creieru lu feisbucu

unul dintre motivele pentru care nu folosesc reteaua de socializare (ce-mi mai place expresia asta...) amintita este indobitocirea la care te supune. acu' nu sariti toti, ca nu va fac dobitoci pe cei care aveti facebook. dar ce imi e dat sa vad ce vorbesc oamenii pe reteaua asta... doamne, doamne. am ipresia ca unora le sterge cineva cu buretele capacitatea de a gandi singuri si intra in aceasta secta cu un creier colectiv, ce se considera un fel de elita asa. fara sa isi dea seama ca sunt condusi de alti feisbucisti.
e o mare smecherie de ceva vreme sa fii fesbucist si sa-i iei la stanga pe politicieni. ma refer la aia care sunt impotriva lui basescu. (or fi si altii? sa-l ia pe base? habar n-am) il faci varza pe ponta pe feisbuc pentru orice (si merita, sa fim bine intelesi), il zgandari la orgoliul de nazist pe iohanis si tot asa. e tare, tare. in sange poti sai faci, filmulete haioase, poze trucate, ce mai, tot ce tine de tehnologie, ca tu esti un baiat destept, no? aaa, era sa uit, il faci in sange si pe antonescu ca doarme prea mult, pe varan ca e varan si pe aia de la antena 3 ca sunt impotriva lui basescu. de parca nu ai avea telecomanda in mana sa muti dracu led-ul tau de feisbucist destept pe alt canal.
acu' ia fii atent ce anticipez eu ca vei primi peste cateva luni:
-  iohanis va fi rezolvat de ani si iese din cursa pentru prezidentiale
-  ponta va fi rezolvat pe partea aia cu ofiterul descoperit si iese si el

macar acu' lasa dracu feisbucu si gandeste un pic, ce variante ai? hai ma, nu cauta pe reteaua de socializare, gandeste cu creieru tau. asa-i, pe aia o s-o ai!!! si iti urez in viitor sa o ai si pe versiunea ei bruneta, fata de sforar. o speranta mai am, daca se va intampla asa, aia multi de n-au feisbuc sa aiba mintea cea de pe urma si sa voteze majoritar cu vadim. pacat ca e gigi la prizon, ca era fix ceea ce meritam

Serbare de copii isteţi, cu mămici şi tătici isteţi, bunici, bunicuţe şi neamuri aşijderea

Fugi de la serviciu, într-un suflet, să prinzi serbarea de final de an a copilului aflat la ultima treapta a grădiniţei, în "grupa copiilor isteţi". De ce te-oi grăbi, nici tu nu ştii. Experienţa te-a făcut să ştii că niciodată nu începe la ora anunţată. Eh, nu-i nimic, dă-i bice, alergi după metrou, căldură cu draci, transipraţie maximă: “Bă, când dracu or începe românii să se spele?”. Cele treizeci de grade de afară de la ora 5 juma ţi se par o desfătare în comparaţie cu neclăiala din metrou.

Dă-i galop, dă-i, dă-i. La fix, hai mă că şi antrenamentul din parc are rolul lui... Deschizi uşa la grădiniţă şi simţi că cineva îţi pune mâna la gură. Stai frate că n-am făcut nimic! “30 de grade, 50 de grade, 70 de grade”, căcatul ăla de melodie stupidă îţi intră-n creier fără să vrei. O atmosferă de saună cu mirosuri acre de transpiraţie, amestecate cu ceva parfumuri, unele dulci de-ţi vine să verşi. Sala, de fapt holul mare al grădiniţei, ticsită. Peste 100 de mămici de copii isteţi, tătici de copii isteţi, bunici de copii isteţi, bunicuţe de copii isteţi şi alte neamuri de copii isteţi sunt ciorchine în jurul unui ring de câţiva metri pătraţi, în care se găseaua deja copiii isteţi transpiraţi. Cool beibi, Japaaaann, cum ar zice Le fiureru.

Stai mai în spate, de fapt, n-ai altă opţiune. O babă cu părul creţ, genul Apaca ’80, e cu mâinile pe sus cu un aparat foto pregătit să aducă la cunoştinţă eternităţii măreţele acte de cultură. Păi cultură bă, nu joacă, doar n-om pune mâna toţi pe revolver când auzim de cultură.

Ce dreac mă? Ce pute aşa? Mă, oi fi uitat să-mi dau cu alaun dimineaţă? Deschizi nările şi încerci să-ţi concentrezi mirosul către glandele sudoripare ale propriile subtuori fără să ridici mâinile. Mă, parcă n-ar fi de la mine. În plus, ce dracu, miroase a ceapă, a usturoi, greu, ieşite prin piele.

Baba cu pieptănătură afro pleacă din faţa ta şi îi zice unui uncheş din spate să-i ia locul privilegiat. Pfoaaaaaa, uncheşul pute. Las-o dracu mă tataie, în halul ăsta, ai mâncat cinci funii de usturoi? Apă? N-ai auzit de apă? Sau ţii partea copiilor nevoiaşi din Africa? Pleci scârbit spre alte zări (a se citi colţuri).

Gata, hai că începe! O mămică de copil isteţ e călare la propriu pe un scăunel de copii şi vrea să prindă şi ea pe peliculă ( evident că nu avea peliculă dar îmi place cacofonia asta) interpretarea micuţilor. E toată fleaşcă de transipraţie poate şi din cauza aparatului foto pe care îl mânuieşte cu grosolănie.

Kinderii sunt toţi prinţi, prinţese, greuceni, zâni, mă rog, sunt îmbrăcaţi corespunzător cât să transpire mai mult. Care sâsâit, care limbut, care se codea de bliţurile gadgeturilor, care repezit, care moşcăit. Copii mă, mişto. Ce treabă au în afara serbării? Fiecare spune poezia, cântă toţi în cor, d’astea.

Un copil mai timid spune şi el poezia. De unde, nu se aude nimic. Auzim un telefon ţârâind în draci apoi un moş surd ţipând: Da, da, sunt la serbare, Vino şi tu aici că ţi-am păstrat loc. 

Pfoa, gata îl văd. E Omul cu O mare. E Omul care îţi face ziua dacă îl vezi la o serbare. Copii nici nu mai contează. Pur şi simplu stai şi te benoclezi la el. E înalt, aproape 1,90, ochelari de vedere dreptunghiulari, freză cu cărare pe mijloc, dinţia care nu încap în gură, cămaşa vişinie, sacou de velur, pantaloni de velur şi... şi... şi.... Da mă, are o brăţară groasă de argint teşită. Ce e aşa special la Om? Păi Omul e oan men şou. El dnasează în acelaşi timp cu copii, dă din mâini ca şi cum ar fi la disco în 87 pe Ring la Costineşti. Aşa, dă-i, îndoaie coatele, se mişcă, îşi flutură şi părul, aplaudă pe ritmul muzicii. Ochii sunt aţintiţi tot timpul către copchilul din dotare. El vrea să fie un exemplu pentru copil, dar copilul nici nu-l vede, pentru că Omul e prea în spate. Bă, mi-am dat seama că omul cunoştea tot repertoriul serbării copiilor. Poezia propriului copil, tot, tot tot.

Ce e cu adevărat şocant, că Omul nu vede şi nu aude nimic în preajma lui când e pătruns de această transă. El are o menire – trăieşte toate emoţiile alături de copilul lui. Ce drăguuuţţţţ! Un aşa exemplu de părinte mai rar! Sunt convins că la prima băgare a copilului ajuns ulterior adult, tacsu va fi întâmplător prin preajmă să-i dea o mână de ajutor.

Profesorul de dans apare şi el în scenă să arate părinţilor, buncilor şi neamurilor de copii isteţi pe ce au plătit câte 5 lei per şedinţă de două ori pe săptămână. Bă, e ceva nelalocul lui. Ce dreac mă, e gay? Copilul meu a avut un profesor de dans gay? Te linişteşti când vezi că proful de dans ia în braţe un brotac de un an şi ceva care urlă ca muşcat de viperă şi încearcă să-l liniştească. Era ta-su mă! Ha, ha, acu îmi dau seama că era îmbrăcat şi în negru. Deci nu era gay, cred că e doar bi, mişcările alea erau prea suspecte.

Profesorul de dans dansează (normal, că doar nu colorează că atunci era de desen) cu copii pe Macarena. Asta e, tătică! Copii sunt simpatici, cum mişcă ei curişoarele (ce termen imbecil). 

Pfuuu, râsul îţi dă pe nas – Omul ştie şi Macarena mă! Bolboroseşte şi versurile alea neintelgibile probabil şi pentru spanioli. Bă eşti nebun, ia uite cum se unduieşte! Mama meeeeaaaa.

Mă, dar Omul nu e singurul măcinat de Macarena. Pe ring apar şi câteva mămicuţe de copii isteţi. Ia uită-te-te-te-te!!! O continua bi-ul ăsta cu Dansul pinguinului? Îl bat, să mor io dacă nu îl bat, dacă i-a învăţat dansul pinguinului!

O mămică care dă şi ea din buci uşurel trage cu ochiul la notiţele tale. Oha, nu înţelege nimic, îţi vine să-i întinzi carnetul – “Ia cucoană, dacă înţelegi poţi descifra toate tainele Terrei”.

Un tătic de copil isteţ vrea să-şi pozeze odrasla cum dansează. Se uită pe ecran să vadă ce a imortalizat. Stupoare, a imortalizat un cur de balenă eşuată cât tot LCD-ul aparatului. Aaa, stai mă, că e nevastă-sa, deci ăsta voia să-şi imortalizeze caşalotul, nu copilul. Ce prost sunt!

Mamă, moşul ăla a umplut toată sala de miros de transpiraţie, e de neimaginat.

Pe scenă apar două toante, care se prostesc că ele, vezi Doamne, ar fi nişte zâne, dar par nişte centuriste. Şi grase şi urâte. Una se mai apucă să şi danseze cu mâinile pe sus şi era neepilată de câteva zile, ştii modelul barbă nerasă de 3 zile. Era ceva cu ciocolata. Una zice că are mai mult lapte. Pare un scenariu de film porno făcut la sărăcie. Văcuţele Milka declară petrecerea în toi, şi pornesc o maşinărie de făcut ciocolată lichidă. Pfuuu, Japan tată! Apoi o dau pe Dansul ciocolatei. Petecerea continuă cu cele două matracuci pe post de enterteinăriţe cu melodia „Cui i-e frică de Bau Bau?”. În niciul caz Omului meu. Omul meu  e acum printre copii, dă din mâini, gesticulează, dansează, fredonează melodia cu Bau-Bau. E ca un copil mare. Petrecerea pare făcută pentru el. Sigur are un retard, nu e posibil aşa ceva.

Copii sunt serviţi cu câte o farfurie cu ciocolată lichidă – Omul ţipă la al lui, să aibă grijă să nu se păteze. Petrecerea continuă, copilul lui nu mai vrea ciocolată, o mănâncă Omul. E pe ringul de dans cu o farfurie cu ciocolată în mână şi dă din fund. Din difuzoare se aude „încă o dată, s-o facem lată”, o altă labă. Omul e în plină desfăşurare, e Elvis şi Bănică Junior la un loc.

Toţi copii sunt cu farfuriile de ciocolată în mâini, unii au şi terminat, a ta e ultima la coadă. Off, ce copil timid! Ce m-oi face cu el?

Asta e, mă! Meniaito, petrecere nici nu avea cu ce să se încheie mai bine. Câteva mămici de copii isteţi o ard pe Meniaito, Omul e la locul lui, dar bomboana pe colivă vine de unde nu te aştepţi. Femeia de serviciu, cu o pungă de gunoi în mână, strânsă totuşi la gură, dansează şi ea Meniaito şi vrea să-l coopteze şi pe paznic „Haideţi şi dumneavoastră”.

La şcoală vom întâlni oare elevi isteţi cu mămici de elevi isteţi, tătici de elevi isteţi, bunici de elevi isteţi, bunicuţe de elevi isteţi, neamuri de elevi isteţi?

"Acestei servituţi a spiritului sau a imaginaţiei oamenilor îi prefer de departe starea de sclavie reală"

"Mă îndoiesc că toată filozofia lumii va reuşi să desfiinţeze sclavia, cel mult îi va schimba numele. Pot să-mi închipui forme de servitute mai rele decât ale noastre pentru că sunt mai înşelătoare: fie că s-ar reuşi transformarea oamenilor în maşini stupide şi mulţumite care se cred libere în vreme ce sunt aservite, fie că li s-ar dezvolta, eliminând răgazurile şi plăcerile omeneşti, o poftă de lucru tot atât de furioasă ca pasiunea pentru război la neamurile barbare. Acestei servituţi a spiritului sau a imaginaţiei oamenilor îi prefer de departe starea de sclavie reală".

Să-ţi zică unul în urmă cu aproape 2000 de ani ce ţi se întâmplă ţie azi mi se pare ireal. Adică... cum? De unde ştia el Hadrian, împărat al Romei (nu al Rromei, nu te lăsa înşelat de H), că oamenii vor deveni maşini stupide şi mulţumite care se cred libere în vreme ce sunt aservite? Ce altceva suntem dacă Hadrian nu avea dreptate? Cine gândeşte că e cu adevărat liber în afara tâmpiţilor de o zbenguie toată ziua cu drepturile omului, cu libertăţile, cu UE, cu NATO, cu draci bălţaţi?

De unde ştia el Hadrian că vom ajunge în stadiul în care ni se vor elimina răgazurile şi plăcerile omeneşti şi în acelaşi timp vom deveni balaurii cu şapte capete cababili (e adevarat doar unii dintre noi) să murim muncind?

În aceste condiţii, cu ochii deschişi de unul care a trăit acum două milenii, nu e corect să-ţi asumi măcar sub formă de întrebare concluzia lui - "Acestei servituţi a spiritului sau a imaginaţiei oamenilor îi prefer de departe starea de sclavie reală"?

Aşa gândea un om liber. Şi cum altfel putea fi Hadrian, unul dintre cei cinci mari împăraţi ai Romei, care a plâns în hohote în faţa armatei lui atunci când Antinous a murit? Cine a fost Antinous? Mai gugăleşte şi tu, dă-o dracu de muncă, nu citişi că ai devenit un robot?

Nou laborator de coprologie, chiar la Casa Fotbalului

Da, ştiu se va ridica din nou un prieten de-al meau, Der F, să zică, "bă cronicare ai o înclinaţie către subiecte scabroase ce n-am văzut". Dar acum chiar nu aveam cu să trec peste. E o chestiune cât se poate de serioasă.
Să intrăm în subiect, de pe 5 martie, la o zi de la marea revoluţie din fotbalul românesc, de când "justiţia şi-a spus în sfârşit cuvântul, făcând dreptate" (nu intru în amănunte că cine ştie ce dobitoc citeşte şi nu vreau să mă enervez, totuşi a nu se înţelege că l-aş fi considerat pe Popescu îndreptăţit să conducă FRF, gata închid paranteza că nu are a face cu subiectul), avem o altă conducere a fotbalului românesc. Un tânăr, Răzvan Burleanu, conduce în mod "sustenabil" fotbalul, de parcă ar vrea să construiască arene cu sisteme de nocturnă folosindu-se de energie care să nu afecteze reursele generaţiilor viitoare. Dacă nu mă credeţi, gugăliţi termenul, o să vedeţi că se referă la ecologie, e noua găselniţă a unor constipaţi, după celebrul "locaţie".
Aşa, că mă îndepărtez, ce e cu laboratorul de coprologie? Păi tot arzând-o în mod "sustenabil" şi comunicând aşişderea, că comunicarea e căcare în patru acte, uite ce ieşi la lumină pe site-ul oficial al FRF:

Adică cum, adică care ar fi nevoile? Adică aştia noi de la federaţie de o ard "sustenabil" îşi fac nevoile şi apoi le analizează în cadrul unor întâlniri? Bă, asta îmi sună a Grig Bivolaru. Sau, stai mă că m-am prins care e legătura dintre coprologie şi sustenabilitate: Mamaie avea o vacă pe nume Marcela, că o fătase mă-sa (şi nu o născuse cum ar spune constipaţii) într-o zi de marţi. Cum Marcela producea pe lângă lapte, brânză, ouă, lână şi alte asemenea trebuincioase omului, şi multă balegă, mamaie, ca toţi ţăranii de altfel, practica agricultură la modul sustenabil. Avea grijă să nu distrugă solul cu îngrăşăminte chimice, pentru că "Moldova nu-i a mea, ci a generaţiilor viitoare, mai puţin a moldoveanului ăla de Burleanu" (parcă aşa zise Ştefan, nu? despre care mi-am dat seama că e primul român probabil care o ardea sustenabil). Adică, lăsa 2-3-4 ani "nevoile" vacii să se "matureze", atfel încât procesul de îngrăşare a solului să fie cât mai bine optimizat.
Ia ziceţi, am stofă de preşedinte FRF?

Romania moarta. Si pute

Aperi democratia, aperi viitorul nostru ca natie, esti implicat pana peste cap in toate problemele tarii, te macina posibilitatea viitorului macinat de cianuri, participi la dezbateri, iti place termenul de societate civila, stiu ca-ti place, te uiti la televizor cum hahaie un dobitoc si cum il aproba o copie hilara a lui Titulescu, ai telefon mobil cu touch, esti in direct cu tot ce misca, ai vrea ca Romania sa bata Ungaria, sa le aratam noi lor, ai dreptul sa votezi, prost sau cu cine o fi - tot aia e, dar ai drepturi, te preocupa poate actele de caritate, sau soarta animalelor fara stapan, iti faci concediul afara, indraznesti sa tanjesti la ce-ai vazut pe acolo, consumi, consumi mult si cat de poate de scump, trebuie sa te aliniezi intr-un fel societatii civilizate de consum, te hranesti cum trebuie, sau macar incerci, eco poate, iti educi copiii sa traiasca sanatos, iti doresti sa aiba o viata frumoasa, sa fie educat, poate ii iei pana si bona filipineza. Sa-ti dau o veste - e posibil sa ti-l manance cainii in parc.
Cred ca absolut tot ce se putea numi Romania, stat modern, european, draci baltati, a murit odata cu copilul ala in parc, mancat de caini. Nu e de acum, e mai demult.
Mai tarziu: La teve
E un oras minunat, zicea o baba venita cu Orient Express. Da, este!!!

Numele mostenitorului scaunului moale al Romaniei e motiv de stire si disputa, o cheama oare Raisa, sau cum? Nu, copiii vor alege fiecare cate un nume. Adica drogatii aia doi. E, si tac’su mare s-a obisnuit cu faptul ca e bunic. S-o fi obisnuit si cu gandul ca e presedinte intr-o tara in a carei capitala copiii sunt mancati de caini? Eu sper ca Raisa sa aiba un agent SPP in preajma tot timpul.

“Cum au declansat regii tigani un scandal incredibil”, o emisiune foarte speciala cu un invitat minune - Rudolf Stancu. O emisiune de larg interes pentru populatia romana.

O alta televiziune se ocupa de un alt tigan care a cumparat o companie feroviara, ca vezi doamne n-ar avea maniere pentru ca a raspuns nu-stiu-cum unei “jurnaliste”. O dobitoaca de ziarista, va zic eu, care s-a gasit sa –l intrebe pe magraon daca are bani. Si ala a intrebat-o daca vrea sa o scoata in oras. Si o gretosenie de moderatoare raraita, pe care o cunosc, o greata penala, crede-ma, se invartosa ca “jurnalista” de colega-sa fusese nesatisfacuta verbal de ciocolatiu.

Majoritatea teveurilor au abordat apoi celebrul subiect – Rosia Montana. Au iesti din nou oameni in strada sa planga un viitor posibil incert. Nu ca nu as fi de acord cu ei...  Dar asta intr-o perioada in care prezentul e mort. Ce ciudatenie, sa ai grija de viitor, cand prezentul e mort.

Nu m-am mai uitat de multisor la televizor, am preferat companii mai lumesti. In seara asta am vrut sa vad daca meseria mea a murit. A murit. Nu pot tipa - baaaaa, mor oameni mancati de caini. Ma doare pieptul si imi vine sa vars

Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen

Jur de a fi credincios legilor ţerei, de a padi (păzi ?) religiunea României precum şi integritatea teritoriului ei şi de a domni ca Domn constitutionalu.

Apdeit: Am aflat în sfârşit cine a fost personajul din titlu. Am găsit o ştire din ziarul Românul din octombrie 1914: "O scenă foarte duioasă s' a petrecut la cosciugul regelui Carol. Anume, doi bătrâni cari au luptat la Plevna în garda Domnitorului, au intrat în sala mortuară cu braţele pline de flori de tufănică. Toţi cei de faţă s'au dat deoparte, lăsându-i să treacă. Cei doi bătrâni s'au apropiat de catafalc şi au presărat pe corpul fostului lor Căpitan florile ce le aveau în mână. Apoi s'au închinat şi au sărutat mâna ilustrului mort. Cei doi credincioşi ostaşi ai Domnitorului au izbucnit apoi în plâns. Scena era emoţionantă. Toţi asistenţii aveau ochii plini de lacrimi".

Suferinţă, fericire, la plic. Instant. Puţină apă fiartă şi gata

Azi ai tot ce vrei în timp real. Nu trebuie să mai ajungi acasă să afli vreo minune. Gâdili ecranul în metrou şi găseşti sigur un site care să te infomeze ce minune a făcut Măruţă sau blonda aia de la Antena.  Îmi cer scuze, nu îmi vine în cap numele. Măruţă are un nume mai aşa, nu ştiu, cred că toţi bărbaţii care s-au gândit cel puţin o dată că o au mică, adică toţi, îl ţin minte. Mă rog, dă-l dracu şi pe Măruţă, că nu despre el voiam să vorbesc. Vorbeam aşa, la modul general, adică aberam. Mă gândeam că monstruzitatea asta de s-a creat la noi, că televiziune nu pot să-i zic, e de-a dreptul hidoasă. De multe ori. Mă uitam deunăzi  la una dintre zecile de acum emisiuni cu români năzdrăvani (apropo, când vedem o emisiune la pro „Mă screm pentru tine”, apoi copiată de antenă „România se screme”?) şi văd nişte oameni în cărucioare care, care, care... ei bine...dansau. Mă rog, un proiect frumos de altfel al unor dansatori din Braşov, care vor să ajute oamenii cu o mobilitate deficitară să poată să se mite de colo-colo. Bravo bă, superb! Dar de ce bagi tu suferinţa ălora la plic şi le-o dai românlor să halească instant o supă? De oameni fără picioare. De ce? În timpul ăsta la tvr2 e un film despre nişte drogaţi care încearcă să treacă peste perioada aia care bănuiesc că e de căcat. Una, o drogată, avortează un copil mort şi doctorul  o lasă să îl mângâie toată noaptea. Mişto. Televiziunea devine din ce în ce mai educativă. 

Vreau aşa, pe lista mea pe care o voi înainta oficial tuturor televiziunilor:

 O emisiune de divertisment difuzată dimineaţa, în week-end, la care să participe violatorii de copii de la Jilava

-         O emisiune cu poponari şi curve, ba nu, stai că de-astea sunt o groază

-         O emisiune cu accidente mortale în direct la care să participe rudele de gradul unu ale victimelor

-         O emisiune cu măta dead, da, da, a ta realizatorule

Azi pe la prânz mă străfulgeră, mă loveşte ca un cutremur, gândul bun: „Acum e momentul, e cea mai bună perioadă, trebuie să avem tăria, o să vezi, o să treacă”. Şi iată-mă, în parc, mai decis ca niciodată ca azi a sosit timpul pentru 21 de km, semimaraton adică. Dă-i şi dă-i şi dă-i. L-am făcut în două ore şi vreo 11 minute parcă, mi-e greu să mă ridic acum să mă uit la ceas. E greu, dar m-au ajutat, recunosc şi nişte manelişti celebri în timpane. Do maor, re minor, de astea... Cel mai greu e când simţi că iei foc, la propriu, că muşchii explodează, deşi plouă cu spume afară. Când te opreşti să urci nişte scări, asta ar fi fost culmea, să le urc tot în fugă, şi când picioarele nu te mai ascultă. Adică vor tot să alerge. Sper să nu ajung să vorbesc la trecut despre gândul ăsta că vreau să ajung să fac odată maratonul. Uite tot el m-a pus să scriu, şi vă scriu. Sunt acultător. 

PS. Toate „gândurile mele cele bune” unei duduiţe cu un câine probabil de trei ori mai uşor decât ceea ce iese după ce se screme un gras de vrea să slăbească la o emisiune teve. Eram pe la tura a cincea, adică vreo 15 km, cam răvăşit, şi vine pocitania şi face ceea ce n-a reuşit nici ploaia, nici oboseala, să mă oprească. Pentru că el era câine nervos şi se repezea la picioarele mele. Zic să nu fiu căcănar să-i fut una direct. Mă opresc şi-i zic ăleia care alerga cu zgarda în mână: Doamnă vă potoliţi câinele ăsta? (Fă, îţi iei rahatul ăsta din faţa mea că nu vreau să mă duc murdar pe adidaşi acasă, adică). Şi cea mai tare fază: Nu ştiu ce l-a apucat, poate sunteţi dumneavostră agresiv, dar să ştiţi că sunt domnişoară, nu doamnă. Pfoa, după upercutul ăsta, nu reuşesc să mai zic decât: Puţin mă interesează ce sunteţi.