jur să nu mai vin în deltă decât singur!!!

Motto: "Ia ascultă, tu ai observat aseară? Noi când ne ciondăneam ca proştii, ăsta a notat tot în carnet. Atâta ne-ar mai lipsi, să trurururubu..."

Am fost la prima mea şedinţă cu părinţii, în calitatea mea de tată, parafrazând o proastă. Educatoarea nu mă cunoştea că nu avea de unde. M-am prezentat frumos şi am luat loc pe o băncuţă, într-o poziţie care avea să mă facă să mă ruşinez. Mă simţeam ca într-un lan de porumb pe marginea şoselei când te apucă cufureala. Mă uit în sală, doar vreo alţi doi-trei bărbaţi, restul mămici corporatiste pline de inteligenţă (nu sunt ironic, ele voiau cu tot dinadinsul să o etaleze printr-o palmă aşezată strategic sub bărbie sau atente la agenda de piele din faţă în care probabil erau trecute datele în care le vine), mămici casnice preocupate exclusiv de numărul de proteine din alimentaţia "micuţilor" şi culoarea şi consistenţa a ceea ce iese pe partea cealaltă, şi câteva bunici. Unele păreau să se cunoască, probabil din parc, sporovaiau între ele.
Începe "doamna" să vorbească, competentă, mi-a lăsat o impresie bună. Că ea nu face diferenţe între copii, că nu îi compară niciodată, că are nişte "obiective" cu ei, ceea ce m-a dus cu gândul la cupa şi campionatul, plus participarea în Liga Campionilor. Nu era asta, voia să-i înveţe să numere până la 10 şi anu' următor până al 20. Fata mea când a auzit era dezamăgită, că ea nu ştie să numere până la zece decât într-o limbă străină. Stai jos, nota 4! Mă rog şi dă-i înainte, cu planuri, cu caiete de studiu, cu necesar de rechizite şi tot aşa. Femeia, competentă, se vedea de la o poştă că avea experienţă cu "micuţii". Futu-i cuvântul mă-sii şi pe toate proastele de-l folosesc dorind să fie gingaşe.
Doamna educatoare ne împarte un formular, să ne cunoaştem: nume, ok, prenume, ok, prenumele copilului ok, data şi locul naşterii ok, aptitudini... hopa, ce dracu aptuitudini? ce aptitudini are copilul meu? ma gandesc ce face? se joacă, hai mă ce dracu nu e aptitudine... mănâncă... ete fâs, e cuminte, nu mă ce dracu, cred că m-a ăînroşit de o sută de ori, ce dracu de întrebare ce aptitudine are un copil de 4 ani, mersul pe sârmă??? nici despre mine nu ştiu ce aptitudini am, dacă posed aşa ceva. Până la urmă am scri şi eu muzică şi pictură. La oha. La o adică puteam să zic că-i place să asculte muzică, nu neapărat să cânte. În ultima căsuţă trebuia să dau eu un sfat educatoarei în ceea ce o priveşte pe "puiuţul" meu. Mă exasperează cuvântul ăsta de o falsitate îngrozitoare. Dacă îi zici copilului aşa, zi-i dracului acasă, când eşti doar tu cu el, nu trebuie să aflu eu cât îţi iubeşti tu coplilul. Pentru simplul motiv că îmi închipui că o faci. Să revenim, deci ultima casuţă a rămas goală-goală. Ce dracu sfat să-i dau eu educatoarei? Să n-o bată? Păi dacă se întâmplă îi rup capul.
Ăştia în tot timpul ăsta, vreo juma de oră cât mi-a luat mie să completez formularul, aaa, am uitat, pe lângă numele părinţilor trebuia să scriu şi profesia şi lcul de muncă. Mi-am dat seama când am vrut să scriu jurnalist că e penibil şi că nu o să mai folosesc cuvântul ăsta pentru a mă descrie. Ce dracu, parcă îi vedeam pe toţi deontologii ăia, de se împăunează cu prefesia lor de "jurnalişti". Am scris şi eu ziarist. Măcar ziare nu mai sunt. Aproape. Deci ăştia tot vorbeau vorbe pe acolo, nu eram prea atent. Vine vorba la un moment dat că tre să aducem şerveţele şi săpun lichid să-şi cureţe chinderii mâinile. Aaaa, şi de aici a început şoul. Se ridică una, care avea să strângă mailurile tuturor, pentru o mai bună colaborare, de parcă am fi făcut fiecare câte o navă spaţială şi tre să ne dezvăluim secretele, şi propune "să strângem bani şi să luăm săunlichid Protex, pentru că e cel mai bun antibacterian şi şerveţele la rolă dublu-stratificate". Se oferea chiar ea să le cumpere, nu ştiu când o avea timp dacă se uită la teve la reclame la Protex. "Eeee, dar de ce Protex, când eu am acasă stive de nuştiucedracudesăpun (o fi fost săpun de casă), că eu lucrez acolo şi la propriu am stive, de ce să mai dau bani?", sare una din apropierea ăleia de mi-am dat seama că îi place să se simtă utilă. De aici tărăboiul. Fără exagerare, au început ăştia să dezbată problema sulurilor de hârtie dublu stratificate şi a săpunului lichid şi au ţinut-o aşa mai bine de o juam de oră. Eram turbat şi scriam în carnetelul meu. Scriam şi râdeam. Un tâmpit cu costum ieftin, cracii pantalonilor ridicaţi până spre genunchi şi nevastă caţă simţea el nevoia să destindă atmosfera, să glumească cu caţele alea de nu se mai opreau din răzbliul de 100 de ani al săpunului lichid şi suluruilor de hârtie dublu stratificate. Eu scriam şi nu mă puteam abţine din râs. Un râs nervos, de om nebun aproape. Ce dracu caut aici? După problema săpunului lichid şi sulurilor de şerveţele dublu stratificate, "dalea mai groase doamnă, dalea mai bune", cum se exprimă ţăranul cu costum de plastic şi cravată, au început să vorbească despre pătuţuri, despre fondul clasei, despre comitetul de părinţi, preşedinte, mâncarea copiilor şi multe altele. Ca un lait motiv, din când în când mai venea cineva şi punea pe tapet (eee, v-am zis că sunt jurnalist) problema săpunului lichid şi a sulurilor de hârtie dublu stratificată. Mama mea care m-ai făcut tu deştept, nu puteai să mă faci şi pe mine dobitoc să am şi eu ce să vorbesc la prima şedinţă cu părinţii din viaţa mea, în "calitate de tătic". Sunt modest, aşa-i?
La capitolul fondul clasei şi-au făcut simţită prezenţa gigibecalienii. Eeeeeiiii cu baaaaniii lorrrrr... cum să dea ei ei doar 50 de lei fondul clasei. "Hai doamnă, ce e 50 de lei, dăm acolo 100 de lei" Banii mei, valoarea mea, ram papapam rampapapam.
După mai bine de o oră şi jumătate de şedinţă, se zăvârşe, moment în care mai scriu încă frază în carnetul meu şi mă ridic, nu de alta dar înţepenisem în poziţia aia de defecat în lanul cu porumb. În clasă intră unu nervos cu jugulara opărită şi sare în gâtul ăluia cu costum, tocmai când o lăuda pe fie-sa cât de cuminte este: "Eee, nu ştiu cât de cuminte e Larisa (nu mai ţin minte cum o chema pe fiica omului în costum) că am înţeles că vineri a avut loc o altercaţie. A bătut-o pe fie-mea, Loredana (şi pe a ăstuia am uitat cum o cheamă)" " Cum domnule, Larisa mea, care e cea mai proastă, care mănâncă bătaie de la toţi copiii? Că i-am şi zis, tată dacă te trage un copil de păr nu fi proastă, trage-l şi tu!". "Păi cum dom'ne că a bătut-o că aşa mi-a zis, că nu mai vrea să meargă la gradiniţă că a bătut-o Larisa". Bă şi au ţinut-o ăştia aşa vreo 10 minute, de nu mai puteam să plec să mă dezlipesc de imbecilitatea lor. Cum dracu să dezbaţi problemele unor copii de 4 ani atât de învârtoşat?
A doua zi, am primit un mail de al o "mamică de copil isteţ şi cuminte", aşa cum s-a autocaracterizat, în care nu spunea nimic. Că a făcut o listă cu mailurile părinţilor şi că vrea "Am dorit sa avem aceasta lista pentru o buna comunicare in vederea luarii unor decizii in ceea ce ii priveste pe copii nostrii si pentru a veni in sprijinul doamnelor educatoare ori de cate ori este nevoie!". După cum se vede, doamna plină de elan scrie noştri cu doi i şi copii tot cu doi atunci când îl articulează. Deci, cu sulurile de serveţele dublu stratificate şi cu săpunul lichid cum rămâne?
PS: În carnet am scris o frază: Jur să nu mai vin în Deltă decât singur!!! Sper că aţi văzut Operaţiunea monstrul.



Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...