Când osul domnesc se îmbolnăveşte de priapism
Întotdeauna am avut un sentiment de respect faţă de nobleţea capetelor încoronate, sau nu, mă rog pentru cei de os domnesc, cum se zice. Cred că în cele din urmă rămânem toţi nişte copii şi ne place să ne lăsăm mucii pe vitrina în care defilează regi şi regine, prinţi şi prinţese. Şi cel mai mult am admirat educaţia lor, bunele maniere, ţoalele care le aruncă pe ei. Apropo, aţi văzut ce costume le face creatorul ăla Şucu, Bucu, Mucu, nu ştiu exact, soţul lu' cântăreaţa Alina Sorescu, membrilor Casei Regale a României? Bă, turnate, impecabile. Stau bine până şi pe Duda.
Dar nu despre asta voiam să vorbesc. Voiam să vă zic despre două oase, cică tot domneşti. Probabil şi erecte în accepţiunea lor. Fini de preşedinte. Sau doar cumetri, dracu ştie ce îmbârligături există. Mă, ideea e că felul de a fi al celor doi m-a dezgustat întotdeauna. Nu ştiu de ce. Nu am reuşit niciodată să văd mai departe de o piţipoancă bătrână şi un fante şi mai bătrân, vopsit, descendent nu al unei familii nobiliare ci al unei boli incurabile la vremea respectivă - priapismul, care din păcate nu a ocolit nici osul domnesc al celui mai nedemn rege al României.
Hai să nu o mai lungesc, uite de aia îi iubesc eu câteodată pe paparazzi.
Am urmărit fimuleţul. Mă, câte maniere... cât bun gust, restaurant sofisticat, pălării de cauboi la chelneri, pfuuu. Berea era pusă la frapiere. Ce să mai, stil tată. Clasă de om domnesc. Faptul că el şi-a înfipt scobitoarea între dinţi şi apoi şi-a vârât-o în ureche nu m-a surprins, unui bărbat i se mai trece cu vederea şi dacă îşi trage chiloţii din cur sau aranjează ouăle în cofrag. Pe mine m-a surprins gestul de o fineţe fără margini al prinţesei de varză acră, parcă Boanchiş i-a zis odată aşa, când s-a scobit între molar şi premolar, că măsea de minte sigur nu are. Că de aia îi zice de minte, că apare acolo unde e minte. Aşadar, mi-a plăcut cum şi-a acoperit gura căscată cu cealaltă mână să nu se observe resturile de mâncare. Am închis o secundă ochii şi mi-am închipuit-o pe Regina Angliei în postura aia. Apoi mi-am dat seama că nu are cum, gestul e făcut doar de ţărani, care îşi închipuie că aşa e de bon ton. Numai că mie mi se pare că această pudibonderie ar putea rivaliza cu:
- să pui o mână la gură când îţi sugi măselele, sau când râgâi
- să-ţi acoperi dosul cu o mână când te scarpini cu cealaltă în cur
- după ce tragi un vânt (pârţ, gaz, aghioasă, băşină, emisie de gaze instetinale prin orificiul anal, recte cur) în public, îi întrebi pe ceilalţi: Aşa-i că nu miroase prea rău?

Buricul buricului de sub buric
Ardealul e brand, nu mai e regiune geografică. Ardelenii sunt o specie pe cale de dispariţie, şi tot ce iese din mâna lor e musai brici. Ei nu greşesc, sunt fără reproş, ardelenii sunt supraoameni, când vorbeşti de ardelean musai scoţi pălăria. Ardeleanul nu e nici oltean, nici moldovean, nici mitic, el e Ardelean, cu a mare. E un fel de pur sânge arab al României. Dacă ţi se întâmplă vreodată să ajungi peste graniţă, nu în Ardeal, peste graniţă de România, şi vorbeşti cu cineva, nu spui că eşti român, că românii sunt văzuţi drept cerşetori sau hoţi, spui că eşti ardelean. Şi atunci să vezi zâmbet pe interlocutor şi strângere caldă de mână. Te ia, te duce la cinci stele, pe cheltuiala lui şi vorbeşte cu tine adresându-se politicos - Alteţa dumneavoastră ardeleană... Ardeleanul e priceput, onest, muncitor, ce mai, pâinea lui Dumnezeu, cum se spune.
Bă, dar nu mai pot! La orice emisiune cu piţipoance te uiţi, sau cu deontologi, sau cu politicieni, sau cu dracu' mai ştie ce, e imposibil, dar imposibil, să nu apară unul care sa zica: "Aaa, dar dvs sunteti ardelean/ardeleancă, normal că..." sau "Păi eu sunt ardelean/ardeleancă". Mereu mă gândesc, mă, ce dracu au ăştia în plus faţă de mine? Eu de ce dracu nu pot să zic "păi, normal, eu sunt pakistanez"?
Despre moda cu "Bunătăţi din Ardeal" ce sa mai zic - nu o mai halesc. Mai degrabă o inghit pe sexi brăileanca. Toate reclamele la brânză, salam, iaurt, brânzică de casă, pate de gâscă cu carne de cal, toate trebe musai să fie rostite cu accent ardelenesc. Păi da frate, că ardelenii e oameni de oameni, ăia nu se încurcă. Ăia când fac pateuuuu, păi iese pateu, nu pateu ca în Moldova sau la mitici. Dă-l mă dracu de pateu, aţi luat-o razna? Creativii pizdii din agenţiile pulii. Dansaţi Harlem Shake şi mai lăsaţi-mă! Din fumurile voastre creatoare (alta pe care n-o înţeleg, păi ca să fii creativ la agenţie corporatizdă trebe musai să tragi jointuri) mai are să iasă reclame la detergentu de Ardeal. Spre ex, o băgaţi pe coana Chivuţa, cum spală ea cu leşie de Ardeal. Sau uite idee, dacă vine clientu' şi cere o reclamă la prezervative, păi bă frate să ştii că puli ca în Ardeal nu găseşti niciunde.
Apdeit: Aflu din presă, asta care e, na, ce să faci, că ardelenii au şi o regină, Sandra Romain. Cică e "Regina sexului anal". Deşi eşti tentat să crezi altceva, surprinzător, Maria Popescu pe numele ei de ardeleancă, spune că a pus suflet în fiecare scenă. Nu-i aşa că ar fi potrivită pentru un spot la iaurt? Ar merge sloganul ăla "prea bună, prea ca la ţară". Ce zic creativii?

Experienţe mai tari decât ne imaginam
Te-ai gândit vreodată că filmele documentare
cu triburi din Africa la care ne uităm fac parte din realitatea noastră? Noi,
românii avem impresia că am mergem înainte, dar suntem pe ultimul loc din
Europa la consumul de hârtie igienică, săpun şi pastă de dinţi. Chiar dacă facem
parte de mult timp din Europa, copiii noştri trag aurolac prin canale.
Ştiţi că avem tot
felul de gageturi, de la ifoane 7,8, 9, până la ceasornice cu cuci virtuali. Le
spunem telefoane sau ceasuri. Acces instant la cunoştinţele civilizaţiei. Acum
durează câteva secunde ca să descarci un clip.
Echipaje care te
găsesc oriunde? Mai greu e dacă plouă, îţi trebuie barcă în Bucureşti. Capitală
europeană. Salvatorii ştiu mereu unde eşti. Dar preferă doar să te urmărească. Aşa
că ai grijă la „xxx”-ul pe care îl tastezi în gugăl. Oameni care părăsesc baza
cu dispozitivele gata de acţiune vezi doar la jurnale „exclusiv, au arestat un
moş care traversa pe zebră!!!”.
Azi pleci din
România cu telefonul furat, dar stai liniştit, ai posibilitatea să ai agenda
transferată. De banii de pe card au grijă fraţii noştri cu pisicuţa, la tine în
oraş. Vei avea aplicate şi câteva muşcături de maidanezi, bine ţintite. Dacă ai
noroc şi nu eşti japonez, scapi viu.
Toate astea sunt
realitate. În România ai experienţe mai tari decât ţi-ai imagina. Aici ai parte
de prima reţea 4G (de la găinari) şi cel mai avansat program de asistenţă. Teoretic.
Ca să ai impresia că te bucuri de viaţă! May the force be with you !
Roumanite - Egalite - Ţiganite
Mai acum vreo doi
ani un primar, din Baia Mare pare-mi-se (paremise că aşa se scrie corect) a
ridicat un zid de beton în jurul unor blocuri pe care le repartizase el cu mânuţa
lui unor ţigani. Auschwitz au zis unii, alţii, pare-mi-se chiar France Presse,
i-au dat denumirea de Marele Zid Ţigănesc. Ingenios. Oricum, aveau dreptate, nu
poţi să îngrădeşti nişte oameni ca pe jivine. Au intervenit atunci mai multe
ambasade ale unor state europene, dar şi marele licurici eliberator de popoare.
Păi, ce atitudine europeană era asta? Stăteau micuţii romilor în blocuri în loc
să zburde puţele lor pe lângă corturile ce nu se mai dădeau duse dintr-un
cartier băimărean. Curat neeuropean.
Mai pe la
începutul anului ăsta parcă, dacă nu la finalul defunctului precedent, nişte
băieţi dintr-o zonă în care toţi se cred moţul curcanului s-au gândit că ar putea
scade natalitatea populaţiei rome oferind o sumă – 300 de lei (exact costul
operaţiei din ce) – fiecărei magraoance care aducea dovezi că s-a sterilizat de bună
voie. Bă, e condamnabil, e grotesc, ne aruncă undeva în Evul Mediu timpuriu. Trecând
peste modalitatea hitleristă de a trata un om ca pe o jivină, apucaţii ne
aruncau pe noi ca şi ţară europeană în afara graniţelor europene ce ne-au
cuprins. Au intervenit mascaţii, i-au încătuşat pe netrebnici.
De câţiva ani,
poate şi mai bine, un stat european cu ştaif şi mirosuri fine oferă “ajutoare
umanitare de repatriere” romilor. Adică tu, cetăţean european, e adevărat, de
etnie romă, eşti cu familia ta de 7-8-10 membri, cât o fi vrut Dumnezeu, şi
munceşti la intrarea în catedrala Notre Dame, spre exemplu. Şi ca să poţi să te întorci
acasă, un loc drag ţie, un loc de care te leagă amintiri plăcute, acolo unde ai
pătruns tainele abecedarului pentru prima oară, pentru ca mai apoi să-ţi
desăvârşeşti studiile printr-un master (poate la SNSPA), primeşti de la statul
francez o sumă de bani, un ajutor, başca biletul de avion. Un gest omenesc, cu
adevărat european. Încă o lecţie de civilizaţie pe care o primim.
Mă întreb cum ar sta
lucrurile dacă:
- acţiunea
primarului ar fi fost denumită: “O casă pentru fiecare om – pentru că nouă de
pasă de oameni”. Aşa mi-a venit la prima mână.
- clujenii
nazişti ar fi dat o tentă umană acţiunii lor şi ar fi spus: Eşti de etnie romă
şi ai prea mulţi copii, nu mai ai ce să le dai de mâncare? Suntem lângă tine!
- “ajutorul
umanitar de repatriere” acordat de statul francez ar fi fost abordat astfel: “Franţa
îngrădeşte dreptul la libera circulaţie unor cetăţeni europeni”,
sau “Franţa ridică Marele Zid Ţigănesc la graniţele României cu bani
acordaţilor romilor repatriaţi”.
Prinţul din Levant - Ţiriac
De aproape un deceniu cred, an de an la fiecare început avem un nou pluguşor - Ţiriac e criminal! Toate ziarele, în fiecare an mai puţine, urlă ca la "Sorcova vesela" că Ţiriac e criminal, că îi cheamă pe bogatanii Europei şi lumii şi contribuie împreună la diminuarea fondului de vânătoare. Aşa se numeşte, că vrem, că nu vrem, că iubim natura, râul, ramul, tot e azi 15 ianuarie, porcii mistreţi intră în fondul de vânătoare. Deci, ghici ce, conform legii din România, mistreţii există ca să fie vânaţi. Plecând de la ideea că nu am descoperit acum ce e aia vânătoare, ce ne deranjează de fapt? Că sunt vânaţi de bogatani şi nu de vânătorii de la ocoalele silvice? Pentru că în cazul în care Ţiriac decide mâine să-şi ia gardurile ce împrejmuiesc domeniul de la Balc, şi să facă fileuri de tenis din ele, porcii mistreţi vor fi ucişi cu acelaşi sânge rece de vânătorii angajaţi de stat la ocoalele silvice. Aşadar nu gândim aşa, pentru că am fi ipocriţi. Noi suntem doar deontologi, noi scriem editoriale cu tâlc, unele foarte deştepte, despre "abatorul" de la Balc. Aşa-i, e un abator, animalelor nu li se dă nicio şansă, sunt gonite de gonaci, că de-aia sunt ei gonaci şi nu copii de mingi, în bătaia puştii. Dar asta e vânătoarea, de când lumea au existat gonaci. Hai nu chiar de când lumea, dar să nu ne întoarcem la preistorie. De când există vânătoarea ca formă de divertisment. Că nimeni nu e atât de imbecil să creadă spre exemplu că regii evului mediu spre exemplu vânau de foame. Şi doar aventurierii plecau de capul lor în creierii munţilor să-şi caute singuri prăzile.
Gândul bun, de-mi trece prin cap ca un glonţ, îmi zice că vânătoarea nu e o tradiţie la noi şi că ăsta ar fi un motiv de critică absurdă. Şi aşa-i. Altfel, ce ne-ar face pe noi, ăştia de mai tăiem un porc de Crăciun, nu de foame, ci de dragul tradiţiei, să-i criticăm pe bogaţii veniţi la Balc? Se spune că ăia nu ucid din necesitate. Hai mă, că şi noi halim şi porci, şi pui, şi vite şi nu din necesitate. Am putea de dragul animăluţelor să o ardem pe spanac, dar caltaboşul e bun. Ce să mai zic de şorici. Dă-le dracu de urzici! Deci nu prea e diferenţă între necesitate şi utilitate, aşa cum mă îmboldeşte un alt gând bun. Că putem trăi liniştiţi, şi unii zic mai bine, doar cu legume.
Bă, e crimă sadică să-i bagi mistreţului un glonţ în frunte. Bă dar cum e pe lângă cuţitul în gât, în piaţă, înainte de Paşti, mielului legat de picioare şi ţinut câteva zile în remorcă, alături de alţii 500 de confraţi? Da mă, dar acolo e tradiţie, religie, nu ne jucăm cu asta. Mă, omeneşte vorbind, mâine ai de ales între două morţi un glonţ în cap sau un cuţit în gât, legat de picioare? Alege! Atât am avut de zis.
De fapt ce ne seacă la vânatoarea de la Balc, că Ţiriac şi ai lui nu sunt nişte prinţi din Levant să caute "mistreţul cu colţi de argint" şi sunt doar oameni ca şi noi, cu plăceri şi tradiţii morbide? Sau că sunt bogaţi şi pot să vâneze şi noi nu? Nu, că am fi ipocriţi. Şi noi nu suntem ipocriţi, suntem doar poeţi. Azi e 15, v-am zis. Hai mai bine în poezia noastră să mai citim o ştire sau să o concepem despre moarte mai bine. Ne revoltăm la crimele de la Balc, dar îl devorăm, cald încă, pe Sergiu Nicolaescu.

Nu mai aşteptaţi ca proştii, sfârşitul lumii a venit de ceva vreme
Nu comentez mă chestia cu sfârşitul lumii, stai calm. Doar nu mă ştii aşa prost, să mă bag în troacă, să mă mănânce porcii. Vreau să zic altceva. Am o stare de nelinişte profundă, de amărăciune, ma trezesc şi parcă nu e lumea mea. Unde dracu' am ajuns? Pe ce planetă suntem? De ce nu mai am timp să mă plictisesc? Unde e timpul? Mi l-a furat internetul? Televiziunea? Beau o ţuică ca un alcoolist cronic ce mă aflu şi belesc ochii la televizorul din perete. O reporteră foarte specială înfofolită până peste cap anunţă cu disperare că ninge şi e viscol. Mă enervează şi schimb. Alt neghiob, aceeaşi ştire ţipată - NINGEEEEE!!! Îi bag una până în gât, dar în gând că e copilul în preajmă: e iarnă în gâtu mă-tii, ce vrei, 40 de grade? Că îmi aduc aminte că astă vară făceaţi ştiri că e cald. Eu nu mai sunt de aici. Nu mai îneţeleg nimic. Nu vreau sa par un tâmpit patetique, dar unde dracu' e presa de când scriam eu la maşina de scris? Acum, sunt în sala de judecată, ăla citeşte sentinţele şi din redacţie sunt bombardat cu telefoane că de ce nu le-am dat. Păi cum să le dau mă, că nici nu le-a citit. Da, dar ăilalţi au dat exclusiv. Gata, am închis gura, data viitoare o să-i fur foile ăluia înainte să se apuce să citească, să vedeţi voi exclusiv. Bine, o să daţi şi voi o băşină de ştire cu mine în cătuşe, dar o să fiu mai şmecher. L-am observat îndeaproape şi mult timp pe Dan Diaconescu şi eram convins că presa lui va triumfa, că se va extinde ca o pecingine, dar parcă prea repede s-a întâmplat. Nu mai poţi să tragi aer în piept fără senzaţional, exclusiv şi alte idioţenii. Toate ecranele sunt galbene sau roşii, un sfârşit de lume se petrece în fiecare zi, că băse a tras un vânt că ăla a fost arestat, că ăla e cercetat în libertate, că e soare, că e vânt, că sunt valuri, că nu sunt valuri, că e frig, că e cald. Zilnic ai ştiri despre nimic, pentru că practic nu se întâmplă nimic. Nimic cutremurător. Suntem în acelaşi căcat de mai bine de 20 de ani.
Pe net ce să mai vorbesc, acolo e supremul, absolutul ridicolului. Pentru un clic, ăia sunt în stare să-şi violeze propriile mame. Şi titlul aşa: "Bestia asta şi-a sodomizat fiinţa care i-a dat viaţă. Te vei revolta şi îţi va veni să arunci calculatorul pe fereastră". Deja îmi vine. Şi clientu', prostul sau de fapt deşteptul îşi pune banner cu sigla lui pe site-ul cu multe clicuri venite din minciuni. Unii fac mişto, alţi deontologi aplică ei o campanie de conştientizare, vezi doamne intră aici că noi nu dăm ştiri băşite. Mă refer la Gazeta Sporturilor. Nu, voi ori furaţi, ori le împachetaţi un pic mai cu jenă, dar tot după clic alergaţi. În plus juma de site e plin de "cross"-uri (aşa am înţeles că le zice) nişte linkuri practic cu cancanuri. Tot balast.
Mă uit în jurul meu, toată lumea aleargă după gageturi. Telefonul e cât juma de monitor, ai acces la toate ştirile înşirate un pic mai sus. Să nu cumva să pierzi ceva cât stai în metrou. Poate au mai găsit jurnaliştii vreo poză mişto pe site-uri cu cretini şi nu o vezi până ajungi acasă. Arde, e exclusivă. Ce face ea zăvoranca dacă tu nu afli înaintea ei că vrea să se sinucidă?
Despre cititorii de cărţi electronice nu zic nimic, măcar ăia nu belesc ochii la "exclusiv - afară ninge".
Copilul creşte cu un ritm ameţitor şi vrea "tabetă, că până şi bebeluşii au". La fund însă nu poate încă să se şteargă singur. Pe lângă faptul că zilnic sunt nevoit să lupt cu rozul şi prinţesele impuse de disney, mai trebuie să scot sabia şi împotriva tehnologizării aberante. Iar la grădiniţă fac "matematică" şi chestii pe care le făceam eu la şcoală. Şi într-a doua îşi iau doctoratul?
Apropo de tablete, am văzut Capela Sixtină fotografiată cu o drăcovenie din asta. De ce ai face poze cu o tabletă sau cu un telefon şi nu cu un aparat foto? Asta nu pot să pricep, de ce să-mi iau un telefon scump care face nu ştiu ce poze, pentru că oricum vor fi mult mai proaste decât alea făcute de un aparat foto? Ce, trece Liza Milaneli pe lângă mine când intru la metrou şi trebuie musai să o imortalizez, să o pun pe facebook?
Iar, altă drăcovenie de neînţeles pentru mine - facebook. Cum mă nu ai facebook? N-am mă, că n-aş mai avea ce să-ţi spun despre mine când ne întâlnim. Oamenii care vorbesc toată ziua pe facebook ce-şi mai spun când se văd?
Dacă beau un ceai, se găseşte unul sigur să se mire: cum mă bei ceai? Da' ce mă, sunt Grig Bivolaru şi beau altceva? Omenirea bea ceai de măsancurcineştiedecând dar acum în epoca civilizaţiei supreme dacă nu bei coca cola sau energizant eşti frichi.
Nu mai scriu că şi aşa e prea mult, oricum sfârşitul a început de mult.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car
Văd zilnic atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...
-
să murez io dacă aşteptam oscarurile ca să scriu imediat după despre slumdog millionaire şi să mă dau gică contra. nu mă interesează virilit...
-
Să mori tu că nu ai nişte nume în cap pe care nu ştii de unde să le iei? Nu te cred. Luni seara mă uitam la Badea care prezenta jurnalul de ...
-
Il urasc pe Basescu. Il urasc din momentul in care a castigat alegerile. De fapt cu mult inainte. Il urasc ca persoana. Mi-e antipatic. Mi-a...