Miros de spital

A trebuit sa vizitez o ruda la spital, in Giurgiu. Habar nu am cum sa scriu textul asta, daca sa fiu indignat sau nu, nici macar daca sa-l scriu sau nu. E tot aia. Habar nu am. Bat doar, si nuvoi corecta nimic. In Giurgiu, la spitalul Judetean din Giurgiu. Orasul ala de la sud de Bucuresti, oras european dintr-o tara europeana. Oras de granita cu o alta tara europeana. In giurgiu sunt mai multe masini cu numar de bulgaria, aproape ca a depasit numarul cainilor. Care fie vorba intre noi nu i-am auzit niciodata urlanda in Giurgiu, cum zice vorba aia. Ruda mea, in etate, a suferit ceva la cap, a cazut si a ramas cu un defect. A stat acasa, intr-un sat de langa Giurgiu, mai multe zile, apoi s-a hotarat sa mearga la spital, la giurgiu. A stat o zi intreaga, nu a bagat-o nimeni in seama, a stat pe hol pur si simplu, a intrebat in stanga si in dreapta unde sa ajunga, i s-a spus sa astepte, a asteptat, a asteptat, oamenii au plecat acasa si a plecat si ea. La fel de bolnaa, probabil cu un usor atac cerebral, un scurcircuit pe acolo prin cap, habar nu am.a ajuns din nou la ea in sat si a stat inca 2 -3 zile cand o alta ruda a venit si vazand starea deplorabila a chemat salvarea. A ajuns la spitalul judetean din orasul Giurgiu, unde am ajuns si eu. In vizita.

La poarta am intrebat unde ar fi putut sa ajunga ruda mea. Mi se spune ca la neurologie, la dreapta, apoi cladirea din stanga. Ajung la cladireade pe stanga, mi se pare dezafectata, nu e asta, e mai incolo. Inteb totusi pe cineva. „Nu, nu, pe usa aia, aici e neurologia”. Cum dracu ma? Aici? E un grajd sau ceva. Usile nu au geamuri, sala de operatii e cu lacat, lumini nu sunt, faianat de pe pereti e cayuta. Inaintez si fac poze ca prostu. Telefonu nu face cine stie ce poze, dar are o calitate, nu infrumuseteaza realitatea. O lasa asa. Pe holuri miroase usor a fecale. Si a mancare parca. Le daduse mamaliga cu branza, farfuriile zaceau ep niste calorifere, pe hol. Nimic din mirosul dintr+un spital. Caut ruda, prin saloane, doamne. Imi vine in minte imaginea aia cu copii bolnavi mintal de prin anii 90 legati cu lanturi de paturi. Paturile au cel putin 50 de ani, lenjeriile la fel, sunt patat rupte, se vad urme de urina, de fecale. Miroase a urina, a fecale si a transpiratie. E un amalgam. Sunt contrariat, inspir adanc, nu mi vine sa cred ca poate exista combinatia asta. Ba da, se poate, toate la un loc.

 Nu pot sa fac poze bolnavilor. Pentru ca nu vreau, mi se pare imoral. Sunt oameni care nu par oameni. Unul are privirea undeva in tavan, spre o pata de igrasie si nu stiu daca doarme sau e starea lui normala. Scoate un zgomot ciudat. Are pampers, branula, sange si alte urme pe creasaful cu care e semiinvelit. Nu cred ca a fost spalat in ultima luna. Omul, ceasaful are cel putin jumatate de an. Poate ca sunt optimist.  Altul balangane din cap la nesfarsit. Pe drumul spre sectia de neurologie un pacient statea pe o bordura ,se lovea cu mainile pe cap. Ochii ii fugeaualatoriu, in toate directiile. Afara erau undeva la 40 de grade, al umbra. El statea la soare. Sunt oameni pe care daca i+ai vedea in documentare pe posturile tv ai spune fericit bine ca nu m+am nascut in Cambodgia. Si sunt langa mine, langa tine

La iesirea din spital, am vazut un panou. Spitalul e refacut, reamenajat, redraci. Mai au putin, cateva zile, pana pe 25 august, si il termina. Asa scrie. In curte e un bazin cu nuferi mici, galbeni. In curte nu miroase nici a fecale, nici a urina, nici a transpiratie. Sunt caini, boschetari. Si bolnavi cu branule prin praf. Majoritatea fumeaza.

Am ajuns acasa de ceva ore, am stat o groaza cu apa rece in cap ca bolnaviimintal din filme proaste horror, am baut, nu sunt baut, canta greieri, nu pot sa dorm pentru ca miros a fecale, a urina si a transpiratie si nu scap niciodata. Nici voi, aia care o sa ramaneticu mine aici.

Ipocriţi perverşi, atraşi de ştiri cu 7 violatori şi o violată

Uneori am impresia că oamenilor le pune cineva un văl pe ochi, sau le mâzgăleşte creierul cu carioca. Altfel nu-mi explic ochelarii de cal de-i obligă să vadă doar în faţă. Păi cum dracu se face că e feisbucu e plin de indignare, societatea civilă fierbe, vedetele se răscoală pentru că “bieţii muncitori” de la ţară, judeţul Vaslui, sunt liberi deşi au nenorocit o fată, siluind-o. Sau reţelele astea de socializare se indignează pentru că sunt perverse şi sunt atrase doar de numărul mare al violatorilor, şapte la număr? România cea cu justiţia reformată e plină ochi de cazuri asemănătoare, chiar dacă nu există şapte magnifici în poveşti. Sau poate revolta asta online e urmare a faptului că nu mai e ăla în fruntea ţării să vă îmbrobodească cum reformează el justiţia? Căcatul denumit justiţie în România e plin de exemple revoltătoare. Astea sunt din ultimul an, gugălite, ştiri care au trecut pe lângă voi, fără să vă atingă, ipocriţilor perverşi atraşi de ştiri cu 7 violatori şi o violată:

Petroşani iulie 2015 – un afacerist iranian agresează sexual o fată de 14 ani, pe care încearcă să o siluiască. Anchetatorii au decis ca iranianul să fie cercetat sub control judiciar.

Argeş iulie 2015 – un fiu de popă e cercetat în libertate pentru trafic de droguri. Crezi că mai poate vinde în perioada asta?

Galaţi iunie 2015 – un cremenal cercetat în libertate pentru omor calificat a fost surprins pe stradă cu o baionetă la brâu. Aştepta să înceapă războiul, apăra ţara, nu reprezenta pericol public

Timişoara iunie 2015 – caz de sechestrare de persoane. Mai exact nijte băeţi racolau fete de 15-17 ani pe facebook, le îmbrobodeau cu „love” sau „cash”, le obligau să se prostitueze, le filmau şi le ameninţau că filmările vor fi trimise părinţilor în cazul în care ar spune ceva. Mai mulţi membri ai grupării – cercetaţi în libertate. Că nu-s pericol.

Proviţa de Sus iunie 2015 – un dement de 41 de ani a violat o copilă de 11 ani din satul amintit. Pedofilul cercetat în libertate, era băiat bun.

Timişoara iunie 2015 – un poliţist, da, da, un poliţist din Arad a bătut un sportiv în Timişoara, până l-a băgat în comă. Pe motiv că poliţistul era în timpul liber în momentul comiterii faptei, procurorii au stat pe gânduri dacă acesta va fi prezentat judecătorilor pentru arestare preventivă sau dacă va fi cercetat în stare de libertate. Nu cunosc urmarea.

Reghin mai 2015 - un ofiţer de poliţie, cercetat în libertate după ce a amanetat aparatele foto ale colegilor de la criminalistică. Ce dracu pericol public, ce exemplu negativ...

Constanţa aprilie 2015 – mai mulţi tineri acuzaţi de DIICOT pt trafic de droguri, beneficiază de cercetarea în libertate

Sfântul Gheorghe martie 2015 – un cretin a ţinut prizonieră o femeie bolnavă mintal, a bătut-o şi a încercat să o violeze. Cercetat în libertate.

Cluj Napoca ianuarie 2015 – un bărbat recunoaşte o crimă după 14 ani şi instanţa decide cercetarea în libertate

Suceava ianuarie 2015 – un tânăr traficant de droguri este cercetat în libertate

Suceava decembrie 2014 – un tânăr sucevean primeşte pedeapsa cu închisoare, de 20 de ani, după şase ani de cercetare în libertate, pentru viol urmat de crimă. Putea el să repete isprava în ăstia 6 ani? Noooo

Constanţa decembrie 2014 – un spaniol acuzat de pedofilie, cercetat în... libertate. Bravo mă, ai ghicit

Undeva în România iunie 2014 – sursa nu precizează locul faptei, dar cert e că un individ judecat în libertate pentru viol şi proxenetism şi-a bătut concubina frecvent, până a omorât-o. Sursa nu precizează dacă tânărul a fost lăsat în libertate şi după această faptă.

Botoşani mai 2014 – o femeie implicată într-un dosar de trafic de persoane, arest la domiciliu.

Un loganist, la întâlnire cu Aemgheul

Să treci de pe o maşină Dacia Logan într-un Mercedes AMG e ca şi cum... Ca şi cum nimic, lumea e prea plină de stereotipuri ca să continue fraza asta. Una e una, şi alta e alta, dar experienţa e într-adevăr tulburătoare.
Cum să conduci o maşină de peste o sută de mii de euro, când eşti obişnuit cu una care costă cât două faruri? O întrebare la care găseşti răspuns participând la un drive test pe autodromul construit de pilotul Titi Aur la ieşirea din Comuna Crevedia.

"S-a întâmplat ceva?", întreabă instructorul ieşind din maşină. "Păi, da, ar fi o problemă, nu ştiu cum o pornesc, nu am mai condus o maşină cu cutie automată, ce să mai zic de un OZN", răspunzi uşor stânjenit, dar sincer. Şi primeşti toate instrucţiunile care te vor ajuta să visezi frumos.
Din Loganul proprietate personală, te uiţi în oglinda laterală-stânga, ignori bucata de bandă adezivă care fâlfăie de zor în loc să-şi facă treaba şi să imobilizeze braţul rupt de nişte vecini amabili. Te-ai obişnuit să nu te incomodeze. De înlocuit oglinda, nu-ţi vine, că ai mai făcut-o o dată, acum doi ani şi minunea a durat două săptămîni. Parcă o sută şi ceva de lei i-ai scăpat printre degete. Aşa mergi pe principiul "nu puteţi voi să rupeţi atâtea oglinzi câte role de bandă adezivă pot cumpără eu".
Încerci să eviţi cât se poate de mult ambuteiajul din intersecţia de la Casa Presei. Ca de obicei, construirea unui amărât de pasaj durează minim 3 ani. Mai e timp. Nervi or mai fi? Claxoane, înjurături şi celebrele  îndemnuri „bagă-te bă acolo, nu vezi că e loc să întorci TIR-ul? Ce eşti aşa prost?".
Şoferii români s-au obişnuit cu greul, ar coti cu volanul chiar şi în jos, printr-o crăpătură din asfalt, dacă ar şti că ar putea înainta măcar şi 5 metri.
Alegerea e greşită, evident. Ca să ajungi în Crevedia (da, da, comuna „fraţilor Petreuş", cei doi pui de găină din Alimentarele şi Gostaturile de acum 30 de ani, atât de graşi şi vânjoşi încât erau băgaţi într-o singură pungă, motiv pentru  care au primit numele celebrilor cântereţi de muzică populară oşenească) via Mogoşoaia şi Buftea, nu o iei niciodată prin Bucureştii Noi! Se lucrează. Mă rog, e cam la fel ca şi anul trecut. Trebuie să ocoleşti pe nişte străduţe ale căror locuitori ar trebui să dea toate primăriile în judecată pentru tulburarea minţilor şi distrugerea lentă a vieţilor lor cu automobile de tonaj depăşit. Drumul mai lung, prin Băneasa, via Ionescu Siseşti , e mai sigur în cazul de faţă.
Ce să faci la Crevedia? Păi la ieşirea din comuna "fraţilor Petreuş" a construit pilotul de raliuri Titi Aur un circuit profesionist de testat maşini. Iar Mercedes a dorit să aducă în atenţia posibililor cumpărători calităţile celor mai noi şi mai scumpe modele ale sale, AMG. Adevărul e că, dacă ai în gând să vezi ce poate o maşină de acest gen, nu prea ai ce caută cu ea între Jiului şi Restaurantul Doi Cocoşi. Nu neapărat că şoseaua ar fi prea ruptă, dar s-ar putea să nu o vezi din cauza prafului. Ar fi ca şi cum te-ai însura cu Naomi Campbell şi ai plimba-o seară de seară pe jos, pe tocuri de 15, între Şoseaua Sălaj şi Strada Zăbrăuţiului.
Loganul, încă plin de nisip din vacanţa în Mangalia şi în al cărui portbagaj, niciodată suficient de încăpător, se lăfăie acum dintr-o parte în alta o sacoşă cu jucăriile de plajă ale copilului, îşi face treaba. Trece de Mogoşoaia, trece de Buftea, în Crevedia însă o lasă mai uşor, chiar dacă "draivărul"  era în întârziere. Un coleg de trafic venit din sens opus anunţă din faruri că ar fi poliţie în zonă. Proprietarul Loganului mulţumeşte în gând, binevoitorul răspunde aşişderea. Asta înseamnă să fii şofer român, parafrazând un grup umoristic clujean, trebuie să comunici cu ceilalţi participanţi la trafic, nu numai prin intermediul luminii farurilor, ci să ai şi capacitatea de a stabili o conexiune la nivel cerebral cu alţii.
Cum ieşi din Crevedia, o ţii tot înainte de DN1 A încă vreo 2-3 kilometri şi pe mâna stânga a drumului nu ai cum să ratezi "Academia Titi Aur".  Omul chiar a construit o academie de pilotaj ntr-un câmp. Nu e gata tot, dar e folosibil. Şi la această şcoală nu înveţi cum să faci "linuţe" pe Autostrada Soarelui la 200 km/h, zăpăcindu-i de cap pe ceilalţi şoferi cu flash-urile grăbite spre moarte.  La academia pilotului de curse poţi deprinde tainele condusului defensiv, astfel încât să te familiarizezi cu deplasarea în siguranţă a maşinilor, atât prin probe practice cât şi teoretice. A fost construit un circuit, o zonă pentru derapaje controlate, spectaculosul "drift",  cu mai multe tipuri de suprafeţe asfaltice, o zonă de îndemânare şi una cu acvaplanare. În plan mai există intenţia amenajării unui circuit off-road.
După indicaţiile teoretice ale instructorilor te gândeşti că nu ar trebui să fie o mare minune, te poţi descurca. Ţi se aduc la cunoştinţă măsurile de siguranţă, atât pe pistă cât şi în afara ei şi regulile care trebuie respectate.
Când te sui în scaunul din dreapta al AMG GT S, vedeta evenimentului organizat de către Mercedes, simţi uşoare furnicături şi obligaţia să-i comunici pilotului că nu ai mai cunoscut o astfel de fiară. "Nicio problemă, şi eu sunt şofer de Logan în mod normal, concurez tot pe Logan la competiţii, dar e bine să ştii ce poate şi o altfel de maşină", vine răspunsul liniştitor.
Liniştitor până când pilotul demarează în trombă. Urmează o frânare bruscă, care îţi aduce stomacul undeva aproape de esofag, un scârţâit puternic de roţi. Accelerare puternică din nou, maşina ajunge brusc la suta de kilometri, apoi din nou frânare, o întoarcere de 180 de grade. Intrăm pe farfuria construită special cu mai multe tipuri de asfalt pentru o aderenţă diferită a cauciucurilor. E aproape incredibil ce poate face pilotul cu mâinile în timp ce îţi explică calm ce se întâmplă, aşa cum ţi se pare incredibil ceea ce trăieşti.
Roţile din spate prind bucăţi de asfalt cu aderenţă mai bună, cele din faţă porţiuni alunecoase, asta în timp ce maşina se învârteşte în cerc. Te simţi ca într-un carusel, dacă pilotul continuă vei auzi şi muzica specifică. Telefonul cu care încerci să filmezi mai să-ţi scape din mână. La fiecare viraj brusc spătarul scaunului se umflă pentru a nu te duce dintr-o parte în alta a maşinii. După aproximativ 10 minute de scârţâit de roţi, fum şi urme lăsate de anvelope pe asfalt, lecţia "taxi drive" se încheie, deşi ţi se pare că abia te-ai suit în maşină. "Întrebări?". Ce întrebare poate pune un diletant într-ale automobilsmului? Mulţumeşti frumos şi aştepti proba de îndemânare.
Nimereşti un SL 400 Roadster, cu preţ de pornire 81.900 de euro. Maşina în care te sui voinic costă 125.023 de euro. Doar TVA-ul pentru această sumă e de şase ori mai mare decât valorează maşina Logan în care eşti obişnuit. După instrucţiunile tehnicienilor, porneşti într-un prim tur de acomodare alături de alte trei maşini. Instructorul îţi face ghidajul traseului prin intermediul unei staţii de emisie-recepţie. Totul pare mai uşor aşa. Al doilea tur e cam tot de acomodare, ai voie să încerci nervii maşinii, dar parcă tot nu-ţi vine. Îţi dai seama că eşti uşor stângaci, pentru că ţii doar mâna stângă pe volan, cealaltă pe nuca schimbătorului. Zâmbeşti la prostia făcută şi ai grijă să nu dărâmi jaloanele, măcar atât, dacă de altceva nu eşti în stare. Cu al treilea tur deja eşti campion, maşina ajunge la suta de kilometri pe oră până numeri la cinci.
Nu-ţi vine să crezi că zgomotul pe care îl auzi vine de la maşina pe care o conduci. Frânezi brusc, conform indicaţiilor instructorului, maşina înţepeneşte în câţiva metri. Accelerezi din nou "blană", frânezi pentru jaloane, ia uite, primeşti şi felicitări în staţie pentru felul în care te descurci. Deja încrederea e la cote maxime şi te ajută să nu te faci de râs. Asta în accepţiunea ta.
Urmează alte câteva tururi din ce în ce mai bune, masina se comportă exact aşa cum îţi doreşti. Ceea ce-i spui, aia face. Dar la finalul unui tur se întâmplă ceva ciudat, parcă zgomotul nu mai e acelaşi. De ce rage maşina în halul ăsta? Nici nu pleacă şi urlă îngrozitor. Asta poate pentru că Loganul cu oglinda ruptă pe stânga nu are cutie de viteze automată, şi ca să plece ar trebui să introduci schimbătorul în treapta întâi.

De ce ma uit la Las fierbinti? Io stiu daca de prost?

Celentano: - Uite-l pe Duckadam cand a câstigat Cupa Campionilor Europeni, si pe Ilie Nastase la Rolland Garos...

Primaru: -Unde vedeti voi ma toate astea?

Celentano - Uite aici, pe perete

Primaru - Nu vad ma

Celen tano: - Uita-te mai bine

Primaru: - Nu vad ma, n-auzi?

Celentano: - Nu?

Primaru: - Nu

Robi: - Uite acolo, domn’ primar

Primaru: - Robi, potoleste-te, ca ma enervezi. E un perete mozolit cu ciment si asta e tot. Ia gata ma cu prostiile, Ia uite ma, ce m-am uitat eu in gura la doi prosti... Hai, gata

Celentano: - Dom’ primar, ai o gura... de sã ti-o bagi in...Stii ce ai facut acuma? Ai iesit din porumb si te-ai cacat in drum, pardon de expresie. Omu’ mai vede si ce vrea el

Primaru: - Cum adica?

Celentano: - Pai, da. Atunci ce mama dracu de bucurie ne mai ramane? Crezi ca e vreo mare placere sa tenciuesti o casa? Ha? Muncesti de dimineata pana seara de-ti sar capacele si pe un cacat de bani. Da asa... Daca mai pui un pic de artistic, trece ziua altfel, si te duci acasa si cu sufletul plin de bucurie, nu doar cu buzunarul gol

Dalida: - Cum cu buzunaru gol ma, ca eu te-am platit?

Celentano: - 40 de lei pe zi?

Dalida: - Daaa

Celentano: - Dom’ primar, patruj da lei pe zi, un pachet de tigarie 15 lei. Eu fumez un pachet jumate

Dalida: Pai, lasa-te de fumat

Celentano: - Pai daca ma las de fumat ce mai ramane, ha? Aia nu se poate ca nu e bani, aialanta iara nu se poate ca nu e bani. Ce sa fac, sa ma duc sa-mi pun streangu de gat sa termin cu toate?

Primaru: - Hai ma Cenetano, ce te-ai suparat asa?

Celentano: Nu m-am suparat dom’ primar. N-am avut si io noroc in viata asta... Dalidooo, nu te supara ca-ti zic, esti o proasta

Dalida: - Ei, poftim

Celentano: Bai, te durea burta sa te uiti asa la tine pe casa si sa zici: da ma, uite ma pe arhanghelu Mihai. Era greu? Ca ma uit pe la tine prin curte pe’aicea si ai de toate, nu-ti lipseste nimic

Dalida: - Am, ca muncesc

Celentano: - Muncesti pa dracu, ai primti totu de la tac’tu. Ala muncea, da, dar tu? Esti o panarama si atat

Catre Robi salutandu-l: Dom’ sef, sa traiti. Daca aveam vreo putere, va faceam general de politie. Da’ n-am. Adio si n-am cuvinte

Robi: Da’ uite acolo dom’ primar, nu-l vezi pe Duckadam?

Primaru: Termina ma cu prostiile

Ce am scris mai sus, gasesti aici http://subtitratromana.org/las-fierbinti-sezonul-7-episodul-2 de la minutul 18

Ce scria un tâmpit pe 17 noiembrie 2010:

Brandul lui Bute pentru brandul Elena

Românii nu-l pot vedea pe Bute boxând. Pentru că nu pot, meciurile lui nu se televizează. E ştiută şi acceptată.

Îl văd la ştiri, în Parlament, când se duce să se milogească pentru organizarea unui meci în ţară, îl văd în emisiuni de divertisment, îl văd plimbat prin toată ţara ca pe moaştele sfinte cu şoriciu’ în gură (N-am înţeles niciodată alăturarea imaginii boxerului român de tradiţia tăierii porcului), dar nu îl văd ce poate în ring. Pentru că poate. Românii află că adversarul lui ar fi zis că Bute mai că i-a scos ochiul din orbită şi trebuie să-l creadă pe cuvânt, aşa cum trebuie să-l creadă şi pe politician că Bute e o valoare naţională. N-are de unde să ştie. Bute mai apare vizitându-şi foştii colegi de liceu şi profesorii, dar niciodată boxând.

Tot ce reprezintă Bute în mintea românului e construit cu alte instrumente decât alea cu care lucrează el. Bute pentru români e un kitsch. E o floare de plastic, o poţi vedea, dar nu o poţi mirosi. E vată de zahăr, ai doar impresia că gura ţi-e plină. Într-o ţară care pretinde că există până şi campionii au devenit iluzii.

De acum, de imaginea lui Bute se va folosi şi Elena Udrea. Nu, nu, nu România. Bute ajută România existând pur şi simplu. Faptul că el trăieşte contribuie la crearea brandului de ţară mult discutat. Aşa s-a întâmplat şi cu Năstase. Hoardele de turişti francezi nu ne-au invadat ţara după ce Ilie a făcut schimbi de mingi cu ministresa în faţa primăriei din Paris, dar românii au rămas în minte cu imaginea unui ministru muncind. Începând de ieri, brandul lui Bute munceşte pentru brandul Elena Udrea, un ministru competent, gata oricând să se sacrifice pentru imaginea României. O idee – dacă a jucat tenis cu Nasti, nu boxează cu Bute?

Cum tunde o ţară

Într-o perioadă în care e trendy “să ne amintim de cei ce ne-au adus libertatea”, pentru că, nu-i aşa, eroii trăiesc în mintea colectivă doar câteva zile pe an, vă spun şi eu pe scurt istoria unui om. Un om care nu intră la capitolul eroi, numele lui nu e pomenit ca făcând parte din grupul celor care ne-au adus libertatea.Viaţa lui le astupă însă gura unora precum „marele” Lucian Boia, ocupat cu bişniţăreala istoriei şi care e convins că românii nu au cultura rezistenţei.

A fost coleg cu tata, am făcut câteva concedii împreună, la Eforie Nord  De loc era din comuna Chiojdeni, deci prima generaţie de bucureştean. A făcut şcoala de maiştri şi a lucrat ani buni la Combinatul Poligrafic Casa Scînteii. S-a însurat, a făcut un copil, un băiat. Trăia. Anii curgeau, dar după ‘85 a început să fie din ce în ce mai rău. Statul i-a dat totuşi o casă, un apartament, aşa cum se dădeau oamenilor muncii.

Şi pentru mine e greu să-mi aduc aminte cum se trăia atunci, îmi închipui cum e pentru cei care nu au prins vremurile alea. Gasiţi voi pe net, dacă vă interesează. Eu ţin minte, că de prin 1988-1989, simţeam că nu se mai poate. Toată lumea îl înjura pe Ceauşescu şi totuşi nimic nu se schimba. Toată lumea ajunsese cu cuţitul la os. Vremuri groaznice. Eh, în vremea aia, în 1988 mai exact, un ziarist de la România Liberă îi spune că pune la cale să tipărească un ziar clandestin şi că are nevoie de un om care să-i scoată literele din tipografie şi să culeagă textele. Ca să fiu înţeles, în vremurile alea, făceai ani grei de puşcărie pentru o găinărie măruntă. Să te implici în aşa ceva, era sinonim cu  sinuciderea. Şi totuşi în mintea lui a scăpărat ceva, se mişca ceva. Îţi dai seama, după zeci de ani, în care făceai aceleaşi lucruri, cu muncă în schimbul de noapte, pentru că ziarele se tipăreau în creierii nopţii să prindă trenurile pentru ţară, era ca şi cum ai învia. S-a băgat. I-o fi fost frică? Sigur i-a fost. Securiştii erau nişte câini. Mureai în mâinile lor.

Timp de mai multe luni a scos litere din tipografie. Cum? Păi, tipografii lucrau în mediul toxic, cu plumb şi primeau câte o sticlă de lapte pe zi. El arunca laptele, vopsea sticla pe dinăuntru cu alb, băga literele şi punea capacul. De unde să ştie securiştii de-i controlau pe toţi dimineaţa că el avea litere în sticla de lapte? Totul mergea ca uns. Erau 3 gazetari, un tipograf, un inginer. S-au gândit inclusiv la modalitatea de distribuţie a ziarului care avea să se numească simplu „România”.

La începutul lui 1989 i-a arestat pe toţi. Au urmat luni de anchetă, timp în care a fost schingiuit, băgat în covor şi bătut până nu mai ştia de el, pus la rotisor. Toate pentru a spune mai multe. Mai multe nu avea însã ce să spună. Îi prinseseră pe toţi, i-a turnat, cică, un doctor. I-au dat drumul, a cedat psihic, a fost internat la ospiciu. A primit domiciliu forţat în Brăila, împreună cu soţia şi copilul. A fost angajat la fabrica de excavatoare. Trebuie să fi fost dureros. Mai ales pe interior.

A venit revoluţia, nu îşi revenise. A fost în ai multe rânduri internat.Dar era bine, se simţea liber, avea poate impresia că şi el a contribuit. Statul, noua Românie, l-a recompensat. A fost trimis la Cupa Mondială din Italia, din 1990, să simtă pentru ce a pătimit. Şi a primit şi o casă în centru, pentru că nu mai avea nimic. De fapt, era un apartament într-o casă naţionalizată de către fosta Românie.

Peste câţiva ani l-am văzut, zâmbea, părea mai bine.

Într-o dimineaţă a plecat de acasă să se tundă, după cum i-a spus soţiei. A ajuns la staţia de metrou Aviatorilor, a coborât pe şine, fără să-l vadă cineva, a aşteptat să se apropie trenul şi a pus capul pe şină.

Nu mai avea nimic, meseria lui avea să moară în câţiva ani, casa cu care fusese recompensat îi fusese luată, aşa cum i s-au luat multe din cele pentru care îşi riscase viaţa şi la care vizase. Poate vizase chiar la o altă ţară.

„La calvarul detenţiei, la suferinţele inimaginabile s-au adăugat, ulterior, dezamăgirile de după 1989, când cel ce visase şi acţionase temerar pentru o nouă Românie se simte ignorat, aude corul denigratorilor şi priveşte uimit turma nesăţioasă a profitorilor post-re-voluţionari, a falşilor dizidenţi”, aşa l-a descris cineva pe Alexandru Chivoiu.

De ce aş vrea să fiu turc – 10 Kasim 9.05

Născut la Salonic în 1881, la Salonic, în Imperiul Otoman. Se spune că tatăl său, care a murit când Mustafa avea 7 ani, i-a agăţat deasupra leagănului sabia, proorocindu-i (da, e un termen creştin) o carieră militară. A urmat, împotriva voinţei mamei sale, liceul militar din Salonic, de unde s-a ales cu porecla Kemal (cel perfect în limba turcă) de la profesorul său de matematică. De atunci a fost numit Mustafa Kemal.

Mai târziu a urmat cursurile liceului militar din Istanbul, unde s-a implicat în publicarea unui ziar clandestin care critica pe sultan, iar apoi a devenit ofiţer al imperiului. S-a implicat în formarea unei socităţi secrete şi a unei mişcări naţionaliste, iar mai târziu a ajutat armata turcă să pună în aplicare metodele de inistrucţie germană. A luptat în cele două războaie balcanice şi în Primul Război Mondial, în timpul căruia a ajuns general şi a primit titlul de paşă. A pus umărul decisiv la păstrarea teritoriilor turceşti după pierderea războiului, a ajuns să proclame Republica Turcă, fiind primul preşedinte. Pe scurt - un erou turc, care a abolit califatul, a desfiinţat şcolile religioase, a înlocuit alfabetul arab cu cel latin, a reformat şi a contribuit decisiv la modernizarea statului turc.

A murit la ora 9.05 în data de 10 noiembrie 1938 ( opt pe care turcii l-au trimis un pic la culcare şi l-au transformat în ∞ ). Şi asta nu numai la nivel declarativ. Ce se întâmplă în Turcia după doar 76 de ani. Dar ce înseamnă 76 de ani din ∞ ?

“Există doi Mustafa Ataturk, unul sunt eu, cel care stă în faţa voastră şi care va muri când timpul său va sosi şi unul care este în voi, cei din fiecare colţ al ţării care luptaţi pentru aceleaşi idealuri, pe care le avem toţi şi pe care eu le-am rostit” - Mustafa Kemal Ataturk (ultimul nume - tatăl turcilor)

Aş vrea să fiu o zi turc, măcar două minute, să am în ce să cred.