Vox clamantis in deserto. Textul unui francez, scris în 1822, despre România în 2017

Profesorul francez F. G. Laurencon a stat 12 ani în Ţara Românească, timp în care a deprins şi tainele limbii noastre. În 1822 a publicat lucrarea “Nouvelles observations sur la Valachie, sur ses productions, son commerce, les moeurs et les coutumes des habitants et sur son gouvernement, suivies d'un précis historique des evenements qui se sont passes dans cette province en 1821, fors de la revolte de Theodore et de l'invasion du prince Ipsilanti, par un temoin oculaire” din care mi-am permis să selectez câteva paragrafe. Cunoşteam în parte parte istoria noastră milenară, dar nici prin gând nu-mi trecea că am putea folosi acelaşi atribut pentru moravurile, obiceiurile, firea noastră. Aşadar, musiu Laurencon, silvuple (orice asemănare cu realitatea contemporană este pur întâmplătoare):

Caracteristici generale, methne, obiceiuri

„Romanii sunt indeobste un popor bland si putin aplecat spre rele. Au multa desteptaciune fireasca si auzi adesea copii improvizand pe faimosul lor refren Frunza verde de maslin" cantece care nu sunt lipsite de idei vesele spirituale. Injuraturile lor sunt de o obscenitate extrema si femeile le folosesc tot atat de mult ca barbatii insisi as zice, in ceea ce se numeste lumea buna. Taranilor romani le place foarte mult jocul mai presus de toate, rachiul de prune de care fac mare abuz. Servitutea in care se afla asupririle exercitate asupra lor i-au facut sireti fatarnici. Este vina carmuirii si nu a lor. Incolo sunt molatici foarte lenesi. Hrana le este foarte simpla malai fiert in apa cu putina sare pe care iI numesc malai sau mamaliga si branza; iata mancarea lor obisnuita. Mananca rar carne”.

„Forma atat de vicioasa a carmuirii lor ii sileste sä se foloseasca de unele expediente care, in oricare alta tara, ar fi socotite falsitate si duplicitate. Trebuie sa fii iscusit pentru a insela pe agentii care cauta sa insele ei insisi carmuirea suprema si tiranica de care atarna toti. De altfel in ochii unui observator este un spectacol destul de ciudat aceasta lupta intre administrati si subadministrati”.

“Asa cum am spus mai sus, majoritatea boierilor mari tin la ei dascali de limba greaca; unii au profesori de limba franceza. Dar ceea ce arata putinele for cunostinte si lipsa de discernamant este faptul ca adeseori prefera unui francez adevarat, care isi cunoaste bine meseria, un grec, un italian, chiar un neamt ca sa predea copiilor lor aceasta limba. Judecati ce pronuntie buna dau elevilor lor si jargonul ciudat pe care-l baiguie acestia. De la o vreme muzica parea sa fie la pret. Se vedeau maestri de vioara, de ghitara, de flaut Si de pian, dar din picina nepasarii sau delasarii obisnuite domnisoarele care se ridicasera la inaltimea unui cadril sau a unui vals se credeau de pe acum muziciene desavarsite si se margineau la atat. Indeletnicirile serioase sunt inexistente. Este chiar rar sa gasesti o carte in mainile boierilor sau ale sotiilor lor. Toate gandurile celor dintai se indreapta spre intrigile carmuirii, spre barbi si slujbe, cele ale sotiilor catre cochetarie si usuratate”.

„Iarna functioneaza clubul nobil sau cazinoul si mai multe altele de mana a doua. Cateodata, dar foarte rar, boierii dau baluri particulare. Muzica nationala este alcatuita din viori, dintr-un fel de ghitara (sau semitamburina turceasca) pe care o zgarie cu o bucata de corn subtiat, cat si din nai, de care stiu bine sa se foloseasca pentru a asurzi urechile. Jocul national este un fel de hora, in care te legeni Incet, facand la fiecare masura un pas mic la stanga sau la dreapta intorcand fata dupa pasi. Melodiile sunt destul de frumoase, dar dansul este foarte monoton. Oameni din popor joaca uneori „albaneza", despre care se spune ca ar fi vechea pirica. La cluburi nu se cunoaste decat cadrilul valsul. Acolo se aduna jucatorii de faraon, de ruleta si de loterie”.
„Marea placere a boierilor si a cucoanelor este sä se plimbe cu caleasca, de dimineata pana seara, pe strazile Bucurestilor. Mai cu mot este sa te duci dupa siesta la Herastrau, balta aflata la o jumatate de leghe de oras. Nu gasesti acolo decat un chiosc si nici un copac. La moda este totusi sa te duci sa respiri praf sau sa mergi sa scuipi in balta ca sa faci cercuri. Nu-ti vine sä crezi dar asa se intampla. In spatele Mitropoliei se afla promenada de la Filaret, unde nu se duce decat norodul, duminicile si in zilele de sarbatoare. Este foarte placuta, plantata cu alei destul de frumoase cu trei bazine de apa la mijloc. In partea dinspre Brosteni sau mahalaua tabacilor sunt o multime de circiumi, locul obisnuit de intalnire al betivilor.

Femeile

„Se spune ca boieroaicele romane sunt cam cochete Si dornice de aventuri; este o simpla barfa. Este adevarat ca te-ar uimi cheltuielile pentru imbracaminte si luxul lor care desigur intrece in mai multe privinte pe acela al doamnelor din primele capitale ; caci diamantele si rochiile din casmir adevarat sunt podoaba for obisnuita. Moda de la Paris este urmata cu strictete si croitoresele straine nu duc lipsa de lucru. Pacat ca sexul gentil, inzestrat in aceste locuri cu trasaturi atat de frumoase si cu forme atat de incantatoare, nu primeste nici una din binefacerile educatiei. Boieroaicele romance intrunesc multa desteptaciune fireasca, cu o mare vioiciune; cu putina osteneala ar putea sa se as la intrecere cu tot ce este mai distins la europeni. Daca nu reusesc in aceasta, vina este a parintilor”.

Spicuiri din descrierea unor conaţionali
„In toate orasele ceva mai mari sunt evrei, mai ales la Bucuresti. Practica unele meserii, ca gravori de peceti, geamgii, tinichigii etc. Ei schimba de asemenea bani. Erau unele pravalii asortate ca acelea ale lipscanilor. Se spune ca in ultima vreme indivizii din clasa de jos a acestui neam erau spionii turcilor si ca au pricinuit multe nenorociri in capitala prin denunturile lor. Imi ramane sa vorbesc de tigani. Se fac Inca cercetari din ce tara au venit aceste populatii nomade, care au moravuri atat de ciudate si o limba cu totul deosebita. Multi s-au asezat in Tara Romaneasca si sunt de doua feluri. Tiganii robi, care slujesc la stapanii lor ca slugi, vizitii, bucatari, chiar si femeile ca servitoare. Acestia sunt albi sau cel putin de o culoare mai putin intunecata si mai bine crescuti decat ceilalti, dar mereu aplecati spre lene si furt. Sunt boieri care au cateva sute din acesti tigani si principele Brancoveanu are paisprezece pana la cincisprezece mii. E ingaduit stapanilor sa -i maltrateze, sa-i vanda, sa-i dea, Intr -un cuvant sa faca cu ei ce vor. Ceilalti sunt tiganii ratacitori, care traiesc tot timpul in corturi din rogojini proaste sau in paduri. Au pielea oachesa, foarte oachesa, sunt zdrentarosi, ei, nevestele si copiii lor si seamana Intru totul cu niste talhari. Nu esti in siguranta daca treci singur pe langa una din satrele lor. Traiesc impreund claie peste gramada, ca animalele, fara sä tina seama nici de varsta, nici de rudenie. Mananca toate mortaciunile pe care le gasesc; intr-un cuvant cu adevarat este hoarda cea mai murdara si mai infama care exista. Sunt fierari, spoitori de tingiri; multi dintre ei sunt zlatari si trebuie chiar sä faca, in fiecare an la 1 ianuarie, un dar de doua mii de galbeni in praf de aur doamnei. Unii se aduna in cete de lautari. Mai ciudat ca acesti tigani ratacitori sunt liberi si nu depind decat de un dregator al principatului... Acesti tigani n-au renuntat nici la meseria de ghicitori si de ursari, punand sa joace in sunetul unei scripci proste si al unei tamburine. Au placutul privilegiu de a fi calai cand e vorba sä bata la falanga pe vreunul din confratii lor sau sa spanzure, o fac cum nu se poate mai bine. Cu totii sunt hoti invederati, mai ales de cai, o multime din acesti netrebnici umplu mereu ocnele si inchisorile oraselor. Nu cred sa aiba nici cea mai mica cunostinta de vreo religie”.


Despre biserică şi obiceiuri ale credinţei
„Clerul din Tara Romaneasca este format din mitropolit sau arhiepiscop, sef suprem cu resedinta Ia Bucuresti; si are tribunalul sau ecleziastic, care n-ar trebui sa depinda decat de el, dar care este de asemenea sub influenta domnilor; apoi din trei episcopi, anume cel de Ramnic, de Arges si de Buzau (...) Este greu sa gasesti in Europa un cler mai nestiutor, mai superstitios mai dedat desfraului decat cel din Tara Romneasca. Intalnirile lor obisnuite, dupa slujba bisericeasca sunt la carciumi in locurile de perditie. Demnul respectabilul mitropolit Igantie, care din nefericire pentru aceasta tara, n-a ocupat scaunul arhiepiscopal decat doi ani, a vrut sa curme aceste abuzuri infiintand Ia Bucuresti un seminar. Imprejurarile I-au silit sa plece in 1812 planul Iui n-a fost urmat”.

“Romanul este nespus de superstitios. Crede in strigoi, in vedenii, sunt multe femei batrane care o fac pe vrajitoarele, n -as zice ca numai la oamenii de la tara, ci si in orase, la boierii de rangul intai. Sa ne aducem aminte ca romanii aveau o mare veneratie pentru vrajitoarele din Tesalia şi pentru cele din Dacia”.
Despre infrastructură

„Este de asemenea vina administratiei ca nu sunt poduri, nici barci (cu unele exceptii) pe rauri. Se trece prin vad, cu riscuri si primejdii, mai ales daca a plouat la munte. Se stie ca in 1812, fiul faimosului Suvorov s-a inecat in Ramnic, care de obicei e un mic torent. Se intampla adesea asemenea accidente”.
„Sunt doua spitale, unul la intrarea de nord a orasului, celalalt la manastirea Coltea”.

„Bucurestii n-au decat un teatru mic. 0 trupa germana l-a ocupat timp de trei ani; lucru uimitor caci boierii sunt foarte nestatornici si schimbatori. In toamna lui 1820 a venit o trupa italiana care a fost si ea imprastiata de tulburarile din 1821”.
Concluzia, ca un baros după ceafă

În loc de concluzii, francezul publică zicerile profetice ale unui boier cu care se împrietenise pe perioada şederii sale în zonă: „Pe buna dreptate veti deplange, mi-a spus el, soarta patriei mele. Dupa ce vreme de secole a indurat atatea rele, acum s-a ajuns la culme. Marturisesc ca este putin si greseala noastra; dar cauzele principale ale nenorocirii noastre sunt bogatia pamantului nostru stramosesc si pozitia noastra geografica. Vesnic suntem obiectul poftei unuia din statele puternice si a carui autoritate inclina intr-un chip atat de ciudat incat nu stim niciodata sub ale carui legi traim. Aceasta permanenta ciocnire de interese face ca in propria noastra tars sä nu fim decat unelte oarbe ale acelei puteri care pentru moment poate avea mai multa pondere in Europa. Niciodata nu suntem noi insine. V-am spus ca este si vina noastra, va voi explica in continuare de ce. Daca am fi fost intotdeauna uniti si daca am fi formulat cu tarie dorinta noastra de a ne tine de capitulatiile cu Poarta, oricat de rele erau de altfel, am fi fost la adapost de toate aceste nenorociri. Dandu-ne principi greci din Fanar, Poarta ne-a pus la indemana samanta discordiei noastre, a neintelegerilor dintre noi. Care din noi va sacrifica binele tarii pentru a place principelui si pentru a dobandi de la el functii si ranguri. Impinsi de el spre aceasta tinta a ambitiei noastre, trebuia firesc sa-i stoarcem si noi pe tarani, ceea ce, chiar si fara ultimele evenimente, insemna, mai devreme sau mai tarziu, ruina noastra completa. Adesea unele puteri mari ne-au intins o mana de ajutor, dar aceasta nu era decat de moment, iar noi ne comportam fata de generalii si agentii lor ca fata de domni, ceea ce neutraliza tot binele pe care l-am fi putut astepta din acest ajutor care, de altminteri, nu era dezinteresat. Privind lucrurile din oricare punct de vedere, nu vad scapare pentru Tara Romaneasca, daca Provindenta nu ne vine in ajutor. Asezati pe ruinele Inca fumegande ale nenorocitelor noastre patrii, iata rugamintea ce putem adresa tuturor suveranilor: 0, voi arbitri pe pamant ai destinelor umanitatii! 0, voi puternici monarhi care, la mai multe congrese succesive, ati binevoit sa puneti pe temelii intarite de dreptate si umanitate linistea si bunastarea popoarelor, care au fericirea de a trai sub legile vostre; binevoiti, ilustri suverani, sa aruncati ochii comiseratiune asupra nefericitei Tari Romanesti ca ea sä devina odata obiectul inteleptelor voastre deliberari. Cerul sä vä inspire pentru sentimentele generoase, care va fac sa sariti cu atata forta in favoarea tuturor celorlalte natiuni ale Europei. Trebuie sa fim mereu priviti ca nefcand parte din marea familie europeana si mereu sa slujim drept prada primului venit, sä ne despoaie si sa ne ruineze? Fie ca dispozitiile supreme ale intelepciunii voastre sa Implineasca nestiinta noastra, lipsa noastra de clarviziune! Binevoiti a ne acorda un guvern care sa ne asigure drepturile, proprietatile si existenta, amenintate in fiecare clipa. Daca, din ratiuni pe care nu ne este Ingaduit sä le deslusim, va trebui sä depindem mereu de cel sub care traim azi, cel putin, in numele umanitatii, aveti mila, sugerati-i sentimente de bunavointa fata de noi; vechile noastre capitulatii sä fie reInnoite, imbunatatite si, daca este posibil, sa fie puse sub garantia tuturor guvernelor impreuna; sa fim scapati de orice subguvernare formata din indivizi interesati datorita scurtei sederi in patria noastra care profita pe cat pot ruinand-o pe rand si in toate chipurile; sa fim, de asemenea, izbaviti de orice influenta strains precumpanitoare care, singura, nu ne poate aduce decat nenorociri si, intr-un cuvant, sa nu depindem decat de congresul general. Tara Romaneasca, recunoscatoare pentru asemenea binefaceri de seama, se va stradui sa ajunga demna, cu ajutorul unor institutii liberale in folosul agriculturii, artelor si comertului si prin aceasta va putea deveni o membra mai folositoare a marii familii . Iata, domnule, care sunt in general dorintele boierilor nostri cei mai intelepti si mai legati de binele tarii lor; dar cred ca vocea mea va fi ca aceea a sfantului Ioan: Vox clamantis in deserto”.
*sursa lucrării este volumul "Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea" - serie nouă volumul 2. Poate fi consultat la www.digibuc.ro

Ghid practic - Cum scrii un discurs pentru preşedinte. Cum scrii o poveste



(Acest text a fost scris împreună cu un copil de 8 ani, care la scurt timp după şi-a continuat activitatea şi a filmat un videoclip, şi cu preşedintele statului România)

Pentru că luni am ajuns târziu acasă iar marţi dimineaţa, când s-a trezit ea, eu plecam la serviciu, n-am avut timp de joacă. Seara, când am venit, aş fi scris ceva, dar îi promisesem că ne jucăm. Şi i-am zis, bine, hai că ne jucăm de-a Cum putem să scriem o poveste? Cum? Îmi spui tu ce trebuie să cuprindă o poveste, şi eu scriu. Bine, zice fata. Personaje, ai nevoie de personaje.
„Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Doamnelor și domnilor parlamentari,
Doamnelor și domnilor musafiri,
M-aș fi adresat și Guvernului, dar este ocupat. Dar nu-i bai, la ei am fost deja.
Sunteți un nou Parlament și mă bucur, chiar mă bucur mult, că ați avut răbdare să stați în sală să mă așteptați și vă mulțumesc pentru primirea foarte frumoasă! Noilor parlamentari și vechilor parlamentari, vă doresc deopotrivă succes și un mandat plin de realizări!”
Şi cum trebuie să fie personajele astea. Păi, unele bune şi atele rele. Ca să fie mai atrăgător.
„Aş fi vrut astăzi, în condiţii normale, la început de mandat, să vă vorbesc despre lucruri importante pentru România. Aş fi putut să vă vorbesc despre Centenar. În 2018 vom sărbători 100 de ani de când există statul român modern. Aş fi putut să vorbesc poate despre proiectul de ţară. Cu toţii - şi dumneavoastră, şi dumneavoastră, şi dumneavoastră - ne dorim în definitiv o Românie puternică şi prosperă. Cu toţii ne dorim ca României să îi meargă mai bine, dar vremurile nu sunt obişnuite şi suntem în plină criză. Sute de mii de români protestează în stradă, naţiunea e în alertă, e vie, e atentă şi e foarte nemulţumită. O importantă cercetare sociologică realizată în ultimele trei zile arată că aproape 80% dintre români consideră că ţara merge în direcţia greşită”.
Şi, ce se întâmplă? Păi, ca să fie interesantă povestea trebuie să fie… nu distracţie, stai că nu-mi vine cuvântul. Trebuie să fie şi ceva rău. Trebuie să fie aventură. Intrigă?, întreb. Ce să facă, să se lupte? Da, să se lupte cei buni şi cei răi.
„Doamnelor şi domnilor, cum s-a ajuns aici, la numai o lună după alegeri?
În 11 decembrie, PSD a repurtat o mare victorie. Dar după aceea, doamnelor şi domnilor, cu o ciudată strategie tip kamikaze a intrat în coliziune frontală cu o parte însemnată a societăţii româneşti. A promis în campanie ceva şi în primele zile s-a apucat de altceva. «Pohta ce aţi pohtit», grija ce aţi avut-o se vede că nu a fost ce a declarat în campanie. Nu prosperitatea poporului român a fost prima prioritate. Grija primă a fost să vă ocupaţi de dosarele penalilor, şi românii sunt indignaţi şi revoltaţi!
Asta este situaţia, unii mulţumiţi, unii nemulţumiţi! Ce facem? Dragilor, ce facem? Care sunt soluţiile, care este marja de manevră pentru a ieşi din acest impas? Retragerea Ordonanţei 13 şi, eventual, demiterea chinuită a unui Ministru este cu certitudine prea puţin. Alegeri anticipate sunt în această fază prea mult.
Asta este marja de manevră. Cine trebuie să vină cu soluţia? Păi în mod natural cel care a creat problema, PSD!”
Şi, cine sunt mai importanţi, cei buni sau cei răi? Amândoi, mă loveşte răspunsul. Mda, nu prea e bine, gândesc. Dar cu cine ţin copii?, plusez. Cu cei buni. Şi de ce ţin copii cu cei buni? Nu ştiu, pentru că sunt buni? Mda, nu ajungem unde vreau eu. Dar, dintre cei buni, se face vreunul remarcat? Da, cel mai bun. Cum îi zice, ăsta… lider? Nu, erou, erou. Cum e ăsta, maistru Ioda. El a fost cel mai bun, pentru că l-a învins pe Darc Veidăr cel adevărat. Vrei să caut cum se scrie Darc Veidăr? Nu, răspund. Şi din poveştile româneşti, care e personajul bun? Făt cel Frumos, ăsta Făt Frumos. Da, în orice poveste e unul bun, care face chestii bune.
„Doamnelor şi domnilor,
Preşedinţii celor două Camere... Aţi obosit deja? Ghinion!
Preşedinţii celor două Camere - care, nu ştiu, au rămas? Au rămas! - încearcă să acrediteze în spaţiul public ideea că eu nu aş digera rezultatul votului şi că eu aş încerca să fac ceva ca să întorc acest rezultat şi afirmă în spaţiul public că aş dori răsturnarea guvernului legitim.
Nu! Fals! Aţi câştigat, acum guvernaţi şi legiferaţi, dar nu oricum! Nu oricum! România are nevoie de un guvern puternic, nu de un guvern care cu sfială execută ordinele de la partid. România are nevoie de un guvern care lucrează transparent, care guvernează predictibil, la lumina zilei, nu noaptea, pe furiş.
Legiferaţi pentru România, daţi legi bune pentru România, nu pentru un grup de politicieni cu probleme! Conduceţi, cei care aţi câştigat alegerile, dar conduceţi responsabil!”
Şi ce face ăla bun? Păi ori salvează pe cineva, face ceva bun.
Asta îmi doresc eu pentru România şi asta, cred, îşi doresc românii. Asta este întrebarea, ce fel de naţiune vrem să fim. Şi pentru a afla realmente voinţa suverană a poporului român, voi convoca acest referendum. Aştept de la Parlament răspunsul la solicitarea mea. Imediat după primirea răspunsului, voi convoca referendumul.
Probabil aţi urmărit imaginile de la demonstraţiile care au avut loc în ultimele zile, multele demonstraţii care au avut loc în ultimele zile. Cea mai mare în Bucureşti, în Piaţa Victoriei, dar şi în multe, multe alte localităţi din România, din străinătate, au fost demonstraţii ample, localităţi unde nu a fost nicio demonstraţie la Revoluţie. Incredibil!
Imaginea aceea splendidă din Piaţa Victoriei cu telefoanele iluminate, cred că o ştiţi cu toţii. Iată, când politicienii au încercat să ducă democraţia în coridoarele întunecate, românii au ieşit în stradă şi au readus lumina în procesul democratic.
Democraţia trebuie ţinută vie, democraţia trebuie apărată zi de zi, revigorată! Democraţia nu este niciodată de la sine înţeleasă şi pentru multă democraţie este nevoie de multă educaţie, şi îi felicit pe părinţii care şi-au dus copiii în Piaţa Victoriei pentru o lecţie autentică de democraţie!”
Cum, în ce fel salvează? Ţi-am zis, salvează pe cineva. Îi salvează pe oameni, pentru că ăia răi voiau să facă ceva. Se luptă cu ăia răi.
Şi, cine câştigă? Ăla bun sau ăla rău, depinde. Ai văzut tu poveste în care câştigă ăla rău?, întreb. Nu, scuze, ăla bun câştigă mereu.
Doamnelor şi domnilor,
Să păstrăm aşadar democraţia vie şi ţara curată, la propriu şi la figurat, pentru generaţiile care vin după noi, pentru viitorul României!
Vă mulţumesc!”
Şi povestea cum se termină? Câştigă ăla bun, nu ai auzit? Apoi îşi ia tableta şi se uită la filmuleţe, “cum să faci tot felul, biscuiţi să pui cana pe ei să nu murdăreşti, mai devreme era cum să faci o pernă, tot felul… Sau, uite, cum să faci sticăre”.
Şi ce ai scris, îmi citeşti? Păi am scris ce am vorbit noi şi ce s-a întâmplat în politică în ultimele zile. Adică Ioda cu Darc Veidăr?
Dar pentru că lupta dintre bine şi rău a continuat pe holurile Parlamentului, după discursul preşedintelui în Parlament şi cu siguranţă va mai continua, am întrebat: Auzi, dar, stai mă, cine decide care e bun şi care e rău? Păi ăla bun câştigă. Aaa

Nimic important de la proteste, e vorba doar de un fulg de zăpadă

Rămân pentru câteva minute în izmenele ce le avusesem pe sub pantaloni şi despre care nu prea pot spune că şi-au făcut datoria în orele petrecute în faţa guvernului. Dau drumul la televizorul atârnat aproape de tavan, pe peretele din bucătăria spartă pentru a mări spaţiul, fără autorizaţie, şi îmi torn un păhar de ţuică, făcută de tata undeva pe la 50 de grade, “ca să simţi ceva”, din tescovina de la strugurii cumpăraţi astă-toamnă. Se duce pe gât ca şi cum ar arde drumul aerului, îmbâxit de gazele lacrimogene trase în piept cu vreo oră în urmă. Văd la televizor că ăştia încă se bat, şi nu înţeleg cum de se întâmplă asta, pentru că atunci când am plecat eu piaţa se golise; nu mai puteai respira din cauza gazelor lacrimogene. Însă nu mai durează mult, e trecut cu vreo jumătate de oră de miezul nopţii. Simt nevoia să mănânc ceva gras şi îmi tai două felii de slănină afumată din frigider pe care o tai mărunt, mai mult din superstiţie, să nu mi se facă rău. O mănânc cu pâine şi mai beau un pahar de ţuică.

Aş vrea şi eu uneori să simt profund, să mă mă preocupe şi pe mine nevoile ţării, ale societăţii în general, să am gânduri legate de actul de justiţie, dar mă surprind de fiecare dată când mă gândesc la lucrurile astea, dezamăgindu-mă profund. Pentru că eu aş ieşi în stradă să protestez pentru că n-am unde să mă tratez în caz că vine vreo boală peste mine. Sau că integritatea copilului meu este pusă în pericol zi de zi la şcoală din cauza suprapopulării, mai ceva ca în orice penitenciar românesc, survenite în urma şpăgilor pe care le dau alţi părinţi ca să prindă un loc la o şcoală bună, devenită de fiţe, dar care, altfel sunt revoltaţi de corupţia din ţară. Mă gândesc că aş mai ieşi pentru introducerea obligativităţii educării tinerilor. Şi nu mă refer la tinerii frumoşi, ci la ăia mulţi din mahalale, care îl duc pe Florin Salam pe culmile gloriei şi pe aceiaşi oameni în fruntea ţării de atâta timp. Aş ieşi pentru un nivel de trai mai bun, aş ieşi pentru un sistem educaţional demn de anii pe care îi trăim. În fine, aş lupta pentru legiferarea termenului românism, da, după modelul turcesc, astfel încât anti-românismul să poată fi condamnat. Aşa cum a păţit Orhan Pamuk, când a fost acuzat de anti-turcism, pentru că a recunoscut genocidul armean. Dar aşa sunt, mă gândesc mereu la lucruri mărunte, şi în România nu contează lucrurile mărunte.
Întrebarea câţi sunt? aproape mă obsedează iar informaţiile care circulă pe net, 150 de mii, 200 de mii, mă aruncă într-un decor splendid, cu fântână arteziană care ţâşneşte din gura unui delfin ce stă în coadă, la o nuntă de boşi iar mesenii aruncă fără număr peste lăutari. Mă gândesc logic că atunci când e meci important pe Arena Naţională, cu 55 de mii de locuri, bulevardul Basarabia e plin ochi de la metrou Muncii, până la stadion, vreo doi kilometri. Două Arene Naţionale nu ştiu dacă ar încăpea în Piaţa Victoriei, dar cred că pe acolo. Mă decid totuşi să dau o roată pieţei, să văd până unde se întinde marea de oameni şi să-mi dezmorţesc picioarele din bocanci. Mă dureau de ger. Ajung doar până la muzeul Antipa, de unde nu mai puteam înainta şi mă întorc. Decid că ar fi cam 100 de mii şi nu înţeleg cu şi-ar fi închipuit un patron de pizzerie că ar ajunge chiar şi 30 de pizza sosite în piaţă din solidaritate cu protestatarii la atâta puhoi de lume.

Mă întorc în faţa Guvernului, în spatele cordonului de jandarmi. Văd un copil, un băieţel de până în patru ani, cu mama de mână şi cu un tricolor în celaltă. E speriat, sau poate derutat, nu ştiu, dar în mod cert nu ştie ce caută la 10 şi ceva noaptea lângă un gard de fier, după care stăteau nişte jandarmi cu căşti negre pe cap. Zâmbeşte la telefonul mamei când aceasta i-o cere şi încearcă să fluture steguleţul. Mă gândesc că în majoritatea democraţiilor europene doamna ar fi fost reclamată diferitelor organizaţii de protecţie a copiilor, din spirit civic. La noi se numeşte turnătorie şi nimeni nu face aşa ceva. Un protestatar mă vede urmărind scena şi îmi spune şmechereşte de după cordonul de jandarmi, eu aflându-mă cu spatele la Palatul Victoria şi el cu faţa, “Stai liniştit boss, în zona asta e totul în regulă. Te-am ginit că eşti de-al lor, şi arată spre jandarmi, chiar dacă eşti îmbrăcat în civil”. Îi zâmbesc şi decid să nu-i răspund, ghicind şi o anume agresivitate în glasul lui. Şi nu m-am înşelat. Acelaşi individ îi spune unei colege două minute mai târziu: “Ooo, domnişoara ziaristă, lua-mi-ai un interviu”. Nu ştiu dacă ar fi pus liniuţele corect, dar ştiu ce i-am răspuns eu: “Lua-mi-ai tu relatarea în care abuzez de hiperbole”. În gând, am spus că era agresiv nejustificat.   
Vin oare galeriile alea? Din ce mi-a spus un prieten cu prieteni ultraşi ar cam trebui să apară, de la meciul ăla de handbal de la sala Dinamo, “dar nu în mod organizat, ştii tu de ce”. Ştiu eu. Mă anunţă mai târziu că a aflat că ar fi şi ceva olteni, ceva rapidişti şi sudul de la Steaua. Dar nimic organizat. Jandarmii ştiu şi ei că vor veni, de vreme ce trupele lor speciale, aşa-numitele “ţestoase”, stau grupate în zona dinspre Bulevardul Iancu de Hunedoara, care continuă Şoseaua Ştefan cel Mare. Se aprinde prima torţă şi îmi zic că au ajuns. Apoi petarde, fumigene, ăştia sunt. Imaginea protestatarilor, curios nume, se schimbă în vreo 20 de minute. De la pancarte cu mesaje ironico-hipsteriste se trece la scandări pe care le-am auzit pe stadioane. Şi oamenii scandează, sunt grupuri. Unul, fix în faţa intrării principale în curtea guvernului, îi cântă lui Dragnea: “În pădurea cu alune/ Aveau casă doi pitici/ Vine pupăza şi spune”. În locul Stelei era numele lui Dragnea şi rima doar din obligaţie. Am intuit că ar fi rapidişti. Îmi fac loc pe postamentul unui stâlp de iluminat dărâmat din colţul clădirii Guvernului, aşa cum bănuiesc că se găseşte în fiecare capitală europeană ce se respectă, să văd de unde se aruncă petardele. E un alt grup, ceva mai departe de cordoanele de jandarmi, probabil de la Dinamo. Şi ei scandează lozinci pe care le-am auzit pe stadioane, evident adaptate.  

Când aud mesajul jandarmeriei, în care era precizat mesajul “manifestare neautorizată” şi se cerea respectarea legilor, mi-am dat seama că va urma ceva haos. După alte câteva petarde şi două sticle, una căzută la vreo 5 metri de mine, spre nedumerirea mea şi a unui jandarm aflat mult mai aproape de traiectorie, câteva zeci de “ţestoase” îşi fac apariţia din curtea clădirii Guvernului. 5-6-7 petarde, apoi o ploaie de sticle, stai tată că nu-i de glumă, “ţestoasele” dau gardurile deoparte şi intră în mulţime. Câteva jeturi de gaz lacrimogen şi ceva duzini de bastoane fac loc. O fi plecat mămica venită în piaţă cu puştiul cu steguleţ să-i facă poze? Că mâine ăla mic se duce la grădiniţă. Hai mai în spate, că gazul nu te lasă să vezi prea bine ca să transmiţi pe telefon în redacţie, dar nici prea departe că nu mai vezi. Gluga paltonului peste căciulă o atenua vreun pic lovitura unei sticle? Dracu ştie, sper să nu aflu. Jandarmii urlă, presa în spate, bă, că după aia ziceţi că nu v-am protejat noi. Păi şi cum văd ce se întâmplă, măi omule?
Dimineaţă m-am trezit cu fesele reci, aşa cum mi se întâmplă de fiecare dată când merg la un meci, iarna, şi cu imaginea lui Ka în minte. Ka este personajul principal din cartea frumos intitulată “Zăpada” de Orhan Pamuk şi care asistă involuntar, blocat fiind într-un oraş de provincie înzăpezit, la un puci pus la cale de o trupă de teatru ambulant, transmis în direct de televiziunea locală ca pe un act artistic. Adaptând la nevoile noastre structura fulgului de zăpădă perfect creat de Ka în zilele petrecute la Kars prin intermediul celor 19 poezii aş fi aşezat axa raţiunii în continuarea imaginaţiei. Iar memoria ar fi trebuit neapărat să plece din centru către celelalte patru axe. Dar structura fulgului de zăpădă ţine de personalitatea fiecăruia.

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...