Gama controverselor e strâmtă

descopăr cu surprindere că mai sunt oameni intrigaţi de ceea ce se întâmplă în ţară. şi mă refer la shmeny. pune pasiune, se revoltă.eu sunt resemnat. cum nu cred că e va mai găsi unul precum carol I să-şi lase el avuţiile prin alte părţi şi să vină cu căruţa să ne scoată din noroi, sunt resemnat. asta e. asist ca la un spectacol la tot.
în aceeaşi zi, total întamplător, gândul meu bun mă duce pe net să citesc un text. acu' o să ziceţi că mă dau eu deştept sau că-mi place să mă dau. cu riscul ăsta copiez aici textul apărut în (da, mă dau şi eu deştept) Dilema Veche, la 1 septembrie 2006, sub semnătura lui Ion Vianu:

Cea mai frumoasă ţară

Am crezut, foarte multă vreme, că România e cea mai frumoasă ţară. Şi cînd trăiam aici, şi mai apoi, cînd am ajuns în exil. Chiar aşa era - frumoasă. Mă întorc în locuri pe care le iubeam, sînt dezamăgit. Prea multe rîpi, prundişuri imense, coaste de munte golaşe, gunoaie (care se autoaprind). Nostalgia mea pentru România copilăriei a rămas neatinsă. S-a schimbat însă natura românească. La fiecare ploaie se mai surpă un drum, mai dispare un sat. Ţara o ia la vale. În peisaj, peste tot, fabrici închise te privesc chiorîş, cu ochii întunecaţi ai ferestrelor sparte. În Bucureşti sînt prea multe maidane, de te plimbi te latră cîinii, nu totdeauna din curţi. Oraşele sînt cam părăginite. Casele vechi încep să fie restaurate; cele noi - vorba unui arhitect: la o mie găseşti şi una frumoasă. Am trăit cu convingerea că nu numai veşnicia, şi bunul-gust s-a născut la sat. Nu m-am înşelat, dacă merg la Muzeul Ţăranului sau al Satului, am dovada. Dar nu ştiu cum se face că s-a pierdut simţul estetic, mai ales în oraşe. Ce e nou e strident, materialele sînt de doi bani, formele - pocite, există un fel de oroare de simetrie. Domină linii oblice, surplombe borţoase. Casele sînt prea mari, cu turnuleţe (nu de palatele rome vorbesc!). Parcă singura preocupare a celor ce clădesc e să-ţi dea în cap cu bogăţia lor. Totuşi vin şi ei de la ţară. Sînt prima, a doua generaţie, la ei acasă au văzut un pic de potriveală între lucruri. O tindă, o prispă. O anumită măsură. Unde e gustul? - A dispărut, sămînţa lui e de negăsit. În fine, greu de găsit. Mă plimb, şi cam asta constat. Mai sînt oaze de frumuseţe, cîte un parc, o mănăstire. Un muzeu. Rare sînt astea! Oaze.
Nu ştiu cum mi-a venit termenul ăsta, de undeva din inconştient: postceauşismul multilateral dezvoltat. O angoasă, fără Europa nu putem, cu ea n-o să mai avem dreptul la mito... în fine.
Vrem în Europa cum voia Ionel Brătianu Ardealul fără ardeleni.
Toată lumea e anticomunistă. Bun. Dar nu regăsesc politeţea omului occidental, gustul pentru pluralitate. Gama controverselor e strîmtă. Uneori, mi se pare că trăim o situaţie paradoxală, chiar fantastică: ceauşismul anticeauşist. Apar cărţi. Există poeţi, romancieri. Se publică ediţii complete (Freud, Jung, Biblia septuaginta). Dar, în genere, ducem lipsă de proiecte mari. O să avem o reţea de autostrăzi, în secolul următor. Emigraţia: e un drept, un cîştig adevărat că poţi să pleci fără să "fugi", fără să te rupi definitiv, îţi laşi o şansă.
Cîţi or să revină?
Bărbaţii: au maşini 4x4. S-a schimbat tipul omenesc. Nişte tipi cu feţe rotunde, cefe groase. Burtoşi, la treizeci de ani. Trăire bizară, deunăzi, într-un magazin: erau doi cumpărători, plus doi vînzători. Semănau între ei ca picăturile de apă. Eu pe ăştia nu-i ştiam. Totuşi nu cred că sînt extratereştri. Femeile sînt bine. Parcă s-a refugiat în ele o anumită demnitate, vorbesc cu un fel de calm, sînt subţiri, puţin triste, puţin cercănate. Mă prind că visez la o lume de femei.

da, se pare că în dilemele astea deştepte nu scriu numai lingăi. mi-a plăcut să descopăr asta. ce înseamnă să ai prejudecăţi...

Chefi de net

Bă, dar nu mai pot frate. Pe unde întorc capul pe net, pe unde mai hălăduiesc, la 2, 5 , 25 de pagini trebe musai să dau de un chef. Mă nu-i mai înghiţ. Ultima modă în materie de fiţăreală ieftină e să te faci chef. Îţi pui cuşmă d’aia în cap, împreunezi mâinile la pept, iei o mină de dăştept (adică frăţică io sunt chef nu bucătar) şi te lansezi pe fb. Musai vin muşterii ca muştele la căcat. Căcălău, cum s-ar zice. Te umpli de caşcarabeţi.

Musai ca să te faci chef, tre să ştii engleză. Musai. Musaca e mousaka, tot ce foloseşti tu e food, trebuie să-i înveţi trickuri în bucătărie pe alţii, să fii dăştept bă, ce tura-vura. Să iasă de pe peretele tău de pe fb că eşti şi dăştept şi frumos şi pasionat de food.

Tot musai tre să ai o diplomă ceva în chefăreală. Tre’ să găseşti tu pe vreunul să-ţi certifice calităţile. Nu găseşti? Dă bă un sărci pă gugăl, că ştii engleză, găseşti o asociaţie de chefi de prin Congo şi zici că faci parte din organizaţia ălora. Cine dreac verifică?

Tot musai la tine pe perete pe reţeaua ta de socializare favorită tre’ să pui poze frate. Poze mişto cu haleală d’aia deşteaptă de faci tu. Musai îţi iei aparat de cel puţin o mie de coco, îl pui pe auto şi faci click când mai pui puţină făină, apoi un pahar de apă, o ceapă... şi tot aşa. Trebuie să-i înveţi pe oameni să gătească mă, ce dreac, tu eşti chef mărinimos. Tot aici pari preocupat de dietă, de mâncatul sănătos, de food styling, greutăţi tată, greutăţi.
Aşa, mai departe, cum faci tu trafic mare devii cunoscut şi tot aşa, urmează pasul cel mai important, renunţi la tot ce faci tu zilnic, renunţi la trafalet, la mincioc, la greblă sau la tastatură şi te dedici întru totul meseriei de chef. Toţi te vor aplauda. Acum trebuie să-i mai ţii un pic în priză. Le spui că e doar o pasiune de-a ta, că tu faci asta doar de amorul artei, că bucătăreala e o artă, că aşa şi pe dincolo. Unii vor dori să mănânce ceva din ce chefuieşti tu. Iei trei prieteni şi le zici să te aplaude când bucătăreşti. Îi pui pe fb. Creşte neliniştea în rândul fanilor. Ei, acu a venit momentul maxim, anunţi că îţi faci cârciumă, mă rog, în stilul ăla, food bla bla bla bla, nu trebuie să te mai învăţ eu. Iei credit de la bancă, dai o spoială într-o casă, pui 5 mese, iei o fată să debaraseze, clienţii vin de pe reţeaua de socializare şi gata frate. În curând îl umileşti pe Murdoch la caşcaval.

Pariu că mulţi nu ştiu să facă o mămăligă?

Continuu să cred că de la ruşi nu vine doar ploaia

* "Îţi dă gustul dragostei" aud din ce în ce mai des în reclame. Că e vorba de detergent sau ciocolată laxativă. Care dracu' o fi gustul dragostei? Porcos m-am gândit că ar avea gust de pulă sau de pizdă, că pe astea le foloseşti ca să faci dragoste, nu?

* Un bou, în una dintre serile mele cu Capatos şi alţi mondeni din ăştia, îi scrie pe scrot asistentei: "Biank icsulică te iubeşte" şi pune trei beţe de exclamaţie la final. Icsulică a dat 0,62 euri ca să-i spună toantei că o iubeşte. Imediat pe scrot (nu merge L-ul, ce să fac?) curge un alt mesaj care îl linişteşte pe Icsulică: "Să fim serioşi Bianca şi Bote încă se iubesc". Şi apoi altul: "Bianca m-ai las-ăl pe Bote în pace dragă". Pt fiecare mesaj câte 0,62 euri. Să vă mai aud că nu aveţi ce băga în gură, raţi ai dreac.

* Un băiet îmi povesteşte plin de patos cum a citit el pe un blog o chestie foarte tare frate. Cică zicea ăla pe blog, cum mă adică Păunescu nu a mai fost comunist, adică a fost comunist într-o perioadă şi apoi nu a mai fost? E ca şi cum eu aş silui-o pe mă-ta în gură şi apoi zic că a fost demult, că nu se pune. Muia rămâne muie frate. La fel şi la Păunescu. Ăsta, băietul îi dădea dreptate, că ce tare e ipoteza ăluia. Dau să-l întreb câţi ani avea în '87, ca să-i recomand o poezie de-a lui Păunescu din anul ăla, din perioada de porcism maxim a lui. "În ce lună, ca să ştiu exact dacă mă născusem sau nu", îmi zice. M-am oprit să-i zic că mai bine mă-sa înghiţea şi ne scutea de-un prost.

* Am citit un material interesant despre tinereţea lui Stalin. Adică pe vremea când era un fel de gangster şi-l chema Osip Giukaşvili. Tot acolo am găsit un citat al lui Winston Churchilll: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, ţara sa era cea mai mare superputere a lumii întrecută doar de America“. Adică în 29 de ani. Hmm, performant omul, chiar dacă o să veniţi cu arumentul că populaţia URSS-ului era tot săracă. Bine, aveţi dreptate, hai comparaţi-l pe comunistul de Giukaşvili cu democraţii noştri. Mein Freund Der F. cu siguranţă nu va fi de acord cu această afirmaţie a premierului britanic, pt că se află, evident, de cealaltă parte. Ăsta e cusurul lui, îi e greu să treacă şi dincolo.

* Englezii vor să mărească taxele pentru învăţământul universitar, motiv de proteste nebăgate în seamă de putere. Atunci au recurs la asta. Un fel de te pişi pe mine, mă piş pe mă-ta. Da, ştiu, nişte huligani. La noi, cândau tăiat ăştia pensiile şi salariile cu 25 la sută au dansat pinguinu.

* Am mai scris asta în ultimul timp: Breaking news - Un porc comunist a mânjit fotbalul cu emoţie şi frumos

Da, ştirea de ultimă oră din sport ar trebui să fie de mulţi ani că un porc (aşa cum a ales odată să-şi facă mea culpa) comunist (aşa cum au ales alţii să-l vadă şi acum) a încercat să mânjească imaculata imagine a fotbalului românesc cu emoţie şi frumos. De multe ori i-a ieşit.

Un căpos ca Hagi l-a ascultat nu o dată şi l-a considerat aproape. La fel l-au simţit mulţi fotbalişti din generaţia lui. Înaintea lor au fost alţii, din Craiova Maxima. Ăştia au avut privilegiul de a-l vedea în perioada lui de "porcism" suprem când strângea mai mulţi oameni pe stadionul din Bănie cu cenaclul decât o făceau ei cu Benfica. Lor le-a dat numele de "campioana unei mari iubiri", aducând sentimentele mai aproape de gazon. Acum sentimentele se vor întoarce către el cu siguranţă, aşa cum spectatorul de fotbal a reuşit mereu să-i ţină aproape pe cei pe care i-a iubit.

Şi-n Giuleşti a făcut la fel, le-a dat rapidiştilor identitate printr-un imn. Le-a deschis porţile, găsindu-le o casă pe oriunde se duc. Cu siguraţă nici Giuleştiul n-o să-l uite. Poate o să scandeze din nou "Ceauşescu - PCR au băgat Rapidu-n B! Păunescu - Flacăra, vor băga Rapidu-n A!", deşi "farmecul" din vremea lui Copos nu mai e acelaşi. S-a mai mătuit.

Dimineaţă, jumătate de kilometru de cabluri plecau din carele teve de la statuia lui Lahovari până în faţa casei poetului de unde se transmitea, în direct, nimic.

"ce te mai uiţi mă la mircea badea? nu mai are niciun haz, a rămas singurul care mai trăncăneşte împotriva lu' băsescu. dar acelaşi lucru în fiecare seara şi nu rezolvă nimic". cam asta e ideea pe care o aud de la oameni în ultima vreme. şi la ce dracu să mă uit? nu mai am decat două plăceri când vine vorba de politică, badea cu tâmpeniile lui, aşa de distracţie, şi ziarul "tricolorul" al lui vadim ca să nu moară speranţa. să nu moară speranţa că poate totuşi are dreptate tribunu şi e bolnav şi s-o regtrage sau dracu să-l mănânce...
m-a cuprins aşa o durere în cur, de a ajuns până la picior. şi mă doare picioru' de nu pot s'alerg

Cătălin (partea a III-a)

Hai că o să credeţi că am ajuns un boschetar, vă descriu numai situaţii din parc. Nu, nu m-am mutat acolo, dar odiseea lui Forest Gump continuă. Încă.
Într-o dimineaţă când am intrat în parc, nişte lucrători verzi de la salubritate, magraoni, trecuţi de prima tinereţe, cu tomberonul lângă ei şi cu nişte măturoaie cât toate zilele, "serveau" o bere. La pet, Servus, de 3 litri. Unu' dintre ei era rangă, lemn, abia îneţelegeai ce zice. Deşi putea f uşor să se aşeze pe iarbă stătea pe vine. Şi ce-i zice ăluia de lângă el: "Bă, să moară copiii mei, pe ăla mare l-a prins iar, era drogat zdrenţe". Cine vorbea...
La nici juma de kilometru, în aceeaşi zi (parol, să-nnebunesc, am crezut că e zona crespusculară cu personaje idioate, mai lipsea piticul cu un picior mai scurt) o pereche, tot de magraoni, tineri de data asta, dormea pe marginea lacului, pe iarbă, lângă raţe. Dar cum? Asta m-a spart. Ţiganu' o ţinea pe pirandă pe pieptul lui dezgolit şi erau înveliţi până la brâu cu un cearşaf, care fusese odată alb. Ţiganu' sforăia. Ea avea un maieu, el nimic. Bă ziceai că am nimerit în dormitorul de chirpici al magraonilor. La 3 metri mai încolo zăceau blugii ţiganului.
Au apărut nişte panouri pe marginea lacului: Scăldatul interzis, lacul nu e piscinia ta". Păi şi tu crezi că pe marginea piscinei mele dorm magraonii după partide epuizante de sexălău mă?
O cioară s-a speriat de mine. Nu credeam să ajungem vreodată să ne speriem între noi.
În fiecare zi de alergat, dar în fiecare zi, mă întâlnesc cu un băiat. Are vreo 20 şi ceva de ani, părul dat pe spate şi o privire de-a dreptul melancolică. Stă şi se uită în gol pe lac. O dată arunca pietre în lac. Bă, mi l-am închipuit pe Cătălin al Cătălinei, din Luceafărul. Beat de melancolie. Dar într-un fel îl înţeleg, e badigard.

Un domn fin, galant, stilat

Dimineaţă m-a dus să prind raţa aia de mă nervase ieri. N-am găsit-o, erau numai surorile ei. În schimb am dat de un al enervant. Ştiţi tipul de bărbat de aproximativ 50 de ani, slăbănog, probabil lăcătuş-mecanic la o intreprindere de stat, cu părul grizonat purtat peste urechi ca în anii '80, pantaloni de obicei gri sau nuanţe de maro, tricou polo, adică cu guler, cu dungi în aceeaşi combinaţie de culori, cu ciorapi albi în pantofi maro fără şiret, neapărat cu o pungă de plastic în mână şi care nu foloseşte niciun tip de deodorant? Hai că-l ştiţi! Eh, unu' din ăsta am nimerit eu azi-dimineaţă în parc, când m-am dus să alerg. Până şi pungă de plastic avea în mână. Bă al dreac, aleargă şi el? Mda. O bucată a alergat pe lângă mine, de aici mi-am dat seama că e un soi de iubitor de natură de nu foloseşte deodorantul, poate chiar nici săpunul. Bă, dar ce m-a enervat mai tare şi mai tare a fost când slăbănogu' dreac a mărit ştrocul şi m-a lăsat într-un iz de transpiraţie ca pe un Lăstun într-un nor de praf când a trecut un Ferrari prin zonă. M-a umilit. L-am făcut mai târziu când se oprise din cauza bătăturilor provocate de pantofii lui maro cu găurele.
Şi cum alergam eu de unu singur trec printr-o zonă în care se strâng moşii şi babele de genul ălora din Vama Veche şi 2 Mai să se bronzeze. Tot un fel de naturişti din ăia numai că poartă slipi şi costume de baie modele '70 pe care şi le ţin lăsând jumătate de buci la vederea razelor soarelui. Sunt invariabil single, câte una bucată moş sau babă pe covoraşul din dotare. Eh, unu' din moşii ăştia mi-a atras atenţia că vorbea tare la telefon. Atât de tare încât eu l-am văzut de pe la 30-40 de metri. Am observat că îşi aşezase pătura strategic lângă o babă intelectuală care mânca un măr şi citea o carte. Când trec pe lângă ei, moşu' ăsta de vă spusei, cu jlipii lui negri ridicaţi până spre sânii păroşi şi uşor căzuţi ce zice: "Bă, bă, io n-am probleme din astea mă. Io ţin femeia în pulă o oră şi jumătate, n-am probleme din astea". Hait. Baba se întoarce spre el furioasă dar n-apucă să zică ceva pentru că moşul continuă să vorbească cu prietenul lui (imaginar zic eu): "Hai că uite mă aude şi lumea din zonă. Mă scuzaţi, mă scuzaţi". Şi baba zice doar "păi..."
Eu cred că având în vedere oferta moşului baba a muşcat până la urmă. Mâine, dacă îi găsesc pe aceeaşi pătură mă duc şi-o întreb pe babă: Ia ziceţi, v-a babardit?

Gump. Forest Gump

Pentru că de la o vârstă începi să-ţi pui întrebări (când te-o lăsa? când începi să te scapi? 'oi mai prinde nu-ştiu-cât? şi alte asemenea) te gândeşti că "bă dacă eram şi io mai cumpătat, nu băgam sute de baxuri de ţigări, tone de bere şi vin..." În definitiv cred că e în firea omului să-i fie frică de ceea ce nu cunoaşte, conştient sau nu. Eu zic că mie nu mi-e frică să mor, dar m-am dus să alerg prin parc. Şi am început de dimineaţă. Azi dimineaţă. La 8 scularea, repede spalat dinţi, ochi, căcuţă, duşuleţ şi ţuşti în parc. Ce mă enervau cheile alea... N-aveam unde să le las, şi am alergat cu ele în mână. Ajung la intrarea din Tineretului aia dinspre Palatul Copiilor, că pe la mine mi-e frică de câini, şi mă gândesc că nu-i uşor deloc să ocolesc lacul o dată aşa cum îmi propusesem. Deja alergasem vreo juma de km şi mi-era sete. O iau prin dreapta, mă seacă să copiez ceasul, a fost inventat cu sute de ani în urmăă totuşi. Era mişto, dăi dăi dăi. Admir peisajul, pescari, raţe sălbatice, oameni la plajă. Mă gândeam să scriu un text pe blog. (Acum se produce imaginea aia cu un televizor filmat. Şi se multiplică la infinit. Ştiţi nu despre ce vorbesc, nu?)
După un sfert de tură încetinesc, nu prea mai aveam suflu. Încep din nou, îi analizez pe ăia de vin din faţă, tot alergători. L-am găsit pe unu mai gras ca mine şi m-ambucurat. Pe la jumatea turei nu mai puteam. Încercam eu să-mi controlez suflul, că ştiu că e important, dar nu mai aveam ce. Mă durea gâtu deja, şi cald... Pfuu să mori de cald, transpirat tot, gâfâiam. Terminat ca bateria. Trec pe lângă un cuplu tolănit pe iarbă. Îi invidiez şi îmi propun să iau o pauză mică, adică să merg, să răsuflu până îmi revin un pic. Fix atunci, bă dar fix atunci, mi se pare că-l văd pe un tip pe care îl cunosc. Nu se poate... Nu se poate... Cât ghinion să am? O dată ies şi eu în viaţa mea să alerg în parc şi mă întâlnesc cu singurul Forest Gump pe care îl cunosc. Şi fix când eu nu mai pot nici să spun cum mă cheamă. Şi ca să mă crezi, să-ţi dai seama cu cine m-am întâlnit, uite doar un material despre Marian Chiriac. Şi aleargă cu mine vreo juma de km. "Ce faci?", întreabă el. "După cum vezi nu prea bine, terminat", eu, tumefiat şi sfârşit. Mă uit la el, avea un fir de transpiraţie pe tâmplă. Mă gândesc că o avea vrea 10 ture de lac. Eu după jumate pot sa storc şi chiloţii şi ciorapii, chiar şi adidaşii. "Cam greu, m-am apucat şi eu de alergat,e prima zi", încerc jenat să mă justific. "N-ai mai alergat de mult?", întreabă el. "Da, de când eram copil şi jucam fotbal prin faţa blocului", zic eu. De când sunt adult nu-mi amintesc să fi alergat vreodată. A, ba da, o dată la o bătaie în Mangalia şi câteodată după metrou. A, şi la bac, că am dat la sport ca prostu'. "Lasă, foarte bine, e bine că ai început. Sper să ne mai vedem", îmi zice Marian. "Şi eu, dacă n-oi muri azi", încerc eu o glumă. El îmi zice că antreneazăo grupă de copii pentru maratonul din toamnă de la Bucureşti, după care îmi spune că rămâne mai în urmă, să alerge împreună cu altcineva. Adică eu în faţă, adică tot nu pot să mă opresc, de ruşine că nu pot să alerg o tură de lac? AAAAAAAAAAA Vine din spate mai tare şi îmi spune să las umerii moi, mâinile mai jos şi să trag de ele, scuzându-se că a îndrăznit să-mi dea sfaturi. Eu încerc şi-i mulţumesc. Avea dreptate, era mai bine. Rămâne din nou în urma mea. Strâng din dinţi, sunt în Sahara, nu mai pot de sete, mă dezintegrez. Îmi plesnesc tâmplele, mi-e sete de mor. Mă uit pe lac. Ptiu, futu-ţi raţa mă-tii. Bă, incredibil! O raţă salbatică stătea tacticoasă pe mal şi bea apă, întinzându-şi gâtul pe lac. Simţeam că aş fi dat orice să fiu în locul ei, simţeam cum mi se scurg picăturile pe gâtlej. Şi apoi se duce să înoate. Numai în ciuda mea. Termin tura ca şi cum aş fi făcut baie cu raţa. Leoarcă din cap până în picioare. M-am dus direct la piaţă. Am luat varză. Mâine dimineaţă dacă îmi mai face în ciudă o prind.

Socoteala preşedintelui

"Adun debitul Prutului cu debitul Dunării şi cu debitul actual al Siretului şi nu îmi iese inundaţie", a spus Băsescu.
Dece nu-i iese socoteala? Simplu - pentru că nu are socoteală.

Dileme

*Îmi trimite fratimiu (hai corectează-mi, zi-mi că nu se scrie aşa, să vezi ce ţi-o iei!) pe mess un link cu un filmuleţ - cum un senator se bonocla la filme porno. Vechi, mă indignasem de săptămâna trecută. Dar nu, nu mă supărase faptul că se uita ăla în plen la păsărici. Mă enervase, ca şi acum, că o ţară întreagă, de la mic la mare se răscoală la un filmuleţ "vizionat" pe băncile senatului dar nu reacţionează în niciun fel la ăla care se toarnă la Cotroceni. Adică preşedintele de ce ar avea voie să ia la ştangă pe cine vrea el, Udrea sau noi toţi? Adică ne supără un film porno din senat dar nu ne deranjează perversiunile la care suntem supuşi zilnic.

* Ce să fac? Să râd că fimea (hai corectează-mi, zi-mi că nu se scrie aşa, să vezi ce ţi-o iei!) fredonează la un an şi nouă luni "aimbed, aimbed" sau să plâng când încearcă să o cânte p'aia cu "nu, nu, nu ne-am născut în locul potrivit"?

Oscar în 4 scene

Hai mă că nu m-am dilit să scriu despre mizeriile academiei. Atât zic, la ce filme sunt premiate în ultimii ani de academie ce o să citiţi mai departe o să vi se pară capodopera universală a mondialismului universalier atemporal deapururi pe veci, am zis:
Scena 1: Băsescu, îmbătrânit şi slăbit, refuză un ministru blond. N-are chef nici de sex. Nici măcar oral. Îi face un semn din mână, oarcum scârbit, ceea ce-l determină pe ministru să scoată un "hmmm" scurt şi să mişte capul brusc spre uşă fluturându-i coama galbenă.
"Cum să-l dau jos, cum să-l dau jos?", repetă obsesiv Zeus.
"Pe cine preamărite? Nu mai avem niciun duşman, inteligenţa ta i-a nimicit. Hahahahaha", râde ministrul precum Cruella. Azi purta o pereche de cizme marca Bleujamrghelsac, din blană de pui de dalmaţieni, ultima modă în Piaţa Rahova, evident acolo doar nişte copii din muşama.
Zeus îl ignoră pe ministru pune mâna pe un telefon roşu şi urlă aproape:
"Băăăăă, mi-am dat seama măăă!!! Mi-am dat seama. Îl contestaţi mă, îl contestaţi, îl revocaţi mă, cereţi suspendarea lui! N-are cum să mai fie ăsta al doilea om în stat. N-are cum. L-am bătut în alegeri cu toate flăcările lui, mă rog ale mele. Hăhăhăhăhă. Ai auzit mă?", tună Zeus. N-a mai aşteptat răspunsul, a trântit telefonul în furcă. Îşi duce mâinile împreunate la spate. Una dintre el îi tremură uşor. Unii i-ar fi desenat suviţa la loc, mult mai stufoasă, şi i-ar fi făcut şi o mustaţa scurtă. Dar e filmul meu.
Scena 2. Trădat de ştiinţele parapsihologice, de toţi tantriştii violeţi băutori de propriile licori, preşedintele PSD, ăăă fostul preşedinte PSD, Geoană, pare tot mai slăbit, şi mai slăbit, şi mai slăbit. E parcă un pic adus de spate, ca şi cum ar purta o povară în spate. Îşi spune în gând că nu ar fi trebuit să aibă atâta încredere în oameni. Tot el îşi răspunde: "Care oameni? Ăia nu sunt oameni! Nu sunt oameni! M-au fentat. Până şi pe dragostea mea au fentat-o. Şi ea avea atâta încredere... Puteam deveni preşedinte". Fostul viitor potenţial preşedinte a luat calea bisericii. Are un loc al lui, numai al lui, o biserică mică din cartierul Pantelimon, unde vine în fiecare zi şi se roagă: "Doamne, fă Doamne, să ajung preşedinte, fă tot să ajung preşedinte!". Când iese, de fiecare dată, ajunge la birou şi deschide calculatorul. Homepage-ul e, surprinzător, pagina web a ziarului "Tricolorul".
Scena 3. Pe patul de moarte, Zeus e înconjurat de apropiaţi în lacrimi. Boc îşi ascunde cu greu durerea. De fapt jelea de-a dreptul: "Aoleo, un'te duci tu Zeeeeeuuuuuussss? Un'te duci, tuuuuu". Sfâşietor. Sfâşietor. Şi ăleia mici, până şi ei, îi tremura o buză. Aia de sus. Siliconul o făcuse să nu o mai poată controla. A scăpat la un moment dat un "papaaaa". Ăsta, cu mâna tremurândă, îi şopteşte ministrului blond: "S-a rezolvat? Zi-mi! Asta ar fi ultima mea veste bună. S-a rezolvat?" În acelaşi timp, în sala de şedinţe a Senatului se votează. Cei din sală sunt cu mâinile pe sus, Geoană, la preziduu, are o figură crispată.
Scena 4 (ultima). S-au decretat 3 zile de doliu naţional. Mulţi ar fi vrut 3 luni, alţii 3 ani, alţii ar fi vrut să-l depună la Mausoleu, ca pe Lenin. S-au împotrivit anticomuniştii, care urlau că a luptat toată viaţa împotriva ciumei roşii, că nu merită o asemenea umilire să fie depus în cripta de beton alături de Gheorghe Maurer şi alţi asemenea. Ultima secvenţă ni-l arată pe fostul viitor posibil preşedinte Geoană, cu o mână tremurândă, la spate, zdrenţăros, plimbându-se pe trotuarul din faţa Palatului Cotroceni: "Puteam să fiu preşedinte, meritam să fiu preşedinte. Aş fi fost un preşedinte bun. Dragostea mea, Mihaela, merita. Merita". Curge genericul.
PS. Pentru cine nu a înţeles genialitatea mea: Dacă Băsescu vrea să-l dea jos pe Geoană de la preşedinţia Senatului tocmai pentru că Vadim are dreptate, şi dacă moare Zeus Prostănacul ar urma să fie înscăunat în locul lui?

tropozan

Întrebare pe mess: stii ce e ala tropozan? ce-ţi inspiră?
Răspunsuri:
"habar nu am, scrie in vreo stire?"
"suna a medicament...pentru osteoporoza"
"frate, n-0am auzit de satu asta. ce-mi inspiră? metropotam. un cal?"
" pula mea..."
"un medicament? pula?"
"nope. am cunoscut un tip apolzan"
"nu, ca m-ai luat asa repede. supozitor"
"nu. medicament"
"un animal cu ţepi"
"cine a murit? un belengher"
"in romana? pai ma gandesc la topogan, dar numai pentru ca seamana oarecum cuvintele"
"habar am. banuiesc ca-i ceva pe care stai ca numa in contextu asta apare peste tot"
"nope. suna a ceva gen animal preistoric"
"nimic. n-am auzit in viata mea. am auzit azi o reclamă la trocatlon şi mă gândeam ce o fi. e un fel de rabla pentru echipament sport. altceva nu-mi inspiră. poate apolzan..."
"e o melodie a lui liviu vasilică"
"sa fie de la frantuzescul "trop"? n-am auzit de cuvantul asta "
"sta mandra pe tropozan...cred ca pe cur"
"nu stiu, un obiect, accesoriu ceva, mortii lui..."
"nu-mi vine nicio idee. o fi vreo buturugă. are conotaţie sexuală?"
"nush. suna a medicament. care-i treaba cu numele asta?"
"un lepidoc mai mic"
"CE PULA MEA E? medicament"
"nu stiu. un cal"
"nu stiu. in ce context. sta mandra ep tropozan? acoperis?"
"Nu. Suna a medicament. Ce e?Si nu gasesti pe net?! Atunci nu există"
"marginea de la holul unui living. asa i se spune la mine la tara. e un fel de prispa. marginea de la prispa, partea de jos"

Tind să-i dau dreptate ăstuia, ultimu. De aici am plecat:

Asculta mai multe audio Muzica

Manscaping pentru un ministru fundaş

Ăsta clar se pensează. Nu crezi? Ia priveşte mai atent, dă un click pe linkul ăsta. În principiu n-am nimic cu ăştia de se pensează. Bă, dar să fii ministru fundaş (dacă fundaşul Bumbescu era numit ministrul apărării, ministrul apărării îl poţi numi ministru fundaş?) şi să-ţi faci sprâncenele ca orice puştan salahor pe şantier, venit de la Zdrăbăuţi Vale şi care l-a descoperit pe Beckham, e cel puţin penal. Păi hai s-o luăm atent. Dacă măreşti poza, adică te duci pe linkul ăsta o să observi, că pensarea e d'aia penală, de gagică, de piţipoancă. Adică una e să te pensezi în cazul în care ai o singură sprânceană, şi le desparţi tu cu penseta, şi una e să arăţi ca o traseistă. Aia de-i smulge firele e clar obişnuită să jumulească doar găini şi i le face "arcuite, bine conturate, să se vadă frumos când dai ochii peste cap, fatăăă".

Tot dacă analizezi poza asta mărită îţi dai seama că omul, demintarul ăsta de îi ia dimineaţa la raport pe cei mai mari generali şi mareşali de pe-acilea, îşi face un portret oficial cu sprâncenele pensate dar neras. Păi cum bre? La sprâncene eşti David Beckham iar la barbă George Michael?
Procedeul ăsta de jumulire a părului de pe corpul bărbătesc, care oripilează metroul de dimineaţă, puştanii cretinoizi cu freze sauvage dorindu-se metrosexuali dar apropiindu-se periculos de homosexuali, se numeşte cică "manscaping". De la landscaping, vezi doamne, acu' apăru manscaping.
Dacă iau în considerare barba lui nerasă şi sprâncenele pensate nu pot să nu mă gândesc că manscapingu la el se întinde şi pe piept. O avea şi pe spate? Da' aţi văzut penali din ăia de se rad pe burtoacă şi apoi le dă tuleiele de nu mai pot să ţină fraierii tricourile cu D şi G pe ei? Vi-l închipuiţi scărpinându-se în şedinţa de guvern?
Aoleo!!! Dar dacă manscaping şi în partea dorsală?
La der F. la salon cică veneau metrohomosexuali din ăştia de voiau să se epileze la cocoş. Doamna Violeta nu şi nu, că ea nu pune mâna pe cocoşei, din princină de bărbat acasă. Ăsta, der F. zise că n-o obligă, ba chiar interzise apucăturile scârbavnice. Dar sunt destule saloane în Bucureşti, dacă vreţi să vă apuce scărpinatu':
Epilare Barbati
Epilat lung - 25 lei
Epilat scurt barbati - 20 lei
Epilare abdomen barbati - 10 lei
Epilare piept barbati - 20 lei
Epilare lombar barbati - 15 lei
Epilat brate barbati - 20 lei
Epilare axila barbati - 15 lei
Epilat inghinal barbati - 20 lei
Epilat inghinal intim barbati - 35 lei
Epilat spate barbati - 25 lei
Epilat fese barbati - 15 lei
Epilat umeri barbati - 15 lei

de la om la om, muie romtelecom

azi, 22 februarie 2010, mi-am urat singur "happy muiiiiiing day" când m-am dat jos din pat. m-am trezit, m-am spălat pe ochi, pe dinţi, am sărit în ghete şi am purces la drum să o dau pe aia mult visată- rezilierea contractului cu romtelecom. mult spus, pt că nu am contract cu ei, plătind, de 8 ani de când m-am mutat, toate facturile pe numele fostului proprietar al locuinţei. şi mă duc la sediul romtelecom de la poşta vitan. m-am gândit cum o fi ajuns o parte din sediul poştei, societate aflată încă în proprietatea statului, pe mâna romtelecom, societate cică "privatizată" către o altă societate de stat, aflat în moarte clinică în ultima vreme, cel elen, dar mi-am zis "eh, de parcă ar conta?". mazărfacăr, hai la muia cea mare. bă fratelo, şi-au modernizat uşile, termopan pe banii mei. băă, până aici, baaaaniiii meeeeiii. marş de-te dreac cu oile tale. a plecat din gându' meu. eram bucuros. intru. în dreapta 3 ghişee "plăteşte factura", în faţă, "întreabă-mă", sau mă rog, ceva de genul ăsta. zic, ia uite frate s-au modernizat şi aştia, s-a umanizat romtelecomu fix când renunţ io la ei. în stânga ditamai plăsmoiuuuu de neam prost, cât doate zilele, încadrat de alte două mai mici oleacă. toate cu dolce în colţ. peste tot mobilă nouă, scaune deştepte, d'alea cu tapiţ, adică tapiţate, lux ce mai... 'ra-ţi ai dreac. pe baaaaniiii meiiii măă. huo, marş la stână mă. e "muiiiinnnnnguuu day" al meu şi musai tre să fie happy. mă aşez la coada cu "întrebă-mă" la care deservea o tanti surâzătoare şi oarecum draguţă. o băbuţă în faţa mea: "am primit scrisoare asta, cu oferta asta de 10 euro, ce trebuie să fac? să semnez ceva?". "bună ziua", zice zâmbăreaţa. "a, dacă sunteţi de acord nu trebuie să faceţi nimic, deci pentru 10 euro abonament aveţi automat 200 de minute gratuit la orice oră cu nuştiucinecănamreţinut şi apoi după ce se consumă astea mai primiţi 2000 de minute, pe care puteţi să le consumaţi în reţea, între ora 18 şi 8 dimineaţa". io în gându' meu: "mamaieeeee e japcă bre, e pe faţă, zi-le că nu vrei, zi-le bre că nu vrei de-i dreacu' de hoţi, îţi scoate ochii cu 200 de minute pe care le haleşti instant şi apoi îţi dă ce aveai de fapt, gratuit în reţea seara şi noaptea". nu m-a auzit baba, cred că stătea prost cu auzu. "aha, păi bine atunci, că io de 40 de ani numai cu romtelecomu şi nu renunţ, dar dacă doamne fereşte moştenitorul beneficiază de ofertă", mă uluieşte baba. aia, zâmbăreaţa îi zice că moşteneşte şi că o să fie bine, baba bagă scrisoarea de la domnu preşedinte sau cine dracu o fi semnat-o în plic şi pleacă. "bună ziua, cu ce vă pot ajuta?", mi se adresează domnişoara zâmbăreaţă. "aş vrea să reziliez un contract", zic atât de tare încât să audă toată coada. asta îngheaţă "mergeţi la colegele mele vă rog". mie îmi venea să-i zic "vedeţi că v-a rămas nişte zâmbet pe la gură ca în filmele xxx". mă duc la colege şi aştept să me cheme una. mă uit la ele, una fix în faţa mea, doamneeee visu' rău. era machiată parcă în ciuda pulii. picasso cu ale lui culori era mic copil. bă, sorcova vesela frăţică. conturul ochilor pe la jumătatea obrajilor. pleoapele cu roz. ruj roşu sclipicios peste buze. aaaaaa, unghii mov cu modele tribale. băăă, are aripioare d'alea la ochi, chiar visu' rău. mamăăăăăăăăă, fix asta mă cheamă la ea. zic tatăl nostru în drumul spre ea dar nu pot când îmi dau seama că are şi lentile de contact bleu spre mov. horror clar. "bună ziua, am venit să reziliez un contract", cu tupeu zic şi repede, să nu mă pierd în adâncimea ochilor de culoare manelistică. aia nu-mi cere decât numărul de telefon, îl verifică în calculator, după care îmi zice cu voce joasă "doriţi să beneficiaţi de abonament gratuit pentru un an de zile?" "poftimmm? gratis abonamentu' un an de zile?", fac io pe prostu' cu voce tare să audă toţi. "da", zice aia, "nu", zic io. "care ar fi motivul?", întreabă ea. "că vreau să vă văd cu gura plină", aş fi zis io. "bine, zice, reziliem contractul începând cu data de 24 martie", zice ea. "hait, cum martie, azi e 22 februarie, adică mă obligaţi să plătesc încă o lună?" zic io. "nu vă obligăm, dar asta e procedura". aici m-am înfuriat. "domnişoară, vedeţi care e motivul? tocmai procedura dumneavoastră. păi să vă zic. eu nu am niciun contract semnat cu dumneavoastră, şi am venit acum să vă spun că mai plătesc doar o factură. nu două, nu nouă. şi, de vreme ce nu există niciun fel de relaţie între noi, aici mi-am făcut semnul crucii cu limba în cerul gurii, nu mă puteţi obliga să mai plătesc încă o factură". şi i-am zis mai multe, dar nu-mi mai aduc aminte, oricum cert e că i-am făcut faţă cu brio zgripţuroaicei în faţa căreia mă aşteptam să mă pierd. asta scoate colţii, că aşa e la orice abonament, că toţi procedează aşa, că hâr că mâr. nimic frate, n-am cedat, fiţi mândri de mine! băgam şi din alea, pufneam în râs teatral, eram nedumerit, ce dreac io şi alain delon. în tinereţe. până la urmă am pus-o să întrebe un superior ce urmează, pentru că eu am de gând să plătesc doar o factură, ea a zis că nu stă "domnu director" la dispoziţia ei şi că o să primesc probabil răspunsu în scris. mi-a făcut două copii de pe buletin (de la copie, nu de la copil, ţi-am zis că era buhuhuuuu) a scris pe ele "nu e de acord cu perioada de 30 de zile", le-a înregistrat, una mi-a dat-o mie. mi-a zis că o să primesc răspuns în scris. la sfârşit mi-a zis că omeneşte (io eram surprins că ea se vedea om) mă înţelege şi că şi ea are cinci abonamente la care nu poate să renunţe pentru că lucrează la ei. m-a încercat un sentiment de compasiune, dar mi-am revenit când mi-am dat seama că e de la romtelecom.
acu o juma de oră mi-au suspendat linia. să vă fie de bine.

evoluţia speciei

dialog în timpul unui concurs de tricouri ude la antena 1. la cate grade cu minus era afara putea sa fie si film porno. nu stiu ce audienta a facut capatos.
ala de răcnea "zi-le domnu geo": ce mănânci domnişoară?
domnişoara cu şunci pe burtă şi ţâţe mici echipată un tricou udat de genialul mircea n. stoian: crudităţi sau salată de crudităţi
deosebitu' cu "zi-le domnu geo", striper eşuat la rândul lui: aha, păi te-aş sfătui să nu mai bagi cruditaţile între două jumătăţi de pâine...
toţi deosebiţii capatos, stoian şi juriul format din mitoşeru, costin mărculescu şi viorel lis: hahahaha
ăsta, ziaristu' de monden: fată şide unde îţi iei crudităţile, de la măcelărie de la matache?
toţi: hăhăhăhăăhăhăhăhăhăhăhăhă
proasta aia mai avea puţin şi plângea. bă da' ştii ce grasă era? pfuuuuu

ps: mi se pare mie sau ăştia 3 seamănă? parcă ar fi acelaşi om la vârste diferite. evoluţia speciei


Zieg heil ! Gib mir ein ciunga mă!

Scena 1. Cadrul 1. „Micul Adolf se ridică din praf şi se şterge cu mâneca de la cămaşă la gură. Manşeta lui de un alb narcotic inflorise. Când şi-a simţit buza superioară atârnându-i despicată în două şi-a jurat că o să-l facă pe Iţic monstruosul să sufere”. Nu avea cum. Der Fuhrer nu avea cum să motiveze un război cu o piatră proptită copilăreşte în dinţii de sus şi care l-a făcut toată viaţa să poarte mustaţa aia caraghioasă. O să-i ceară lui Goebbels să găsească un motiv glorios.

Scena 9. Cadrul 4 Eva păşeşte în sala de cinema, unde rula un film pe care nici măcar nu voia să-l vadă, la braţul unui blajin ofiţer SS. Sala murmură la apariţia ei, dar cauza e legată de frumuseţea ei şi nu de partenerul frumuşel pe care îl poartă la braţ. Chiar dacă el o soarbe din priviri ca şi cum ar adora-o pe veci, lumea ştie că e un apropiat al Fuhrerului, şi că el nu ar tolera o astfel de scăpare. Începe filmul. Unul prost, aşa cum îşi dă seama şi ofiţerul SS, dar pentru el faptul că stă alături de Eva e mai mult decât şi-ar fi putut imagina vreodată. La dracu!!! Sună telefonul: „Wir werden weiter marschieren / Wenn alles in Scherben fällt, / Denn heute da hört uns Deutschland / Und morgen die ganze Welt”. A întrerupt brusc soneria respingând apelul. Spectatorii erau însă în picioare salutând. Nu-şi dăduseră seama că era vorba de soneria unui mobil. Der Teufel!!!, scapă printre dinţi când îşi dă seama că tocmai respinsese apelul Fuhrerului. Îi trimite un mesaj în care îi spune că urmăreşte la cinema ultima producţie propagandistică al cărei personaj principal este. Când Eva observă schimbul de sms-uri îşi dă seama că Fuhrerul avea să o sune, suspectând că ar putea fi însoţitoarea blajinului ofiţer SS. Se ridică brusc, cu scuzele de a merge în camera doamnelor. Un spectator din întuneric scapă o înjurătură nerecunscând-o în întuneric. Ahhhh!!! Nu apucă să iasă. Sună şi face aceeaşi greşeală – respinge apelul. Eva îşi face curaj, respiră normal şi sună. La dracu, nu voia decât să o întâlnească a doua zi. Dar sigur suspectează ceva. Şi îi ceruse doar să nu mai apară în public alături de blajinul ofiţer SS.

Scena 24. Cadrul 7 Adolf şi Eva într-o scenă aproape pornografică. O posedă cu sălbăticie şi pare ca ei să nu-i displacă. Se remarcă mâna lui tremurândă la spate. În rest, nimic nu lasă să se vadă că singurul testicul ar putea să-l încurce la treabă. La final, ea are un mic tremur de picior şi cu ţigara în gură îi spune: der Teufel!!! Suntem buni!

Scena 26 (ultima) Adolf Hitler asistă la premiera unui film propagandistic în Paris, în cinematograful fiicei evreului Iţic, care îi sparsese buza cu mult timp în urmă şi care arsese. La propriu. Fără să ştie că sala era înţesată de evrei răzbunători. La un moment dat iese din sală cu mâna la spate şi îi spune soldatului care păzea uşa: „Zieg heil ! Gib mir ein ciunga mă!” Ăla se face că scoate ciunga, bagă mâna în buzunar dar îl găureşte cu pistoletul din dotare. Caneţ filma în ebraică şi curge lista.

Mişto film Inglourious Basterds. Are 8,5 pe IMDB frăţică. Păcat că are şi o poveste. Concluzia - de ce?

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...