Monday, August 17, 2015

Miros de spital

A trebuit sa vizitez o ruda la spital, in Giurgiu. Habar nu am cum sa scriu textul asta, daca sa fiu indignat sau nu, nici macar daca sa-l scriu sau nu. E tot aia. Habar nu am. Bat doar, si nuvoi corecta nimic. In Giurgiu, la spitalul Judetean din Giurgiu. Orasul ala de la sud de Bucuresti, oras european dintr-o tara europeana. Oras de granita cu o alta tara europeana. In giurgiu sunt mai multe masini cu numar de bulgaria, aproape ca a depasit numarul cainilor. Care fie vorba intre noi nu i-am auzit niciodata urlanda in Giurgiu, cum zice vorba aia. Ruda mea, in etate, a suferit ceva la cap, a cazut si a ramas cu un defect. A stat acasa, intr-un sat de langa Giurgiu, mai multe zile, apoi s-a hotarat sa mearga la spital, la giurgiu. A stat o zi intreaga, nu a bagat-o nimeni in seama, a stat pe hol pur si simplu, a intrebat in stanga si in dreapta unde sa ajunga, i s-a spus sa astepte, a asteptat, a asteptat, oamenii au plecat acasa si a plecat si ea. La fel de bolnaa, probabil cu un usor atac cerebral, un scurcircuit pe acolo prin cap, habar nu am.a ajuns din nou la ea in sat si a stat inca 2 -3 zile cand o alta ruda a venit si vazand starea deplorabila a chemat salvarea. A ajuns la spitalul judetean din orasul Giurgiu, unde am ajuns si eu. In vizita.
La poarta am intrebat unde ar fi putut sa ajunga ruda mea. Mi se spune ca la neurologie, la dreapta, apoi cladirea din stanga. Ajung la cladireade pe stanga, mi se pare dezafectata, nu e asta, e mai incolo. Inteb totusi pe cineva. „Nu, nu, pe usa aia, aici e neurologia”. Cum dracu ma? Aici? E un grajd sau ceva. Usile nu au geamuri, sala de operatii e cu lacat, lumini nu sunt, faianat de pe pereti e cayuta. Inaintez si fac poze ca prostu. Telefonu nu face cine stie ce poze, dar are o calitate, nu infrumuseteaza realitatea. O lasa asa. Pe holuri miroase usor a fecale. Si a mancare parca. Le daduse mamaliga cu branza, farfuriile zaceau ep niste calorifere, pe hol. Nimic din mirosul dintr+un spital. Caut ruda, prin saloane, doamne. Imi vine in minte imaginea aia cu copii bolnavi mintal de prin anii 90 legati cu lanturi de paturi. Paturile au cel putin 50 de ani, lenjeriile la fel, sunt patat rupte, se vad urme de urina, de fecale. Miroase a urina, a fecale si a transpiratie. E un amalgam. Sunt contrariat, inspir adanc, nu mi vine sa cred ca poate exista combinatia asta. Ba da, se poate, toate la un loc.
 Nu pot sa fac poze bolnavilor. Pentru ca nu vreau, mi se pare imoral. Sunt oameni care nu par oameni. Unul are privirea undeva in tavan, spre o pata de igrasie si nu stiu daca doarme sau e starea lui normala. Scoate un zgomot ciudat. Are pampers, branula, sange si alte urme pe creasaful cu care e semiinvelit. Nu cred ca a fost spalat in ultima luna. Omul, ceasaful are cel putin jumatate de an. Poate ca sunt optimist.  Altul balangane din cap la nesfarsit. Pe drumul spre sectia de neurologie un pacient statea pe o bordura ,se lovea cu mainile pe cap. Ochii ii fugeaualatoriu, in toate directiile. Afara erau undeva la 40 de grade, al umbra. El statea la soare. Sunt oameni pe care daca i+ai vedea in documentare pe posturile tv ai spune fericit bine ca nu m+am nascut in Cambodgia. Si sunt langa mine, langa tine
La iesirea din spital, am vazut un panou. Spitalul e refacut, reamenajat, redraci. Mai au putin, cateva zile, pana pe 25 august, si il termina. Asa scrie. In curte e un bazin cu nuferi mici, galbeni. In curte nu miroase nici a fecale, nici a urina, nici a transpiratie. Sunt caini, boschetari. Si bolnavi cu branule prin praf. Majoritatea fumeaza.

Am ajuns acasa de ceva ore, am stat o groaza cu apa rece in cap ca bolnaviimintal din filme proaste horror, am baut, nu sunt baut, canta greieri, nu pot sa dorm pentru ca miros a fecale, a urina si a transpiratie si nu scap niciodata. Nici voi, aia care o sa ramaneticu mine aici.














No comments: