jur să nu mai vin în deltă decât singur!!!

Motto: "Ia ascultă, tu ai observat aseară? Noi când ne ciondăneam ca proştii, ăsta a notat tot în carnet. Atâta ne-ar mai lipsi, să trurururubu..."

Am fost la prima mea şedinţă cu părinţii, în calitatea mea de tată, parafrazând o proastă. Educatoarea nu mă cunoştea că nu avea de unde. M-am prezentat frumos şi am luat loc pe o băncuţă, într-o poziţie care avea să mă facă să mă ruşinez. Mă simţeam ca într-un lan de porumb pe marginea şoselei când te apucă cufureala. Mă uit în sală, doar vreo alţi doi-trei bărbaţi, restul mămici corporatiste pline de inteligenţă (nu sunt ironic, ele voiau cu tot dinadinsul să o etaleze printr-o palmă aşezată strategic sub bărbie sau atente la agenda de piele din faţă în care probabil erau trecute datele în care le vine), mămici casnice preocupate exclusiv de numărul de proteine din alimentaţia "micuţilor" şi culoarea şi consistenţa a ceea ce iese pe partea cealaltă, şi câteva bunici. Unele păreau să se cunoască, probabil din parc, sporovaiau între ele.
Începe "doamna" să vorbească, competentă, mi-a lăsat o impresie bună. Că ea nu face diferenţe între copii, că nu îi compară niciodată, că are nişte "obiective" cu ei, ceea ce m-a dus cu gândul la cupa şi campionatul, plus participarea în Liga Campionilor. Nu era asta, voia să-i înveţe să numere până la 10 şi anu' următor până al 20. Fata mea când a auzit era dezamăgită, că ea nu ştie să numere până la zece decât într-o limbă străină. Stai jos, nota 4! Mă rog şi dă-i înainte, cu planuri, cu caiete de studiu, cu necesar de rechizite şi tot aşa. Femeia, competentă, se vedea de la o poştă că avea experienţă cu "micuţii". Futu-i cuvântul mă-sii şi pe toate proastele de-l folosesc dorind să fie gingaşe.
Doamna educatoare ne împarte un formular, să ne cunoaştem: nume, ok, prenume, ok, prenumele copilului ok, data şi locul naşterii ok, aptitudini... hopa, ce dracu aptuitudini? ce aptitudini are copilul meu? ma gandesc ce face? se joacă, hai mă ce dracu nu e aptitudine... mănâncă... ete fâs, e cuminte, nu mă ce dracu, cred că m-a ăînroşit de o sută de ori, ce dracu de întrebare ce aptitudine are un copil de 4 ani, mersul pe sârmă??? nici despre mine nu ştiu ce aptitudini am, dacă posed aşa ceva. Până la urmă am scri şi eu muzică şi pictură. La oha. La o adică puteam să zic că-i place să asculte muzică, nu neapărat să cânte. În ultima căsuţă trebuia să dau eu un sfat educatoarei în ceea ce o priveşte pe "puiuţul" meu. Mă exasperează cuvântul ăsta de o falsitate îngrozitoare. Dacă îi zici copilului aşa, zi-i dracului acasă, când eşti doar tu cu el, nu trebuie să aflu eu cât îţi iubeşti tu coplilul. Pentru simplul motiv că îmi închipui că o faci. Să revenim, deci ultima casuţă a rămas goală-goală. Ce dracu sfat să-i dau eu educatoarei? Să n-o bată? Păi dacă se întâmplă îi rup capul.
Ăştia în tot timpul ăsta, vreo juma de oră cât mi-a luat mie să completez formularul, aaa, am uitat, pe lângă numele părinţilor trebuia să scriu şi profesia şi lcul de muncă. Mi-am dat seama când am vrut să scriu jurnalist că e penibil şi că nu o să mai folosesc cuvântul ăsta pentru a mă descrie. Ce dracu, parcă îi vedeam pe toţi deontologii ăia, de se împăunează cu prefesia lor de "jurnalişti". Am scris şi eu ziarist. Măcar ziare nu mai sunt. Aproape. Deci ăştia tot vorbeau vorbe pe acolo, nu eram prea atent. Vine vorba la un moment dat că tre să aducem şerveţele şi săpun lichid să-şi cureţe chinderii mâinile. Aaaa, şi de aici a început şoul. Se ridică una, care avea să strângă mailurile tuturor, pentru o mai bună colaborare, de parcă am fi făcut fiecare câte o navă spaţială şi tre să ne dezvăluim secretele, şi propune "să strângem bani şi să luăm săunlichid Protex, pentru că e cel mai bun antibacterian şi şerveţele la rolă dublu-stratificate". Se oferea chiar ea să le cumpere, nu ştiu când o avea timp dacă se uită la teve la reclame la Protex. "Eeee, dar de ce Protex, când eu am acasă stive de nuştiucedracudesăpun (o fi fost săpun de casă), că eu lucrez acolo şi la propriu am stive, de ce să mai dau bani?", sare una din apropierea ăleia de mi-am dat seama că îi place să se simtă utilă. De aici tărăboiul. Fără exagerare, au început ăştia să dezbată problema sulurilor de hârtie dublu stratificate şi a săpunului lichid şi au ţinut-o aşa mai bine de o juam de oră. Eram turbat şi scriam în carnetelul meu. Scriam şi râdeam. Un tâmpit cu costum ieftin, cracii pantalonilor ridicaţi până spre genunchi şi nevastă caţă simţea el nevoia să destindă atmosfera, să glumească cu caţele alea de nu se mai opreau din răzbliul de 100 de ani al săpunului lichid şi suluruilor de hârtie dublu stratificate. Eu scriam şi nu mă puteam abţine din râs. Un râs nervos, de om nebun aproape. Ce dracu caut aici? După problema săpunului lichid şi sulurilor de şerveţele dublu stratificate, "dalea mai groase doamnă, dalea mai bune", cum se exprimă ţăranul cu costum de plastic şi cravată, au început să vorbească despre pătuţuri, despre fondul clasei, despre comitetul de părinţi, preşedinte, mâncarea copiilor şi multe altele. Ca un lait motiv, din când în când mai venea cineva şi punea pe tapet (eee, v-am zis că sunt jurnalist) problema săpunului lichid şi a sulurilor de hârtie dublu stratificată. Mama mea care m-ai făcut tu deştept, nu puteai să mă faci şi pe mine dobitoc să am şi eu ce să vorbesc la prima şedinţă cu părinţii din viaţa mea, în "calitate de tătic". Sunt modest, aşa-i?
La capitolul fondul clasei şi-au făcut simţită prezenţa gigibecalienii. Eeeeeiiii cu baaaaniii lorrrrr... cum să dea ei ei doar 50 de lei fondul clasei. "Hai doamnă, ce e 50 de lei, dăm acolo 100 de lei" Banii mei, valoarea mea, ram papapam rampapapam.
După mai bine de o oră şi jumătate de şedinţă, se zăvârşe, moment în care mai scriu încă frază în carnetul meu şi mă ridic, nu de alta dar înţepenisem în poziţia aia de defecat în lanul cu porumb. În clasă intră unu nervos cu jugulara opărită şi sare în gâtul ăluia cu costum, tocmai când o lăuda pe fie-sa cât de cuminte este: "Eee, nu ştiu cât de cuminte e Larisa (nu mai ţin minte cum o chema pe fiica omului în costum) că am înţeles că vineri a avut loc o altercaţie. A bătut-o pe fie-mea, Loredana (şi pe a ăstuia am uitat cum o cheamă)" " Cum domnule, Larisa mea, care e cea mai proastă, care mănâncă bătaie de la toţi copiii? Că i-am şi zis, tată dacă te trage un copil de păr nu fi proastă, trage-l şi tu!". "Păi cum dom'ne că a bătut-o că aşa mi-a zis, că nu mai vrea să meargă la gradiniţă că a bătut-o Larisa". Bă şi au ţinut-o ăştia aşa vreo 10 minute, de nu mai puteam să plec să mă dezlipesc de imbecilitatea lor. Cum dracu să dezbaţi problemele unor copii de 4 ani atât de învârtoşat?
A doua zi, am primit un mail de al o "mamică de copil isteţ şi cuminte", aşa cum s-a autocaracterizat, în care nu spunea nimic. Că a făcut o listă cu mailurile părinţilor şi că vrea "Am dorit sa avem aceasta lista pentru o buna comunicare in vederea luarii unor decizii in ceea ce ii priveste pe copii nostrii si pentru a veni in sprijinul doamnelor educatoare ori de cate ori este nevoie!". După cum se vede, doamna plină de elan scrie noştri cu doi i şi copii tot cu doi atunci când îl articulează. Deci, cu sulurile de serveţele dublu stratificate şi cu săpunul lichid cum rămâne?
PS: În carnet am scris o frază: Jur să nu mai vin în Deltă decât singur!!! Sper că aţi văzut Operaţiunea monstrul.

Cronicaru' wins the 10000m title at the London Olympics!!!

Da, sunt cel mai bun la 10.000 de metri. E adevărat însă că există şi câteva mici diferenţe între Mo Farah şi subsemnatul:
- el de culoare, eu doar puţin bronzat după şase zile la mangalia şi uns cu cremă factor 50
- el britanic din tată în fiu, familie de lorzi englezi ( paranteză acu', aţi văzut bucuria diferită din tribune între aurul de la heptatlon Jessica Ennis, născută la Sheffield, aurul de la săritura în lungime Greg Rutherford, născut la Milton Keynes, şi aurul la 10.000 de metri, Mo Farah, născut la Mogadishu, Somalia?), obişnuiţi să fugă de leu şi panteră, eu din familie de ţărani, obişnuiţi să fugă după găini să le bage în oală
- el năsut la Mogadishu, Somalia, crescut cu aer, eu la Bocariştiu, Romania, crescut cu noxe, ciorbă şi slănină afumată
- el 56 de kg, eu 85
- el chel, deci aerodinamicitate bună, eu cu păr şi pe faţă
- el din Somalia, tras prin inel, eu cu ghizdanul purtat în faţă
- el echipament de firmă, mie mi s-au udat pantalonii de parcă scăpasem pe mine
- el adidaşi ultimă generaţie probabil, eu unii luaţi din târg cu 50 de lei, autentici însă 
- el cursă la 17-19 grade, seara, Londra, eu în jurul Cociocului, dimineaţa, abia dat jos din pat, la 28 Celsius
- el trebuia să aibă grijă la câinii de etiopieni care atacasera în haită, eu de o javră de pitbull lăsat de o proastă în libertate şi fără botniţă
- el pe pista de tartan de la Londra, eu pe bitum care ajunge moale doar la ora 14.00 la 55 de grade Celsius
- el meniu echilibrat, de atlet, eu 3 beri seara, la prânz covrigi şi mere
- el în maiou lejer, eu cu folie de plastic peste burtoacă
- el susţinut de 80.000 de oameni, eu de câteva raţe

E adevărat că el a scos 27:30.42 iar eu 52.14, dar dacă îi tai toate avantajele de mai sus e clar, sunt campion olimpic. Şi ca să nu zică cineva că mă bazez pe "dacă", să ştiţi că 52.14 al meu a fost peste ce au scos 3 sportivi în finala de la Londra, din Bahrein, Ecuador şi Kenya. Care au abandonat.

P.S.: Să auză Fuhrerul, trei ture fraiere în 51.20

oameni urati si oameni tristi

de cateva zile sunt in concediu si observ oameni.  multi. fac baie in mare si baie de multime. nu stiu de ce uneori am o senzatie de alge in jur, de meduze, de viermusi din  aia mici de te musca in apa. am devenit un figurant cu cravata si costum, venit pe bicla la serv sa nu poluez (ca si asa e multa polutie in tara), de-si bea cafeaua la nu stiu ce dracovenie de cafenea si vobeste englezeste? habar n-am, imi  place sa cred ca nu. dar vad oameni urati si multi. nu ii caut doar pe astia.

 unul n-avea greata ca un copil frumos cu draci, al lui, umbla intr-un tomberon de gunoi cu varf pe plaja. mucosul, si la propriu si la figurat, abia mergea in picioare. gasise un stiulete de porumbb fara boabe si il molfaia. mama ma-tii si cu statu’ma-tii de ai voie sa te inmultesti!

o simandicosenie de moda a aparut si la mangalia, copiii pot picta pe plaja, atelier de pictura – 10 lei un gips cat un pumn, 20 de lei unul cat doi pumni. fatuca aia oropsita sa gaseasca musterii adoptase doi magraoni mici si ii lasa in voia lor sa picteze pe niste coli de hartie.

azi dimineata, devreme, un domn ii spunea la telefon unui amic proabil ca e bine la mare: “ma, am uitat de toate ma, de toate, e bine, ce sa mai... e cald, adevarat, dar am berea cu mine. o iau de la market o bag la rece si o am toata ziua”

de ce isi bat oamenii copiii? ma! ti-am zis sa nu pleci de langa mine? jap, una peste cap. fa, tampito, de cate ori ti-am zis sa fii atenta pe unde mergi? jap! cum cacat era proverbul ala cu aschia si cu nu stiu ce trunchi?

vreo trei familii se inghesuiau la o masa pe o terasa. domnii, culti, cum dracu’ altfel, au ajuns la trabuc in salon dupa ciorba de fasole si puneau tara la cale: “ma, m-am uitat aseara, la diaconescu. are dreptate ala ma. nu e nicio diferenta cu astia. pai nu ne mai vrea in europa, asa e. pai m-am uitat si la ala cu freza ai, cum dracu il cheama, de la antene, zi-i ma, de era cu teo mai demult. asa ma, badea, ma, sa sparg televizoru, sa vezi cum vorbea el de basescu, ca trebuie sa plece dom’le sa plece. ma, daca era n fata mea il rupeam”. bine ma, treci la seminte!

incotro dracu ne indreptam? iese el, baiat tanar, parea ca  nu e chiar ultimul ghelban, cu fata la terasa... cum ma-ta sa pui pe tine tricou verde cu italy pe piept, blugi taiati si tenisi verzi cand fata s-a scremut si ea sa puna o rochita mai acatari pe ea? chiar erau simpatici ca si cuplu. dar futu-ti gelu ala din par, pune dracu mana si trage si tu de scaunele alea, ca  e pacat de rochia aia. ma chiar nu mai exista maniere? adica eu inteleg foamea, greutatile, lipsurile, cum vrei sa le zici, dar imi e imposibil sa inteleg oamenii care par sa nu gandeasca. mi-e greu sa cred ca nu ai auzit in viata ta de maniere. si mai da-l dracu de tricou cu italy!

am vazut un om trist de parca dumnezeu inventase starea asta dupa ce l-a vazut pe el. singur la o masa, cu o bere pusa in pahar, doar el stia pe unde e.

Când aud cuvântul cultură, îmi vine să scot revolverul

Un tânăr, 27, 28 de ani, poate. Urcă grăbit la Unirii în metrou. Aspect uşor de gay în cur, pantaloni verzi cu cracii strâmţi, mai ales în partea de jos, espadrile negre fără ciorapi. Un tricou roz spălăcit cu anchior lăsa să se vadă că era epilat pe piept. Avea însă o barbă neîngrijită cam de o săptămână. De macho. Mă intrigă. Ce specimen mai e şi ăsta frate? Mă uit, într-o mână are tocul de ochelarii de soare (ray ban normalische), în cealaltă un ziar din ăla gratis al fraţilor cu case de vânzare lângă Groapa Glina şi o carte. Se apucă de citit şi bineînţeles că mă benoclez. Era asta sau ceva asemanator. Avea dreptate Chişinevschi.

NU O SA-TI VINA SA CREZI! VEZI AICI VIDEO DEMENTIAL! UITE CU CE A STRANS PESTE UN MILION DE VIZUALIZARI! PUNE-L PE FB!

vezi aici

Text refuzat la export: Dosarul transferurilor de imagine

Românii urmăresc 10 posturi tv de sport. Nişa a devenit o adevărată prăpastie, depăşind net numărul canalelor de ştiri, şi nu putea să nu atragă ca o adevărată gaură neagră domenii cum ar fi justiţia, dacă nu chiar şi politicul prin ricoşeu. La modă e Dosarul Transferurilor.
Sport.ro, GSPTV, Dolce Sport, Dolce Sport 2, Sport 1, Eurosport, Eurosport 2, DigiSport 1, Digi Sport 2, Digi Sport 3, şi am înţeles că ar urma să mai apară încă două canale Digi Sport. Acestea sunt cele 10 posturi tv de sport dintr-o ţară săracă. Lumea s-a săturat de circul din politică şi urmăreşte giumbuşlucurile din sport, sau de lângă sport. Şi în atare condiţii era imposibil să nu apară profitorii, şacalii de imagine ce-şi vâră capul în poză pentru a-i vedea poporul că muncesc.
Dosarul transferurilor, în stufoşenia sa, pare un caz deosebit de complicat, mai ales dacă asistai din sală la pledoariile teatrale ale procurorului DNA, cu un ceas strălucitor şi mare la mână, probabil scump. Pentru a astupa unele lacune grave din rechizitoriu, legate mai ales de permisivitatea legilor sportive din perioada în care au fost comise faptele de care sunt acuzaţi cei opt, procurorul dădea din cap sfătos, zâmbea ironic lăsându-ne să înţelegem ceva de genul „lasă dom’le că ştim noi...” Ok, şi noi ştim, şi chibiţii din Cişmigiu ştiu, sau cel puţin bănuim că mulţi au făcut averi din fotbal. Şi nu tocmai curate. Dar tu, ca procuror, eşti plătit din banii tuturor să aduci probe concludente, nu să te faci că nu înţelegi că legile sportive le permiteau inculpaţilor să facă matrapazlâcurile de care tu-i acuzi. Nu poţi să aduci ca argument bănuiala ta că un fotbalist, Cosmin Contra spre exemplu, ar fi valorat mai mult decât preţul pe care l-a obţinut Dinamo în urma vânzării lui. Evident, valora mai mult, dar în lipsa unor probe clare, vine Borcea şi-ţi spune că atunci când l-a cumpărat a plătit o sumă de 10 ori mai mică, deci clubul nu a fost prejudiciat în niciun fel. Ba mai mult, a obţinut profit. Şi tu, procuror cu gel şi ceas cât o conservă de sardine, ceri 20 de ani de puşcărie. Pe ce? Şi atunci cum să nu râdă până şi inculpaţii de prestaţia ta, cum să nu se întrebe avocaţii, pe bună dreptate, dacă nu cumva sala de judecată s-a transformat în mercurial?
O altă anomalie s-a petrecut marţi, la ultimul termen din dosar, când fostul procurator Ioan Becali a avut o izbucnire nervoasă, ţipând şi ameninţând. Nemulţumit de redactarea declaraţiei unui martor, Becali a izbucnit, apoi a părăsit sala pentru că i se făcuse rău. Cum a procedat judecătoarea? L-a chemat după ce acesta s-a calmat şi i-a arătat că efectuase modificarea pe care acesta o incrimina. Nici o sancţiune, nimic. De unde rezultă că judecătoarea şi-a recunoscut culpa, dându-i dreptate fostului impresar de fotbalişti. Mai mult prin gestul său, judecătarea a creat un precedent, toţi nemulţumiţii din sălile de judecată având dreptul de acum înainte să ţipe, să trântească băncile din boxa acuzaţilor, să facă circ. Ce l-ar opri pe un infractor să se dezbrace de caracter în faţa judecătorului de vreme ce el a văzut la televizor cum s-a comportat Becali, fără să păţească nimic?
Circul va poposi mult timp în nişa creată de sport, aducând în faţă alte infracţiuni pe care microbiştii le ştiu dintotdeauna, pentru că „autorităţile statului” trebuie să-şi deovedească competenţa. Şi au unde să o etaleze, 10 canale de sport, plus cele informative, plus cele generaliste. Şi câte vor mai apărea până la alegeri.