Oportu nau ie un mitu. Oportu iezişte. Vem conieselu!

Adică - O Porto nao e um mito. O Porto existe. Vem conhecê lo!

La ora 12 fix şi 30 de secunde şi mai fix ţăranii veniţi cu ceapă în Mercado do Balhao scot repede posterele să-şi arate dragostea pentru FC Porto. Vorba aia O Dragao nau ie un mitu...

Dă Doamne să prindă magraonu meu peştişoru de haur că m-am săturat de mirosul ăsta 

Vinul de Porto, mai dulce decât o păpuşă Barbie, îl găseşti şi la peaţă şi la farmacie. Peste tot e mai eftin decât în Ro, cam la juma de preţ

Tari în cocoş portughejii! Şi-l pun pe toate gardurile că au cu ce

Asta e una toilatao de garao centralao de Sao Bento. Frumoasao faianţao e?

O superbă zi însorită în Porto. Până la urmă n-a fost chiar rău, doar vreo 3 din 8

Acum fără mişto, cred că o mare naţie nu are cum să existe fără un sentiment patriotic profund. Mai găseşte cineva în România aşa ceva? Nu că eu l-aş avea

Rufele se spală întotdeauna în familie

După blocuri colorate Marcos, de o iubeste pe Claudia, a ieşit să dea un zar cu baieţii

Un fir de păr crescut pe pieptul oraşului Porto

Locatarul, deşi nu jucase în viaţa lui la loto, câştigase potul cel mare şi plecase pe 13 XIII 2013 într-o vacanţă de 13 zile într-un sejur în cele 13 insule care au aparţinut Portugaliei

O mică plăntuţă cât un sequoia crescută pe un zid

Asta e o carpetă cu Răpirea din serai dar călăreţul cu fata la sub-braţ avea viteză şi nu l-am prins în cadru

Un fel de Promenade des Anglais cu terase şi cârciumi abordabile

Douro desparte Porto de Vila Nova de Gaia, adică locul unde cresc butoaie cu vin de Porto

O doamnă stilată nu se suie niciodată cu picioarele pe vasul de toaletă, eu i-am zis...

Podişca aia construită de Gustave Eiffel. Jmecher Eiffel ăsta, a contribuit la Statuia Libertaţii, a proiectat gara Nyugati din Budapesta, observatorul astronimic din Nisa, Gara din La Paz, Poşta din Saigon şi podul de la Ungheni şi mausoleul familiei lui Petre Carp din Ţibăneşti. Ce i-a mai plăcut să se plimbe...

Da, ştiu, mulţumesc frumos pentru aplauze, dar mai urmează

Da, mă, ştiu, sunt bun, am io un simţ al frumosului aşa, nu ştiu cum să zic

Atâtea laude mai că mă fac să roşesc. De la vinul ăla de Porto pe care l-am băut pe mal

Mda, urât oraş

Grotesc de-a dreptul

Ziua parcă e mai altfel

O iluzie optică, era de fapt un ţăran care făcea pipi în spatele leului

Eu am zis că turnul ăsta e înclinat, dar s-ar putea să fie din cauza camionului care trecea prin faţă

Un talcioc, pe care bineînţeles că l-am colindat.

Aici, în funicular, aş fi vrut să ţin aparatul spre cer să pozez un pescăruş, dar aveam oole în gât şi asta a ieşit

Acum ştiu cum s-au inventat favelele

Promenadă, v-am zis

Nişte garsoniere pentru nişte portughezi vestiţi. Unii aveau garsonierele pe jos

Alţii aveau dormitoare comune

Ăştia sunt o parte dinre ei, dar nici aici nu par mai vioi

Un zombi venea să mă strângă în braţe

Ia gândeşte-te, cât timp dintr-o zi eşti filmat? Eu sunt pe stradă, la metrou, în magazin, pe stadion, la servciu. Nu-i înţeleg pe ăia de se mai filmează şi în pat

Infantele ăsta Henrique, cică nu avea ce face, se plictisea el aşa cu bani în visterie şi i-a venit ideea să cotrăbăie lumea. Aşa s-au inventat marile descoperiri

Camera arabă din camera de comerţ din Porto. Se vizitează pe bani buni şi nu ai voie să faci poze, eu am cordit câteva cadre

Din nou simţul meu artistic a ieşit la iveală, nu avea el astâmpăr deloc, ce să fac

La ăştia pe balcon dacă ai o erecţie rişti să-ţi violezi vecinu fără să vrei

Soare, ocean, plaja, oameni, tramvai, vatman cu ochelari abia apoi eu, dar nu mă văd, că eram în spatele aparatului

"Uite fata lu' tata, când o veni criza aia mare, să ştii cum să bagi şi tu o râmă în ac!"

Îl simt, e acolo...Armez, firul văjâie, pleosc. Controlez, simt, văd cum lingura se scufundă încet spre el şi el se mişcă. E conştient de forţa lui. Recuperez, încet. Încet! Calm, calm. Şi deodată, brusc, atacă! Valuri uriaşe! Coada lui pleascăie aruncând apa la mari înălţimi. Apoi ajuneg în străfunduri, îl simt. Unde scăpai? Eşti al meu, al meu. L-am prins, mulineta hârâie, hâr la stânga, hâr la dreapta. Nu, nu acolo, nu unde vrei tu, nu în stuf. Muşchii vibrează... Apoi îl văd uriaş, Moby-dick. Al meu, aşa, vino prietene, ai luptat frumos...Asta e tot, în fond e simplu, am prins Monstru, nu e mare scofală

Când soarele apune/ Conicaru' multe poveşti vă spune. N-am găsit altă rimă

Atunci când Oceanul vrea să fie mai sus decât soarele. Pfoaa, ce poetic sunt

Ăsta chiar a prins peştişorul de aur, după cât era de zâmbăreţ

Eh, erau ceva valuri, nu puteai să intri cu salteaua, dar puteai să te scalzi liniştit. Chiar dacă erai pe mal

Gara din Aveiro, Veneţia Portugaliei. N-am văzut Veneţia, dar dacă e aşa eu nu mă duc

Cică să nu-ţi faci chip cioplit în zid. Necredincioşi aveiroezii ăştia

Şi mai avea şi un coş pe frunte

Băi nene, câte fumuri aveau ăştia în cap... Credeau ei că au găsit cheia

Să-mi zică mie cineva dacă a mai văzut vreo femeie cu buzele pe orizontală?

Haur frăţioare, haur cât curpinde

Că doar n-au bătut drumul degeaba până în Brazilia până au descoperit-o

Un magraon la cârmă. Măcar în barcă să conducă şi ei

Toate vârfurile erecte ale bărcilor erau pictate într-un sitl propriu naiv-pornografic

Ăsta avea creierii varză, şi îi ieşeau prin frunte

3 stiluri arhitectonice dintr-o dată: ăia de jos luaseră credit de la ăia din spate, ca să se mute la bloc

În Matosinhos, adică în port, un domn ne prepara prânzul

Care iniţial arăta aşa

Ăsta venea cu barca să ia trandafirii de-i căzuseră toantei din mână când el vâslea ca prostu' în Cişmigiu

Nişte portughezi se săturaseră de o viaţă amară şi voiau să prindă acceleratu de nev iorc

Aici era un fel de colţul şahiştilor din Cişmigiu

La ăştia la grevă participă şi pensionarii. Ce le mai place dansul pinguinului...

Viitorul se găseşte întotdeauna în trecut

O biserică din Guimaraes, capitala culturală europeană 2012

Aşa arăta vesta antiglonţ purtată de regele Joao I parcă acu' aproape 1000 de ani

Cam aşa arată nişte bordeie ale sărăntocilor din Guimaraes. Imagine din teleferic

În mijloc, uşor stânga, se află "O Victoria Guimaraes nao e un mito. O victoria Guimaraes existe. Vem conhece lo!"

Vitraliu dintr-o biserică în care fluiera unu a pagubă

Suflet de vioară tată, ce să mai... Se vede clar cum viaţa depăşeşete toate vicisitudinile şi răzbeşte prin hăţişul pietros. Hai că ai luat-o razna

Pare un paratrăsnet, dar e un papă

O altă viloacă de pe dealul din Guimaraes

Aici am luat prânzul, invitat de duci în palatul lor

Toată, bă dar toată perioada, am fost urmărit de paparazzi

Aici am beut o cafea cu Fuhrerao

Una dintre puţinele clădiri nazi rămase în picioare, am sursele mele. Gara din Milano, ocupată acum de tiranica Monica

Domul din Milano, păzit bine de carabinieri, din cauză de suporteri ai Partizan Belgrad

Gara din Făurei, Scala din Milano

Leo de la Strehaia cugetă: Cruduţa sau Bianca?

Aşa i-a venit ideea cu omul vitruvian

Stăteau ăştia şi se gândeau, mă să intru în magazin să-mi iau una roşie sau să o cumpăr pe asta portocalie

După ce mi-am umplut geamantanele cu hanţe din pasajul ăsta, Vittorio Emanuele, m-am dus să văd şi Domul. Îmi mai rămăseseră nişte mărunţi şi voiam să-mi iau o reşedinţă, dar plictiseală mare mă la Milano

Zona anti Chivu

Pe toată durata şederii la Porto m-a lătrat pisica asta de m-a zăpăcit. Noroc cu dulăii ăia că m-au apărat

Mă tatuez - Maica Domnului, Isus pe cruce şi un trandafir mare

Da, trebuie să o fac, dacă sunt prost... Scenetă la metrou:
Pe peron la Victoriei fix lângă mine se întâlnesc 5 copii, trei băieţişi două fete, de vreoo 12-13 ani. Se pupă pe obraji aşa cum am observat că le e obiceiul. Se hlizesc niţel. Înspre noi vin doi puşti, de maxim 18 ani, unul mai grăsuţ, unul scândură. Un fel de Stan şi Bran. Fetele când îi văd îşi dau coate şi chicotesc. Pupezelor le cam sticleau ochii. Mă uit mai atent la ăstia doi, pantaloni mulaţi, tenişi de firmă luaţi din piaţă, maiouri ambii, unul gri, unul negru. Freze luate cu toporul sau cu sabia lui Ştefan cel Mare. Ce era special la ţărăneţi erau tatuajele, adevăratl motiv pentru care purtau maiouri. Unul, ăla mai slab, avea un sfânt sau ceva calare si cu o balanţă în partea de jos, pe bratul drept, de la umăr până aproape de cot. Alb-negru. Ăla mai gras, Bran, îl avea pe IIsus răstingnit, cu Maica Domnului îngenunchiată şi în partea de jos un trandafir mare. Tot alb negru. Dar frumos realizate, cred că au dat proştii ceva bani.
Mă şi se făleau ăştia cu tatuajele lor de numa-numa, cu mâinile în buzunare, jmecheri adică aşa. Dar se vedea pe ei că sunt cuminţei, adică nu aveau feţe de fioroşi. Nişte copii. Ăla mai slab încearcă să scuipe pe şine. A făcut-o la modul că am crezut că o să se scuipe pe piept. Tontovani rău, mă.
Vine metroul, gigălăii se reped pe uşă, nici nu-i lasă pe ăia să coboare şi se aşează amândoi pe scaune înaintea unei perechi cam pe la 50-60 de ani. Trece ceva timp, la ăştia se holba tot metroul ca la circ, v-am zis, nu erau din schemă.
La un moment dat moşu care nu apucase să se aşeze îi zice babei: Uită-te şi la ăştia! Eu ca prostul casc gura la ce zice moşu'. Ăsta mă vede şi nu mai zice nimic, chiar dacă baba insista: Zi dragă, care ăştia. Enervat moşu îi răspunde: Ăştia doi de stau pe scaun, nu vezi ce şi-au făcut pe ei? Şi dacă îi întrebi cine a scris Baltagul habar nu au. Ce să mai zic de Fefeleaga... Eu râd în sinea mea şi mai că-mi venea să aplaud la replica moşului.
Ca prostul, stau eu şi mă gândesc, mă Baltagul dă-l dracu' că n-oi fi aşa prost, ştiu...aaa şi Fefeleaga mă ştiu - Slavici. Hai zi cine a scris? Fără să gugăleşti şi dacă nu ştii merem şi ne tatuăm.
Tatuaţii au coborât în Ştefan cel Mare, în urma mea. Mi-am dat seama că sunt credincioşi practicanţi când l-am auzit pe unu înjurând: "Bă, să-mi bag * în Dracu, am ieşit pe partea ailantă".

jur să nu mai vin în deltă decât singur!!!

Motto: "Ia ascultă, tu ai observat aseară? Noi când ne ciondăneam ca proştii, ăsta a notat tot în carnet. Atâta ne-ar mai lipsi, să trurururubu..."

Am fost la prima mea şedinţă cu părinţii, în calitatea mea de tată, parafrazând o proastă. Educatoarea nu mă cunoştea că nu avea de unde. M-am prezentat frumos şi am luat loc pe o băncuţă, într-o poziţie care avea să mă facă să mă ruşinez. Mă simţeam ca într-un lan de porumb pe marginea şoselei când te apucă cufureala. Mă uit în sală, doar vreo alţi doi-trei bărbaţi, restul mămici corporatiste pline de inteligenţă (nu sunt ironic, ele voiau cu tot dinadinsul să o etaleze printr-o palmă aşezată strategic sub bărbie sau atente la agenda de piele din faţă în care probabil erau trecute datele în care le vine), mămici casnice preocupate exclusiv de numărul de proteine din alimentaţia "micuţilor" şi culoarea şi consistenţa a ceea ce iese pe partea cealaltă, şi câteva bunici. Unele păreau să se cunoască, probabil din parc, sporovaiau între ele.
Începe "doamna" să vorbească, competentă, mi-a lăsat o impresie bună. Că ea nu face diferenţe între copii, că nu îi compară niciodată, că are nişte "obiective" cu ei, ceea ce m-a dus cu gândul la cupa şi campionatul, plus participarea în Liga Campionilor. Nu era asta, voia să-i înveţe să numere până la 10 şi anu' următor până al 20. Fata mea când a auzit era dezamăgită, că ea nu ştie să numere până la zece decât într-o limbă străină. Stai jos, nota 4! Mă rog şi dă-i înainte, cu planuri, cu caiete de studiu, cu necesar de rechizite şi tot aşa. Femeia, competentă, se vedea de la o poştă că avea experienţă cu "micuţii". Futu-i cuvântul mă-sii şi pe toate proastele de-l folosesc dorind să fie gingaşe.
Doamna educatoare ne împarte un formular, să ne cunoaştem: nume, ok, prenume, ok, prenumele copilului ok, data şi locul naşterii ok, aptitudini... hopa, ce dracu aptuitudini? ce aptitudini are copilul meu? ma gandesc ce face? se joacă, hai mă ce dracu nu e aptitudine... mănâncă... ete fâs, e cuminte, nu mă ce dracu, cred că m-a ăînroşit de o sută de ori, ce dracu de întrebare ce aptitudine are un copil de 4 ani, mersul pe sârmă??? nici despre mine nu ştiu ce aptitudini am, dacă posed aşa ceva. Până la urmă am scri şi eu muzică şi pictură. La oha. La o adică puteam să zic că-i place să asculte muzică, nu neapărat să cânte. În ultima căsuţă trebuia să dau eu un sfat educatoarei în ceea ce o priveşte pe "puiuţul" meu. Mă exasperează cuvântul ăsta de o falsitate îngrozitoare. Dacă îi zici copilului aşa, zi-i dracului acasă, când eşti doar tu cu el, nu trebuie să aflu eu cât îţi iubeşti tu coplilul. Pentru simplul motiv că îmi închipui că o faci. Să revenim, deci ultima casuţă a rămas goală-goală. Ce dracu sfat să-i dau eu educatoarei? Să n-o bată? Păi dacă se întâmplă îi rup capul.
Ăştia în tot timpul ăsta, vreo juma de oră cât mi-a luat mie să completez formularul, aaa, am uitat, pe lângă numele părinţilor trebuia să scriu şi profesia şi lcul de muncă. Mi-am dat seama când am vrut să scriu jurnalist că e penibil şi că nu o să mai folosesc cuvântul ăsta pentru a mă descrie. Ce dracu, parcă îi vedeam pe toţi deontologii ăia, de se împăunează cu prefesia lor de "jurnalişti". Am scris şi eu ziarist. Măcar ziare nu mai sunt. Aproape. Deci ăştia tot vorbeau vorbe pe acolo, nu eram prea atent. Vine vorba la un moment dat că tre să aducem şerveţele şi săpun lichid să-şi cureţe chinderii mâinile. Aaaa, şi de aici a început şoul. Se ridică una, care avea să strângă mailurile tuturor, pentru o mai bună colaborare, de parcă am fi făcut fiecare câte o navă spaţială şi tre să ne dezvăluim secretele, şi propune "să strângem bani şi să luăm săunlichid Protex, pentru că e cel mai bun antibacterian şi şerveţele la rolă dublu-stratificate". Se oferea chiar ea să le cumpere, nu ştiu când o avea timp dacă se uită la teve la reclame la Protex. "Eeee, dar de ce Protex, când eu am acasă stive de nuştiucedracudesăpun (o fi fost săpun de casă), că eu lucrez acolo şi la propriu am stive, de ce să mai dau bani?", sare una din apropierea ăleia de mi-am dat seama că îi place să se simtă utilă. De aici tărăboiul. Fără exagerare, au început ăştia să dezbată problema sulurilor de hârtie dublu stratificate şi a săpunului lichid şi au ţinut-o aşa mai bine de o juam de oră. Eram turbat şi scriam în carnetelul meu. Scriam şi râdeam. Un tâmpit cu costum ieftin, cracii pantalonilor ridicaţi până spre genunchi şi nevastă caţă simţea el nevoia să destindă atmosfera, să glumească cu caţele alea de nu se mai opreau din răzbliul de 100 de ani al săpunului lichid şi suluruilor de hârtie dublu stratificate. Eu scriam şi nu mă puteam abţine din râs. Un râs nervos, de om nebun aproape. Ce dracu caut aici? După problema săpunului lichid şi sulurilor de şerveţele dublu stratificate, "dalea mai groase doamnă, dalea mai bune", cum se exprimă ţăranul cu costum de plastic şi cravată, au început să vorbească despre pătuţuri, despre fondul clasei, despre comitetul de părinţi, preşedinte, mâncarea copiilor şi multe altele. Ca un lait motiv, din când în când mai venea cineva şi punea pe tapet (eee, v-am zis că sunt jurnalist) problema săpunului lichid şi a sulurilor de hârtie dublu stratificată. Mama mea care m-ai făcut tu deştept, nu puteai să mă faci şi pe mine dobitoc să am şi eu ce să vorbesc la prima şedinţă cu părinţii din viaţa mea, în "calitate de tătic". Sunt modest, aşa-i?
La capitolul fondul clasei şi-au făcut simţită prezenţa gigibecalienii. Eeeeeiiii cu baaaaniii lorrrrr... cum să dea ei ei doar 50 de lei fondul clasei. "Hai doamnă, ce e 50 de lei, dăm acolo 100 de lei" Banii mei, valoarea mea, ram papapam rampapapam.
După mai bine de o oră şi jumătate de şedinţă, se zăvârşe, moment în care mai scriu încă frază în carnetul meu şi mă ridic, nu de alta dar înţepenisem în poziţia aia de defecat în lanul cu porumb. În clasă intră unu nervos cu jugulara opărită şi sare în gâtul ăluia cu costum, tocmai când o lăuda pe fie-sa cât de cuminte este: "Eee, nu ştiu cât de cuminte e Larisa (nu mai ţin minte cum o chema pe fiica omului în costum) că am înţeles că vineri a avut loc o altercaţie. A bătut-o pe fie-mea, Loredana (şi pe a ăstuia am uitat cum o cheamă)" " Cum domnule, Larisa mea, care e cea mai proastă, care mănâncă bătaie de la toţi copiii? Că i-am şi zis, tată dacă te trage un copil de păr nu fi proastă, trage-l şi tu!". "Păi cum dom'ne că a bătut-o că aşa mi-a zis, că nu mai vrea să meargă la gradiniţă că a bătut-o Larisa". Bă şi au ţinut-o ăştia aşa vreo 10 minute, de nu mai puteam să plec să mă dezlipesc de imbecilitatea lor. Cum dracu să dezbaţi problemele unor copii de 4 ani atât de învârtoşat?
A doua zi, am primit un mail de al o "mamică de copil isteţ şi cuminte", aşa cum s-a autocaracterizat, în care nu spunea nimic. Că a făcut o listă cu mailurile părinţilor şi că vrea "Am dorit sa avem aceasta lista pentru o buna comunicare in vederea luarii unor decizii in ceea ce ii priveste pe copii nostrii si pentru a veni in sprijinul doamnelor educatoare ori de cate ori este nevoie!". După cum se vede, doamna plină de elan scrie noştri cu doi i şi copii tot cu doi atunci când îl articulează. Deci, cu sulurile de serveţele dublu stratificate şi cu săpunul lichid cum rămâne?
PS: În carnet am scris o frază: Jur să nu mai vin în Deltă decât singur!!! Sper că aţi văzut Operaţiunea monstrul.

Cronicaru' wins the 10000m title at the London Olympics!!!

Da, sunt cel mai bun la 10.000 de metri. E adevărat însă că există şi câteva mici diferenţe între Mo Farah şi subsemnatul:
- el de culoare, eu doar puţin bronzat după şase zile la mangalia şi uns cu cremă factor 50
- el britanic din tată în fiu, familie de lorzi englezi ( paranteză acu', aţi văzut bucuria diferită din tribune între aurul de la heptatlon Jessica Ennis, născută la Sheffield, aurul de la săritura în lungime Greg Rutherford, născut la Milton Keynes, şi aurul la 10.000 de metri, Mo Farah, născut la Mogadishu, Somalia?), obişnuiţi să fugă de leu şi panteră, eu din familie de ţărani, obişnuiţi să fugă după găini să le bage în oală
- el năsut la Mogadishu, Somalia, crescut cu aer, eu la Bocariştiu, Romania, crescut cu noxe, ciorbă şi slănină afumată
- el 56 de kg, eu 85
- el chel, deci aerodinamicitate bună, eu cu păr şi pe faţă
- el din Somalia, tras prin inel, eu cu ghizdanul purtat în faţă
- el echipament de firmă, mie mi s-au udat pantalonii de parcă scăpasem pe mine
- el adidaşi ultimă generaţie probabil, eu unii luaţi din târg cu 50 de lei, autentici însă 
- el cursă la 17-19 grade, seara, Londra, eu în jurul Cociocului, dimineaţa, abia dat jos din pat, la 28 Celsius
- el trebuia să aibă grijă la câinii de etiopieni care atacasera în haită, eu de o javră de pitbull lăsat de o proastă în libertate şi fără botniţă
- el pe pista de tartan de la Londra, eu pe bitum care ajunge moale doar la ora 14.00 la 55 de grade Celsius
- el meniu echilibrat, de atlet, eu 3 beri seara, la prânz covrigi şi mere
- el în maiou lejer, eu cu folie de plastic peste burtoacă
- el susţinut de 80.000 de oameni, eu de câteva raţe

E adevărat că el a scos 27:30.42 iar eu 52.14, dar dacă îi tai toate avantajele de mai sus e clar, sunt campion olimpic. Şi ca să nu zică cineva că mă bazez pe "dacă", să ştiţi că 52.14 al meu a fost peste ce au scos 3 sportivi în finala de la Londra, din Bahrein, Ecuador şi Kenya. Care au abandonat.

P.S.: Să auză Fuhrerul, trei ture fraiere în 51.20

oameni urati si oameni tristi

de cateva zile sunt in concediu si observ oameni.  multi. fac baie in mare si baie de multime. nu stiu de ce uneori am o senzatie de alge in jur, de meduze, de viermusi din  aia mici de te musca in apa. am devenit un figurant cu cravata si costum, venit pe bicla la serv sa nu poluez (ca si asa e multa polutie in tara), de-si bea cafeaua la nu stiu ce dracovenie de cafenea si vobeste englezeste? habar n-am, imi  place sa cred ca nu. dar vad oameni urati si multi. nu ii caut doar pe astia.

 unul n-avea greata ca un copil frumos cu draci, al lui, umbla intr-un tomberon de gunoi cu varf pe plaja. mucosul, si la propriu si la figurat, abia mergea in picioare. gasise un stiulete de porumbb fara boabe si il molfaia. mama ma-tii si cu statu’ma-tii de ai voie sa te inmultesti!

o simandicosenie de moda a aparut si la mangalia, copiii pot picta pe plaja, atelier de pictura – 10 lei un gips cat un pumn, 20 de lei unul cat doi pumni. fatuca aia oropsita sa gaseasca musterii adoptase doi magraoni mici si ii lasa in voia lor sa picteze pe niste coli de hartie.

azi dimineata, devreme, un domn ii spunea la telefon unui amic proabil ca e bine la mare: “ma, am uitat de toate ma, de toate, e bine, ce sa mai... e cald, adevarat, dar am berea cu mine. o iau de la market o bag la rece si o am toata ziua”

de ce isi bat oamenii copiii? ma! ti-am zis sa nu pleci de langa mine? jap, una peste cap. fa, tampito, de cate ori ti-am zis sa fii atenta pe unde mergi? jap! cum cacat era proverbul ala cu aschia si cu nu stiu ce trunchi?

vreo trei familii se inghesuiau la o masa pe o terasa. domnii, culti, cum dracu’ altfel, au ajuns la trabuc in salon dupa ciorba de fasole si puneau tara la cale: “ma, m-am uitat aseara, la diaconescu. are dreptate ala ma. nu e nicio diferenta cu astia. pai nu ne mai vrea in europa, asa e. pai m-am uitat si la ala cu freza ai, cum dracu il cheama, de la antene, zi-i ma, de era cu teo mai demult. asa ma, badea, ma, sa sparg televizoru, sa vezi cum vorbea el de basescu, ca trebuie sa plece dom’le sa plece. ma, daca era n fata mea il rupeam”. bine ma, treci la seminte!

incotro dracu ne indreptam? iese el, baiat tanar, parea ca  nu e chiar ultimul ghelban, cu fata la terasa... cum ma-ta sa pui pe tine tricou verde cu italy pe piept, blugi taiati si tenisi verzi cand fata s-a scremut si ea sa puna o rochita mai acatari pe ea? chiar erau simpatici ca si cuplu. dar futu-ti gelu ala din par, pune dracu mana si trage si tu de scaunele alea, ca  e pacat de rochia aia. ma chiar nu mai exista maniere? adica eu inteleg foamea, greutatile, lipsurile, cum vrei sa le zici, dar imi e imposibil sa inteleg oamenii care par sa nu gandeasca. mi-e greu sa cred ca nu ai auzit in viata ta de maniere. si mai da-l dracu de tricou cu italy!

am vazut un om trist de parca dumnezeu inventase starea asta dupa ce l-a vazut pe el. singur la o masa, cu o bere pusa in pahar, doar el stia pe unde e.

Când aud cuvântul cultură, îmi vine să scot revolverul

Un tânăr, 27, 28 de ani, poate. Urcă grăbit la Unirii în metrou. Aspect uşor de gay în cur, pantaloni verzi cu cracii strâmţi, mai ales în partea de jos, espadrile negre fără ciorapi. Un tricou roz spălăcit cu anchior lăsa să se vadă că era epilat pe piept. Avea însă o barbă neîngrijită cam de o săptămână. De macho. Mă intrigă. Ce specimen mai e şi ăsta frate? Mă uit, într-o mână are tocul de ochelarii de soare (ray ban normalische), în cealaltă un ziar din ăla gratis al fraţilor cu case de vânzare lângă Groapa Glina şi o carte. Se apucă de citit şi bineînţeles că mă benoclez. Era asta sau ceva asemanator. Avea dreptate Chişinevschi.

NU O SA-TI VINA SA CREZI! VEZI AICI VIDEO DEMENTIAL! UITE CU CE A STRANS PESTE UN MILION DE VIZUALIZARI! PUNE-L PE FB!

vezi aici