Problemă de clasa a II-a seral

Se dă următoarea situaţie: Un atelaj pleacă din punctul A, la ora 9.00 şi revine în acelaşi loc după 45 de minute. Dacă distanţa parcursă fără oprire este de aproximativ 8 km, adică 8.000 de metri, adică 800.000 de centimetri, adică 100.000 de laţi de palmă, adică 25.000 de picioare, adică 5,4 mile, adică 8654,2 yarzi, adică 4,97 mile terestre, adică 4, 31 mile marine, să se denumească aparatul care face obiectul problemei.

Rezolvarea o găseşti aici, dar nu trişa!

From UEFA Cap uit lăv

• i-auzi una: cică meciul Hapoel Tel Aviv - Rapid s-ar fi putut numi foarte bine şi meciul holocaustului, dintre evrei şi ţigani. A câştigat Deeeac (cum îi zicea mândreţea aia de comentator, şi nu Deac ardeleneşte) care a fost legitimat la Shalke 04 anul trecut, pt că de jucat nu se poate spune că a jucat
• i-auzi două: meciul ar fi trebuit să fie arbitrat de o brigadă germană 
• şi-alte trei să-i dăm bătăi: antrenorul ălora avea nume de magnetofon - Kashtan
• hăi-hăi: cică dacă nu le-a convenit jucătorilor de la Hapoel că arbitrul le-a dat un om afară sunt liberi să ceară să nu mai joace în cupele europene ci în alea din zonele geografice cărora le aparţin. Împotriva echipelor arăbeşti ar avea posibilitatea să joace pe terenuri minate
• muie steaua

eu portocaliu, tu portocaliu, el/ea portocaliu, noi proşti

acu' dreac mai ştie câţi ani, a trecut parcă o veşnicie, am copiat revoluţia portocalie din Ucraina. pun pariu că am rămas la fel de proşti şi de data asta nu îi vom copia

shut'em down

Public Enemy - Shut`em down

am ascultat asta de vreo opt ori cât am dat azi dimineaţă o tură de lac alergând. continuu. nu ştiu de ce, dar îmi place. nu prea mai vezi nimic interesant prin parc. aceiaşi graşi, ca şi mine, care aleargă ca demenţii, alţii care pescuiesc, raţele alea sălbatice se făcură mari şi le aşteaptă magraonii să le halească mai la iarnă... a, şi veşnicii moşuleţi şi băbuţe ieşiţi la bronzat. totuşi, de vreo săptămână a apărut o specie ciudată de alergăreţi. îmbrăcaţi de stradă, cu bocanci, pantaloni scurţi, freze uşor ciudate şi, cel mai important, cu rucsace în spate. cum să alergi mă cu rucsacul în spate? mie mi-e greu să ţin şi cheile.

tot ascultând public enemy mi-am dat seama de ceva, ăştia pregătesc ceva bă. în românia pissmeikarii ăştia pregătesc ceva. shut'em down, shut'em shut'em down.

sau o veni sezonu' crosurilor de munte?

Direcţia Naţională Antifotbal

În rechizitoriul formulat de procurorii DNA în celebrul dosar "valiza" nu găseşti dovezi clare care să îi incrimineze pe inculpaţi. În schimb, pus la zid e fotbalul, "oamenii legii" încercând să dovedească un fapt stupid, că o echipă retrogradată nu ar mai fi avut pentru ce să joace în ultima etapă.

Ca să iasă bine în dosar, Universitatea Cluj, retrogradată la sfârşitul sezonului 2007-2008, ar fi trebuit să nu se mai prezinte la meciul cu CFR Cluj, din ultima etapă. Toate întrebările procurorului DNA puse martorilor, un director sportiv şi un antrenor secund, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se învârteau în jurul aceluiaşi subiect: De ce ar fi vrut U. Cluj să câştige meciul cu CFR Cluj, în condiţiile în care era retrogradată? Ce acuzare o mai fi şi asta? Evident că răspunsul stă în valiza mult-discutată, dar la fel de adevărat ar fi putut veni cât se poate de simplu, ca o mutare de şah mat: păi de aia fiinţează o echipă de fotbal, ca să joace şi să câştige. Fiecare meci, indiferent de poziţia din clasament. Ăsta e fotbalul, ăsta e sportul. Cel puţin teoretic. Aşa scrie la carte şi de vreme ce nu ai alte dovezi, totul devine comedie.

Martorii au intrat şi mai mult în subiect şi au explicat că motivaţia jucătorilor ar fi venit din faptul că echipa nu şi-a realizat baremul de puncte care ar fi scutit-o să înceapă sezonul următor cu un handicap, aşa cum prevede regulamentul. "Oamenii legii", procurori şi judecători, n-au prea înţeles. O altă justificare adusă timid de unul dintre martori a fost rivalitatea dintre cele două echipe, Universitatea Cluj şi CFR Cluj, dar justiţia din nou a ridicat din urmeri a neînţelegere.

Procurorul a venit mai apoi cu o altă întrebare, care se dorea a fi acuzatoare: Dacă ar fi câştigat U. Cluj meciul cu CFR, cine ar fi ieşit campioană? Acuzarea miza pe răspunsul firesc – Steaua, aducând astfel un argument în plus în încercarea de demonstrare a existenţei "valizei". Numai că martorul a pronunţat cuvântul "probabil" înainte numelui Stelei. Şi era perfect adevărat, pentru că era posibil, cel puţin teoretic, ca echipa bucureşteană să piardă ultimul meci pe care îl mai avea de disputat, cu Gloria Buzău, şi implicit titlul de campioană.

Acelaşi procuror DNA, Cameluş Păduraru, a fost luat efectiv "la mişto" de către conducătorii cluburilor şi impresarii acuzaţi într-un alt dosar, al "transferurilor de fotbalişti". Păduraru întreba atunci, acuzator, dacă nu cumva cluburile ar fi putut obţine un preţ mai mare din urma transferurilor, iar inculpaţii au răspuns "ce face bă, evaluează jucătorii, ce e aici?".

Dacă nu va reuşi să aducă probe care să demonstreze corupţia în cazurile respective, pe care o suspectează toţi microbiştii, procurorii DNA riscă să se transforme în chibiţi de Cişmigiu, iar instituţia poate purta numele de Direcţia Naţională Antifotbal.

Deci, cât de prost să fii?

Asemănări

Băsescu merge să "consulte" o vrăjitoare :

Vrăjitoarea, foarte concentrată, închide ochii şi îi spune :

- Vă văd trecând pe un bulevard foarte mare, într-o maşină decapotabilă şi lumea strigând de bucurie.

Băsescu zâmbeşte şi o întreabă :

- Deci mulţimea este fericită ?

- Da, ca niciodată !

- Şi oamenii aleargă după maşină ?

- Da, aleargă în jurul maşinii, ca nebunii. Poliţiei îi este foarte

dificil să facă loc maşinii.

- Sunt şi oameni care poartă drapele ?

- Da, drapele şi bannere cu cuvinte de speranţă pentru un viitor mai bun.

- Chiar aşa ? Şi oamenii strigă, cântă ?

- Da, oamenii strigă fraze de speranţă : Poporul este în sărbătoare.

- Si eu, eu cum reacţionez la toate astea ?

- Nu pot sa văd ! Coşciugul este închis

dacă au ieşit şi bancuri e clar, 25 de ani e la cârmă. dar au trecut 6. mai sunt 19. nu e mult

Gama controverselor e strâmtă

descopăr cu surprindere că mai sunt oameni intrigaţi de ceea ce se întâmplă în ţară. şi mă refer la shmeny. pune pasiune, se revoltă.eu sunt resemnat. cum nu cred că e va mai găsi unul precum carol I să-şi lase el avuţiile prin alte părţi şi să vină cu căruţa să ne scoată din noroi, sunt resemnat. asta e. asist ca la un spectacol la tot.

în aceeaşi zi, total întamplător, gândul meu bun mă duce pe net să citesc un text. acu' o să ziceţi că mă dau eu deştept sau că-mi place să mă dau. cu riscul ăsta copiez aici textul apărut în (da, mă dau şi eu deştept) Dilema Veche, la 1 septembrie 2006, sub semnătura lui Ion Vianu:

Cea mai frumoasă ţară

Am crezut, foarte multă vreme, că România e cea mai frumoasă ţară. Şi cînd trăiam aici, şi mai apoi, cînd am ajuns în exil. Chiar aşa era - frumoasă. Mă întorc în locuri pe care le iubeam, sînt dezamăgit. Prea multe rîpi, prundişuri imense, coaste de munte golaşe, gunoaie (care se autoaprind). Nostalgia mea pentru România copilăriei a rămas neatinsă. S-a schimbat însă natura românească. La fiecare ploaie se mai surpă un drum, mai dispare un sat. Ţara o ia la vale. În peisaj, peste tot, fabrici închise te privesc chiorîş, cu ochii întunecaţi ai ferestrelor sparte. În Bucureşti sînt prea multe maidane, de te plimbi te latră cîinii, nu totdeauna din curţi. Oraşele sînt cam părăginite. Casele vechi încep să fie restaurate; cele noi - vorba unui arhitect: la o mie găseşti şi una frumoasă. Am trăit cu convingerea că nu numai veşnicia, şi bunul-gust s-a născut la sat. Nu m-am înşelat, dacă merg la Muzeul Ţăranului sau al Satului, am dovada. Dar nu ştiu cum se face că s-a pierdut simţul estetic, mai ales în oraşe. Ce e nou e strident, materialele sînt de doi bani, formele - pocite, există un fel de oroare de simetrie. Domină linii oblice, surplombe borţoase. Casele sînt prea mari, cu turnuleţe (nu de palatele rome vorbesc!). Parcă singura preocupare a celor ce clădesc e să-ţi dea în cap cu bogăţia lor. Totuşi vin şi ei de la ţară. Sînt prima, a doua generaţie, la ei acasă au văzut un pic de potriveală între lucruri. O tindă, o prispă. O anumită măsură. Unde e gustul? - A dispărut, sămînţa lui e de negăsit. În fine, greu de găsit. Mă plimb, şi cam asta constat. Mai sînt oaze de frumuseţe, cîte un parc, o mănăstire. Un muzeu. Rare sînt astea! Oaze.
Nu ştiu cum mi-a venit termenul ăsta, de undeva din inconştient: postceauşismul multilateral dezvoltat. O angoasă, fără Europa nu putem, cu ea n-o să mai avem dreptul la mito... în fine.
Vrem în Europa cum voia Ionel Brătianu Ardealul fără ardeleni.
Toată lumea e anticomunistă. Bun. Dar nu regăsesc politeţea omului occidental, gustul pentru pluralitate. Gama controverselor e strîmtă. Uneori, mi se pare că trăim o situaţie paradoxală, chiar fantastică: ceauşismul anticeauşist. Apar cărţi. Există poeţi, romancieri. Se publică ediţii complete (Freud, Jung, Biblia septuaginta). Dar, în genere, ducem lipsă de proiecte mari. O să avem o reţea de autostrăzi, în secolul următor. Emigraţia: e un drept, un cîştig adevărat că poţi să pleci fără să "fugi", fără să te rupi definitiv, îţi laşi o şansă.
Cîţi or să revină?
Bărbaţii: au maşini 4x4. S-a schimbat tipul omenesc. Nişte tipi cu feţe rotunde, cefe groase. Burtoşi, la treizeci de ani. Trăire bizară, deunăzi, într-un magazin: erau doi cumpărători, plus doi vînzători. Semănau între ei ca picăturile de apă. Eu pe ăştia nu-i ştiam. Totuşi nu cred că sînt extratereştri. Femeile sînt bine. Parcă s-a refugiat în ele o anumită demnitate, vorbesc cu un fel de calm, sînt subţiri, puţin triste, puţin cercănate. Mă prind că visez la o lume de femei.

da, se pare că în dilemele astea deştepte nu scriu numai lingăi. mi-a plăcut să descopăr asta. ce înseamnă să ai prejudecăţi...