Cum tunde o ţară



Într-o perioadă în care e trendy “să ne amintim de cei ce ne-au adus libertatea”, pentru că, nu-i aşa, eroii trăiesc în mintea colectivă doar câteva zile pe an, vă spun şi eu pe scurt istoria unui om. Un om care nu intră la capitolul eroi, numele lui nu e pomenit ca făcând parte din grupul celor care ne-au adus libertatea.Viaţa lui le astupă însă gura unora precum „marele” Lucian Boia, ocupat cu bişniţăreala istoriei şi care e convins că românii nu au cultura rezistenţei.
A fost coleg cu tata, am făcut câteva concedii împreună, la Eforie Nord  De loc era din comuna Chiojdeni, deci prima generaţie de bucureştean. A făcut şcoala de maiştri şi a lucrat ani buni la Combinatul Poligrafic Casa Scînteii. S-a însurat, a făcut un copil, un băiat. Trăia. Anii curgeau, dar după ‘85 a început să fie din ce în ce mai rău. Statul i-a dat totuşi o casă, un apartament, aşa cum se dădeau oamenilor muncii.
Şi pentru mine e greu să-mi aduc aminte cum se trăia atunci, îmi închipui cum e pentru cei care nu au prins vremurile alea. Gasiţi voi pe net, dacă vă interesează. Eu ţin minte, că de prin 1988-1989, simţeam că nu se mai poate. Toată lumea îl înjura pe Ceauşescu şi totuşi nimic nu se schimba. Toată lumea ajunsese cu cuţitul la os. Vremuri groaznice. Eh, în vremea aia, în 1988 mai exact, un ziarist de la România Liberă îi spune că pune la cale să tipărească un ziar clandestin şi că are nevoie de un om care să-i scoată literele din tipografie şi să culeagă textele. Ca să fiu înţeles, în vremurile alea, făceai ani grei de puşcărie pentru o găinărie măruntă. Să te implici în aşa ceva, era sinonim cu  sinuciderea. Şi totuşi în mintea lui a scăpărat ceva, se mişca ceva. Îţi dai seama, după zeci de ani, în care făceai aceleaşi lucruri, cu muncă în schimbul de noapte, pentru că ziarele se tipăreau în creierii nopţii să prindă trenurile pentru ţară, era ca şi cum ai învia. S-a băgat. I-o fi fost frică? Sigur i-a fost. Securiştii erau nişte câini. Mureai în mâinile lor.
Timp de mai multe luni a scos litere din tipografie. Cum? Păi, tipografii lucrau în mediul toxic, cu plumb şi primeau câte o sticlă de lapte pe zi. El arunca laptele, vopsea sticla pe dinăuntru cu alb, băga literele şi punea capacul. De unde să ştie securiştii de-i controlau pe toţi dimineaţa că el avea litere în sticla de lapte? Totul mergea ca uns. Erau 3 gazetari, un tipograf, un inginer. S-au gândit inclusiv la modalitatea de distribuţie a ziarului care avea să se numească simplu „România”.
La începutul lui 1989 i-a arestat pe toţi. Au urmat luni de anchetă, timp în care a fost schingiuit, băgat în covor şi bătut până nu mai ştia de el, pus la rotisor. Toate pentru a spune mai multe. Mai multe nu avea însã ce să spună. Îi prinseseră pe toţi, i-a turnat, cică, un doctor. I-au dat drumul, a cedat psihic, a fost internat la ospiciu. A primit domiciliu forţat în Brăila, împreună cu soţia şi copilul. A fost angajat la fabrica de excavatoare. Trebuie să fi fost dureros. Mai ales pe interior.
A venit revoluţia, nu îşi revenise. A fost în ai multe rânduri internat.Dar era bine, se simţea liber, avea poate impresia că şi el a contribuit. Statul, noua Românie, l-a recompensat. A fost trimis la Cupa Mondială din Italia, din 1990, să simtă pentru ce a pătimit. Şi a primit şi o casă în centru, pentru că nu mai avea nimic. De fapt, era un apartament într-o casă naţionalizată de către fosta Românie.
Peste câţiva ani l-am văzut, zâmbea, părea mai bine.
Într-o dimineaţă a plecat de acasă să se tundă, după cum i-a spus soţiei. A ajuns la staţia de metrou Aviatorilor, a coborât pe şine, fără să-l vadă cineva, a aşteptat să se apropie trenul şi a pus capul pe şină.
Nu mai avea nimic, meseria lui avea să moară în câţiva ani, casa cu care fusese recompensat îi fusese luată, aşa cum i s-au luat multe din cele pentru care îşi riscase viaţa şi la care vizase. Poate vizase chiar la o altă ţară.
„La calvarul detenţiei, la suferinţele inimaginabile s-au adăugat, ulterior, dezamăgirile de după 1989, când cel ce visase şi acţionase temerar pentru o nouă Românie se simte ignorat, aude corul denigratorilor şi priveşte uimit turma nesăţioasă a profitorilor post-re-voluţionari, a falşilor dizidenţi”, aşa l-a descris cineva pe Alexandru Chivoiu.

No comments:

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...