Romania moarta. Si pute

Aperi democratia, aperi viitorul nostru ca natie, esti implicat pana peste cap in toate problemele tarii, te macina posibilitatea viitorului macinat de cianuri, participi la dezbateri, iti place termenul de societate civila, stiu ca-ti place, te uiti la televizor cum hahaie un dobitoc si cum il aproba o copie hilara a lui Titulescu, ai telefon mobil cu touch, esti in direct cu tot ce misca, ai vrea ca Romania sa bata Ungaria, sa le aratam noi lor, ai dreptul sa votezi, prost sau cu cine o fi - tot aia e, dar ai drepturi, te preocupa poate actele de caritate, sau soarta animalelor fara stapan, iti faci concediul afara, indraznesti sa tanjesti la ce-ai vazut pe acolo, consumi, consumi mult si cat de poate de scump, trebuie sa te aliniezi intr-un fel societatii civilizate de consum, te hranesti cum trebuie, sau macar incerci, eco poate, iti educi copiii sa traiasca sanatos, iti doresti sa aiba o viata frumoasa, sa fie educat, poate ii iei pana si bona filipineza. Sa-ti dau o veste - e posibil sa ti-l manance cainii in parc.
Cred ca absolut tot ce se putea numi Romania, stat modern, european, draci baltati, a murit odata cu copilul ala in parc, mancat de caini. Nu e de acum, e mai demult.
Mai tarziu: La teve
E un oras minunat, zicea o baba venita cu Orient Express. Da, este!!!
Numele mostenitorului scaunului moale al Romaniei e motiv de stire si disputa, o cheama oare Raisa, sau cum? Nu, copiii vor alege fiecare cate un nume. Adica drogatii aia doi. E, si tac’su mare s-a obisnuit cu faptul ca e bunic. S-o fi obisnuit si cu gandul ca e presedinte intr-o tara in a carei capitala copiii sunt mancati de caini? Eu sper ca Raisa sa aiba un agent SPP in preajma tot timpul.
“Cum au declansat regii tigani un scandal incredibil”, o emisiune foarte speciala cu un invitat minune - Rudolf Stancu. O emisiune de larg interes pentru populatia romana.
O alta televiziune se ocupa de un alt tigan care a cumparat o companie feroviara, ca vezi doamne n-ar avea maniere pentru ca a raspuns nu-stiu-cum unei “jurnaliste”. O dobitoaca de ziarista, va zic eu, care s-a gasit sa –l intrebe pe magraon daca are bani. Si ala a intrebat-o daca vrea sa o scoata in oras. Si o gretosenie de moderatoare raraita, pe care o cunosc, o greata penala, crede-ma, se invartosa ca “jurnalista” de colega-sa fusese nesatisfacuta verbal de ciocolatiu.
Majoritatea teveurilor au abordat apoi celebrul subiect – Rosia Montana. Au iesti din nou oameni in strada sa planga un viitor posibil incert. Nu ca nu as fi de acord cu ei...  Dar asta intr-o perioada in care prezentul e mort. Ce ciudatenie, sa ai grija de viitor, cand prezentul e mort.
Nu m-am mai uitat de multisor la televizor, am preferat companii mai lumesti. In seara asta am vrut sa vad daca meseria mea a murit. A murit. Nu pot tipa - baaaaa, mor oameni mancati de caini. Ma doare pieptul si imi vine sa vars

Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen

Jur de a fi credincios legilor ţerei, de a padi (păzi ?) religiunea României precum şi integritatea teritoriului ei şi de a domni ca Domn constitutionalu.

Apdeit: Am aflat în sfârşit cine a fost personajul din titlu. Am găsit o ştire din ziarul Românul din octombrie 1914: "O scenă foarte duioasă s' a petrecut la cosciugul regelui Carol. Anume, doi bătrâni cari au luptat la Plevna în garda Domnitorului, au intrat în sala mortuară cu braţele pline de flori de tufănică. Toţi cei de faţă s'au dat deoparte, lăsându-i să treacă. Cei doi bătrâni s'au apropiat de catafalc şi au presărat pe corpul fostului lor Căpitan florile ce le aveau în mână. Apoi s'au închinat şi au sărutat mâna ilustrului mort. Cei doi credincioşi ostaşi ai Domnitorului au izbucnit apoi în plâns. Scena era emoţionantă. Toţi asistenţii aveau ochii plini de lacrimi".

Suferinţă, fericire, la plic. Instant. Puţină apă fiartă şi gata

Azi ai tot ce vrei în timp real. Nu trebuie să mai ajungi acasă să afli vreo minune. Gâdili ecranul în metrou şi găseşti sigur un site care să te infomeze ce minune a făcut Măruţă sau blonda aia de la Antena.  Îmi cer scuze, nu îmi vine în cap numele. Măruţă are un nume mai aşa, nu ştiu, cred că toţi bărbaţii care s-au gândit cel puţin o dată că o au mică, adică toţi, îl ţin minte. Mă rog, dă-l dracu şi pe Măruţă, că nu despre el voiam să vorbesc. Vorbeam aşa, la modul general, adică aberam. Mă gândeam că monstruzitatea asta de s-a creat la noi, că televiziune nu pot să-i zic, e de-a dreptul hidoasă. De multe ori. Mă uitam deunăzi  la una dintre zecile de acum emisiuni cu români năzdrăvani (apropo, când vedem o emisiune la pro „Mă screm pentru tine”, apoi copiată de antenă „România se screme”?) şi văd nişte oameni în cărucioare care, care, care... ei bine...dansau. Mă rog, un proiect frumos de altfel al unor dansatori din Braşov, care vor să ajute oamenii cu o mobilitate deficitară să poată să se mite de colo-colo. Bravo bă, superb! Dar de ce bagi tu suferinţa ălora la plic şi le-o dai românlor să halească instant o supă? De oameni fără picioare. De ce? În timpul ăsta la tvr2 e un film despre nişte drogaţi care încearcă să treacă peste perioada aia care bănuiesc că e de căcat. Una, o drogată, avortează un copil mort şi doctorul  o lasă să îl mângâie toată noaptea. Mişto. Televiziunea devine din ce în ce mai educativă. 
Vreau aşa, pe lista mea pe care o voi înainta oficial tuturor televiziunilor:
 O emisiune de divertisment difuzată dimineaţa, în week-end, la care să participe violatorii de copii de la Jilava
-         O emisiune cu poponari şi curve, ba nu, stai că de-astea sunt o groază
-         O emisiune cu accidente mortale în direct la care să participe rudele de gradul unu ale victimelor
-         O emisiune cu măta dead, da, da, a ta realizatorule

Azi pe la prânz mă străfulgeră, mă loveşte ca un cutremur, gândul bun: „Acum e momentul, e cea mai bună perioadă, trebuie să avem tăria, o să vezi, o să treacă”. Şi iată-mă, în parc, mai decis ca niciodată ca azi a sosit timpul pentru 21 de km, semimaraton adică. Dă-i şi dă-i şi dă-i. L-am făcut în două ore şi vreo 11 minute parcă, mi-e greu să mă ridic acum să mă uit la ceas. E greu, dar m-au ajutat, recunosc şi nişte manelişti celebri în timpane. Do maor, re minor, de astea... Cel mai greu e când simţi că iei foc, la propriu, că muşchii explodează, deşi plouă cu spume afară. Când te opreşti să urci nişte scări, asta ar fi fost culmea, să le urc tot în fugă, şi când picioarele nu te mai ascultă. Adică vor tot să alerge. Sper să nu ajung să vorbesc la trecut despre gândul ăsta că vreau să ajung să fac odată maratonul. Uite tot el m-a pus să scriu, şi vă scriu. Sunt acultător. 

PS. Toate „gândurile mele cele bune” unei duduiţe cu un câine probabil de trei ori mai uşor decât ceea ce iese după ce se screme un gras de vrea să slăbească la o emisiune teve. Eram pe la tura a cincea, adică vreo 15 km, cam răvăşit, şi vine pocitania şi face ceea ce n-a reuşit nici ploaia, nici oboseala, să mă oprească. Pentru că el era câine nervos şi se repezea la picioarele mele. Zic să nu fiu căcănar să-i fut una direct. Mă opresc şi-i zic ăleia care alerga cu zgarda în mână: Doamnă vă potoliţi câinele ăsta? (Fă, îţi iei rahatul ăsta din faţa mea că nu vreau să mă duc murdar pe adidaşi acasă, adică). Şi cea mai tare fază: Nu ştiu ce l-a apucat, poate sunteţi dumneavostră agresiv, dar să ştiţi că sunt domnişoară, nu doamnă. Pfoa, după upercutul ăsta, nu reuşesc să mai zic decât: Puţin mă interesează ce sunteţi.

Când osul domnesc se îmbolnăveşte de priapism

Întotdeauna am avut un sentiment de respect faţă de nobleţea capetelor încoronate, sau nu, mă rog pentru cei de os domnesc, cum se zice. Cred că în cele din urmă rămânem toţi nişte copii şi ne place să ne lăsăm mucii pe vitrina în care defilează regi şi regine, prinţi şi prinţese. Şi cel mai mult am admirat educaţia lor, bunele maniere, ţoalele care le aruncă pe ei. Apropo, aţi văzut ce costume le face creatorul ăla Şucu, Bucu, Mucu, nu ştiu exact, soţul lu' cântăreaţa Alina Sorescu, membrilor Casei Regale a României? Bă, turnate, impecabile. Stau bine până şi pe Duda.
Dar nu despre asta voiam să vorbesc. Voiam să vă zic despre două oase, cică tot domneşti. Probabil şi erecte în accepţiunea lor. Fini de preşedinte. Sau doar cumetri, dracu ştie ce îmbârligături există. Mă, ideea e că felul de a fi al celor doi m-a dezgustat întotdeauna. Nu ştiu de ce. Nu am reuşit niciodată să văd mai departe de o piţipoancă bătrână şi un fante şi mai bătrân, vopsit, descendent nu al unei familii nobiliare ci al  unei boli incurabile la vremea respectivă - priapismul, care din păcate nu a ocolit nici osul domnesc al celui mai nedemn rege al României.
Hai să nu o mai lungesc, uite de aia îi iubesc eu câteodată pe paparazzi.
Am urmărit fimuleţul. Mă, câte maniere... cât bun gust, restaurant sofisticat, pălării de cauboi la chelneri, pfuuu. Berea era pusă la frapiere. Ce să mai, stil tată. Clasă de om domnesc. Faptul că el şi-a înfipt scobitoarea între dinţi şi apoi şi-a vârât-o în ureche nu m-a surprins, unui bărbat i se mai trece cu vederea şi dacă îşi trage chiloţii din cur sau aranjează ouăle în cofrag. Pe mine m-a surprins gestul de o fineţe fără margini al prinţesei de varză acră, parcă Boanchiş i-a zis odată aşa, când s-a scobit între molar şi premolar, că măsea de minte sigur nu are. Că de aia îi zice de minte, că apare acolo unde e minte. Aşadar, mi-a plăcut cum şi-a acoperit gura căscată cu cealaltă mână să nu se observe resturile de mâncare. Am închis o secundă ochii şi mi-am închipuit-o pe Regina Angliei în postura aia. Apoi mi-am dat seama că nu are cum, gestul e făcut doar de ţărani, care îşi închipuie că aşa e de bon ton. Numai că mie mi se pare că această pudibonderie ar putea rivaliza cu:
- să pui o mână la gură când îţi sugi măselele, sau când râgâi
- să-ţi acoperi dosul cu o mână când te scarpini cu cealaltă în cur
- după ce tragi un vânt (pârţ, gaz, aghioasă, băşină, emisie de gaze instetinale prin orificiul anal, recte cur) în public, îi întrebi pe ceilalţi: Aşa-i că nu miroase prea rău?

Buricul buricului de sub buric

Ardealul e brand, nu mai e regiune geografică. Ardelenii sunt o specie pe cale de dispariţie, şi tot ce iese din mâna lor e musai brici. Ei nu greşesc, sunt fără reproş, ardelenii sunt supraoameni, când vorbeşti de ardelean musai scoţi pălăria. Ardeleanul nu e nici oltean, nici moldovean, nici mitic, el e Ardelean, cu a mare. E un fel de pur sânge arab al României. Dacă ţi se întâmplă vreodată să ajungi peste graniţă, nu în Ardeal, peste graniţă de România, şi vorbeşti cu cineva, nu spui că eşti român, că românii sunt văzuţi drept cerşetori sau hoţi, spui că eşti ardelean. Şi atunci să vezi zâmbet pe interlocutor şi strângere caldă de mână. Te ia, te duce la cinci stele, pe cheltuiala lui şi vorbeşte cu tine adresându-se politicos - Alteţa dumneavoastră ardeleană... Ardeleanul e priceput, onest, muncitor, ce mai, pâinea lui Dumnezeu, cum se spune.
Bă, dar nu mai pot! La orice emisiune cu piţipoance te uiţi, sau cu deontologi, sau cu politicieni, sau cu dracu' mai ştie ce, e imposibil, dar imposibil, să nu apară unul care sa zica: "Aaa, dar dvs sunteti ardelean/ardeleancă, normal că..." sau "Păi eu sunt ardelean/ardeleancă". Mereu mă gândesc, mă, ce dracu au ăştia în plus faţă de mine? Eu de ce dracu nu pot să zic "păi, normal, eu sunt pakistanez"?
Despre moda cu "Bunătăţi din Ardeal" ce sa mai zic - nu o mai halesc. Mai degrabă o inghit pe sexi brăileanca. Toate reclamele la brânză, salam, iaurt, brânzică de casă, pate de gâscă cu carne de cal, toate trebe musai să fie rostite cu accent ardelenesc. Păi da frate, că ardelenii e oameni de oameni, ăia nu se încurcă. Ăia când fac pateuuuu, păi iese pateu, nu pateu ca în Moldova sau la mitici. Dă-l mă dracu de pateu, aţi luat-o razna? Creativii pizdii din agenţiile pulii. Dansaţi Harlem Shake şi mai lăsaţi-mă! Din fumurile voastre creatoare (alta pe care n-o înţeleg, păi ca să fii creativ la agenţie corporatizdă trebe musai să tragi jointuri) mai are să iasă reclame la detergentu de Ardeal. Spre ex, o băgaţi pe coana Chivuţa, cum spală ea cu leşie de Ardeal. Sau uite idee, dacă vine clientu' şi cere o reclamă la prezervative, păi bă frate să ştii că puli ca în Ardeal nu găseşti niciunde.

Apdeit: Aflu din presă, asta care e, na, ce să faci, că ardelenii au şi o regină, Sandra Romain. Cică e "Regina sexului anal". Deşi eşti tentat să crezi altceva, surprinzător, Maria Popescu pe numele ei de ardeleancă, spune că a pus suflet în fiecare scenă. Nu-i aşa că ar fi potrivită pentru un spot la iaurt? Ar merge sloganul ăla "prea bună, prea ca la ţară". Ce zic creativii?

Experienţe mai tari decât ne imaginam




Te-ai gândit vreodată că filmele documentare cu triburi din Africa la care ne uităm fac parte din realitatea noastră? Noi, românii avem impresia că am mergem înainte, dar suntem pe ultimul loc din Europa la consumul de hârtie igienică, săpun şi pastă de dinţi. Chiar dacă facem parte de mult timp din Europa, copiii noştri trag aurolac prin canale.
Ştiţi că avem tot felul de gageturi, de la ifoane 7,8, 9, până la ceasornice cu cuci virtuali. Le spunem telefoane sau ceasuri. Acces instant la cunoştinţele civilizaţiei. Acum durează câteva secunde ca să descarci un clip.
Echipaje care te găsesc oriunde? Mai greu e dacă plouă, îţi trebuie barcă în Bucureşti. Capitală europeană. Salvatorii ştiu mereu unde eşti. Dar preferă doar să te urmărească. Aşa că ai grijă la „xxx”-ul pe care îl tastezi în gugăl. Oameni care părăsesc baza cu dispozitivele gata de acţiune vezi doar la jurnale „exclusiv, au arestat un moş care traversa pe zebră!!!”.
Azi pleci din România cu telefonul furat, dar stai liniştit, ai posibilitatea să ai agenda transferată. De banii de pe card au grijă fraţii noştri cu pisicuţa, la tine în oraş. Vei avea aplicate şi câteva muşcături de maidanezi, bine ţintite. Dacă ai noroc şi nu eşti japonez, scapi viu.
Toate astea sunt realitate. În România ai experienţe mai tari decât ţi-ai imagina. Aici ai parte de prima reţea 4G (de la găinari) şi cel mai avansat program de asistenţă. Teoretic. Ca să ai impresia că te bucuri de viaţă! May the force be with you !

Roumanite - Egalite - Ţiganite

Mai acum vreo doi ani un primar, din Baia Mare pare-mi-se (paremise că aşa se scrie corect) a ridicat un zid de beton în jurul unor blocuri pe care le repartizase el cu mânuţa lui unor ţigani. Auschwitz au zis unii, alţii, pare-mi-se chiar France Presse, i-au dat denumirea de Marele Zid Ţigănesc. Ingenios. Oricum, aveau dreptate, nu poţi să îngrădeşti nişte oameni ca pe jivine. Au intervenit atunci mai multe ambasade ale unor state europene, dar şi marele licurici eliberator de popoare. Păi, ce atitudine europeană era asta? Stăteau micuţii romilor în blocuri în loc să zburde puţele lor pe lângă corturile ce nu se mai dădeau duse dintr-un cartier băimărean. Curat neeuropean.
Mai pe la începutul anului ăsta parcă, dacă nu la finalul defunctului precedent, nişte băieţi dintr-o zonă în care toţi se cred moţul curcanului s-au gândit că ar putea scade natalitatea populaţiei rome oferind o sumă – 300 de lei (exact costul operaţiei din ce) – fiecărei magraoance care aducea dovezi că s-a sterilizat de bună voie. Bă, e condamnabil, e grotesc, ne aruncă undeva în Evul Mediu timpuriu. Trecând peste modalitatea hitleristă de a trata un om ca pe o jivină, apucaţii ne aruncau pe noi ca şi ţară europeană în afara graniţelor europene ce ne-au cuprins. Au intervenit mascaţii, i-au încătuşat pe netrebnici.
De câţiva ani, poate şi mai bine, un stat european cu ştaif şi mirosuri fine oferă “ajutoare umanitare de repatriere” romilor. Adică tu, cetăţean european, e adevărat, de etnie romă, eşti cu familia ta de 7-8-10 membri, cât o fi vrut Dumnezeu, şi munceşti la intrarea în catedrala Notre Dame, spre exemplu. Şi ca să poţi să te întorci acasă, un loc drag ţie, un loc de care te leagă amintiri plăcute, acolo unde ai pătruns tainele abecedarului pentru prima oară, pentru ca mai apoi să-ţi desăvârşeşti studiile printr-un master (poate la SNSPA), primeşti de la statul francez o sumă de bani, un ajutor, başca biletul de avion. Un gest omenesc, cu adevărat european. Încă o lecţie de civilizaţie pe care o primim.
Mă întreb cum ar sta lucrurile dacă:
- acţiunea primarului ar fi fost denumită: “O casă pentru fiecare om – pentru că nouă de pasă de oameni”. Aşa mi-a venit la prima mână.
- clujenii nazişti ar fi dat o tentă umană acţiunii lor şi ar fi spus: Eşti de etnie romă şi ai prea mulţi copii, nu mai ai ce să le dai de mâncare? Suntem lângă tine!
- “ajutorul umanitar de repatriere” acordat de statul francez ar fi fost abordat astfel: “Franţa îngrădeşte dreptul la libera circulaţie unor cetăţeni europeni”, sau “Franţa ridică Marele Zid Ţigănesc la graniţele României cu bani acordaţilor romilor repatriaţi”.

Prinţul din Levant - Ţiriac

De aproape un deceniu cred, an de an la fiecare început avem un nou pluguşor - Ţiriac e criminal! Toate ziarele, în fiecare an mai puţine, urlă ca la "Sorcova vesela" că Ţiriac e criminal, că îi cheamă pe bogatanii Europei şi lumii şi contribuie împreună la diminuarea fondului de vânătoare. Aşa se numeşte, că vrem, că nu vrem, că iubim natura, râul, ramul, tot e azi 15 ianuarie, porcii mistreţi intră în fondul de vânătoare. Deci, ghici ce, conform legii din România, mistreţii există ca să fie vânaţi. Plecând de la ideea că nu am descoperit acum ce e aia vânătoare, ce ne deranjează de fapt? Că sunt vânaţi de bogatani şi nu de vânătorii de la ocoalele silvice? Pentru că în cazul în care Ţiriac decide mâine să-şi ia gardurile ce împrejmuiesc domeniul de la Balc, şi să facă fileuri de tenis din ele, porcii mistreţi vor fi ucişi cu acelaşi sânge rece de vânătorii angajaţi de stat la ocoalele silvice. Aşadar nu gândim aşa, pentru că am fi ipocriţi. Noi suntem doar deontologi, noi scriem editoriale cu tâlc, unele foarte deştepte, despre "abatorul" de la Balc. Aşa-i, e un abator, animalelor nu li se dă nicio şansă, sunt gonite de gonaci, că de-aia sunt ei gonaci şi nu copii de mingi, în bătaia puştii. Dar asta e vânătoarea, de când lumea au existat gonaci. Hai nu chiar de când lumea, dar să nu ne întoarcem la preistorie. De când există vânătoarea ca formă de divertisment. Că nimeni nu e atât de imbecil să creadă spre exemplu că regii evului mediu spre exemplu vânau de foame. Şi doar aventurierii plecau de capul lor în creierii munţilor să-şi caute singuri prăzile.  
Gândul bun, de-mi trece prin cap ca un glonţ, îmi zice că vânătoarea nu e o tradiţie la noi şi că ăsta ar fi un motiv de critică absurdă. Şi aşa-i. Altfel, ce ne-ar face pe noi, ăştia de mai tăiem un porc de Crăciun, nu de foame, ci de dragul tradiţiei, să-i criticăm pe bogaţii veniţi la Balc? Se spune că ăia nu ucid din necesitate. Hai mă, că şi noi halim şi porci, şi pui, şi vite şi nu din necesitate. Am putea de dragul animăluţelor să o ardem pe spanac, dar caltaboşul e bun. Ce să mai zic de şorici. Dă-le dracu de urzici! Deci nu prea e diferenţă între necesitate şi utilitate, aşa cum mă îmboldeşte un alt gând bun. Că putem trăi liniştiţi, şi unii zic mai bine, doar cu legume.
Bă, e crimă sadică să-i bagi mistreţului un glonţ în frunte. Bă dar cum e pe lângă cuţitul în gât, în piaţă, înainte de Paşti, mielului legat de picioare şi ţinut câteva zile în remorcă, alături de alţii 500 de confraţi? Da mă, dar acolo e tradiţie, religie, nu ne jucăm cu asta. Mă, omeneşte vorbind, mâine ai de ales între două morţi un glonţ în cap sau un cuţit în gât, legat de picioare? Alege! Atât am avut de zis.  
De fapt ce ne seacă la vânatoarea de la Balc, că Ţiriac şi ai lui nu sunt nişte prinţi din Levant să caute "mistreţul cu colţi de argint" şi sunt doar oameni ca şi noi, cu plăceri şi tradiţii morbide? Sau că sunt bogaţi şi pot să vâneze şi noi nu? Nu, că am fi ipocriţi. Şi noi nu suntem ipocriţi, suntem doar poeţi. Azi e 15, v-am zis. Hai mai bine în poezia noastră să mai citim o ştire sau să o concepem despre moarte mai bine. Ne revoltăm la crimele de la Balc, dar îl devorăm, cald încă, pe Sergiu Nicolaescu.

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...