Dinamo a inceput sezonul pe santier

Campioana de toamnă a Ligii I, Dinamo, a disputat, miercuri, primul său meci din 2007, pe un teren aflat în mijlocul unui şantier, printre rabe, mormane de moloz şi muncitori băutori de vin la pet de doi litri.


Unul dintre cele mai arzătoare subiecte ale iernii a fost legat de locul unde Dinamo îşi va disputa meciurile din Liga Campionilor. Păreri pro şi contra, idei, soluţii şi alternative, posibile oraşe sau ţări au tabloidizat subiectul până în cel mai mic detaliu. Realitatea din Parcul Sportiv Dinamo e însă alta. Se munceşte, se munceşte cu sârg, dar pe lângă stadionul pe care Cristi Borcea vrea să audă imnul Champions League.


Peste o mie de fani au venit miercuri pe fostul stadion Victoria, actualmente "Florea Dumitrache", să vadă noile achiziţii ale lui Rednic la treabă. Un stadion cu câteva gradene la tribuna I, jumătate dintre ele ţinute pentru "ai noştri" şi căptuşite cu pături, şi o peluză de ciment, aflată încă în construcţie. În spatele băncilor de rezerve, mai ruginite decât macaralele care scârţâiau prin împrejurimi, se află nişte magazii seculare, acoperite pe ici-colo cu tablă. Cealaltă peluză e doar un schelet. "N-a mai văzut stadionul ăsta atâta lume de pe vremea lui Mitică Dragomir, când o ducea pe Victoria în Cupa UEFA", rememorează un bătrânel vremurile trecute.


Pe drumul de la vestiare, exact când ocolea un morman de noroi, portarul Bogdan Lobonţ, ultima achiziţie a dinamoviştilor, venit de la Fiorentina, e oprit de unul dintre veşnicii bătrânei din zonă: "Dumneavoastră sunteţi domnul Rednic? Ştiţi că am şi eu probleme cu copilul". Goal-keeperul îi spune să-l caute după antrenament.


Vremea frumoasă nu îi putea ţine pe cei vârstnici în casă şi pe liceeni la ore. Câţiva ultraşi erau prezenţi doar pentru a completa tabloul cu câteva înjurături bine ţintite. În plus, muncitorii din zonă, au lăsat cât colo uneltele şi peturile de vin şi s-au suit pe garduri. Un grup de copii s-a căţărat pe scheletul metalic al peluzei. Nimeni nu le spune că ar putea fi periculos. Meciul putea să înceapă, transmisia live era asigurată, cele 20 de camere de luat vederi ale televiziunilor erau numai "ochi şi urechi".


Pe teren se aflau aproximativ 10 milioane de euro, dacă se contabilizează valoarea lui Niculescu şi compania în moneda europeană. Dunărea Giurgiu o cântări măcar câteva procente? Nu contează, va fi un antrenament folositor, aşa cum aveau să declarare la unison toţi combatanţii. Trece aproape o jumătate de oră şi nimic. În sfârşit Niculescu nu se dezminte şi le taie cheful cârtitorilor care vedeau titluri în ziare de genul "Câinii au fost înecaţi în Dunăre". 1-0. Spectatorii se bucură, sar în sus, aplaudă, unul aruncă cu o petardă pe teren pentru atmosferă. Griji pentru copiii de pe garduri, dar aceştia nu păţesc nimic. Uralele sunt oprite însă repede de o rabă de 16 tone plină cu moloz. Cele câteva fete, care suspinau după Claudiu, sunt vizibil iritate de mastodontul de fier. Până la final nimic important, Dinamo a câştigat cu 4-1.


La "panou", acolo unde se dau declaraţii, apare antrenorul Mircea Rednic. Spune că este mulţumit de lot, că a fost un test util, că va mai lua un stră...brrrrrbrrrbrrrrr. Aceiaşi rabă de 16 tone. Tehnicianul se opreşte şi i se adresează şoferului "Bagă mareee....".


Ceva mai târziu, acţionarul Vasile Turcu îi urează directorului executiv Cristi Borcea, cu ocazia zilei sale de naştere, să ducă pe Dinamo pe "înalte culmi". Şi el e bruiat de un ciocan pneumatic. În raza audio apar si acordurile imnului "Trei culori cunosc pe lume". Nu-i nimic insa, e doar soneria polifonica a unui telefon de ziarist.


Astfel, Parcul Sportiv Dinamo încearcă să ţină pasul cu echipa lui Rednic în drumul spre Liga Campionilor.

PS. N-o sa va obosesc prea des cu astfel de scrieri, da' nu mi se intampla des...