Aveam un coleg de
liceu, care avea un prieten al cărui văr de gradul întâi învăţa, cu ghilimele
de rigoare, la clasa de vizavi, şi care avea mare trecere la gagici în perioada în care
Gianna Nannini îl surclasa cu „Notti magiche” pe regele Michael Jackson. Era un
„div”, efectiv. Păr bălai, cârlionţi, privire ageră, garderobă parcă furată din
reclamele Marlboro, mai puţin pălăria stupidă cu boruri întoarse, ceea ce în
anii ’90 reprezenta etalonul eleganţei masculine. Fuma tacticos, glumele le avea întotdeauna la el, fetele băleau
pe unde îndrăzneau în jurul lui, un adevărat lider.
Valeriu Nătâncea Sauerkraut, e adevărat, la nume
stătea mai prost decât William Brânză, compensa la toate celelalte capitole la care noi,
muritorii de rând, tânjeam, adică fetele din universul nostru strâmt, ce oftau la fiecare
apariţie a sa. Dar culmea e că Valeriu Nătâncea
Sauerkraut, al cărui al doilea nume, preluat după tatăl sas, s-ar traduce cu „varză
murată”, era apreciat în egală măsură şi de băieţi, un adevărat lider în toată
şcoala cea vestită a întregului nostru ego. Altă rimă n-am găsit.
Într-un an,
printr-a 11-a parcă, am mers mai multe clase într-o tabără la Năvodari. Ce mai
Depeche, ce mai zbucium, marea clocoti de zgomot în fiecare secundă a trecerii
marii oştiri a lui Valeriu Nătâncea Sauerkraut pe malurile înspumate
ale Mării Negre. O distracţie non-stop, nimic nu a stat în calea Demiurgului
nostru, care, am uitat să precizez, avea un defect de vorbire, vârful limbii
îi era prezent non stop în spaţiul interdentar dintre incisivii centrali, ceea
ce făcea ca orice cuvânt să şuiere uşor, parcă spercial pentru a mai atrage
prin preajmă încă o trufanda încă minoră.
Într-o zi, ne servesc doamnele de la
autoservirea de la cantina din Năvodari felul unu - ciorbă de fasole, iar felul
doi... da, da, fix ciolan cu varză, o adevărată înfrăţire a gastronomiei
tradiţionale româneşti cu cea bavareză. Cum alternativele pizza, ravioli,
guacamole şi coq au vin erau inexistente în vremea respectivă, toţi ne-am înfruptat
până la dezmăţ din bucatele puse la dispoziţie de priceputele bucăterese. Nu de
alta, dar în tinereţe ai nevoie de energie, şi energia e dată de combustibil.
Apoi toată
prodipendada Liceului Industrial nr. 13 din viitoarea capitală europeană
Bucureşti am strâns rândurile în jurului gurului nostru Valeriu Nătâncea Sauerkraut,
pe plajă la Năvodari, aşa cum într-un mod mult, chiar incomparabil, mai obscen
avea să o facă mai târziu Gregorian Bivolaru, un alt nume de referinţă în
istoria noastră sărăca, împotriva părerii unanime a istoricilor, mai la Sud, la
Costineşti. Un dublu casetofon Akai şi-a făcut treaba alături de berea, la
butoi încă, cumpărată la suprapreţ din afara taberei, şi de sucul TEK viu
colorat în roşu, verde, galben şi chiar albastru, cu gust de maracuja. Tinereţe,
muzică, plajă, antren, ce mai putea lipsi? Nimic. Însă ceva a apărut în plus şi
din senin, în burta idolului nostru, Valeriu Nătâncea Sauerkraut. O zvârcoleală şi o încăierare româno-germană
de parcă toţi voievozii noştri laolaltă se luaseră la harţă cu wehrmacht-ul condus de
o mustaţă tunsă atent sub nas. S-a lăsat cu transpiraţii reci fix când Enjoy
the silence făcea ca plaja să răsune de palmele tuturor, care rămâneau însă neatinse,
printr-un gest inventat de Dave Gahan. La Step by Step, NKOTB, Valeriu Nătâncea
Sauerkraut al nostru a tăiat-o brusc şi dintr-o dată în direcţia closetului care
dădea spre plajă, dar în care nu a apucat să intre pentru că femeia de serviciu
dezinfectase cu clor şi închisese uşa cu lacătul.
Încolţit din toate ungherele stomacale, Valeriu
Nătâncea Sauerkraut a găsit dintr-o privire salvarea sa aşa cum salavmarii
găsesc întotdeauna victimele cele mai grase să le facă respiraţie gură la gură,
Marea Neagră. Şi într-o viteză de avion cu reacţie, Valeriu Nătâncea Sauerkraut
parcurge cei 20 de metri până la mal, devine roşu de parcă toată furia mondială
îl năpădise, apucă să arunce de trei ori în apă picioarele şi se prăvăleşte cu
totul. Mulţimea de pe margine realizează doar gestul ultim, se opreşte din
zbenguială, după care, cu mâinile în aer, strigă în cor „UUU”. Adică, un fel de
„Bă, băiete, numai unuia ca Valeriu Nătâncea Sauerkraut i-ar fi trecut prin cap
să ducă petrecerea în apa Mării Negre”. Idolul tuturor îşi revine în fire,
scoate pantalonii scurţi, era primul care trecuse la boxeri şi nu mai purta
anticii slipi ridicaţi undeva până aproape de subsuori, şi îi învârteşte de
trei ori deasupra capului în chiotele şi suspinele tuturor. Valeriu Nătâncea Sauerkraut
ne face semn să-l urmăm, dar niciunul dintre noi nu era atât de descuiat la
minte încât să extindă petrecerea în valurile mării.
Uşor dezamăgit, Valeriu Nătâncea
Sauerkraut dă din mână, îşi pune chiloţii de baie şi iese din apă în uralele
tuturor celor care am făcut roată în jurullui şi, probabil, l-am fi ridicat pe
braţe dacă nu ne-am fi dat seama la timp că era plin de rahat de piciorul stâng
de la pulpă până la călcâi.
Azi am dat un
like din greşeală. Ce dracu fac? Serios vorbesc. Eu sunt un novice într-ale
facebook-ului, ca să fiu blând cu mine şi să nu folosesc „bâtă”, „lemn”, „cap
de paie”, „tolomac” ori „tont”. Ca să mă crezi fii atent - mai acu’ ceva timp
am postat şi eu cu aceeaşi vanitate nerăbdătoare a fiecăruia dintre noi un text
care aştepta aplauze prelungi tranformate în degete mari orientate către locul
în care în van sperăm să ajungem toţi, însă atunci însoţiţi de bătăi frenetice
din palme, pentru că aşa se cade într-o ţară creştină - să conduci morţii pe ultimul drum aşa cum un
actor se retrage din scenă. Toată viaţa noastră este o poezie, dar avem veceu
în fundul curţii şi suntem ultimii cumpărători din Europa de hârtie igienică şi
pastă de dinţi.
Nimeni nu părea
să guste din storceala minţii mele. Chiar nimeni, nimeni? „Bă, ai băut cam mult”,
îi reproşez posesorului restului de creier din propria cutie craniană. Dar e în faza de
negare, nu m-am putut înţelege cu el. Ideea e, ca să n-o mai lungesc, postarea
era setată să fie văzută doar de novicele ei autor, care încă nu şi-a băut
întru totul minţile astfel încât să-şi aprecieze propriile creaţii bahice, deşi
minunata ustensilă de ales preşedinţi îţi dă această posibilitate. Ar fi ca o
autosatisfacere la scenă deschisă, că tot am adus vorba despre teatru.
Acu’ serios, am
dat un like şi regret, adică l-am dat din greşeală, nu am citit tot textul, era
vorba despre altceva, eu ce dracu fac acum? Nu cred că am ce face... Dar bine,
dracu', că n-am votat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu