Bucurie integrata

Pe 31 ianuarie iubirea lor ar fi implinit o luna. O luna de dragoste intensa. Se cunoscusera cu o saptamana inainte, cand ambii au fost luati de pe raft, au fost pusi in carucior, si mai apoi intr-un bufet. Timp de o saptamana i-a facut curte, asa cum scrie la carte. Doar era un veritabil gentlemen si nu-si putea murdari blazonul. Ea, chiar daca nu era de soi ales, nefiind de vita nobila ca si el, il iubea dezinteresat. Multi ii spusesera ca nu era de nasul lui, ca era facuta mai mult pentru tarani. El nu-i baga in seama. Ii placea felul ei de-a fi, dulceag. Chiar si imbracamintea rosie era draguta.

31 decembrie a fost ziua lor de glorie. Iubirea lor a fost deplina, perfecta. S-au simtit ca si cum le-ar fi fost destupate creierele. Au simtit cum bule de fericire ajung parca pana la cer. Nu mai traisera niciodata un sentiment mai puternic. Timp de zece minute a urmat o ploaie de stelute galbene, albastre, si artificii. Apoi au cazut, goi pe dinauntru.

Ma rog, a trecut si momentul de glorie. A urmat apoi o luna de dragoste ca o casncie. Un mariaj aproape perfect. Ea se invartea in fiecare zi in jurul lui, iubindu-l si rasfatandu-l. El in schimb ii oferea protectie.

Acum zac pe trotuarul din fata fata casei de bilete a Tetrului National din Bucuresti. Niste nenorociti! Ea, o Garrone Pesca, sparta in sute de cioburi si imprastiata pe 3 metri patrati, el un Asti Cinzano, cu fundul spart.

PS. Pe 3 ianuarie le-am vazut pentru prima oara. Am facut pariu cu un prieten ca dupa doua luni vom mai gasi in centru urme ale bucuriei integrarii. Si ma bazez pe faptul ca suntem un popor care stie sa se bucure. A trecut o luna. Va tin la curent. (foto: iubareti in vremuri de glorie)

navel, nombril, ombligo, ombelico

Hauri ale unei lumi demult folositoare noua pentru a ne naste. Daca inchid ochii, vad burice. De vreo patru ani, cred, am vazut pe strada zeci de mii de burice. Nu, nu de degete. De fete, fete frumoase, tinere, slabe, urate, batrane, grase. Toate isi ofera privirilor noastre buricele. Nu le tine mult, pentru ca, logic, daca lasa buricul la vedere, lasa si salele. Uneori privelistea-i placuta. Alteori... Dar, dupa cum spuneam, nu le tine mult, ca le-apuca ci(n)stita si se lasa de sporturile astea pentru mai tinere modele.

Am un prieten caruia ii plac buricele. Nu cred ca-i un fetish, e doar o meteahna de-a lui. Odata, imi aduc aminte s-a ciondanit cu nevasta-sa pe o chestiune de buric al unei tipe. "...ine, deci itzi place buricu lu aia nu? Lasa ca vezi tu!", parca o aud si acum pe nevasta-sa. Omu' s-a lasat pagubas dupa ce a vazut pe plaja cu ce era asezonat buricul cu pricina. Asa s-a salvat o casnicie.

Mai vad cateodata cate un gras pe strada sau la terasa, purtator de burta de bere, caruia nu-i mai ajung nici 4 metri patrati de tricou. Ii cunoastem da?

Un cunoscut mi-a povestit o intamplare savuroasa din tineretea lui, de prin anii '80: "Frate eram la un baeram. Bausem si io ceva cu baetzii, le-am cam amestecat, ca avea tipa aia cu dixtractia si bere si vin de la tacsu de pe langa Turnu Severin, si vodca nu stiu de care. Si le-am cam troscanit. Cum eram cam neumblat de ceva vreme, dupa vreo trei dansuri cu o tipesa, se ridica sangele la cap. Unde s-o duc io p'asta? In casa nu puteam ca erau aia batrani ai fetei in casa si nu puteam sa ma ciumidesc acolo. Ma freak pe mine o idee idioata. Zic, lasa ca-i cer lu Marian cheile de la Dacie, o iau pe fata si vad io ce iese la umbra noptii. Gata, ma duc la Marian, Mariane fratzioare da si mie cheia de la Dacia ta sa vad daca imbarlig o tipesa ca nu mai pot. Marian cartitor, frate ma rupe tata daca murdaresti tapiteria, nu ti-o dau. Haidi ma, ca sa mor daca nu ti-o spal io daca o murdaresc, da' n-o murdaresc. Il fac pe Marian. Zice, ia ma da' nu stai toata noaptea, ca tre sa plec, la 4 tre sa fiu la depou sa dam drumu la tramvae. Ma duc io cu tipesa la Dacia din fata blocului, un frig de mureai. Inauntru putea a benzina de te trasnea. N-am dat drumu la motor ca ma spargea Marian, care ma urmarea de la balcon, ca-i consum benzina pentru care statuse tacsu 7 ore la coada. Si incepem sa ne mamelim cu gecile pe noi. De fapt io aveam cojocu ala dastept de-l gasisem pa targ la vitan cu 500. Ma rog, iti dai seama, chinu dreacu, baga mana pe sub geaca, dau sa ma aplec, mi-am zgariat urechea-n fermoar de-mi venea sa urlu. Reusesc sa bag o mana, nu puteam sa-i desfac tatieru cu o mana. Ma chinui s-o bag si pe cealalta pe sub geaca, ii ridic puloveru, ii desfac in sfarsit tatieru. Reusesc in sfarsit sa o ating si io, ca tipa se cam gadila si mai abveam si io mainile reci. Aaa, ce sa-ti zic, nu le-avea nici mari nici mici, erau numai bune. O mai pup io de doua ori si dupa aia ma las mai jos si zic sa-i pup si-o tata. Vazusem io in filmu ala ma, cum ii zice, Emanuela. Asta, iar ca se gadila, nu ca ma gadil, chicotea ca dracii si-mi impingea capu mereu de sub geaca. Io nu ma las. In sfarsit simt pe buze un sfarc deschid gura si-l sug. Raman surpins ca fraiera in loc sa oracaie de placere, rade ca proasta, de-mi venea s-o iau la omor. Imi trecuse tot chefu. Ridic io geaca si puloveru fetii si ce sa vezi frate, tocmai trecea o masina si am vazut la faruri ca io-n betia mea ii sugeam buricu. Si avea frate un buric, asa in sus, ziceai ca tata..."

mi-e rusine. de doua zile mi-e rusine. mi-e rusine ca sunt om, ca sunt ziarist. mi-e rusine ca unii semeni ai mei le dau altor semeni sa digere bucati de om, de suflet de om, sentimente de om si simtiri de om. sa hranesti oamenii cu ciosvarte de intimitate, cu halci de lacrimi si bucati de durere mi s-a parut intotdeauna cel mai josnic in meseria asta. nu e drept sa faci tu curu mare hranindu-l cu toate astea. daca nu ai fost in stare niciodata sa faci un reportaj despre frumusetea locurilor unde a copilarit un om, despre curatenia sufleteasca a familei lui, nu-i vinde, dupa ce a murit, lucrurile la care omul ala probabil a tinut cel mai mult. Nu i le scoate pe taraba.

PS: scuze atletei Maria Cioncan, care a murit duminica, intr-un grav accident de circulatie, ca nu am citit nici un articol despre mama sa atunci cand era in viata. sau despre satul in care a copilarit.

as plati sa apara anuntul asta, dar mi-e teama ca-i prea tarziu. Oricum e tarziu

O ora la palat

"Bagi ma si tu un Gigi, la palat?" "Bag, ma, de-l dreaq."

Iau o masina, sofericiosu zice ca stie unde e palatu'. Greseste, binenteles. Ne mai invartim pe stradutele cu palate de pe langa palatul Victoria vreo 5 minute, numai bine sa ajung la timp la castelul cu pricina. Masina opreste fix in poarta, motiv pentru agentul de paza sa faca semn disperat sa nu parcam acolo. Respira cand cobor eu si masina pleaca mai departe. Langa el, in curte, o maicutza tanara, cu sutana neagra si imbrobodita de i se vedeau doar obrajii de un rosu nefiresc, isi spune povestea. "M-am intalnit cu dansul cand a fost la noi la Galati si mi-a zis sa vin aici ca ne ajuta. Acu' eu am venit..." "Io va spun sa mergeti pe Smardan, la fundatie, ca dansu nu a venit si nic nu stiu daca vine". Femeia a mirosit ceva si zice: "E, il mai astept un pic pe trotuaru alalalt". "Uite, sarmana, mi-e si mila de ea, zice paznicu. Nu le mai da nimic Gigi, de vreo doua saptamani, nu le mai da nimic. Pai nu se mai putea, era cateodata coada aici pana la colt. Veneau de prin toata tara, da acu' gata, mi-a zis ca sa-i trimti la fundatie. Si fetele de-acolo stiu ele ce sa faca". "Care fundatie?" intervin. "Cum care fundatie? Fundatia Gigi Becali". Ma rog, vazand io ca-i place paznicului sa vorbeasca fortez nota dupa ce ma prezint si-i zic ca io venii sa-l "fac" pe Gigi. Zic, "da' masinile astea ale cui sunt?" "Pai una e a lui si una lu' varasu, aia mare. A fost a lu Olaroiu inainte si i-a vandut-o lu asta acu". "Da, ziaristii ailalti nu vin, ca io m-as duce sa vorbesc cu o secretara a lui, sa vad daca n-au intrat, ca mi-e ca pierd subiectu". "Nu, n-au venit sigur si Gigi n-are secretara. Cand or veni si ailalti ma duc io si va anunt". Bine imi zic, o sti omu ce-o sti...

Mi se facuse frig, ma uit pe trotuaru celalalt, o vad pe maicuta mai mica decat in urma cu 10 minute. Omul se prinde ca ma strange geaca si zice, "hai mai aci, la adapost". Intru in curte, imi dau seama ca toata cladirea e o constructie. "Muncesc astia pe dreacu aci. Le-a pus Gigi si tonomat de cafea acu', sa-i vezi toata ziua stau la cafea si la tigara. Salariu merge. Ce e de colea un milion pe zi? Fetele alea de sutn studente la arhitectura ce mai muncesc ca in rest astai sutn niste lepre. Ce sa-i faci, daca Gigi n-a vrut sa aduca o firma italiana sa faca totul ca la carte. Nu, ca el vrea sa o faca cu romanii. Si uite romanii ce face...Ia uite-l p'asta! Si-a luat ricsacu in spate si se duce sa-si ia vin de la butic. Ei zice ca io nu stiu", se destainuie omul neintrebat. "Da' o face anu asta", zic io. "Eee, o face pe dreacu, pai nu zisei bre cum lucreaza astia, poate in doi trei ani sa fie gata". Intre timp mai apare un om la poarta. "Sunt profesorul nu stiu cum si am venit sa-i dau domnului Becali o carte de referinta pentru istoria romanilor", zice omul plin de el. "Stiu, dar nu va pot lasa sa intrati, ca are treaba", io reteaza scurt paznicul. "Mai bine las un numar de telefon si ma suna dansul". "Mai bine". Scoate un pachet de guma profesional, de-ala lat, in folie si scrie pe spatele cartonului nr de telefon. Ma uit la cartea din mana paznicului si deslusii ceva cu istoria minoritatilor din Romania, sau ceva de genul...

Ma uit spre capatul strazii. Parca vad un ziarist pe care il cunosc. Asa-i, mai e o fata cunoscuta intre cei patru-cinci din coltul strazii. Vorbesc intre ei, eu continuu discutia cu paznicul cel sfatos:"Da' nu e greu obiectivul asta?" "Eee, este ca tre sa-i stii pe toti nepotii lui si pe ailalti de mai vin la el. Pai era un baiat ianintea mea, vroia sa-l bata pe Chiacu, fotbalistu ala, de e nepotu lu Gigi, ca nu-l cunostea. L-a trimis d'aci si m-a lasat pe mine".

Ii vad pe ziaristii din colt ca vorbesc la telefon si apoi se indreapta spre noi. Gata, zic, intram in palat. "Gata, va anunt?", zice paznicul. Intra pe o usa care nu parea sa fie cea principala. Ceialalti o iau inainte, eu dupa ei. Curte mare, frumoasa, o fantana. Daca nu era schelele, ar fi fost o imagine banuiesc frumoasa. "Haideti pe aici. Ba, n-auziti?" Ma intorc, un pustan la vreo 20 si un pic de ani si aproape o suta de kile tipa la noi. In alte conditii l-as cam fi muit. Ne intoarcem spre intrarea servitorilor, mi s-a parut mie. "Sunteti toti, ca nu stau sa...""Da" a baiguit unu mai din spate. Intram in palat. Unu mai de dianinte greseste si da sa intre intr-un veceu. "Nu p'acolo ba". Deja eram rosu. Moloz peste tot, ziare-n geam, schele prin casa...Marele palat, imi zic, uite cand m-am trezit si io sa-l "vizitez". Ajungem la o usa, grasu ciocane, nu-l credeam in stare de un asemnea gest, mai degraba l-as fi vazut sa strige sau sa fluiere. Iese un tip, il cunosc, e unu care sta mereu in dreapat lui Gigi. "Haideti ma intrati. Sunteti toti? Intrati toti odata, nu va vanturati pe aici", zice asta tot pe un ton rastit. Ba zic, da astia numai as acomunica bai nenica? Pun pariu ca sunt din acelasi neam, imi zic. "Auzi ma fata si tu ce ma suni de o suta de ori, ce sa-ti zic io atat? Si astia, cine e astia care i-ai adus cu tine? Pai ce e aici?", se rasteste "dreptaciul" la o fatuca din grupul nostru care luase pozitie de drepti si baiguia ceva ce nici ea probabil nu stia. Am crezut ca o trozneste. Io ma simt oarecum vizat de intrebarea urangutanului, io eram ala nou pe acolo. Zic, daca vine spre mine i-o dau direct si fug, da-l in gura ma-sii, ca badigarzii nu-s aici, ca mi-a zis paznicul. N-a venit.

Uau, o camera altfel. Prima impresie a fost ca am nimerit in pestera lui Ali Baba. Nu-mi venea sa cred. N-am vazut niciodata atata aur intr-o incapere. Sau auriu, ma rog. Gigi sta tolanit intr-o râna si se uita pe niste planuri de terenuri. "Buna ziua", zic. Nimic nu primesc. E, zic asa o fi pe aici, pe la palat, regele nu da buna ziua la toata lumea.

Pe pereti, pe birou, langa birou, in biblioteca, pe biblioteca, zeci de icoane. Mai mari, mai mici, toate se asemanau prin exagerarea de auriu si prin frumusetea dusa la extrem a celor pictati. Fara repros, fara cea mai mica urma de omenesc. Totul sclipea. Langa birou, un vitraliu de vreo 8 metri patrati, o imensitate, cu cei 12 apostoli parca. Aflu mai tarziu ca ar fi facut vreo 20.000 de euro. Dar peste toate, peste tot din jur era crucifixul in marime naturala care atarna pe perete deasupra biroului becalian. Te trec fiorii... Asa o fi fost?

Urmeaza o juma de ora de hahaieli grobiene, de fantezii cu sute de milioane de euri pentru stiaua, de aiureli cu palatu cotroceni, pe care cica o sa-l conduca el cu mana de fier. Io chiar l-as fi ajutat din monetul ala si i-as fi taiat-o pe dreapta. (Glumesc Ahile). Nu e prea interesant, il vedeti mereu la otv. Ce mi s-a pafrut misto, e spectacolul de final.

Motamo: "De egzemplu o televiziune acre ar trebui inchisa, normal pe lege. Vii la Becali, te lasa, vii l ainterviuri, peste tot, nu dai nimic cu Becali. Deci este ingradirea la imagine, nu? Va am martori ca a fost aici? Diseara nu da nimic cu Becali. Gaseste totusi ceva s ainventeze, sa minta despre Becali. Normal, conform constitutiei, manipuleaza, ingradeste dreptul la imagine, articolul nu stiu care din constitutie. Normal este, o dai in judecata pe bagaboanta asta, zici ca este imorala, bagaboanta, coarda si nenorocita. Si o inchizi. Pa bagaboanta. Ca sa nu mai poata sa manipuleze si sa creeze cancerul asta in Romania. Ca asta e cancerul României. Si mai e o bagaboanta, uite asta, realitatea asta. La care ma uit io toata ziua si vad io cat de coarda este. Dau si adevarul astia. Asta e coarda de lux realitatea asta. Dar cum le convine lor, ca sa manipuleze. Uite sunt mireasa, zice ea. Vezi ce frumos dau adevarul...Cand colo cea mai mare prostituata este ea. M-ati inteles? Noroc ca mai exista un OTV un Protv ca altfel, daca era sa ma iau dupa bagaboantele astea, dupa Antena 1 si Realitatea teveu. Astea e cele mai mari prostituate car ese cred mirese si ele sunt cele mai mari curve. Ele se cred cea mai neprihanita mireasa, cu coronita, cand colo cele mai mari curve prostituate de pe glob. Ah, si plezneste cu palma microfonul Antenei 1. La revedere."

Ma uit pe perete. Inca era acolo...

Dinamo a inceput sezonul pe santier

Campioana de toamnă a Ligii I, Dinamo, a disputat, miercuri, primul său meci din 2007, pe un teren aflat în mijlocul unui şantier, printre rabe, mormane de moloz şi muncitori băutori de vin la pet de doi litri.


Unul dintre cele mai arzătoare subiecte ale iernii a fost legat de locul unde Dinamo îşi va disputa meciurile din Liga Campionilor. Păreri pro şi contra, idei, soluţii şi alternative, posibile oraşe sau ţări au tabloidizat subiectul până în cel mai mic detaliu. Realitatea din Parcul Sportiv Dinamo e însă alta. Se munceşte, se munceşte cu sârg, dar pe lângă stadionul pe care Cristi Borcea vrea să audă imnul Champions League.


Peste o mie de fani au venit miercuri pe fostul stadion Victoria, actualmente "Florea Dumitrache", să vadă noile achiziţii ale lui Rednic la treabă. Un stadion cu câteva gradene la tribuna I, jumătate dintre ele ţinute pentru "ai noştri" şi căptuşite cu pături, şi o peluză de ciment, aflată încă în construcţie. În spatele băncilor de rezerve, mai ruginite decât macaralele care scârţâiau prin împrejurimi, se află nişte magazii seculare, acoperite pe ici-colo cu tablă. Cealaltă peluză e doar un schelet. "N-a mai văzut stadionul ăsta atâta lume de pe vremea lui Mitică Dragomir, când o ducea pe Victoria în Cupa UEFA", rememorează un bătrânel vremurile trecute.


Pe drumul de la vestiare, exact când ocolea un morman de noroi, portarul Bogdan Lobonţ, ultima achiziţie a dinamoviştilor, venit de la Fiorentina, e oprit de unul dintre veşnicii bătrânei din zonă: "Dumneavoastră sunteţi domnul Rednic? Ştiţi că am şi eu probleme cu copilul". Goal-keeperul îi spune să-l caute după antrenament.


Vremea frumoasă nu îi putea ţine pe cei vârstnici în casă şi pe liceeni la ore. Câţiva ultraşi erau prezenţi doar pentru a completa tabloul cu câteva înjurături bine ţintite. În plus, muncitorii din zonă, au lăsat cât colo uneltele şi peturile de vin şi s-au suit pe garduri. Un grup de copii s-a căţărat pe scheletul metalic al peluzei. Nimeni nu le spune că ar putea fi periculos. Meciul putea să înceapă, transmisia live era asigurată, cele 20 de camere de luat vederi ale televiziunilor erau numai "ochi şi urechi".


Pe teren se aflau aproximativ 10 milioane de euro, dacă se contabilizează valoarea lui Niculescu şi compania în moneda europeană. Dunărea Giurgiu o cântări măcar câteva procente? Nu contează, va fi un antrenament folositor, aşa cum aveau să declarare la unison toţi combatanţii. Trece aproape o jumătate de oră şi nimic. În sfârşit Niculescu nu se dezminte şi le taie cheful cârtitorilor care vedeau titluri în ziare de genul "Câinii au fost înecaţi în Dunăre". 1-0. Spectatorii se bucură, sar în sus, aplaudă, unul aruncă cu o petardă pe teren pentru atmosferă. Griji pentru copiii de pe garduri, dar aceştia nu păţesc nimic. Uralele sunt oprite însă repede de o rabă de 16 tone plină cu moloz. Cele câteva fete, care suspinau după Claudiu, sunt vizibil iritate de mastodontul de fier. Până la final nimic important, Dinamo a câştigat cu 4-1.


La "panou", acolo unde se dau declaraţii, apare antrenorul Mircea Rednic. Spune că este mulţumit de lot, că a fost un test util, că va mai lua un stră...brrrrrbrrrbrrrrr. Aceiaşi rabă de 16 tone. Tehnicianul se opreşte şi i se adresează şoferului "Bagă mareee....".


Ceva mai târziu, acţionarul Vasile Turcu îi urează directorului executiv Cristi Borcea, cu ocazia zilei sale de naştere, să ducă pe Dinamo pe "înalte culmi". Şi el e bruiat de un ciocan pneumatic. În raza audio apar si acordurile imnului "Trei culori cunosc pe lume". Nu-i nimic insa, e doar soneria polifonica a unui telefon de ziarist.


Astfel, Parcul Sportiv Dinamo încearcă să ţină pasul cu echipa lui Rednic în drumul spre Liga Campionilor.

PS. N-o sa va obosesc prea des cu astfel de scrieri, da' nu mi se intampla des...

nr 2, politicieni in romania

Nici nu stiti ce sensibilitate am eu in suflet, dar nu stiu sa ma exprim. Daca as sti, as vorbi mai frumos decat Liiceanu si Plesu.

Am citit Manualul razboinicului luminii cu doua markere. Cu galben am subliniat pasajele care mi-au placut si unde m-am identificat cu eroul cartii, iar cu verde pe cele care nu mi-au placut si nu le-am citit.

Daca ma respecti o data, te respect si eu tot o data. Daca nu ma respecti o data, eu nu te respect de cinci ori.

Stiti cat de mult scuip eu televizorul la mine acasa? Cum vad un nenorocit care vorbeste de binele public, cum ii trag un scuipat.

Dupa ce-am vazut filmul Mihai Viteazul, mi-am zis ca vreau sa fac si eu pentru Romania ce-a facut Mihai Viteazul sau macar Amza Pellea.

Ma sperie atractia acestui partid care o are la populatie. Am vorbit cu varu-meu Giovanni si cu Victor sa facem un partid care sa fim mai tari ca fratii Kennedy. Am fi condus Romania . Dar n-au vrut, fraierii.

Partidul Noua Generatie are o orientare de centru, cand la stanga, cand la dreapta, de la caz la caz. Partidul Noua Generatie va fi biserica politicii romanesti, iar eu voi fi Sfantul Petru.

Eu sunt presedintele presedintilor presedintilor.

Am promis ca pe tradatorul asta de Dan Voiculescu o sa-l distrug pana cand o sa-l nenorocesc. Tariceanu, VIP? Va spun eu ce VIP e, Very Inportant Papagal.

Auzi la el, ce tupeu obraznic! Eu am ajuns aici pe labele mele de urs si pe sabia mea.

Eu cu viata mea, in fiecare dimineata de cand ma dau jos din pat, fac istorie.

M-am lasat de fumat fiindca daca fumam insemna ca tigara era mai puternica decat mine, si-atunci cum mai puteam eu sa conduc tara ?

M-am certat si cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat. In schimb, Marian Iancu e obraznic si umbla cu tot felul de jargoane care nu e bine sa le dai la presa.

La botezul copilului lui Dica am baut sampanie si dupa aia am spart paharul fiindca asa sunt eu: sunt un om care am sentimente care traiesc.

Steaua va purta zimbrul lui RAFO pe piept pentru un milion de euro. Asta inseamna ca Steaua nu-si murdareste tricourile decat pentru sume care merita. Doua ore si jumatate eu n-a existat nici o secunda in care sa nu fiu campion.

Daca marcam un gol la inceput, pe urma putem si sa jucam si la 0-0. N-are cum sa ma bata Copos pe mine in postul Pastelui. El e utecist, eu sunt crestin.

Pai credeti ca Dumnezeu nu vede? Middlesbrough s-a calificat in fata lui Basel fiindca mi-a facut mie Dumnezeu placerea sa jucam cu ei si sa-mi iau camasi din Anglia .

Meritul pentru titlul castigat de Steaua e 50% al lui Olaroiu si 50% al lui Protasov, dar cel mai mare merit e al meu. Daca tot pupa icoanele de dimineata pana seara, Iordanescu trebuia sa se inscrie intr-un partid crestin-democrat, nu social-democrat.

Atunci cand sunt suparat, ma retrag intre oile mele si ma linistesc.

Pe tata nu putea sa-l atinga nici o femeie, ca-i zicea: "Ia mana de pe mine, ca-mi moare o oaie"