Text refuzat la export: Dosarul transferurilor de imagine

Românii urmăresc 10 posturi tv de sport. Nişa a devenit o adevărată prăpastie, depăşind net numărul canalelor de ştiri, şi nu putea să nu atragă ca o adevărată gaură neagră domenii cum ar fi justiţia, dacă nu chiar şi politicul prin ricoşeu. La modă e Dosarul Transferurilor.
Sport.ro, GSPTV, Dolce Sport, Dolce Sport 2, Sport 1, Eurosport, Eurosport 2, DigiSport 1, Digi Sport 2, Digi Sport 3, şi am înţeles că ar urma să mai apară încă două canale Digi Sport. Acestea sunt cele 10 posturi tv de sport dintr-o ţară săracă. Lumea s-a săturat de circul din politică şi urmăreşte giumbuşlucurile din sport, sau de lângă sport. Şi în atare condiţii era imposibil să nu apară profitorii, şacalii de imagine ce-şi vâră capul în poză pentru a-i vedea poporul că muncesc.
Dosarul transferurilor, în stufoşenia sa, pare un caz deosebit de complicat, mai ales dacă asistai din sală la pledoariile teatrale ale procurorului DNA, cu un ceas strălucitor şi mare la mână, probabil scump. Pentru a astupa unele lacune grave din rechizitoriu, legate mai ales de permisivitatea legilor sportive din perioada în care au fost comise faptele de care sunt acuzaţi cei opt, procurorul dădea din cap sfătos, zâmbea ironic lăsându-ne să înţelegem ceva de genul „lasă dom’le că ştim noi...” Ok, şi noi ştim, şi chibiţii din Cişmigiu ştiu, sau cel puţin bănuim că mulţi au făcut averi din fotbal. Şi nu tocmai curate. Dar tu, ca procuror, eşti plătit din banii tuturor să aduci probe concludente, nu să te faci că nu înţelegi că legile sportive le permiteau inculpaţilor să facă matrapazlâcurile de care tu-i acuzi. Nu poţi să aduci ca argument bănuiala ta că un fotbalist, Cosmin Contra spre exemplu, ar fi valorat mai mult decât preţul pe care l-a obţinut Dinamo în urma vânzării lui. Evident, valora mai mult, dar în lipsa unor probe clare, vine Borcea şi-ţi spune că atunci când l-a cumpărat a plătit o sumă de 10 ori mai mică, deci clubul nu a fost prejudiciat în niciun fel. Ba mai mult, a obţinut profit. Şi tu, procuror cu gel şi ceas cât o conservă de sardine, ceri 20 de ani de puşcărie. Pe ce? Şi atunci cum să nu râdă până şi inculpaţii de prestaţia ta, cum să nu se întrebe avocaţii, pe bună dreptate, dacă nu cumva sala de judecată s-a transformat în mercurial?
O altă anomalie s-a petrecut marţi, la ultimul termen din dosar, când fostul procurator Ioan Becali a avut o izbucnire nervoasă, ţipând şi ameninţând. Nemulţumit de redactarea declaraţiei unui martor, Becali a izbucnit, apoi a părăsit sala pentru că i se făcuse rău. Cum a procedat judecătoarea? L-a chemat după ce acesta s-a calmat şi i-a arătat că efectuase modificarea pe care acesta o incrimina. Nici o sancţiune, nimic. De unde rezultă că judecătoarea şi-a recunoscut culpa, dându-i dreptate fostului impresar de fotbalişti. Mai mult prin gestul său, judecătarea a creat un precedent, toţi nemulţumiţii din sălile de judecată având dreptul de acum înainte să ţipe, să trântească băncile din boxa acuzaţilor, să facă circ. Ce l-ar opri pe un infractor să se dezbrace de caracter în faţa judecătorului de vreme ce el a văzut la televizor cum s-a comportat Becali, fără să păţească nimic?
Circul va poposi mult timp în nişa creată de sport, aducând în faţă alte infracţiuni pe care microbiştii le ştiu dintotdeauna, pentru că „autorităţile statului” trebuie să-şi deovedească competenţa. Şi au unde să o etaleze, 10 canale de sport, plus cele informative, plus cele generaliste. Şi câte vor mai apărea până la alegeri.