Wednesday, April 22, 2009

dacă vremea e londoneză si după o sută de kilometri verzi şi galbeni iese soarele te întrebi, e în firea lucrurilor să te întrebi, dacă cineva a ţinut cont de liliac când l-a numit liliac. poate că nu-i place. dar l-a întrebat cineva? şi liliacul alb? cu el cum rămâne? fiind zi de sărbătoare, un poet le transmite spontan politicienilor că ar trebui să facă ceva „pentru învierea neamului. moartea şi-o trăieşte în fiecare zi”. seara, mircea diaconu vine pe turnantă şi se apropie vertiginos de teachers, demostrându-i chiar că e un adevărat profesor. însă măcel mai mare nu există decât o peliculă brăzdată de la cap la coadă de imbieri la detergenţi şi pastile pentru scaune. habar n-aveai că fusese ziua unui eliberator de europă în cinstea căruia vei simţi gust de şampanie italienească a doua zi. dacă au fost nişte aliaţi neputincioşi măcar şampania să iasă bună. hazardul trimite băutura cu bule pe gâtlej în zi de cinstire a reginei unor inamici de război. că urma ziua pământului nici nu mai contează. o durere în oase şi în creier te face aproape inutilizabil. aproape. te seacă spamerii şi faptul că dna-ul se ocupă de costică vâlcea când alţii nu mai au saci să-i umple cu galbeni negri. un blat de 5-0 pune capac oalei sub presiune. atmosfera se destinde cu zâmbet de pui galben, acelaşi profesor tare, cu gheaţă şi gabi. se scoală de dimineaţă / vinde flori şi liliac. hmm. iar liliac? v-am mai zis că nunţiel cele mai frumoase sunt la cort? nu pricep cum white supremacy poate accepta ca un membru al unei case regale să candideze la preşedinţie. şi să-l vadă unica speranţă. speranţa a sucombat în mine. „tu dispreţuieşti românia”, aud. ba n-o dispreţuiesc, dar cred că e fără scăpare. şi în plus făţărnicia e prea făţarnică ca s-o înghit. şi motive de mândrie nu prea sunt. pe bune, poţi să spuitu cu ce te lauzi din ultimii 20 de ani de capitalism. ai cu ce? că nivelul de trai atât de discutat e zugrăvit cu rate la banci pentru masini de spalat şi frigidere. deci, în afară de golul lui hagi în poarta columbiei, ce mai ai de scos în faţă? ai da ceasul înapoi/ai fierbe două ouă moi/mi-ai spune că-n casă suntem doar noi. urmează staţia piaţa universităţii. eu trebuie să cobor. e vreo mirare că sunt? nu cred

2 comments:

Der F. said...

Esti foarte ermetic mon cher! Tre' sa ai cunostinte intime ca sa intelegi cine e "pui galben", "white supremacy", "gabi"...
Ne place: "galbeni negri", "acelasi proferor tare, cu gheata" (apropo, eu n-am facut cunostinta cu dl. profesor, sa inteleg ca nu discuta cu oricine?), "pastile pentru scaune" (pe mine ma seaca 99% din reclame, dar asta e disperanta, mai ales ca implica, ca romanu a mincat ca spartu cu prilejul sarbatorii religioase, nefiind patruns de spiritualitatea Invierii cit e de pofta de a se indopa ca porcu, doar o bruta care se foloseste de orice prilej ca sa se indoape in nestire pina se constipa ori are arsuri stocamale, senzatii de greata s.a.m.d.)

In ultimii ani de capitalism ma laud cu
-libertate de expresie
-libertate de a alege poponarismul fara riscul aferent de pirnaie
-posibilitatea de a debarca in Lisabona fara nici o alta formalitate de parca e la mama acasa
-cresterea venitului pe capatina de locuitor
-McDonalds, Coca-Cola si Ferrari (dincolo de fite, basini si snobism, Ferrari e un vis pe care imi place sa-l visez)
-si sint multe altele dar nu mai am timp
Ciao!

Der F. said...

Precizare importanta: N-as vrea sa se inteleaga din comentariul meu de mai sus ca am si ales poponarismul...Nu. Vroiam doar sa spun ca ceei ce vor pot sa fie poponari o pot face fara sa-si riste libertatea ca pe vremea comunismului. Nimic altceva!