Monday, December 17, 2012

Nu mai aşteptaţi ca proştii, sfârşitul lumii a venit de ceva vreme

Nu comentez mă chestia cu sfârşitul lumii, stai calm. Doar nu mă ştii aşa prost, să mă bag în troacă, să mă mănânce porcii. Vreau să zic altceva. Am o stare de nelinişte profundă, de amărăciune, ma trezesc şi parcă nu e lumea mea. Unde dracu' am ajuns? Pe ce planetă suntem? De ce nu mai am timp să mă plictisesc? Unde e timpul? Mi l-a furat internetul? Televiziunea? Beau o ţuică ca un alcoolist cronic ce mă aflu şi belesc ochii la televizorul din perete. O reporteră foarte specială înfofolită până peste cap anunţă cu disperare că ninge şi e viscol. Mă enervează şi schimb. Alt neghiob, aceeaşi ştire ţipată - NINGEEEEE!!! Îi bag una până în gât, dar în gând că e copilul în preajmă: e iarnă în gâtu mă-tii, ce vrei, 40 de grade? Că îmi aduc aminte că astă vară făceaţi ştiri că e cald. Eu nu mai sunt de aici. Nu mai îneţeleg nimic. Nu vreau sa par un tâmpit patetique, dar unde dracu' e presa de când scriam eu la maşina de scris? Acum, sunt în sala de judecată, ăla citeşte sentinţele şi din redacţie sunt bombardat cu telefoane că de ce nu le-am dat. Păi cum să le dau mă, că nici nu le-a citit. Da, dar ăilalţi au dat exclusiv. Gata, am închis gura, data viitoare o să-i fur foile ăluia înainte să se apuce să citească, să vedeţi voi exclusiv. Bine, o să daţi şi voi o băşină de ştire cu mine în cătuşe, dar o să fiu mai şmecher. L-am observat îndeaproape şi mult timp pe Dan Diaconescu şi eram convins că presa lui va triumfa, că se va extinde ca o pecingine, dar parcă prea repede s-a întâmplat. Nu mai poţi să tragi aer în piept fără senzaţional, exclusiv şi alte idioţenii. Toate ecranele sunt galbene sau roşii, un sfârşit de lume se petrece în fiecare zi, că băse a tras un vânt că ăla a fost arestat, că ăla e cercetat în libertate, că e soare, că e vânt, că sunt valuri, că nu sunt valuri, că e frig, că e cald. Zilnic ai ştiri despre nimic, pentru că practic nu se întâmplă nimic. Nimic cutremurător. Suntem în acelaşi căcat de mai bine de 20 de ani.
Pe net ce să mai vorbesc, acolo e supremul, absolutul ridicolului. Pentru un clic, ăia sunt în stare să-şi violeze propriile mame. Şi titlul aşa: "Bestia asta şi-a sodomizat fiinţa care i-a dat viaţă. Te vei revolta şi îţi va veni să arunci calculatorul pe fereastră". Deja îmi vine. Şi clientu', prostul sau de fapt deşteptul îşi pune banner cu sigla lui pe site-ul cu multe clicuri venite din minciuni. Unii fac mişto, alţi deontologi aplică ei o campanie de conştientizare, vezi doamne intră aici că noi nu dăm ştiri băşite. Mă refer la Gazeta Sporturilor. Nu, voi ori furaţi, ori le împachetaţi un pic mai cu jenă, dar tot după clic alergaţi. În plus juma de site e plin de "cross"-uri (aşa am înţeles că le zice) nişte linkuri practic cu cancanuri. Tot balast.
Mă uit în jurul meu, toată lumea aleargă după gageturi. Telefonul e cât juma de monitor, ai acces la toate ştirile înşirate un pic mai sus. Să nu cumva să pierzi ceva cât stai în metrou. Poate au mai găsit jurnaliştii vreo poză mişto pe site-uri cu cretini şi nu o vezi până ajungi acasă. Arde, e exclusivă. Ce face ea zăvoranca dacă tu nu afli înaintea ei că vrea să se sinucidă?
Despre cititorii de cărţi electronice nu zic nimic, măcar ăia nu belesc ochii la "exclusiv - afară ninge".
Copilul creşte cu un ritm ameţitor şi vrea "tabetă, că până şi bebeluşii au". La fund însă nu poate încă să se şteargă singur.  Pe lângă faptul că zilnic sunt nevoit să lupt cu rozul şi prinţesele impuse de disney, mai trebuie să scot sabia şi împotriva tehnologizării aberante. Iar la grădiniţă fac "matematică" şi chestii pe care le făceam eu la şcoală. Şi într-a doua îşi iau doctoratul?
Apropo de tablete, am văzut Capela Sixtină fotografiată cu o drăcovenie din asta. De ce ai face poze cu o tabletă sau cu un telefon şi nu cu un aparat foto? Asta nu pot să pricep, de ce să-mi iau un telefon scump care face nu ştiu ce poze, pentru că oricum vor fi mult mai proaste decât alea făcute de un aparat foto? Ce, trece Liza Milaneli pe lângă mine când intru la metrou şi trebuie musai să o  imortalizez, să o pun pe facebook?
Iar, altă drăcovenie de neînţeles pentru mine - facebook. Cum mă nu ai facebook? N-am mă, că n-aş mai avea ce să-ţi spun despre mine când ne întâlnim. Oamenii care vorbesc toată ziua pe facebook ce-şi mai spun când se văd?
Dacă beau un ceai, se găseşte unul sigur să se mire: cum mă bei ceai? Da' ce mă, sunt Grig Bivolaru şi beau altceva? Omenirea bea ceai de măsancurcineştiedecând dar acum în epoca civilizaţiei supreme dacă nu bei coca cola sau energizant eşti frichi.
Nu mai scriu că şi aşa e prea mult, oricum sfârşitul a început de mult.

No comments: