A trebuit sa vizitez o ruda la spital, in Giurgiu. Habar nu
am cum sa scriu textul asta, daca sa fiu indignat sau nu, nici macar daca sa-l scriu sau
nu. E tot aia. Habar nu am. Bat doar, si nuvoi corecta nimic. In Giurgiu, la spitalul
Judetean din Giurgiu. Orasul ala de la sud de Bucuresti, oras european dintr-o
tara europeana. Oras de granita cu o alta tara europeana. In giurgiu sunt mai
multe masini cu numar de bulgaria, aproape ca a depasit numarul cainilor. Care
fie vorba intre noi nu i-am auzit niciodata urlanda in Giurgiu, cum zice vorba
aia. Ruda mea, in etate, a suferit ceva la cap, a cazut si a ramas cu un
defect. A stat acasa, intr-un sat de langa Giurgiu, mai multe zile, apoi s-a
hotarat sa mearga la spital, la giurgiu. A stat o zi intreaga, nu a bagat-o
nimeni in seama, a stat pe hol pur si simplu, a intrebat in stanga si in
dreapta unde sa ajunga, i s-a spus sa astepte, a asteptat, a asteptat, oamenii
au plecat acasa si a plecat si ea. La fel de bolnaa, probabil cu un usor atac
cerebral, un scurcircuit pe acolo prin cap, habar nu am.a ajuns din nou la ea
in sat si a stat inca 2 -3 zile cand o alta ruda a venit si vazand starea
deplorabila a chemat salvarea. A ajuns la spitalul judetean din orasul Giurgiu,
unde am ajuns si eu. In vizita.
La poarta am intrebat unde ar fi putut sa ajunga ruda mea.
Mi se spune ca la neurologie, la dreapta, apoi cladirea din stanga. Ajung la
cladireade pe stanga, mi se pare dezafectata, nu e asta, e mai incolo. Inteb
totusi pe cineva. „Nu, nu, pe usa
aia, aici e neurologia”. Cum dracu ma? Aici? E un grajd sau ceva. Usile nu au
geamuri, sala de operatii e cu lacat, lumini nu sunt, faianat de pe pereti e
cayuta. Inaintez si fac poze ca prostu. Telefonu nu face cine stie ce poze, dar
are o calitate, nu infrumuseteaza realitatea. O lasa asa. Pe holuri miroase
usor a fecale. Si a mancare parca. Le daduse mamaliga cu branza, farfuriile
zaceau ep niste calorifere, pe hol. Nimic din mirosul dintr+un spital. Caut
ruda, prin saloane, doamne. Imi vine in minte imaginea aia cu copii bolnavi
mintal de prin anii 90 legati cu lanturi de paturi. Paturile au cel putin 50 de
ani, lenjeriile la fel, sunt patat rupte, se vad urme de urina, de fecale.
Miroase a urina, a fecale si a transpiratie. E un amalgam. Sunt contrariat,
inspir adanc, nu mi vine sa cred ca poate exista combinatia asta. Ba da, se
poate, toate la un loc.
Nu pot sa fac poze bolnavilor. Pentru ca nu
vreau, mi se pare imoral. Sunt oameni care nu par oameni. Unul are privirea
undeva in tavan, spre o pata de igrasie si nu stiu daca doarme sau e starea lui
normala. Scoate un zgomot ciudat. Are pampers, branula, sange si alte urme pe
creasaful cu care e semiinvelit. Nu cred ca a fost spalat in ultima luna. Omul,
ceasaful are cel putin jumatate de an. Poate ca sunt optimist. Altul balangane din cap la nesfarsit. Pe
drumul spre sectia de neurologie un pacient statea pe o bordura ,se lovea cu
mainile pe cap. Ochii ii fugeaualatoriu, in toate directiile. Afara erau undeva
la 40 de grade, al umbra. El statea la soare. Sunt oameni pe care daca i+ai
vedea in documentare pe posturile tv ai spune fericit bine ca nu m+am nascut in
Cambodgia. Si sunt langa mine, langa tine
La iesirea din
spital, am vazut un panou. Spitalul e refacut, reamenajat, redraci. Mai au
putin, cateva zile, pana pe 25 august, si il termina. Asa scrie. In curte e un
bazin cu nuferi mici, galbeni. In curte nu miroase nici a fecale, nici a urina,
nici a transpiratie. Sunt caini, boschetari. Si bolnavi cu branule prin praf.
Majoritatea fumeaza.
Am ajuns acasa de
ceva ore, am stat o groaza cu apa rece in cap ca bolnaviimintal din filme
proaste horror, am baut, nu sunt baut, canta greieri, nu pot sa dorm pentru ca miros a fecale, a urina
si a transpiratie si nu scap niciodata. Nici voi, aia care o sa ramaneticu mine
aici.