Specializm

Dacă există un cuvant  enervant pe lumea asta mare, nu cred să-l depăşească vreunul pe “specialist”. O avalanşă, o urgie s-a abătut asupra noastră din cauza unor nesăbuiţi, care în ultimii 20 de ani nu au făcut nimic altceva decât să picure zilnic în paharul îndobitocirii colective. De la manelizarea sistematică a ceea ce ar fi însemnat odată cultura română, la distrugerea limbii române sau ducerea în derizoriu şi tabloidizarea unei meserii care se mândrea odată cu Pamfil Şeicaru sau Geo Bogza. Ca să nu amintim de un Eminescu sau Adrian Păunescu.

Azi, sunt „jurnalişti” (nu, nu mai e nimeni ziarist, jurnalist, mai ales când îl pronunţi cu gura uşor rotunjită e mult mai preţios), urmaşi colegi ai celor de mai sus, care au descoperit minunea – cuvântul „specialist”. La plural – specialiştii, mai exact. Dorind să aducă o greutate cretinismelor ( de cele mai multe ori) debitate la teve ori site-uri, ziare nu prea mai există, jurnaliştii folosesc sintagma generică „conform specialiştilor” sau „specialiştii consideră că”, etc. Dintr-un vocabular românesc despre care Theodor Hristea afirma că ar conţine aproximativ 200.000 de cuvinte, şi nu ştiu de ce am impresia că ştia despre ce vorbeşte, urmaşii lui Tudor Arghezi şi Adrian Păunescu se opintesc într-unul singur – specialiştii.

De aici o sumedenie de situaţiii, care mai de care mai hilare. Exemplele sunt cât se poate de autentice.

România nu mai are meteorologi. Nu, cititorul român trebuie să „vadă aici” care este starea vremii pe următoarele două zile şi ce spun „specialiştii”.

Cică ar exista şi nişte specialişti care analizează traficul rutier în România. Tot ei „lucrează la Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă”. Caragiale, tot ziarist şi el, ar fi invidios pe comicul situaţiei de faţă.

Mai aflăm din presa autohtonă că DIICOT angajează specialişti (probabil înainte de 1989 li s-ar fi spus simplu turnători) şi că sunt specialişti care se pronunţă asupra faptului nemaiîntâlnit de a vedea lebede pe luciul Mării Negre.

Sunt, normal, specialişti care ne spun de ce „fierbe” Dunărea, pentru că ai nevoie de două facultăţi şi trei doctorate să îţi dai seama că ies aburi dintr-o apă mai caldă decât e temperatura aerului. Alţi specialişti ne-au informat în preajma sărbătorilor cum arăta Moş Crăciun acum câteva sute de ani. Iar confraţii lor în ale cercetării, oenologii, degustătorii de vinuri, ne spuneau ce să „servim” după şi înainte de friptura de la cumpăna dintre ani.

Fireşte, tot nişte specialişti ne informează asupra bolilor pe care le poate aduce „scrisul de mână”, fără însă a ne atenţiona ce nenorociri poate produce lipsa creierului atunci când foloseşti o tastatură.

Toate aceste exemple sunt doar mostre ale comicului promovat zi de zi, prin absurditatea aşa-numitelor ştiri „întărite” de „specialişti” cu ajutorul tastaturii. Pentru că una e să debitezi o tâmpenie găsită pe plaiurile net-ului şi alta e să spui, că şi specialiştii confirmă trăsnaia. Altfel atragi click-ul. Nu ar fi de mirare ca mâine să apară specialiştii în arta  respiratului, a mâncatului, a trăitului sau a ştersului la fund. Sau poate sunt în urmă cu ştirile?