Thursday, February 02, 2017

Nimic important de la proteste, e vorba doar de un fulg de zăpadă

Rămân pentru câteva minute în izmenele ce le avusesem pe sub pantaloni şi despre care nu prea pot spune că şi-au făcut datoria în orele petrecute în faţa guvernului. Dau drumul la televizorul atârnat aproape de tavan, pe peretele din bucătăria spartă pentru a mări spaţiul, fără autorizaţie, şi îmi torn un păhar de ţuică, făcută de tata undeva pe la 50 de grade, “ca să simţi ceva”, din tescovina de la strugurii cumpăraţi astă-toamnă. Se duce pe gât ca şi cum ar arde drumul aerului, îmbâxit de gazele lacrimogene trase în piept cu vreo oră în urmă. Văd la televizor că ăştia încă se bat, şi nu înţeleg cum de se întâmplă asta, pentru că atunci când am plecat eu piaţa se golise; nu mai puteai respira din cauza gazelor lacrimogene. Însă nu mai durează mult, e trecut cu vreo jumătate de oră de miezul nopţii. Simt nevoia să mănânc ceva gras şi îmi tai două felii de slănină afumată din frigider pe care o tai mărunt, mai mult din superstiţie, să nu mi se facă rău. O mănânc cu pâine şi mai beau un pahar de ţuică.

Aş vrea şi eu uneori să simt profund, să mă mă preocupe şi pe mine nevoile ţării, ale societăţii în general, să am gânduri legate de actul de justiţie, dar mă surprind de fiecare dată când mă gândesc la lucrurile astea, dezamăgindu-mă profund. Pentru că eu aş ieşi în stradă să protestez pentru că n-am unde să mă tratez în caz că vine vreo boală peste mine. Sau că integritatea copilului meu este pusă în pericol zi de zi la şcoală din cauza suprapopulării, mai ceva ca în orice penitenciar românesc, survenite în urma şpăgilor pe care le dau alţi părinţi ca să prindă un loc la o şcoală bună, devenită de fiţe, dar care, altfel sunt revoltaţi de corupţia din ţară. Mă gândesc că aş mai ieşi pentru introducerea obligativităţii educării tinerilor. Şi nu mă refer la tinerii frumoşi, ci la ăia mulţi din mahalale, care îl duc pe Florin Salam pe culmile gloriei şi pe aceiaşi oameni în fruntea ţării de atâta timp. Aş ieşi pentru un nivel de trai mai bun, aş ieşi pentru un sistem educaţional demn de anii pe care îi trăim. În fine, aş lupta pentru legiferarea termenului românism, da, după modelul turcesc, astfel încât anti-românismul să poată fi condamnat. Aşa cum a păţit Orhan Pamuk, când a fost acuzat de anti-turcism, pentru că a recunoscut genocidul armean. Dar aşa sunt, mă gândesc mereu la lucruri mărunte, şi în România nu contează lucrurile mărunte.
Întrebarea câţi sunt? aproape mă obsedează iar informaţiile care circulă pe net, 150 de mii, 200 de mii, mă aruncă într-un decor splendid, cu fântână arteziană care ţâşneşte din gura unui delfin ce stă în coadă, la o nuntă de boşi iar mesenii aruncă fără număr peste lăutari. Mă gândesc logic că atunci când e meci important pe Arena Naţională, cu 55 de mii de locuri, bulevardul Basarabia e plin ochi de la metrou Muncii, până la stadion, vreo doi kilometri. Două Arene Naţionale nu ştiu dacă ar încăpea în Piaţa Victoriei, dar cred că pe acolo. Mă decid totuşi să dau o roată pieţei, să văd până unde se întinde marea de oameni şi să-mi dezmorţesc picioarele din bocanci. Mă dureau de ger. Ajung doar până la muzeul Antipa, de unde nu mai puteam înainta şi mă întorc. Decid că ar fi cam 100 de mii şi nu înţeleg cu şi-ar fi închipuit un patron de pizzerie că ar ajunge chiar şi 30 de pizza sosite în piaţă din solidaritate cu protestatarii la atâta puhoi de lume.

Mă întorc în faţa Guvernului, în spatele cordonului de jandarmi. Văd un copil, un băieţel de până în patru ani, cu mama de mână şi cu un tricolor în celaltă. E speriat, sau poate derutat, nu ştiu, dar în mod cert nu ştie ce caută la 10 şi ceva noaptea lângă un gard de fier, după care stăteau nişte jandarmi cu căşti negre pe cap. Zâmbeşte la telefonul mamei când aceasta i-o cere şi încearcă să fluture steguleţul. Mă gândesc că în majoritatea democraţiilor europene doamna ar fi fost reclamată diferitelor organizaţii de protecţie a copiilor, din spirit civic. La noi se numeşte turnătorie şi nimeni nu face aşa ceva. Un protestatar mă vede urmărind scena şi îmi spune şmechereşte de după cordonul de jandarmi, eu aflându-mă cu spatele la Palatul Victoria şi el cu faţa, “Stai liniştit boss, în zona asta e totul în regulă. Te-am ginit că eşti de-al lor, şi arată spre jandarmi, chiar dacă eşti îmbrăcat în civil”. Îi zâmbesc şi decid să nu-i răspund, ghicind şi o anume agresivitate în glasul lui. Şi nu m-am înşelat. Acelaşi individ îi spune unei colege două minute mai târziu: “Ooo, domnişoara ziaristă, lua-mi-ai un interviu”. Nu ştiu dacă ar fi pus liniuţele corect, dar ştiu ce i-am răspuns eu: “Lua-mi-ai tu relatarea în care abuzez de hiperbole”. În gând, am spus că era agresiv nejustificat.   
Vin oare galeriile alea? Din ce mi-a spus un prieten cu prieteni ultraşi ar cam trebui să apară, de la meciul ăla de handbal de la sala Dinamo, “dar nu în mod organizat, ştii tu de ce”. Ştiu eu. Mă anunţă mai târziu că a aflat că ar fi şi ceva olteni, ceva rapidişti şi sudul de la Steaua. Dar nimic organizat. Jandarmii ştiu şi ei că vor veni, de vreme ce trupele lor speciale, aşa-numitele “ţestoase”, stau grupate în zona dinspre Bulevardul Iancu de Hunedoara, care continuă Şoseaua Ştefan cel Mare. Se aprinde prima torţă şi îmi zic că au ajuns. Apoi petarde, fumigene, ăştia sunt. Imaginea protestatarilor, curios nume, se schimbă în vreo 20 de minute. De la pancarte cu mesaje ironico-hipsteriste se trece la scandări pe care le-am auzit pe stadioane. Şi oamenii scandează, sunt grupuri. Unul, fix în faţa intrării principale în curtea guvernului, îi cântă lui Dragnea: “În pădurea cu alune/ Aveau casă doi pitici/ Vine pupăza şi spune”. În locul Stelei era numele lui Dragnea şi rima doar din obligaţie. Am intuit că ar fi rapidişti. Îmi fac loc pe postamentul unui stâlp de iluminat dărâmat din colţul clădirii Guvernului, aşa cum bănuiesc că se găseşte în fiecare capitală europeană ce se respectă, să văd de unde se aruncă petardele. E un alt grup, ceva mai departe de cordoanele de jandarmi, probabil de la Dinamo. Şi ei scandează lozinci pe care le-am auzit pe stadioane, evident adaptate.  

Când aud mesajul jandarmeriei, în care era precizat mesajul “manifestare neautorizată” şi se cerea respectarea legilor, mi-am dat seama că va urma ceva haos. După alte câteva petarde şi două sticle, una căzută la vreo 5 metri de mine, spre nedumerirea mea şi a unui jandarm aflat mult mai aproape de traiectorie, câteva zeci de “ţestoase” îşi fac apariţia din curtea clădirii Guvernului. 5-6-7 petarde, apoi o ploaie de sticle, stai tată că nu-i de glumă, “ţestoasele” dau gardurile deoparte şi intră în mulţime. Câteva jeturi de gaz lacrimogen şi ceva duzini de bastoane fac loc. O fi plecat mămica venită în piaţă cu puştiul cu steguleţ să-i facă poze? Că mâine ăla mic se duce la grădiniţă. Hai mai în spate, că gazul nu te lasă să vezi prea bine ca să transmiţi pe telefon în redacţie, dar nici prea departe că nu mai vezi. Gluga paltonului peste căciulă o atenua vreun pic lovitura unei sticle? Dracu ştie, sper să nu aflu. Jandarmii urlă, presa în spate, bă, că după aia ziceţi că nu v-am protejat noi. Păi şi cum văd ce se întâmplă, măi omule?
Dimineaţă m-am trezit cu fesele reci, aşa cum mi se întâmplă de fiecare dată când merg la un meci, iarna, şi cu imaginea lui Ka în minte. Ka este personajul principal din cartea frumos intitulată “Zăpada” de Orhan Pamuk şi care asistă involuntar, blocat fiind într-un oraş de provincie înzăpezit, la un puci pus la cale de o trupă de teatru ambulant, transmis în direct de televiziunea locală ca pe un act artistic. Adaptând la nevoile noastre structura fulgului de zăpădă perfect creat de Ka în zilele petrecute la Kars prin intermediul celor 19 poezii aş fi aşezat axa raţiunii în continuarea imaginaţiei. Iar memoria ar fi trebuit neapărat să plece din centru către celelalte patru axe. Dar structura fulgului de zăpădă ţine de personalitatea fiecăruia.

2 comments:

Der F said...

Inteleg ca un protesc pasnico inocent a fost transformat intr-unul violent de catre galeriile de fotbal care sint folosite din vremea lui Base in loc de mineri.
Cine le foloseste si de ce?
De ce protestau oamenii inocenti?
Care i treaba cu fulgu?

Anonymous said...

De acord cu tine. Sunt multe alte lucruri, poate cu mult mai importante, care ar trebui sa ne scoata in strada, lucruri care s-au petrecut si in timpul altor guvernari si care au fost trecute cu vederea. Dar se pare ca e mai cool acum sa iesim, indiferent de pretul pe care-l vom plati cu totii si noi si "romanii mei".
Laura