Roumanite - Egalite - Ţiganite

Mai acum vreo doi ani un primar, din Baia Mare pare-mi-se (paremise că aşa se scrie corect) a ridicat un zid de beton în jurul unor blocuri pe care le repartizase el cu mânuţa lui unor ţigani. Auschwitz au zis unii, alţii, pare-mi-se chiar France Presse, i-au dat denumirea de Marele Zid Ţigănesc. Ingenios. Oricum, aveau dreptate, nu poţi să îngrădeşti nişte oameni ca pe jivine. Au intervenit atunci mai multe ambasade ale unor state europene, dar şi marele licurici eliberator de popoare. Păi, ce atitudine europeană era asta? Stăteau micuţii romilor în blocuri în loc să zburde puţele lor pe lângă corturile ce nu se mai dădeau duse dintr-un cartier băimărean. Curat neeuropean.
Mai pe la începutul anului ăsta parcă, dacă nu la finalul defunctului precedent, nişte băieţi dintr-o zonă în care toţi se cred moţul curcanului s-au gândit că ar putea scade natalitatea populaţiei rome oferind o sumă – 300 de lei (exact costul operaţiei din ce) – fiecărei magraoance care aducea dovezi că s-a sterilizat de bună voie. Bă, e condamnabil, e grotesc, ne aruncă undeva în Evul Mediu timpuriu. Trecând peste modalitatea hitleristă de a trata un om ca pe o jivină, apucaţii ne aruncau pe noi ca şi ţară europeană în afara graniţelor europene ce ne-au cuprins. Au intervenit mascaţii, i-au încătuşat pe netrebnici.
De câţiva ani, poate şi mai bine, un stat european cu ştaif şi mirosuri fine oferă “ajutoare umanitare de repatriere” romilor. Adică tu, cetăţean european, e adevărat, de etnie romă, eşti cu familia ta de 7-8-10 membri, cât o fi vrut Dumnezeu, şi munceşti la intrarea în catedrala Notre Dame, spre exemplu. Şi ca să poţi să te întorci acasă, un loc drag ţie, un loc de care te leagă amintiri plăcute, acolo unde ai pătruns tainele abecedarului pentru prima oară, pentru ca mai apoi să-ţi desăvârşeşti studiile printr-un master (poate la SNSPA), primeşti de la statul francez o sumă de bani, un ajutor, başca biletul de avion. Un gest omenesc, cu adevărat european. Încă o lecţie de civilizaţie pe care o primim.
Mă întreb cum ar sta lucrurile dacă:
- acţiunea primarului ar fi fost denumită: “O casă pentru fiecare om – pentru că nouă de pasă de oameni”. Aşa mi-a venit la prima mână.
- clujenii nazişti ar fi dat o tentă umană acţiunii lor şi ar fi spus: Eşti de etnie romă şi ai prea mulţi copii, nu mai ai ce să le dai de mâncare? Suntem lângă tine!
- “ajutorul umanitar de repatriere” acordat de statul francez ar fi fost abordat astfel: “Franţa îngrădeşte dreptul la libera circulaţie unor cetăţeni europeni”, sau “Franţa ridică Marele Zid Ţigănesc la graniţele României cu bani acordaţilor romilor repatriaţi”.

Un comentariu:

Der F. spunea...

Postez ca sa te trag de urechi!
Pentru spirit conformist fata de propaganda oficiala, chiar daca da bine in context.

In rest, imi plac materialele tale. Le citesc cu mare placere.
Mai putine divagatii de la ideea principala poate ar ajuta la o omogenitate mai mare a articolului.

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...