dicteaza ba direct linotipistului

In ultimele saptamani am tot auzit reprosuri de genul "ba da' nu mai scrii nimic pe blogul ala al tau...", "am crezut ca esti in greva blogistica" sau "gata nu mai scrii pe cronicaru' te bagi doar pe blogul de serviciu..." si altele asemenea, care, recunosc, m-au facut sa-mi umflu un pic pieptul. Uite dom'le, ma vrea lumea, ma cere poporu'. Ma rog, m-am trezit in cele din urma.

Dar haideti sa haidem si sa va zic despre ce vreau sa va spun, ca nu va tin mult. Am un om, un ziarist, pe care il apreciez f mult, Tudor Octavian. De fapt are dreptate, nu ziarist, scriitor la ziar, pe care am avut ocazia sa-l am un an si profesor. Nu va inchipuiti ca am invatat cine stie ce artisticarii tehnico-tactice in ceea ce priveste scrisul la cursurile lui. Mi-a placut insa ca ne-a aratat o cale destul de lesne de a scrie. Nu pot sa o descriu, dar pot spune ca intotdeauna am fost fascinat de ideile extrem de simple din textele lui. Ma rog, nu asta vroiam sa zic...

"Cum tin minte subiectele? Am un carnetel in care notez o propozitie cand imi place ce vad sau cand imi aduc aminte de ceva", ne-a zis Octavian odata. Ne-a aratat si ne-a citit cateva subiecte. Am ramas masca cand in saptamanile urmatoare le-am gasit in RL, unde scria atunci. De ceva vreme, am descoperit ca ideea lui cu carnetelul e foarte buna. Te ajuta, de fapt ma ajuta. Sa tin minte. Numai ca eu, un om foarte comod, desi am doua carnetele cumparate de sotia mea in geanta (unul cu niste superbi ursuleti roz si bleu, mersi ubi) scriu pe tot felul de hartiute. In momentul asta in buzunar am doua, scrise marunt, cu cel putin 6 subiecte pe ele.

Acum hai sa va spun si de ce nu am mai apucat eu sa scriu prea des pe cronicaru'. Pentru ca foarte multe dintre hartiutele mele le scriu seara, cand ori stau cu vecinu la un spritz si dezbatem probleme adanci (vecine vii diseara?) sau cand stau singur si gust un vinutz si ma uit la teve si ma napasesc tot felul de ganduri. Problema e ca atunci cand ma hotarasc eu sa pun pe desktopul meu, si mai tarziu pe al vostru, povestile respective, nu prea le mai gasesc rostul si sensul, oricat de mult mi-as freca creierul.

PS. Mi-a zis tata mai demult, destul de revoltat, ca Nichita Stanescu, de multe ori ametit, dicta poeziile, din memorie, direct linotipistului. Adica nu mai avea posibilitatea sa corecteze ceva.

PS1. Cateodata il inteleg. Pe Nichita. Dar io nu beau niciodata la calculator...

Respect

"In intampinarea ciorbii de potroace, toate categoriile de salariati se vor incolona pentru perinita, urmand ca subsemnatu sa intocmeasca din timp o lista cu dansatorii care pot fi promovati in mijlocul horei. Propuneri de sarutari: Nastase cu Smith, Teasca cu federatia, Caragiu cu Tiriac, directorul cu adjunctul, controlul financiar cu gestionarii de materiale, mesterii cu ucenicii, paznicii cu sectoristii iar secretarele cu sotiile…cu sotiile. Petrecerea continua…Asta e planu care as vrea io sa…" ( Toma Caragiu)

"Intru-cat libertatea nu inseamna anarhie,se hotareste: a.tutunul constituie o otrava pt organism,o anihilare sau in cel mai bun caz o diminuare a calitatilor moral-volitive.Deci nu se va fuma. Nu se admite nici falsul pretext de a se aprinde o tigare dupa fiecare captura pe baza faptului ca se prelimina capturi numeroase. b.Alcooolul...diminueaza reflexele pescarului,deci in afara de paharul de onoare de la inceputul actiunii si cinzeci grame vodca inainte de masa,nu se va bea decat apa minerala Borsec,Biborteni,Bodoc,Hebe,Lipova,la alegere,fara restrictii.Orice cantitate de alcool ce depaseste barelmul...adica,...adica..adica cinci sticle vodca ,va fi varsat in Dunare impreuna cu manifestari de dezaprobare energica impotriva celui care a calcat regulamentul. Exceptie:Cel care va captura monstrul,va avea dreptul la o tigara de foi H(as) Upmann Havanna,la o sticla cu sampanie si va fi inconjurat cu respect de intreaga expeditie ca unul a carui experienta,pricepere si talent sunt evidente Orice intrus va fi tratat cu o raceala demna astfel incat sa inteleaga si cel mai...nesimtit ca prezenta lui este inoportuna." (Toma Caragiu, Operatiunea Monstru)

"Hai povesteste ceva frumos
Pe care sa v-o spun, pe aia de la armata sau pe aia de la Cluj?
Nu, nu, nu, p’aia cu bicicleta galbena hahaha
Era in septembrie 1956. Ma scol pe la un cinci jumate…nu stiu ce aveam ca nu puteam dormi…ies pe corridor si ma intalnesc cu madam Izbasanu, care avea un baiat apicultor la Slobozia.
Ma ai uitat ma. Era in octombrie, da, da, optisprazece octombrie
Vai Cornelus maica sa nu te sui in tramvaiu 14 ca i-a schimbat traseu pana saptamana viitoare…
Ai uitat ca…
Da, luasem si pachetelul pe care trebuia sa-l duc nepotelului meu care avea oreion
E, e, e, asta este
Tocmai atunci pe corridor trece un caine
Caine la etajul sase? Cum…
Va spun, nici mie nu mi-a venit sac red. Ne uitam la el, el la noi, madam Izbasescu…zice…Cutu cutu hai sa-ti dau laptic ca esti slab ca vai de lume...Cainele ca omu…se uita la noi cu ochii inchisi…parka ar vrea san e spuna ceva…
Unde-am gresit, unde-am gresit? Cu asta, eu, maine voi prinde mosntrul
Ei, ce te-ai oprit, zi mai departe!
Cand ajung la etajul trei liftul nu mergea imi dau seama ca mi-am uita stiloul. Era un stilou ca toate stilourile, cu capac, cu penita de iridium, cu agatatoare ca sa nu cada din buzunar, avea culoarea albastra…scriam cu cerneala pelican…scriam cu cerneal pelican…Stiloul e mai bun decat penita, nu trebuie sa o moi de fiecare data, scrii cu ea cat te tine cerneala din rezervor…nu mama, ma simt foarte bine…nu ma doare gatul…am pus doua maieuri pe mine…la sovata ploua destul de des…mai ales vara…nu stiu de ce plecarea e la noua si jumatate…daca reusesti sa prinzi mereu…
Si!
Bicicleta era galbena si era rezemata de o banca in parcul Ioanid. In parc nu era nimeni. Nici femei, nici copii, nici pensionari. De ghidon era agatata o plasa…lipsea o pedala…Pedala din stanga…" ( Toma Caragiu - Marin Moraru, Operatiunea Monstru)

PS. Multumesc Shmeny ca mi-ai amintit

Eu copo para beber a ginjinha em meio cidade de Lisboa

Plecam spre Lisboa. Jos e Praga. Dupa cum se poate vedea plecam dinspre Rasarit si ne indreptam catre Vest.

M-au trecut fiori reci cand am vazut bulevardele alea prin cer. Ma gandeam daca om nimeri si noi vreun "sofericios" ca prin Bucuresti, mai grabit, si depaseste pe linia de tramvai...

Din India, d'acolo de la el, si pan' la Amserdam e ceva cale...I s-or fi coclit omuluipicioarele...Si mie mi s-a aburit lentila aparatului.

Da, e umbra avionului in care ma aflam. Nu stiu ce e cu aura aia...Xfiles. Poza de care sunt f mandru.

Au portughejii astia niste plaje ba nenica...la ocean.

O statuie a lui Isus Cristos. In prima faza am crezut ca am ajuns la Rio...

Peste Lisboa eram io. Peste orasul care miroase a peste si a apa sarata.

O staie de metrou. Culmea e ca era un capat de linie, adik un fel de IMGB, Pipera, Laromet sau Industriilor. Misto amenajata, cu o librarie imensa, magazine, dar si cu un fel de terasa subterana unde se faceau mici si fripturi.

Nu e in Pantelimon. Si nici in Rahova, ca nu-s blocurile galbene...

Circulau zvonuri ca aici si-ar fi pus Pamela Anderson prima pereche de silicoane. Numai ca le-a schimbat repede pentru ca erau obisnuite sa iasa la iveala ca la mai toate suporterele carioca.

Un pod cica celebru - Vasco da Gama, cel mai lung din Europa, 17,2 Km si un perete placat cu prea-des-intalnita-ceramica. Apropo, nebunii au un Museu Nacional do Azulejo, adik Muzeul National al Ceramicii.

O bucata de Ocean, o bucata de São João das Maias Fort, in spate una bucatica de Belem Fort. Secolele trecute, oricum...

Una bucatoaie de plaja, un mizilic dupa cum ati vazut din avion, la acelasi ocean. Pacat ca-i scump avionul, dar am auzit ca se baga Blue Air de la sfarsitul lui marte. Cu o mie de euri cred ca faci o baie misto la Atlantic, doua persoane, o saptamana. Si va zic, ca la Cascais nu miroase nici a Kusadasi nici a Halkidiki. No offense.

O gara obscura din Portugalia. Vorbesc serios, e vorba de un orasel minuscul, de fapt o suburbie a Lisabonei. Dupa cate se vede, peronul era cam gol. In general garile arata in felul asta, desi nu orea am inteles pentru cine.

Prin outlet-ul asta mi-am rupt eu picioarele o zi intreaga. Am mai mers si cu trenul zeci de kilometri sa ajung la el. La intoarcere m-am desteptat si am luat autocarul dupa cum se vede. Daca a meritat? Habar n-am. Pot insa sa spun ca drumetia de unul singur a fost o adevarata incercare. Am demonstrat totodata ca proverbul cu orbul si braila e foarte adevarat. Apropo, o singura data nu m-am inteles cu un portughez, cand eu ii spuneam de port si el imi zicea ca ala e alt oras - Porto desigur. O fi zis ca-s american.

"Suntem peste tot acasa..." Aaa, scuze, nu e o cioara, da' seamana. Apropo, n-am auzit galeria lu' Dinamo sa cante "Rui Costa are cioc si pene".

Rezervele Benficai la fotbal si titularele Benficai, la gagici. Acu se faceau echipele. Ala cumingea era arbitru.

In centru de Lisboa, de capitala europeana (apropo, care se bucura de integrarea noastra prin afise) m-a abordat un hombre care imi zicea ceva de gagicia sau ceva de genu'. N-o avea cu el. Eee, fiecare oras se pare ca are pescarii lui.

Bai tata, aveau astia niste seminte de flori... Cengiarii aia doi de stau in fata magazinului se ofereau clientelor, in cazul in care nu le convenea ce gaseau inauntru, sa le faca ei copii din flori. Dupa cum se vede nu era coada nici afara, da' nici inauntru.

Un tanar intreprinzator din Lisboa. Vindea de toate, vorba cantecului, ace, brice si...Sacosa o luase din Europa. Nu, nu din centrul comercial. Ce, Portugalia nu e in Europa?

Aici zici ca-i la Bucale. O cladire veche, frumusica, dar cu aere conditionate la vedere. Ba, io nu m-am uitat pe harta, Portugalia e langa Balcani?

Super tare mi s-a parut hotelul. Inauntru, al receptie, as fi vazut o matroana neagra batrana si grasa, imbracata intr-un neglije rosu, cu o tigara in gura. Desculta. N-am intrat.

In imediata apropiere, in acelasi centru vechi al orasului, cel mai renumit magazin de bijuterii din Lisboa. Nu te apropiai de nimic Ingrid!

O panorama a centrului vechi. Se vedea si o bucata de port in zare.

O cetate, un castel, ceva...N-am mai avu ttimp sa caut pe Google si nici sa citesc inscriptia de la intrare, pentru ca trebuia s-o intind spre Bucuresti. Era frumos oricum.

Un fel de port pe raul Tejo. Misto dar am inteles ca destul de scump prin zona.

Bai tata, niste culori in orasul asta de juri ca primar e ala cu almanahele. Fara gluma acum, mie imi place stilul la nebunie. Desi era februarie, aveam impresia ca-i vara.

Asta e un lift. Santa Justa pe numele lui. Dai 2 euri te suie si te coboara oricand vrei tu p eparcursul unei zile. Priveliste de 2000 de euri. Daca nu batea vantu asa rau puteai sa bei si o cafea pe terasa. Liftul, facut de un arhitect francez pe principiul Turnului Eifel, are totusi elemente ale neo-gothic-ului. Uneste cel mai de jos punct al Lisabonei cu "Everestul" lor. 1902.

Un cetatean gospodar face aprovizonarea. Cred ca nevastasa e aia care isi intinsese rufele. N-am prins faza cand si-a instalat asta grataru, ea tipa, el ii spune sa dea cu praf de mers ca pierde serialu', ea ii spune ca o sufle in ele pana o sa miroasa a lemonlime. Cert este ca langa duba, este coltul casei presedintelui Aníbal Cavaco Silva.

O chestie foare misto. Tevile de scurgere ale unor cladiri pe peretii exteriori. Vegetatia le transforma intr-un fel de brazi de Craciun de pe timpul lui Nea Nicu.

Yuki din Japonia si prietena lui. Foarte de treaba omuletzii. Am promis ca le trimit poza, dar...De ce trebuie sa ne facem noi mereu de ras?

Tanti n-are uscatorie in bloc. Mai nimeni nu are uscatorie in Lisboa. Remarcati faianta.

Fata asta chiar suferise o operatie la fata. A venit oarecum suparata sa ma intrebe de ce i-am facut poza. I-am spus ca arata interesant si daca vrea sterg poza. N-a vrut. Nu stiu de ce mergea insa imbracata asa...

2 euri un cornet de castane. Tot in centrul vechi. Fumul e de la carbuni. Traditiile se respecta.

Lustragii in Giurgiu. Ba nu. In Lisboa. Da' ziceai ca-i la Dunare. Nu lipseau decat cainii. Aveau oamenii o meseie insa... Eu o sa-i readuc in Bucuresti.

Eu copo para beber a ginjinha em meio cidade de Lisboa. Cred ca n-am gresit. Oricum, mi s-a parut foarte misto sa ai un magazin de 4 metri patrati, in care sa vinzi un singur sortiment de bautura, un fel de visinata foarte tare,in centrul unei capitale europene, cu un eur paharelul de 50 ml. Ma cam luase de cap. Nu prea mancasem.

Cutie de lustragiu. Nu l-am gasit pe Eusebio. Cred ca era mai de pret si-l tinea la cutie.

O duhoare prin unele locuri care arata ca foamea e prezenta peste tot. Dupa cum vedeti, singura diferenta e ca ai lor sunt mai apropiati de animale decat ai nostri.

Dementiali negrisorii astia. Erau din Africa si vindeau fructe de coca. Niste ciudatenii rosii, cam cat castanele. Am vrut sa incerc, da' mi-era sa nu ma opreasca aia la aeroport pt trafic de stupefiante. Astia se laudau ca le-ar fi cules din desert, sau cel putin asa am inteles io in romana din vorbele lor afrikane amestecate cu ceva portugheza. Sau o fi iesit melanju' din cauza fructelor?

O alta ginjinha-rie. Se observa ca patronu era mai bogat. Incapeau vreo patru musterii in acelasi timp in bodega si gama de prooduse era mai bogata, vreo patru feluri de sticle.

Un alt ivestitor de calibru din capitala lusitana. Am vrut sa o incerc pe onorabila doamna din imagine sa-i cer ace de arici mazambican, da' mi-a fost frica sa nu aiba si sa nu-mi ajunga banii. Cat timp i-o lua sa faca inventarul marfurilor?

Draculea in Lijboa (asta e pronuntia corecta). Cel mai aglomerat magazin pe care l-am vazut. Toti curiosii se stransesera sa-si cumpere caciuli in forma de bip sau bip goflabile. Dupa cum se observa si pozitia manilor celor doi de la intrare era cam suspecta si datatoare de ganduri perverse.

Cea mai misto cladire pe care am vazut-o in Lisabona. Vai de mama ei. Pricajita, parlita, obosita, amarata, cojita, dar cu aer conditionat. Inca o faza misto - jumatate dintre ferestre erau pictate pe zid. Iti dai seama ca nici nu stii daca se holbeaza cineva la tine sau nu cand iti schimbi chilotzii. Pe dos.

Atata vegetatie n-am vazut de mult. Orasul asta zici ca a crescut in jungla. A chelit, i-au mai ramas decat doua fire de palmier in cap, dar i-au crescut favoriti stufosi de iarba la margini de acoperisuri.

In statiile de metrou ma simteam ca in baie. Nu pentru ca m-ar fi apucat cufureala. Si nici nu-mi venea sa pun faianta. Pentru ca o pusese cineva inaintea mea.

La stop, nervosii astia doi vroiau sa-si masoare fortele. Nu stiu daca "draivaru" aleia noi era iubitor de animale si i-a fostmila de porumbelul din fata lui, da' l-a facut ala cu "cazanul ala de tuica". Voi pe care ati alege-o?

In sfarsit, gata inchei, rasuflati usurati. Daca nu cumva v-am pierdut pe toti pe drum cu postul asta. Si n-am stat decat 4 zile. Va dati seama daca o sa-mi fac vacanta acolo...

Hai ma, priviti-l si pe negrisorul asta din aeroport. Mi s-a parut simpatic si cuo mutrisoara caracteristica pentru toti cei colorati din Portugalia. Mai toti seamana cu Pele, la batranete. Nu vezi figuri fioroase gen Dennis Rodman, Ice Cube sau Jean Philippe Mendy.

Numai una si gata. Asta e Amsterdam de sus. Ce m-a surprins cand m-am apropiat de pamant. Luminile alea mai mari erau terenuri de sport cu intalatii de nocturna. Astia vor sa scoata din ei toate toxinele de le trag in piept din ierburile alea usoare permise de lege. Gata.