anticipate

"La multi ani romani! La multi ani cetateni europeni!" Astfel s- a adresat presedintele Traian Basescu multimii adunate in fata Teatrului National din Bucuresti in noaptea dintre ani. Presedintele a desfacut apoi o sticla mare de sampanie in strigatele oamenilor veniti sa sarbatoreasca integrarea Romaniei in Uniunea Europeana la KM 0 al capitalei. "Am demonstrat ca putem sa ne tinem cuvantul atunci cand promitem ceva. V-am promis ca vom fi parteneri ai europenilor si iata ca visul ni s-a implinit", a mai spus seful statului.

In piata, lume buluc. Care mai de care, cu copii pe umeri, bucurestenii care nu au mai prins bilete la "vanghelionul" de la romexpo au petrecut pana tarziu pe strazile capitalei, bucurandu-se ca pot fi consideratzi de acum incolo cetateni europeni.

Premierul Calin Popescu Tariceanu a petrecut Revelionul alaturi de bucurestenii prezenti in Piatza Constitutiei. "Ma bucur ca, alaturi de marea familie liberala, putem sa spunem un sincer la multi ani romanilor, care, iata, de azi, sunt si cetateni europeni", a spus seful executivului.

La evenimentul organizat cu acest prilej a concertat si trupa Pro Consul, la care activeaza si fostul ginere al presedintelui Traian Basescu, Bodo fiind cel care a asigurat orchestratia muzicala momentului urcarii pe scena a premierului Tariceanu.

"Cine e numarul unu? Becali e numarul unu. Ca gigi nu e niciunu", acestea au fost versurile cele mai indragite de patronul stelei, Gigi Becali la petrecerea data la unul dintre hotelurile cu pretentii din Poiana Brasov. De Revelion, Gigi Becali, a sarbatorit alaturi de familia sa pe acorduri de manele, cantate de prietenii sai, Sorin Copchilu de Aur si Vali Vijelie. "Pe Adi de la Valcea nu-l mai chem ca s-a dus la Borcea", a spus latifundiarul din Pipera. Dupa miezul noptii, magnatul roman a primit un cor de colindatori de la casa de copiii nr 4 din Brasov, care aflasera intamplator ca patronul stelei petrece la localul cu pricina. Omul politic George Becali le-a dat micutilor cate un milion de lei pentru urari.

Cozi de sute de metri au format romanii din toate orasele tarii astazi in prima zi de lucru a functionarilor de la Oficiile pentru Taxe si Impozite. Oamenii, majoritatea pensionari, au luat cu asalt ghiseele dis de dimineata, cu gandul sa economiseasca cei 12 lei si 50 de bani, suma pe care executivul a decis sa o scada din valoarea taxelor pe 2007 daca acestea vor fi platite pana pe data de 5 ianuarie. "Asta e, ce sa facem, stam la coada, sa platim si noi taxele alea. Am auzit ca am plati mai putin daca dam pana pe 5", ne spune o batranica.

Criza din sistemul sanitar se acutizeaza. Astazi centrele medicale care se ocupa de distributia insulinei au fost luate cu asalt de mii de bolnavi din toata tara. "Nu mi-am luat insulina de 7 zile. Io ce fac? Mor daca nu o iau, si ei ne tin aici ca pe niste vite. Casa de asigurari ne trimite aici, de aici ne trimit la casa de asigurari. Si noi ne calcam in picioare ca vitele cand ei si-au facut contractele pe spatele nostru cu firmele care au vrut ei", a tinut un bolnav sa-si spuna pasul.

Pun pariu ca asa vor arata stirile si in romania europeana.

dar

tot anu' asta am avut parte de prieteni. sau mai bine zis n-am dus lipsa de prieteni. asa-i de mult timp. multi spun ca sunt nebun, ca in fiecare zi la mine-i petrecere. nu-i petrecere. e un fel de-a fi.
vine craciunul. abia astept sa-mi gasesc prietenii sub brad.

simple cacaturi

Mai sunt vreo doua zile pana ii vor comemora astia din nou pe eroii de la Revolutie. Ma apuca dracii. Ma apuca dracii, cand ma gandesc ca au trecut 17 ani. Nu poate fi adevarat.
Ma gandesc ca n-aveam decat 14 ani si deja nu mai suportam. Nu mai inghiteam cacaturile alea de emisiuni teve, cantecele imbecile si festivisme ieftine. Ieftine la figurat. Simteam ca mor. Nu ca n-as fi avut, vezi doamne, libertate...Ca nu-mi trebuia mie libertate. Ca majoritatea celor de varsta mea probabil aveam nevoie de cateva filme pe saptamana, musai americane, ceva muzica la radio, vreo doo perechi de blugi si cam atat. De haleala nu ma plangeam. Mama lucra la o alimentara, dar, oricum nu eram disperat cu haleu'...Tin minte ca n-aveam nici o greatza sa mananc tacamuri de pui spre exemplu. Si-acu imi vine apa-n gura, cand ma gandesc ce bune erau. La ceaun. Iami.
Ce prost eram! HIhihi... Vroiam sa ma fac strungar inainte de Revolutie. De fapt, poate ca nu eram prost...
Haleam ca nebunii Studio X, si cand vedeam o tzatza intr-un film de arta polonez vorbeam o saptamana cu prietenii pe marginea subiectului in fata blocului.
Desene animate aveam sambata vreo 15 minute.
Lumina aveam iarna vreo doua ore pauza.
Caldura aveam vara de la soare.
Si cu toate astea, nu-mi lipsea, din cate imi amintesc, doar cele cateva lucruri marunte de la inceput. Niste cacaturi.
Niste cacaturi pentru care au murit unii. Unii de varsta cu mine. De ce? Pentru ca io aveam nevoie de niste cacaturi. Pentru ca mamele lor nu au fost probabil atat de istete sa-si bage copii in casa cand astia se uitau la "focurile de artificii" care strabateau cerul din Bucuresti. Ca mama. Ca astia probabil au gandit ca, daca ies in strada, o sa aiba blugi si filme si muzica straina. Si au avut gloante in creier.
Dupa 17 ani n-avem decat cacaturi.


PS. Mai sunt vreo doua zile pana ii vor comemora astia din nou pe eroii de la Revolutie. Ma apuca dracii. Ma apuca dracii, cand ma gandesc ca au trecut 17 ani. Nu poate fi adevarat. Nu e nici unu in puscarie. Mai bine ma faceam strungar...

Cu caciulile pe frunte...

Eram mititel si ma secau la culme caciulile pe care mama ma obliga sa le port. Cel mai mult ma enervau pentru ca ma durea parul din cauza lor. De fiecare data cand o dadeam jos si incercam sa-mi aranjez parul ma durea de muream. Ma mai seca si faptul ca se electrizau prin frecare. Eram toti mici generatoare de curent electric.
Prima pe care mi-o amintesc, era alba si avea in pareta de jos doua dungi verzi. Sau albastre? Si a lui fratimiu era cu verde? Ma rog nu mai stiu...Aveam vreo 3 ani. Ce era cel mai nasol la caciula asta era constructia ei- gen cosmonaut. Chiar asa se si numeau parca idioteniile alea. Ziceai ca suntem cretini cu ele pe cap.
Dupa vreo doi ani, au aparut la moda caciulile cu mot. Doamne, cat m-am bucurat ca mama a fost atat de desteapta incat sa nu ne cumpere caciuli cu mot imens si penibil asa cum aveau mai toti copiii sin cartier. Ma mandream cu motul meu normal. Normal pe dracu', era o hidosenie de caciula de parca iti crescuse un mare cucui in crestetul capului. Dar ma rog, fata de ceilalti, care parca aveau doua capete unul peste altul, era mai bine cu cucui.
Si am dus-o asa cu caciula cu motz pana prin clasa a 3-a sau a 4-a. Nu va mai spun de cate ori ne-a schimbat mama caciula, dar era consecventa pe tiparul ei - caciula cu motz. Oricum, io ma bucuram enorm ca nu aveam d'aia de se lega sub barba (aia mi s-a parut cea mai penibila), sau de blanitza de urs (care se lega tot sub barba) sau crosetata de mamaie din lana d-aia cu gogolaie in ea, asa cum aveau multi din clasa noastra.
Dimineatza l-am vazut un barbat, bine imbracat, tip sport, care avea pe cap o caciula pe care eu am urat-o cel mai putin. M-am bucurat mult. Erau diverse culori, cu banda dubla in baza, o dunga alba pe mijloc pe care era crosetat un schior, iar imprejurul capului scria SKI de cateva ori. Ce mi-a placut cel mai mult - ca disparuse motzul. In locul lui a aparut insa un munte. Da, aparuse o umflatura diforma, care din profil iti dadea senzatia ca porti pe cap o creasta de munte.

dragoste cu linguritza

In mintea lui ceţoasă era un singur gand - că nu ar fi vrut să se despartă nicioadată de iubita lui. Cauta in dulap, scoase urna si inghiti o linguritza. Franturi de melodii care il facusera celebru odinioara i se amestecau fara noima in creier. Il durea. Il durea singuratatea si jalea versurilor. Si-a aruncat privirea intr-un ciob de oglinda si n-a mai recunoscut persoana de dincolo. A fost tentat sa-l loveasca pe barbosul cu privire de nebun, dar s-a lasat pagubas. Tocmai ii revenisera in minte alte versuri. Se uita din nou in urna. Era goala pe mai mult de jumatate.
Cica prin alte vremuri, ar fi existat in Bucurestiul bombardat de avioanele celui de-al doilea razboi mondial un trubadur care a inventat o melodie după care erau inebuniti atat marii bagatani de la Capsa cat si springarii si gainarii din Obor. Se auzea in toate carciumile din mahala. Unii sunt de parere si acum ca ar fi fost un fel de Lili Marleen al Romaniei, chiar daca mesajul era altul. Muzicantul, a carui glorie crestea in fiece zi, se indragosti intr-o seara de o tiganca focoasa intrata in localul unde canta, cu unul dintre clienti. Povestea de dragoste a durat mai bine de 3 ani, se spune, pana cand faima lautarului l-a facut pe cel mai mare dusman al lui, un alt cantaret, intrat intr-un con de umbra, sa actioneze. A chemat o gasca de haidamaci de la marginea Bucurestilor, i-a platit, si le-a cerut sa o omoare pe gagica faimosului cantaret. Usor de infaptuit.Ziarele din acea perioada cica ar fi scris ca tiganca a fost gasita moarta intr-o dimineata pe Calea Victoriei, cu beregata taiata. Trupul focoasei tiganci a fost ars iar urna cu cenusa a fost furata dupa trei zile.

PS: Povestea nu-i a mea si am evitat intentionat sa v-o prezint pe cea originala, chiar daca e scrisa de 10 ori mai bine probabil, tocmai pentru ca am descoeprit de curand ca ar exista anumite urme de indoiala asupra veridicitatii acesteia. Frumusetea ei insa ramane neschimbata.Povestea a fost scrisa de Mircea Cartarescu, in "De ce iubim femeile", si se referea la Cristian Vasile si la presupusa lui iubita Zaraza. Adversarul sau se numea Zavaidoc.Inamplarea face ca un pasionat de muzica sa descopere un anume cantaret Benjamín Tagle Lara, care a lansat in 1929, la Montevideo, tangoul "Zaraza", folosit mai tarziu si intr-un film. Nu incercati sa traduceti versurile, se refera la cu totul altceva decta v-ati fi asteptat. E inetresant insa sa ascultati originalul piesei.
http://www.todotango.com/Spanish/biblioteca/partituras/partitura.asp?id=668