Cătălin (partea a III-a)

Hai că o să credeţi că am ajuns un boschetar, vă descriu numai situaţii din parc. Nu, nu m-am mutat acolo, dar odiseea lui Forest Gump continuă. Încă.
Într-o dimineaţă când am intrat în parc, nişte lucrători verzi de la salubritate, magraoni, trecuţi de prima tinereţe, cu tomberonul lângă ei şi cu nişte măturoaie cât toate zilele, "serveau" o bere. La pet, Servus, de 3 litri. Unu' dintre ei era rangă, lemn, abia îneţelegeai ce zice. Deşi putea f uşor să se aşeze pe iarbă stătea pe vine. Şi ce-i zice ăluia de lângă el: "Bă, să moară copiii mei, pe ăla mare l-a prins iar, era drogat zdrenţe". Cine vorbea...
La nici juma de kilometru, în aceeaşi zi (parol, să-nnebunesc, am crezut că e zona crespusculară cu personaje idioate, mai lipsea piticul cu un picior mai scurt) o pereche, tot de magraoni, tineri de data asta, dormea pe marginea lacului, pe iarbă, lângă raţe. Dar cum? Asta m-a spart. Ţiganu' o ţinea pe pirandă pe pieptul lui dezgolit şi erau înveliţi până la brâu cu un cearşaf, care fusese odată alb. Ţiganu' sforăia. Ea avea un maieu, el nimic. Bă ziceai că am nimerit în dormitorul de chirpici al magraonilor. La 3 metri mai încolo zăceau blugii ţiganului.
Au apărut nişte panouri pe marginea lacului: Scăldatul interzis, lacul nu e piscinia ta". Păi şi tu crezi că pe marginea piscinei mele dorm magraonii după partide epuizante de sexălău mă?
O cioară s-a speriat de mine. Nu credeam să ajungem vreodată să ne speriem între noi.
În fiecare zi de alergat, dar în fiecare zi, mă întâlnesc cu un băiat. Are vreo 20 şi ceva de ani, părul dat pe spate şi o privire de-a dreptul melancolică. Stă şi se uită în gol pe lac. O dată arunca pietre în lac. Bă, mi l-am închipuit pe Cătălin al Cătălinei, din Luceafărul. Beat de melancolie. Dar într-un fel îl înţeleg, e badigard.

Un domn fin, galant, stilat

Dimineaţă m-a dus să prind raţa aia de mă nervase ieri. N-am găsit-o, erau numai surorile ei. În schimb am dat de un al enervant. Ştiţi tipul de bărbat de aproximativ 50 de ani, slăbănog, probabil lăcătuş-mecanic la o intreprindere de stat, cu părul grizonat purtat peste urechi ca în anii '80, pantaloni de obicei gri sau nuanţe de maro, tricou polo, adică cu guler, cu dungi în aceeaşi combinaţie de culori, cu ciorapi albi în pantofi maro fără şiret, neapărat cu o pungă de plastic în mână şi care nu foloseşte niciun tip de deodorant? Hai că-l ştiţi! Eh, unu' din ăsta am nimerit eu azi-dimineaţă în parc, când m-am dus să alerg. Până şi pungă de plastic avea în mână. Bă al dreac, aleargă şi el? Mda. O bucată a alergat pe lângă mine, de aici mi-am dat seama că e un soi de iubitor de natură de nu foloseşte deodorantul, poate chiar nici săpunul. Bă, dar ce m-a enervat mai tare şi mai tare a fost când slăbănogu' dreac a mărit ştrocul şi m-a lăsat într-un iz de transpiraţie ca pe un Lăstun într-un nor de praf când a trecut un Ferrari prin zonă. M-a umilit. L-am făcut mai târziu când se oprise din cauza bătăturilor provocate de pantofii lui maro cu găurele.
Şi cum alergam eu de unu singur trec printr-o zonă în care se strâng moşii şi babele de genul ălora din Vama Veche şi 2 Mai să se bronzeze. Tot un fel de naturişti din ăia numai că poartă slipi şi costume de baie modele '70 pe care şi le ţin lăsând jumătate de buci la vederea razelor soarelui. Sunt invariabil single, câte una bucată moş sau babă pe covoraşul din dotare. Eh, unu' din moşii ăştia mi-a atras atenţia că vorbea tare la telefon. Atât de tare încât eu l-am văzut de pe la 30-40 de metri. Am observat că îşi aşezase pătura strategic lângă o babă intelectuală care mânca un măr şi citea o carte. Când trec pe lângă ei, moşu' ăsta de vă spusei, cu jlipii lui negri ridicaţi până spre sânii păroşi şi uşor căzuţi ce zice: "Bă, bă, io n-am probleme din astea mă. Io ţin femeia în pulă o oră şi jumătate, n-am probleme din astea". Hait. Baba se întoarce spre el furioasă dar n-apucă să zică ceva pentru că moşul continuă să vorbească cu prietenul lui (imaginar zic eu): "Hai că uite mă aude şi lumea din zonă. Mă scuzaţi, mă scuzaţi". Şi baba zice doar "păi..."
Eu cred că având în vedere oferta moşului baba a muşcat până la urmă. Mâine, dacă îi găsesc pe aceeaşi pătură mă duc şi-o întreb pe babă: Ia ziceţi, v-a babardit?

Gump. Forest Gump

Pentru că de la o vârstă începi să-ţi pui întrebări (când te-o lăsa? când începi să te scapi? 'oi mai prinde nu-ştiu-cât? şi alte asemenea) te gândeşti că "bă dacă eram şi io mai cumpătat, nu băgam sute de baxuri de ţigări, tone de bere şi vin..." În definitiv cred că e în firea omului să-i fie frică de ceea ce nu cunoaşte, conştient sau nu. Eu zic că mie nu mi-e frică să mor, dar m-am dus să alerg prin parc. Şi am început de dimineaţă. Azi dimineaţă. La 8 scularea, repede spalat dinţi, ochi, căcuţă, duşuleţ şi ţuşti în parc. Ce mă enervau cheile alea... N-aveam unde să le las, şi am alergat cu ele în mână. Ajung la intrarea din Tineretului aia dinspre Palatul Copiilor, că pe la mine mi-e frică de câini, şi mă gândesc că nu-i uşor deloc să ocolesc lacul o dată aşa cum îmi propusesem. Deja alergasem vreo juma de km şi mi-era sete. O iau prin dreapta, mă seacă să copiez ceasul, a fost inventat cu sute de ani în urmăă totuşi. Era mişto, dăi dăi dăi. Admir peisajul, pescari, raţe sălbatice, oameni la plajă. Mă gândeam să scriu un text pe blog. (Acum se produce imaginea aia cu un televizor filmat. Şi se multiplică la infinit. Ştiţi nu despre ce vorbesc, nu?)
După un sfert de tură încetinesc, nu prea mai aveam suflu. Încep din nou, îi analizez pe ăia de vin din faţă, tot alergători. L-am găsit pe unu mai gras ca mine şi m-ambucurat. Pe la jumatea turei nu mai puteam. Încercam eu să-mi controlez suflul, că ştiu că e important, dar nu mai aveam ce. Mă durea gâtu deja, şi cald... Pfuu să mori de cald, transpirat tot, gâfâiam. Terminat ca bateria. Trec pe lângă un cuplu tolănit pe iarbă. Îi invidiez şi îmi propun să iau o pauză mică, adică să merg, să răsuflu până îmi revin un pic. Fix atunci, bă dar fix atunci, mi se pare că-l văd pe un tip pe care îl cunosc. Nu se poate... Nu se poate... Cât ghinion să am? O dată ies şi eu în viaţa mea să alerg în parc şi mă întâlnesc cu singurul Forest Gump pe care îl cunosc. Şi fix când eu nu mai pot nici să spun cum mă cheamă. Şi ca să mă crezi, să-ţi dai seama cu cine m-am întâlnit, uite doar un material despre Marian Chiriac. Şi aleargă cu mine vreo juma de km. "Ce faci?", întreabă el. "După cum vezi nu prea bine, terminat", eu, tumefiat şi sfârşit. Mă uit la el, avea un fir de transpiraţie pe tâmplă. Mă gândesc că o avea vrea 10 ture de lac. Eu după jumate pot sa storc şi chiloţii şi ciorapii, chiar şi adidaşii. "Cam greu, m-am apucat şi eu de alergat,e prima zi", încerc jenat să mă justific. "N-ai mai alergat de mult?", întreabă el. "Da, de când eram copil şi jucam fotbal prin faţa blocului", zic eu. De când sunt adult nu-mi amintesc să fi alergat vreodată. A, ba da, o dată la o bătaie în Mangalia şi câteodată după metrou. A, şi la bac, că am dat la sport ca prostu'. "Lasă, foarte bine, e bine că ai început. Sper să ne mai vedem", îmi zice Marian. "Şi eu, dacă n-oi muri azi", încerc eu o glumă. El îmi zice că antreneazăo grupă de copii pentru maratonul din toamnă de la Bucureşti, după care îmi spune că rămâne mai în urmă, să alerge împreună cu altcineva. Adică eu în faţă, adică tot nu pot să mă opresc, de ruşine că nu pot să alerg o tură de lac? AAAAAAAAAAA Vine din spate mai tare şi îmi spune să las umerii moi, mâinile mai jos şi să trag de ele, scuzându-se că a îndrăznit să-mi dea sfaturi. Eu încerc şi-i mulţumesc. Avea dreptate, era mai bine. Rămâne din nou în urma mea. Strâng din dinţi, sunt în Sahara, nu mai pot de sete, mă dezintegrez. Îmi plesnesc tâmplele, mi-e sete de mor. Mă uit pe lac. Ptiu, futu-ţi raţa mă-tii. Bă, incredibil! O raţă salbatică stătea tacticoasă pe mal şi bea apă, întinzându-şi gâtul pe lac. Simţeam că aş fi dat orice să fiu în locul ei, simţeam cum mi se scurg picăturile pe gâtlej. Şi apoi se duce să înoate. Numai în ciuda mea. Termin tura ca şi cum aş fi făcut baie cu raţa. Leoarcă din cap până în picioare. M-am dus direct la piaţă. Am luat varză. Mâine dimineaţă dacă îmi mai face în ciudă o prind.

Socoteala preşedintelui

"Adun debitul Prutului cu debitul Dunării şi cu debitul actual al Siretului şi nu îmi iese inundaţie", a spus Băsescu.
Dece nu-i iese socoteala? Simplu - pentru că nu are socoteală.

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...