Educaţia politică şi pericolul democraţiei

Trecând peste şabloanele legate de vârstă, încerc de la un timp să fiu mai cumpătat, să nu mai critic atât, să încerc să înţeleg şi partea cealaltă, zburând cu totul din mintea mea ideea că deţin adevărul absolut. Ci e undeva pe la mijloc întotdeauna, că linia de mijloc ar fi cea care ar schimba într-adevăr lumea dacă ar fi urmată de toţi.
Nu, nu m-am pocăit. Pentru că fierb de furie când văd câte o declaraţie de genul „cei care vor sta acasă vor vota cu PSD”. Mai ales atunci când vine de la unul care mi-a şi ne-a, dar mai ales le-a, fost preşedinte 9 ani. Poate lumea nu se gândeşte, dar e grotesc ceea ce se petrece în România de care mulţi sunt mândri, cel puţin la nivel declarativ – Băsescu, un personaj de un grobianism mocirlos a condus ţara asta 9 ani, adică mai mult de 10 la sută din vieţile a peste 90 la sută dintre noi. Ceauşeascu a fost un rău, un demon, 25 de ani, iar ăsta a condus 9. Cu clanuri de ţigani, de interlopi cu maşini cât şifonierele, case cât palatele şi blonde proaste care au descoperit fericirea târziu, în apropierea zeghelor. Şi Băsescu vine şi-mi spune că voi vota PSD-ul dacă voi sta acasă, pentru că asistaţii social oricum vor vota partidul nutriei din Teleorman. Apropo, la capitolul „asistaţi social” intră şi EBA? Că mă gândesc că şi ea a avut nişte funcţii ocupate pe spatele unui reprezentant de frunte al statului, tac-su la vremea aceea. Cam câtă nesimţire să ai să spui că eu votez PSD-ul dacă stau acasă? Când tu ai făcut parte din acelaşi PSD pe vremuri, când tu ai fost primul din ţara asta care ai făcut parte din Internaţionala Socialistă. Ah, nu ştiaţi că Băsescu cel de dreapta a fost preşedintele primului partid din România post-revoluţionară care a făcut parte din Internaţională. Mda.
Voi sta acasă şi nu accept niciun fel de „critică” legată de „dreptul” meu de a vota. Pentru că, în democraţie aflându-mă, tot dreptul meu este să nu votez, dacă nu găsesc nimic de votat. E ca un joc. Dacă unii vor să sară de pe o stâncă într-un morman de rahat, e dreptul meu să nu particip la acest joc. PSD-ul nu are oameni care să poată să-mi atragă atenţia, în afara lui Dragnea, prin simplul fapt că seamănă cu Nikita Mihalkov iar palatul lui, rupt din Piaţa Roşie. PNL-ul îl strânge prea tare în braţe pe neurochirurgul Leon Dănăilă, care pare uşor abuzat. Iar jocul de-a tehnocraţia mi se pare pueril. În plus, nu mi se pare normal ca şeful guvernului care organizează alegerile să-mi spună să votez cu PNL şi USR. Pentru că nu mi se pare normal ca organizatorul alegerilor să îmi surâdă de pe panourile PNL. Chiar dacă e el răul cel mai mic, nu mi se pare că jocurile sunt făcute corect. Cum a picat şi USR, pentru motivul de mai sus, dar şi din incapacitatea mea de a înţelege cum de „un mare matematician” vrea binele poporului urmând tehnocratul prin mocirla politicii în loc să predea la marile universităţi ale lumii. Nu mai cred în Moş Crăciun, ce să fac... Iar despre alde alte partide şi partiduleţe nu prea are rost să vorbim. Mă mai gândesc la Elena Udrea ca la o opţiune. O opţiune de mers la spitalul de nebuni pentru cei care o au în vedere, şi nu-s puţini deloc.
Faza cu ţărişoara şi viitorul ei nu mă mai atinge. Consider că elita politică este oglinda societăţii şi că nu vom avea politicieni demni să fie aleşi decât atunci când noi ne vom face bine. Iar noi nu prea ne mai facem bine. Lipsa educaţiei din ultimii 26 de ani, la nivel general, nu-mi săriţi în cap spunându-mi că mai avem câţiva olimpici la matematică şi fizică, se reflectă perfect în nivelul de trai, şi nu mă refer la banul din buzunarul fiecăruia ci la tihna cotidiană, la confortul vieţii. Sunt 26 de ani de absenţă totală din vocabularul comun a unor cuvinte precum „patrie”, „neam”, „cinste”, „verticalitate”, „mândrie”. Dar nu mă refer la mândria tâmpă de a fi contemporan cu Simona Halep.
Nu ne mai facem bine pentru că în locul unor foşti comunişti, de teama cărora unii încă nu au scăpat nici după atâţia ani, noua clasă politică se apropie de aceeaşi dogmă, schimbând doar limbajul, unul mult mai greoi şi alambicat. Sunt aşa-zişii securişti de rit nou, care fac zilnic fracturi de limbă şi logică. În plus cuvintele simandicoase pe mine mă sperie.
Nu ne mai facem bine pentru că nimeni nu ar avea curajul în zilele noastre să afirme public, asumându-şi doctrina social-democrată şi nu partizanatul nătâng faţă de corectitudinea lui Liviu Dragnea sau a Gabrielei Firea, că votează PSD? Şi cu toate astea, PSD va câştiga duminică alegerile. Ar fi devorat, spulberat, iar leşul său, plimbat prin piaţa publică pentru a fi dat exemplu negativ, ar avea pe frunte ştampila „duşman al poporului”. Nu mai există înţelepciunea democratică de a accepta opţiunea celui de lângă tine. Cunosc oameni care ar renunţa la prietenie dacă ar afla că amicul lor ar vota PSD, ceea ce înseamnă că dispare însăşi ideea de democraţie.

O idee proastă de altfel. Da, ideea de democraţie. Acum 2400 de ani, un anume Socrate era condamnat la moarte şi silit să bea fiertura de cucută, printre vinovăţiile sale găsindu-se şi incriminarea noii orânduiri ateniene. Da, democraţia. „Tu, dacă ai avea o corabie, ai vrea să fie condusă de un navigator iscusit, sau de un oarecare cetăţean?”, a fost întrebarea cu acurateţe aproximativă a lui Socrate. Iar după răspunsul anticipat de toată lumea, Socrate ar fi spus că acelaşi model ar trebui aplicat şi cetăţii. Doar învăţaţii, în accepţiunea sa, având dreptul să voteze şi să conducă cetatea, dar nu dintr-o atitudine elitistă, ci punând drept primordială educaţia în spinoasa problemă a democraţiei. Iar principalul obiectiv al cetăţii ar fi trebuit să fie creşterea numărului de învăţaţi care ar fi urmat să aibă drept de vot, punându-se accent pe educaţie. Un fel de „învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi”. Dar asta ţine deja de un alt curent politic şi mi-e teamă să nu fiu hulit în piaţa publică. 

No comments:

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...