, Elisabeta Lipă, la Tineret şi Sport, şi Adrian Curaj, la Educație, să fie succinţi în prezentarea programelor şi își roagă colegii să nu abuzeze de interpelări, având în vedere ora înaintată. Lipă primeşte 10 minute. Şi se încadrează. Le vorbeşte parlamentarilor despre medaliile obţinute de-a lungul timpului, despre activitatea sa de după ce şi-a întrerupt activitatea sportivă. Vorbeşte deschis şi spune că sportul trece printr-o perioada grea, că avem doar 27 de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de Rio, faţă de "peste o sută, câţi erau pe vremea mea". Pare la fel de sinceră şi deloc lipsită de fair-play când afirmă că va continua programele începute de predecesoarea sa, Gabriela Szabo. Foarte puţine cuvinte însă despre tineret în discursul său, ceea ce avea să declanşeze un adevărat val de nemulţumiri în rândul parlamentarilor.
Printre cei care au luat cuvântul, un deputat este nemulţumit de programul prezentat de Lipă: "Cu tot respectul, dar doamna ministru desemnat ne-a vorbit doar despre programe. Ce programe face? Apreciez, dar nu spune mai nimic. E ca un fel de «să fie bine, ca să nu fie rău»". Parlamentarul este ironic şi face aluzie în ultima parte la o declaraţie a fostului mare fotbalist Gheorghe Hagi, pe care se pare că o cunoaşte şi Lipă şi ceilalţi senatori şi deputaţi, după murmurul care se creează în sală. Fostul mare tenismen Ilie Năstase, senator acum, trage o concluzie încă de la început: "În 11 luni oricum nu poate face nimic".
Un alt parlamentar, destul de vocal, cere, printre laudele generale, să i se spună dacă şi câţi bani va aloca viitorul ministru sporturilor mai puţin cunoscute, cum ar fi hipismul. "E un sport deosebit", mai spune iubitorul de cai. Un coleg de Parlament a ţinut morţiş să o informeze pe viitoarea ocupantă a fotoliului de ministru la sport că România este multiplă campioană europeană la un sport "foarte frumos" - minifotbalul. Admirator probabil al preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Federaţiei Europene de Minifotbal, parlamentarul a informat-o pe Lipă că sportul nerecunoscut de FIFA şi UEFA are totuşi o federaţie şi în România.
"I-am reproşat doamnei viitor ministru că dacă nu ar fi intrat în politică nu şi-ar fi demonetizat valoarea demonstrată ca sportivă", îşi începe discursul un alt parlamentar, dar este întrerupt de un coleg. "Vă rog frumos, dar este timpul meu şi îl folosesc cum vreau. Ce, eu v-am întrerupt când aţi vorbit? Aşa... De unde, doamnă, atâta modestie? De ce nu ne-aţi spus, doamnă, câte zeci, poate sute de medalii aţi câştigat în carieră? Să ştiţi că această modestie nu este bună. Cum aţi reuşit, doamnă, o astfel de performanţă, venind tocmai de acolo de unde se agaţă harta în cui?". Asistenţa mustăceşte uşor. Ministrul propus răspunde întrebării, spunând în glumă că în niciun caz nu a venit cu "pluta pe Siret".
Nici înotul nu este ocolit, un domn parlamentar ţinând cu tot dinadinsul să informeze audienţa că a participat de curând la un concurs de amatori.
Dintre răspunsurile date de Elisabeta Lipă, de departe cel mai dezarmant a fost cel legat de lipsa programelor pentru tineret. Fosta campioană a afirmat că este gata să organizeze competiţii sportive pentru tineret şi să selecteze pe cei mai buni dintre ei pentru sportul de performanţă.
Audierile se încheie după aproximativ 45 de minute, dar şedinţa continuă. Ecaterina Andronescu le propune colegilor să fie audiat şi ministrul propus la Educație, Adrian Curaj şi apoi să se treacă la vot. Ilie Năstase e nemulţumit, se grăbeşte. Spune că lasă cele "două voturi", având în vedere că e vorba despre Elisabeta Lipă, şi pleacă.
Urmează o lungă şedinţă de audiere, dublă ca durată, a lui Adrian Curaj. Deputaţii şi senatorii se plictisesc. Pe rând ies să fumeze. În scurt timp, pe hol pluteşte un nor gros de fum. Un deputat tânăr vorbeşte la telefon într-un limbaj de cartier, alţi doi trag aprig din tigarete. "Dom’le, Lipă e la cel mai înalt nivel. Cum să-ţi zic, nu ştiu dacă ştii, dar doamna Lipă ( viitorul ministru se apropiase de cei doi şi asista la discuţie) este cea mai bună canotoare din lume", afirmă unul dintre ei. Lipă intervine povestind episodul: "Da, când m-au sunat cei de la federația internațională să-mi spună că am fost desemnată cea mai bună canotoare de după război, nu înţelegeam despre ce e vorba". Parlamentarul continuă: "Doamna Lipă, cum îţi spuneam, e la un alt nivel, e ca Nadia, ca Ilie Năstase".
După două ore şi ceva de audieri pentru cei doi miniştri propuși urmează votul. "Cine este pentru avizarea doamnei Lipă?", se aude vocea Ecaterinei Andronescu. "Împotrivă? Abţineri?". Nicio mână ridicată la ultimele două întrebări. Elisabeta Lipă, marea canotoare a României, a fost votată în unanimitate de membrii Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport. Trece şi Adrian Curaj la Educaţie, cu aceeaşi unanimitate, motiv pentru un parlamentar să îi ureze viitorului ministru: "Domnule ministru, ce să vă spun, vă urez mult curaj".

De ce sau pentru cat a promovat GSP Gala Bute? Sau nu a promovat-o?



A facut ravagii materialul publicat de Tolontan, cel cu "cat costa doi blogari", care si iti lasa intrebarea cat ar fi costat celelalte “institutii de presa”. Bun, desi nu vreau sa ma gandesc la sursele binevoitoare si daca ar fi avut interese. Dar material bun, asa cum in ultima perioada au fost si textele pe subiectul colectiv. A ajuns Tolontan sa fie singurul ziarist ( nu mai inghit cuvantul jurnalist, imi provoaca stari de voma) care sa se gandeasca la posibilitatea ca pompierii sa poarte o vina. Trist. Pentru ceea ce a ramas din presa. Dar altceva voiam sa zic – imi aduceam eu aminte ca ziarul GSP al lui Tolontan a si promovat Gala Bute. Asiduu. Ce am gasit in arhiva ziarului mi-a demonstrat ca nu stau chiar atat de prost la capitolul memorie pe cat banuiam eu.

29 aprilie2010, ziarul da lovitura cu o superexclusivitate: Bute s-ar putea sa boxeze in tara. Obreja susţine însă că "fără ajutorul autorităţilor n-am reuşi să organizăm gala. Am însă promisiuni de la preşedintele Traian Băsescu şi de  la Emil Boc, primul ministru, că vom fi ajutaţi financiar. E vorba de imaginea României". Ia auzi una, sau doua. Promisiuni de la Traian Basescu?

Pe 13 aprilie 2011, la un an distanta aproape, comentariu “gala profesionista cu bani de la statul amator” – ohhh, s-a trezit monstrul deontologelii. Bun. Dar ulterior apare si un interviu. Nu, nu e drept la replica, e interviu :) Se specifica in text.

Pe 19 mai, acelasi an, macazul se schimba si se titreaza mare “Hai să-l susţii pe Bute! » Bilete ieftine. Pai cum, ziarul promova un eveniment suspect? Ba esti nebun? Ba esti prost?

Pe 1 iunie, ziarul ne anunta cu surle si trambite cine va suna goarna la Romexpo - Cel mai cunoscut ringannouncer din lume, Michael Buffer. Material care poate intra lejer la capitolul elenau@yahoo.com : “Tudor, bagam si noi o promovare in gsp cu gala aia? Vin oamenii la gala sau nu vin?” Mai sunt numeroase alte materiale cu pretul biletelor, scazut evident si tot asa, n-are rost sa umplu foaia.

Pe 8 iunie, Mirela Neag vine cu intrebari. Pertinente.

Pe 12 iunie insa, ziarul promoveaza din nou marele eveniment. Cu magazine, site-uri, toate locurile unde oamenii gaseau bilete. PR?

Pe 15 iunie, prietenul ziarului, Obreja, anunta ca e bataie pe bilete. Bataie, bataie :) Rudel Obreja la Radio GSP: "Este o nebunie şi o presiune uriaşă cu cererea de bilete la meciul lui Lucian Bute!"

A doua zi, iar Obreja. Tot cu biletele, tot la Gala Bute, toate amanuntele. Nici daca era ziarul Ele, asta...lui Obreja, nu incapeaua atatea amanunte care sa atraga oamenii la marele meci.

Pe 17 iunie ziarul isi intreaba cititorii intr-un mod cat se poate de quality-tabloid Mergi la meciul lui Bute? Iată programul galei "Campion pentru România"! Ca poate nu mergi si poate te mai gandesti si poate mergi totusi...

Eeee, pe 21 iunie si 22 iunie doua materiale frumoase – primul un copy-paste de pe Mediafax, mai putin titlul, al doilea vine sa spuna acelasi lucru si ceva in plus, informatia ca Evander Holyfield şi Lennox Lewis, invitati de acelasi Obreja, si programul galei.

Pe 29 iunie, Mirela Neag scrie un material misto, legaturi bune, declaratii, bun

Dar, dar, dar, pe 1 iulie ziarul are din nou un material ovational “Premieră la Romexpo: Arena centrală rămîne fără cupolă pentru meciul lui Bute”. E citat seful echipei de muncitori. Cum ma, in ziarul care facea dezvaluri si baga batul prin gard e citat seful echipei de muncitori? Ba esti nebun?

Pe 6 iulie, ziarul preia un material din Jurnalul National, care avea date. Materialul e nesemnat, i se da la cap lui Obreja

Pe 7 iulie, ziarul infiera faptul ca biletele ajung la membrii PDL. Bun

Dar nu era chiar asa grav. Adica bilete mai erau si pentru puleti, ne anunta ziarul fix a doua zi. http://www.gsp.ro/sporturi/box/au-mai-ramas-200-de-bilete-la-gala-lui-bute-246677.html

Aici firul promovarii se rupe, pentru ca urmeaza meciul, ancheta, buna. Mai ales sursele. Un succes de presa? Poate. Dar modul in care a fost promovat evenimentul la vremea respectiva, jumatate de an, imi lasa in minte o intrebare – De ce sau pentru cat? Si daca exista raspuns la intrebarea asta, nu ar fi fost mai nimerit, poate si mai deontologic (alt cuvant gretos) ca Tolontan sa spuna ceva de genul: Ba, uite, si eu am avut de tras in cazul asta, se semnase un contract, sau nu se semnase, dar eu am si scris adevarul, fata de altii care au tacut malc? El si Mirela Neag au scris. Dar si ziarul a scris.

Si ca sa scapam si de ideea ca gsp a fost primul care a scris despre legaturile Udrea – Gala Bute, uite:
Miercuri, 17 noiembrie 2010 / 16:41:44
COM: Brandul lui Bute pentru brandul Elena
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Românii nu-l pot vedea pe Bute boxând. Pentru că nu pot, meciurile lui nu se televizează. E ştiută şi acceptată.
Îl văd la ştiri, în Parlament, când se duce să se milogească pentru organizarea unui meci în ţară, îl văd în emisiuni de divertisment, îl văd plimbat prin toată ţara ca pe moaştele sfinte cu şoriciu' în gură (N-am înţeles niciodată alăturarea imaginii boxerului român de tradiţia tăierii porcului), dar nu îl văd ce poate în ring. Pentru că poate. Românii află că adversarul lui ar fi zis că Bute mai că i-a scos ochiul din orbită şi trebuie să-l creadă pe cuvânt, aşa cum trebuie să-l creadă şi pe politician că Bute e o valoare naţională. N-are de unde să ştie. Bute mai apare vizitându-şi foştii colegi de liceu şi profesorii, dar niciodată boxând.
Tot ce reprezintă Bute în mintea românului e construit cu alte instrumente decât alea cu care lucrează el. Bute pentru români e un kitsch. E o floare de plastic, o poţi vedea, dar nu o poţi mirosi. E vată de zahăr, ai doar impresia că gura ţi-e plină. Într-o ţară care pretinde că există până şi campionii au devenit iluzii.
De acum, de imaginea lui Bute se va folosi şi Elena Udrea. Nu, nu, nu România. Bute ajută România existând pur şi simplu. Faptul că el trăieşte contribuie la crearea brandului de ţară mult discutat. Aşa s-a întâmplat şi cu Năstase. Hoardele de turişti francezi nu ne-au invadat ţara după ce Ilie a făcut schimbi de mingi cu ministresa în faţa primăriei din Paris, dar românii au rămas în minte cu imaginea unui ministru muncind. Începând de ieri, brandul lui Bute munceşte pentru brandul Elena Udrea, un ministru competent, gata oricând să se sacrifice pentru imaginea României. O idee - dacă a jucat tenis cu Nasti, nu boxează cu Bute?

Miros de spital

A trebuit sa vizitez o ruda la spital, in Giurgiu. Habar nu am cum sa scriu textul asta, daca sa fiu indignat sau nu, nici macar daca sa-l scriu sau nu. E tot aia. Habar nu am. Bat doar, si nuvoi corecta nimic. In Giurgiu, la spitalul Judetean din Giurgiu. Orasul ala de la sud de Bucuresti, oras european dintr-o tara europeana. Oras de granita cu o alta tara europeana. In giurgiu sunt mai multe masini cu numar de bulgaria, aproape ca a depasit numarul cainilor. Care fie vorba intre noi nu i-am auzit niciodata urlanda in Giurgiu, cum zice vorba aia. Ruda mea, in etate, a suferit ceva la cap, a cazut si a ramas cu un defect. A stat acasa, intr-un sat de langa Giurgiu, mai multe zile, apoi s-a hotarat sa mearga la spital, la giurgiu. A stat o zi intreaga, nu a bagat-o nimeni in seama, a stat pe hol pur si simplu, a intrebat in stanga si in dreapta unde sa ajunga, i s-a spus sa astepte, a asteptat, a asteptat, oamenii au plecat acasa si a plecat si ea. La fel de bolnaa, probabil cu un usor atac cerebral, un scurcircuit pe acolo prin cap, habar nu am.a ajuns din nou la ea in sat si a stat inca 2 -3 zile cand o alta ruda a venit si vazand starea deplorabila a chemat salvarea. A ajuns la spitalul judetean din orasul Giurgiu, unde am ajuns si eu. In vizita.
La poarta am intrebat unde ar fi putut sa ajunga ruda mea. Mi se spune ca la neurologie, la dreapta, apoi cladirea din stanga. Ajung la cladireade pe stanga, mi se pare dezafectata, nu e asta, e mai incolo. Inteb totusi pe cineva. „Nu, nu, pe usa aia, aici e neurologia”. Cum dracu ma? Aici? E un grajd sau ceva. Usile nu au geamuri, sala de operatii e cu lacat, lumini nu sunt, faianat de pe pereti e cayuta. Inaintez si fac poze ca prostu. Telefonu nu face cine stie ce poze, dar are o calitate, nu infrumuseteaza realitatea. O lasa asa. Pe holuri miroase usor a fecale. Si a mancare parca. Le daduse mamaliga cu branza, farfuriile zaceau ep niste calorifere, pe hol. Nimic din mirosul dintr+un spital. Caut ruda, prin saloane, doamne. Imi vine in minte imaginea aia cu copii bolnavi mintal de prin anii 90 legati cu lanturi de paturi. Paturile au cel putin 50 de ani, lenjeriile la fel, sunt patat rupte, se vad urme de urina, de fecale. Miroase a urina, a fecale si a transpiratie. E un amalgam. Sunt contrariat, inspir adanc, nu mi vine sa cred ca poate exista combinatia asta. Ba da, se poate, toate la un loc.
 Nu pot sa fac poze bolnavilor. Pentru ca nu vreau, mi se pare imoral. Sunt oameni care nu par oameni. Unul are privirea undeva in tavan, spre o pata de igrasie si nu stiu daca doarme sau e starea lui normala. Scoate un zgomot ciudat. Are pampers, branula, sange si alte urme pe creasaful cu care e semiinvelit. Nu cred ca a fost spalat in ultima luna. Omul, ceasaful are cel putin jumatate de an. Poate ca sunt optimist.  Altul balangane din cap la nesfarsit. Pe drumul spre sectia de neurologie un pacient statea pe o bordura ,se lovea cu mainile pe cap. Ochii ii fugeaualatoriu, in toate directiile. Afara erau undeva la 40 de grade, al umbra. El statea la soare. Sunt oameni pe care daca i+ai vedea in documentare pe posturile tv ai spune fericit bine ca nu m+am nascut in Cambodgia. Si sunt langa mine, langa tine
La iesirea din spital, am vazut un panou. Spitalul e refacut, reamenajat, redraci. Mai au putin, cateva zile, pana pe 25 august, si il termina. Asa scrie. In curte e un bazin cu nuferi mici, galbeni. In curte nu miroase nici a fecale, nici a urina, nici a transpiratie. Sunt caini, boschetari. Si bolnavi cu branule prin praf. Majoritatea fumeaza.

Am ajuns acasa de ceva ore, am stat o groaza cu apa rece in cap ca bolnaviimintal din filme proaste horror, am baut, nu sunt baut, canta greieri, nu pot sa dorm pentru ca miros a fecale, a urina si a transpiratie si nu scap niciodata. Nici voi, aia care o sa ramaneticu mine aici.














Ipocriţi perverşi, atraşi de ştiri cu 7 violatori şi o violată



Uneori am impresia că oamenilor le pune cineva un văl pe ochi, sau le mâzgăleşte creierul cu carioca. Altfel nu-mi explic ochelarii de cal de-i obligă să vadă doar în faţă. Păi cum dracu se face că e feisbucu e plin de indignare, societatea civilă fierbe, vedetele se răscoală pentru că “bieţii muncitori” de la ţară, judeţul Vaslui, sunt liberi deşi au nenorocit o fată, siluind-o. Sau reţelele astea de socializare se indignează pentru că sunt perverse şi sunt atrase doar de numărul mare al violatorilor, şapte la număr? România cea cu justiţia reformată e plină ochi de cazuri asemănătoare, chiar dacă nu există şapte magnifici în poveşti. Sau poate revolta asta online e urmare a faptului că nu mai e ăla în fruntea ţării să vă îmbrobodească cum reformează el justiţia? Căcatul denumit justiţie în România e plin de exemple revoltătoare. Astea sunt din ultimul an, gugălite, ştiri care au trecut pe lângă voi, fără să vă atingă, ipocriţilor perverşi atraşi de ştiri cu 7 violatori şi o violată:

Petroşani iulie 2015 – un afacerist iranian agresează sexual o fată de 14 ani, pe care încearcă să o siluiască. Anchetatorii au decis ca iranianul să fie cercetat sub control judiciar.

Argeş iulie 2015 – un fiu de popă e cercetat în libertate pentru trafic de droguri. Crezi că mai poate vinde în perioada asta?

Galaţi iunie 2015 – un cremenal cercetat în libertate pentru omor calificat a fost surprins pe stradă cu o baionetă la brâu. Aştepta să înceapă războiul, apăra ţara, nu reprezenta pericol public

Timişoara iunie 2015 – caz de sechestrare de persoane. Mai exact nijte băeţi racolau fete de 15-17 ani pe facebook, le îmbrobodeau cu „love” sau „cash”, le obligau să se prostitueze, le filmau şi le ameninţau că filmările vor fi trimise părinţilor în cazul în care ar spune ceva. Mai mulţi membri ai grupării – cercetaţi în libertate. Că nu-s pericol.

Proviţa de Sus iunie 2015 – un dement de 41 de ani a violat o copilă de 11 ani din satul amintit. Pedofilul cercetat în libertate, era băiat bun.

Timişoara iunie 2015 – un poliţist, da, da, un poliţist din Arad a bătut un sportiv în Timişoara, până l-a băgat în comă. Pe motiv că poliţistul era în timpul liber în momentul comiterii faptei, procurorii au stat pe gânduri dacă acesta va fi prezentat judecătorilor pentru arestare preventivă sau dacă va fi cercetat în stare de libertate. Nu cunosc urmarea.

Reghin mai 2015 - un ofiţer de poliţie, cercetat în libertate după ce a amanetat aparatele foto ale colegilor de la criminalistică. Ce dracu pericol public, ce exemplu negativ...

Constanţa aprilie 2015 – mai mulţi tineri acuzaţi de DIICOT pt trafic de droguri, beneficiază de cercetarea în libertate

Sfântul Gheorghe martie 2015 – un cretin a ţinut prizonieră o femeie bolnavă mintal, a bătut-o şi a încercat să o violeze. Cercetat în libertate.

Cluj Napoca ianuarie 2015 – un bărbat recunoaşte o crimă după 14 ani şi instanţa decide cercetarea în libertate

Suceava ianuarie 2015 – un tânăr traficant de droguri este cercetat în libertate

Suceava decembrie 2014 – un tânăr sucevean primeşte pedeapsa cu închisoare, de 20 de ani, după şase ani de cercetare în libertate, pentru viol urmat de crimă. Putea el să repete isprava în ăstia 6 ani? Noooo

Constanţa decembrie 2014 – un spaniol acuzat de pedofilie, cercetat în... libertate. Bravo mă, ai ghicit

Undeva în România iunie 2014 – sursa nu precizează locul faptei, dar cert e că un individ judecat în libertate pentru viol şi proxenetism şi-a bătut concubina frecvent, până a omorât-o. Sursa nu precizează dacă tânărul a fost lăsat în libertate şi după această faptă.

Botoşani mai 2014 – o femeie implicată într-un dosar de trafic de persoane, arest la domiciliu.

Un loganist, la întâlnire cu Aemgheul

Să treci de pe o maşină Dacia Logan într-un Mercedes AMG e ca şi cum... Ca şi cum nimic, lumea e prea plină de stereotipuri ca să continue fraza asta. Una e una, şi alta e alta, dar experienţa e într-adevăr tulburătoare.
Cum să conduci o maşină de peste o sută de mii de euro, când eşti obişnuit cu una care costă cât două faruri? O întrebare la care găseşti răspuns participând la un drive test pe autodromul construit de pilotul Titi Aur la ieşirea din Comuna Crevedia.

"S-a întâmplat ceva?", întreabă instructorul ieşind din maşină. "Păi, da, ar fi o problemă, nu ştiu cum o pornesc, nu am mai condus o maşină cu cutie automată, ce să mai zic de un OZN", răspunzi uşor stânjenit, dar sincer. Şi primeşti toate instrucţiunile care te vor ajuta să visezi frumos.
Din Loganul proprietate personală, te uiţi în oglinda laterală-stânga, ignori bucata de bandă adezivă care fâlfăie de zor în loc să-şi facă treaba şi să imobilizeze braţul rupt de nişte vecini amabili. Te-ai obişnuit să nu te incomodeze. De înlocuit oglinda, nu-ţi vine, că ai mai făcut-o o dată, acum doi ani şi minunea a durat două săptămîni. Parcă o sută şi ceva de lei i-ai scăpat printre degete. Aşa mergi pe principiul "nu puteţi voi să rupeţi atâtea oglinzi câte role de bandă adezivă pot cumpără eu".
Încerci să eviţi cât se poate de mult ambuteiajul din intersecţia de la Casa Presei. Ca de obicei, construirea unui amărât de pasaj durează minim 3 ani. Mai e timp. Nervi or mai fi? Claxoane, înjurături şi celebrele  îndemnuri „bagă-te bă acolo, nu vezi că e loc să întorci TIR-ul? Ce eşti aşa prost?".
Şoferii români s-au obişnuit cu greul, ar coti cu volanul chiar şi în jos, printr-o crăpătură din asfalt, dacă ar şti că ar putea înainta măcar şi 5 metri.
Alegerea e greşită, evident. Ca să ajungi în Crevedia (da, da, comuna „fraţilor Petreuş", cei doi pui de găină din Alimentarele şi Gostaturile de acum 30 de ani, atât de graşi şi vânjoşi încât erau băgaţi într-o singură pungă, motiv pentru  care au primit numele celebrilor cântereţi de muzică populară oşenească) via Mogoşoaia şi Buftea, nu o iei niciodată prin Bucureştii Noi! Se lucrează. Mă rog, e cam la fel ca şi anul trecut. Trebuie să ocoleşti pe nişte străduţe ale căror locuitori ar trebui să dea toate primăriile în judecată pentru tulburarea minţilor şi distrugerea lentă a vieţilor lor cu automobile de tonaj depăşit. Drumul mai lung, prin Băneasa, via Ionescu Siseşti , e mai sigur în cazul de faţă.
Ce să faci la Crevedia? Păi la ieşirea din comuna "fraţilor Petreuş" a construit pilotul de raliuri Titi Aur un circuit profesionist de testat maşini. Iar Mercedes a dorit să aducă în atenţia posibililor cumpărători calităţile celor mai noi şi mai scumpe modele ale sale, AMG. Adevărul e că, dacă ai în gând să vezi ce poate o maşină de acest gen, nu prea ai ce caută cu ea între Jiului şi Restaurantul Doi Cocoşi. Nu neapărat că şoseaua ar fi prea ruptă, dar s-ar putea să nu o vezi din cauza prafului. Ar fi ca şi cum te-ai însura cu Naomi Campbell şi ai plimba-o seară de seară pe jos, pe tocuri de 15, între Şoseaua Sălaj şi Strada Zăbrăuţiului.
Loganul, încă plin de nisip din vacanţa în Mangalia şi în al cărui portbagaj, niciodată suficient de încăpător, se lăfăie acum dintr-o parte în alta o sacoşă cu jucăriile de plajă ale copilului, îşi face treaba. Trece de Mogoşoaia, trece de Buftea, în Crevedia însă o lasă mai uşor, chiar dacă "draivărul"  era în întârziere. Un coleg de trafic venit din sens opus anunţă din faruri că ar fi poliţie în zonă. Proprietarul Loganului mulţumeşte în gând, binevoitorul răspunde aşişderea. Asta înseamnă să fii şofer român, parafrazând un grup umoristic clujean, trebuie să comunici cu ceilalţi participanţi la trafic, nu numai prin intermediul luminii farurilor, ci să ai şi capacitatea de a stabili o conexiune la nivel cerebral cu alţii.
Cum ieşi din Crevedia, o ţii tot înainte de DN1 A încă vreo 2-3 kilometri şi pe mâna stânga a drumului nu ai cum să ratezi "Academia Titi Aur".  Omul chiar a construit o academie de pilotaj ntr-un câmp. Nu e gata tot, dar e folosibil. Şi la această şcoală nu înveţi cum să faci "linuţe" pe Autostrada Soarelui la 200 km/h, zăpăcindu-i de cap pe ceilalţi şoferi cu flash-urile grăbite spre moarte.  La academia pilotului de curse poţi deprinde tainele condusului defensiv, astfel încât să te familiarizezi cu deplasarea în siguranţă a maşinilor, atât prin probe practice cât şi teoretice. A fost construit un circuit, o zonă pentru derapaje controlate, spectaculosul "drift",  cu mai multe tipuri de suprafeţe asfaltice, o zonă de îndemânare şi una cu acvaplanare. În plan mai există intenţia amenajării unui circuit off-road.
După indicaţiile teoretice ale instructorilor te gândeşti că nu ar trebui să fie o mare minune, te poţi descurca. Ţi se aduc la cunoştinţă măsurile de siguranţă, atât pe pistă cât şi în afara ei şi regulile care trebuie respectate.
Când te sui în scaunul din dreapta al AMG GT S, vedeta evenimentului organizat de către Mercedes, simţi uşoare furnicături şi obligaţia să-i comunici pilotului că nu ai mai cunoscut o astfel de fiară. "Nicio problemă, şi eu sunt şofer de Logan în mod normal, concurez tot pe Logan la competiţii, dar e bine să ştii ce poate şi o altfel de maşină", vine răspunsul liniştitor.
Liniştitor până când pilotul demarează în trombă. Urmează o frânare bruscă, care îţi aduce stomacul undeva aproape de esofag, un scârţâit puternic de roţi. Accelerare puternică din nou, maşina ajunge brusc la suta de kilometri, apoi din nou frânare, o întoarcere de 180 de grade. Intrăm pe farfuria construită special cu mai multe tipuri de asfalt pentru o aderenţă diferită a cauciucurilor. E aproape incredibil ce poate face pilotul cu mâinile în timp ce îţi explică calm ce se întâmplă, aşa cum ţi se pare incredibil ceea ce trăieşti.
Roţile din spate prind bucăţi de asfalt cu aderenţă mai bună, cele din faţă porţiuni alunecoase, asta în timp ce maşina se învârteşte în cerc. Te simţi ca într-un carusel, dacă pilotul continuă vei auzi şi muzica specifică. Telefonul cu care încerci să filmezi mai să-ţi scape din mână. La fiecare viraj brusc spătarul scaunului se umflă pentru a nu te duce dintr-o parte în alta a maşinii. După aproximativ 10 minute de scârţâit de roţi, fum şi urme lăsate de anvelope pe asfalt, lecţia "taxi drive" se încheie, deşi ţi se pare că abia te-ai suit în maşină. "Întrebări?". Ce întrebare poate pune un diletant într-ale automobilsmului? Mulţumeşti frumos şi aştepti proba de îndemânare.
Nimereşti un SL 400 Roadster, cu preţ de pornire 81.900 de euro. Maşina în care te sui voinic costă 125.023 de euro. Doar TVA-ul pentru această sumă e de şase ori mai mare decât valorează maşina Logan în care eşti obişnuit. După instrucţiunile tehnicienilor, porneşti într-un prim tur de acomodare alături de alte trei maşini. Instructorul îţi face ghidajul traseului prin intermediul unei staţii de emisie-recepţie. Totul pare mai uşor aşa. Al doilea tur e cam tot de acomodare, ai voie să încerci nervii maşinii, dar parcă tot nu-ţi vine. Îţi dai seama că eşti uşor stângaci, pentru că ţii doar mâna stângă pe volan, cealaltă pe nuca schimbătorului. Zâmbeşti la prostia făcută şi ai grijă să nu dărâmi jaloanele, măcar atât, dacă de altceva nu eşti în stare. Cu al treilea tur deja eşti campion, maşina ajunge la suta de kilometri pe oră până numeri la cinci.
Nu-ţi vine să crezi că zgomotul pe care îl auzi vine de la maşina pe care o conduci. Frânezi brusc, conform indicaţiilor instructorului, maşina înţepeneşte în câţiva metri. Accelerezi din nou "blană", frânezi pentru jaloane, ia uite, primeşti şi felicitări în staţie pentru felul în care te descurci. Deja încrederea e la cote maxime şi te ajută să nu te faci de râs. Asta în accepţiunea ta.
Urmează alte câteva tururi din ce în ce mai bune, masina se comportă exact aşa cum îţi doreşti. Ceea ce-i spui, aia face. Dar la finalul unui tur se întâmplă ceva ciudat, parcă zgomotul nu mai e acelaşi. De ce rage maşina în halul ăsta? Nici nu pleacă şi urlă îngrozitor. Asta poate pentru că Loganul cu oglinda ruptă pe stânga nu are cutie de viteze automată, şi ca să plece ar trebui să introduci schimbătorul în treapta întâi.

De ce ma uit la Las fierbinti? Io stiu daca de prost?



Celentano: - Uite-l pe Duckadam cand a câstigat Cupa Campionilor Europeni, si pe Ilie Nastase la Rolland Garos...
Primaru: -Unde vedeti voi ma toate astea?
Celentano - Uite aici, pe perete
Primaru - Nu vad ma
Celen tano: - Uita-te mai bine
Primaru: - Nu vad ma, n-auzi?
Celentano: - Nu?
Primaru: - Nu
Robi: - Uite acolo, domn’ primar
Primaru: - Robi, potoleste-te, ca ma enervezi. E un perete mozolit cu ciment si asta e tot. Ia gata ma cu prostiile, Ia uite ma, ce m-am uitat eu in gura la doi prosti... Hai, gata
Celentano: - Dom’ primar, ai o gura... de sã ti-o bagi in...Stii ce ai facut acuma? Ai iesit din porumb si te-ai cacat in drum, pardon de expresie. Omu’ mai vede si ce vrea el
Primaru: - Cum adica?
Celentano: - Pai, da. Atunci ce mama dracu de bucurie ne mai ramane? Crezi ca e vreo mare placere sa tenciuesti o casa? Ha? Muncesti de dimineata pana seara de-ti sar capacele si pe un cacat de bani. Da asa... Daca mai pui un pic de artistic, trece ziua altfel, si te duci acasa si cu sufletul plin de bucurie, nu doar cu buzunarul gol
Dalida: - Cum cu buzunaru gol ma, ca eu te-am platit?
Celentano: - 40 de lei pe zi?
Dalida: - Daaa
Celentano: - Dom’ primar, patruj da lei pe zi, un pachet de tigarie 15 lei. Eu fumez un pachet jumate
Dalida: Pai, lasa-te de fumat
Celentano: - Pai daca ma las de fumat ce mai ramane, ha? Aia nu se poate ca nu e bani, aialanta iara nu se poate ca nu e bani. Ce sa fac, sa ma duc sa-mi pun streangu de gat sa termin cu toate?
Primaru: - Hai ma Cenetano, ce te-ai suparat asa?
Celentano: Nu m-am suparat dom’ primar. N-am avut si io noroc in viata asta... Dalidooo, nu te supara ca-ti zic, esti o proasta
Dalida: - Ei, poftim
Celentano: Bai, te durea burta sa te uiti asa la tine pe casa si sa zici: da ma, uite ma pe arhanghelu Mihai. Era greu? Ca ma uit pe la tine prin curte pe’aicea si ai de toate, nu-ti lipseste nimic
Dalida: - Am, ca muncesc
Celentano: - Muncesti pa dracu, ai primti totu de la tac’tu. Ala muncea, da, dar tu? Esti o panarama si atat
Catre Robi salutandu-l: Dom’ sef, sa traiti. Daca aveam vreo putere, va faceam general de politie. Da’ n-am. Adio si n-am cuvinte
Robi: Da’ uite acolo dom’ primar, nu-l vezi pe Duckadam?
Primaru: Termina ma cu prostiile

Ce am scris mai sus, gasesti aici http://subtitratromana.org/las-fierbinti-sezonul-7-episodul-2 de la minutul 18

Ce scria un tâmpit pe 17 noiembrie 2010:


Brandul lui Bute pentru brandul Elena

Românii nu-l pot vedea pe Bute boxând. Pentru că nu pot, meciurile lui nu se televizează. E ştiută şi acceptată.

Îl văd la ştiri, în Parlament, când se duce să se milogească pentru organizarea unui meci în ţară, îl văd în emisiuni de divertisment, îl văd plimbat prin toată ţara ca pe moaştele sfinte cu şoriciu’ în gură (N-am înţeles niciodată alăturarea imaginii boxerului român de tradiţia tăierii porcului), dar nu îl văd ce poate în ring. Pentru că poate. Românii află că adversarul lui ar fi zis că Bute mai că i-a scos ochiul din orbită şi trebuie să-l creadă pe cuvânt, aşa cum trebuie să-l creadă şi pe politician că Bute e o valoare naţională. N-are de unde să ştie. Bute mai apare vizitându-şi foştii colegi de liceu şi profesorii, dar niciodată boxând.

Tot ce reprezintă Bute în mintea românului e construit cu alte instrumente decât alea cu care lucrează el. Bute pentru români e un kitsch. E o floare de plastic, o poţi vedea, dar nu o poţi mirosi. E vată de zahăr, ai doar impresia că gura ţi-e plină. Într-o ţară care pretinde că există până şi campionii au devenit iluzii.

De acum, de imaginea lui Bute se va folosi şi Elena Udrea. Nu, nu, nu România. Bute ajută România existând pur şi simplu. Faptul că el trăieşte contribuie la crearea brandului de ţară mult discutat. Aşa s-a întâmplat şi cu Năstase. Hoardele de turişti francezi nu ne-au invadat ţara după ce Ilie a făcut schimbi de mingi cu ministresa în faţa primăriei din Paris, dar românii au rămas în minte cu imaginea unui ministru muncind. Începând de ieri, brandul lui Bute munceşte pentru brandul Elena Udrea, un ministru competent, gata oricând să se sacrifice pentru imaginea României. O idee – dacă a jucat tenis cu Nasti, nu boxează cu Bute?

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...