Serbare de copii isteţi, cu mămici şi tătici isteţi, bunici, bunicuţe şi neamuri aşijderea

Fugi de la serviciu, într-un suflet, să prinzi serbarea de final de an a copilului aflat la ultima treapta a grădiniţei, în "grupa copiilor isteţi". De ce te-oi grăbi, nici tu nu ştii. Experienţa te-a făcut să ştii că niciodată nu începe la ora anunţată. Eh, nu-i nimic, dă-i bice, alergi după metrou, căldură cu draci, transipraţie maximă: “Bă, când dracu or începe românii să se spele?”. Cele treizeci de grade de afară de la ora 5 juma ţi se par o desfătare în comparaţie cu neclăiala din metrou.
Dă-i galop, dă-i, dă-i. La fix, hai mă că şi antrenamentul din parc are rolul lui... Deschizi uşa la grădiniţă şi simţi că cineva îţi pune mâna la gură. Stai frate că n-am făcut nimic! “30 de grade, 50 de grade, 70 de grade”, căcatul ăla de melodie stupidă îţi intră-n creier fără să vrei. O atmosferă de saună cu mirosuri acre de transpiraţie, amestecate cu ceva parfumuri, unele dulci de-ţi vine să verşi. Sala, de fapt holul mare al grădiniţei, ticsită. Peste 100 de mămici de copii isteţi, tătici de copii isteţi, bunici de copii isteţi, bunicuţe de copii isteţi şi alte neamuri de copii isteţi sunt ciorchine în jurul unui ring de câţiva metri pătraţi, în care se găseaua deja copiii isteţi transpiraţi. Cool beibi, Japaaaann, cum ar zice Le fiureru.
Stai mai în spate, de fapt, n-ai altă opţiune. O babă cu părul creţ, genul Apaca ’80, e cu mâinile pe sus cu un aparat foto pregătit să aducă la cunoştinţă eternităţii măreţele acte de cultură. Păi cultură bă, nu joacă, doar n-om pune mâna toţi pe revolver când auzim de cultură.
Ce dreac mă? Ce pute aşa? Mă, oi fi uitat să-mi dau cu alaun dimineaţă? Deschizi nările şi încerci să-ţi concentrezi mirosul către glandele sudoripare ale propriile subtuori fără să ridici mâinile. Mă, parcă n-ar fi de la mine. În plus, ce dracu, miroase a ceapă, a usturoi, greu, ieşite prin piele.
Baba cu pieptănătură afro pleacă din faţa ta şi îi zice unui uncheş din spate să-i ia locul privilegiat. Pfoaaaaaa, uncheşul pute. Las-o dracu mă tataie, în halul ăsta, ai mâncat cinci funii de usturoi? Apă? N-ai auzit de apă? Sau ţii partea copiilor nevoiaşi din Africa? Pleci scârbit spre alte zări (a se citi colţuri).
Gata, hai că începe! O mămică de copil isteţ e călare la propriu pe un scăunel de copii şi vrea să prindă şi ea pe peliculă ( evident că nu avea peliculă dar îmi place cacofonia asta) interpretarea micuţilor. E toată fleaşcă de transipraţie poate şi din cauza aparatului foto pe care îl mânuieşte cu grosolănie.
Kinderii sunt toţi prinţi, prinţese, greuceni, zâni, mă rog, sunt îmbrăcaţi corespunzător cât să transpire mai mult. Care sâsâit, care limbut, care se codea de bliţurile gadgeturilor, care repezit, care moşcăit. Copii mă, mişto. Ce treabă au în afara serbării? Fiecare spune poezia, cântă toţi în cor, d’astea.
Un copil mai timid spune şi el poezia. De unde, nu se aude nimic. Auzim un telefon ţârâind în draci apoi un moş surd ţipând: Da, da, sunt la serbare, Vino şi tu aici că ţi-am păstrat loc. 
Pfoa, gata îl văd. E Omul cu O mare. E Omul care îţi face ziua dacă îl vezi la o serbare. Copii nici nu mai contează. Pur şi simplu stai şi te benoclezi la el. E înalt, aproape 1,90, ochelari de vedere dreptunghiulari, freză cu cărare pe mijloc, dinţia care nu încap în gură, cămaşa vişinie, sacou de velur, pantaloni de velur şi... şi... şi.... Da mă, are o brăţară groasă de argint teşită. Ce e aşa special la Om? Păi Omul e oan men şou. El dnasează în acelaşi timp cu copii, dă din mâini ca şi cum ar fi la disco în 87 pe Ring la Costineşti. Aşa, dă-i, îndoaie coatele, se mişcă, îşi flutură şi părul, aplaudă pe ritmul muzicii. Ochii sunt aţintiţi tot timpul către copchilul din dotare. El vrea să fie un exemplu pentru copil, dar copilul nici nu-l vede, pentru că Omul e prea în spate. Bă, mi-am dat seama că omul cunoştea tot repertoriul serbării copiilor. Poezia propriului copil, tot, tot tot.
Ce e cu adevărat şocant, că Omul nu vede şi nu aude nimic în preajma lui când e pătruns de această transă. El are o menire – trăieşte toate emoţiile alături de copilul lui. Ce drăguuuţţţţ! Un aşa exemplu de părinte mai rar! Sunt convins că la prima băgare a copilului ajuns ulterior adult, tacsu va fi întâmplător prin preajmă să-i dea o mână de ajutor.
Profesorul de dans apare şi el în scenă să arate părinţilor, buncilor şi neamurilor de copii isteţi pe ce au plătit câte 5 lei per şedinţă de două ori pe săptămână. Bă, e ceva nelalocul lui. Ce dreac mă, e gay? Copilul meu a avut un profesor de dans gay? Te linişteşti când vezi că proful de dans ia în braţe un brotac de un an şi ceva care urlă ca muşcat de viperă şi încearcă să-l liniştească. Era ta-su mă! Ha, ha, acu îmi dau seama că era îmbrăcat şi în negru. Deci nu era gay, cred că e doar bi, mişcările alea erau prea suspecte.
Profesorul de dans dansează (normal, că doar nu colorează că atunci era de desen) cu copii pe Macarena. Asta e, tătică! Copii sunt simpatici, cum mişcă ei curişoarele (ce termen imbecil). 
Pfuuu, râsul îţi dă pe nas – Omul ştie şi Macarena mă! Bolboroseşte şi versurile alea neintelgibile probabil şi pentru spanioli. Bă eşti nebun, ia uite cum se unduieşte! Mama meeeeaaaa.
Mă, dar Omul nu e singurul măcinat de Macarena. Pe ring apar şi câteva mămicuţe de copii isteţi. Ia uită-te-te-te-te!!! O continua bi-ul ăsta cu Dansul pinguinului? Îl bat, să mor io dacă nu îl bat, dacă i-a învăţat dansul pinguinului!
O mămică care dă şi ea din buci uşurel trage cu ochiul la notiţele tale. Oha, nu înţelege nimic, îţi vine să-i întinzi carnetul – “Ia cucoană, dacă înţelegi poţi descifra toate tainele Terrei”.
Un tătic de copil isteţ vrea să-şi pozeze odrasla cum dansează. Se uită pe ecran să vadă ce a imortalizat. Stupoare, a imortalizat un cur de balenă eşuată cât tot LCD-ul aparatului. Aaa, stai mă, că e nevastă-sa, deci ăsta voia să-şi imortalizeze caşalotul, nu copilul. Ce prost sunt!
Mamă, moşul ăla a umplut toată sala de miros de transpiraţie, e de neimaginat.
Pe scenă apar două toante, care se prostesc că ele, vezi Doamne, ar fi nişte zâne, dar par nişte centuriste. Şi grase şi urâte. Una se mai apucă să şi danseze cu mâinile pe sus şi era neepilată de câteva zile, ştii modelul barbă nerasă de 3 zile. Era ceva cu ciocolata. Una zice că are mai mult lapte. Pare un scenariu de film porno făcut la sărăcie. Văcuţele Milka declară petrecerea în toi, şi pornesc o maşinărie de făcut ciocolată lichidă. Pfuuu, Japan tată! Apoi o dau pe Dansul ciocolatei. Petecerea continuă cu cele două matracuci pe post de enterteinăriţe cu melodia „Cui i-e frică de Bau Bau?”. În niciul caz Omului meu. Omul meu  e acum printre copii, dă din mâini, gesticulează, dansează, fredonează melodia cu Bau-Bau. E ca un copil mare. Petrecerea pare făcută pentru el. Sigur are un retard, nu e posibil aşa ceva.
Copii sunt serviţi cu câte o farfurie cu ciocolată lichidă – Omul ţipă la al lui, să aibă grijă să nu se păteze. Petrecerea continuă, copilul lui nu mai vrea ciocolată, o mănâncă Omul. E pe ringul de dans cu o farfurie cu ciocolată în mână şi dă din fund. Din difuzoare se aude „încă o dată, s-o facem lată”, o altă labă. Omul e în plină desfăşurare, e Elvis şi Bănică Junior la un loc.
Toţi copii sunt cu farfuriile de ciocolată în mâini, unii au şi terminat, a ta e ultima la coadă. Off, ce copil timid! Ce m-oi face cu el?
Asta e, mă! Meniaito, petrecere nici nu avea cu ce să se încheie mai bine. Câteva mămici de copii isteţi o ard pe Meniaito, Omul e la locul lui, dar bomboana pe colivă vine de unde nu te aştepţi. Femeia de serviciu, cu o pungă de gunoi în mână, strânsă totuşi la gură, dansează şi ea Meniaito şi vrea să-l coopteze şi pe paznic „Haideţi şi dumneavoastră”.

La şcoală vom întâlni oare elevi isteţi cu mămici de elevi isteţi, tătici de elevi isteţi, bunici de elevi isteţi, bunicuţe de elevi isteţi, neamuri de elevi isteţi?

No comments:

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...