Nişte corcoduşe ciudate

"Mmm, ştii ce e ciudat? Că sunt ca nişte prune, numai că sunt corcoduşe". Ce vorbă o mai fi şi asta, nu ştiu, dar m-a distrat maxim şi am zis să o scriu, că sigur o să o uit, şi tu nu mai zic. Dar aşa ai spus.

N-ai încă opt ani şi de ce ţi-or plăcea ţie atât de mult corcoduşele nu ştiu. Alea acre. E jumătatea lui mai, sunt mari, au sâmburii tari deja, dar sunt acre cu crengi. Bunică-mea, străbunică-ta, ambele de fapt, le puneau la acrit ciorba. Adevărul e că mereu, de când erai mică mă disperai să-ţi scutur corcoduşii din parc. Poate şi eu sunt de vină, pentru că ţi-am dat ceea ce-mi plăcea şi mie şi nu cred că era tocmai indicat pentru un copil, după cum zicea bunică-ta Tunsa, mai ales nespălate din parc.

Azi am fost la ţară şi când ne-am întors, pe drum, după ce o lăsasem în drum pe bunică-ta Creaţa, m-ai întrebat dacă mi-a plăcut timpul petrecut împreună. Mi-a plăcut foarte mult întrebarea ta, dar în acelaş timp a fost ca un ciocan venit după ceafă. Pentru că eu tocmai la asta mă gândeam. Mi s-a părut că eşti mult mai matură pe moment, parcă ai fi fost de-o vârstă cu mine, parcă erai prietena mea singura capabilă să-mi citească gândurile.

"A fost superb, mi-a plăcut că erau multe flori, că era totul verde". Nu, nu eu. Tu. Pentru că eu ţi-am răspuns scurt, da, şi ţi-am întors întrebarea deşi era evidentă fericirea ta.Şi erai atât de obosită încât Creaţa a decis că "tac-tu mare te-a deocheat, să ştii tu". Adevărul e că am văzut-o în retrovizoare că ţi-a zis de deochi, s-a prefăcut că scuipă spre tine să plece răul, s-a închinat, după care parcă te-ai simţit mai bine. De fapt, chiar ai fost altfel, pentru că în loc să scriu textul ăsta am stat să-mi faci tu în cap "Cine e căţeluş drăguţ? Cine, cine, cine? Tu? Aaa, ce căţeluş drăguţ, meriţi o recompensă". Şi e târziu şi mâine te duc la şcoală la ore tulburători de mici.

Ai cules căpşune, multe. De fapt câte mai rămăseseră, pentru că noi, eu, tu şi buni Creaţa, am ajuns târziu, pe la 6 şi jumătate, şi între timp le culesese Creţu'. Te-ai minunat tot timpul, "Oaaa, uite buni câte sunt aici, pot să le culeg? Dar pot să le iau şi pe alea? Trebuie să-i dau şi lu' buni Tunsa şi lu' Sara (prietena ta mai mică de vizavi), că şi ea mi-a adus aseară. Auzi, să nu-i zici lu' buni Tunsa că am mâncat căpşune nespălate, dar uită-te şi tu că sunt curate, cred că a plouat pe ele". Bunică-ta te tachina, şi te întreba de unde dai tu atâtea căpşune dintr-un coşuleţ în care încăpeau vreo 100 de bucăţi, mici, nestropite, dar gustoase, pentru că voiai, am uitat să-ţi spun, să faci şi dulceaţă. Ai mâncat, ai cules, ai râs, ai pozat cu coşuleţul cu căpşune, apoi te-am şi filmat, vezi tu, dacă le mai găseşti pe undeva.

"Auzi, tataie, da' pot să iau şi eu nişte mazăre?" Bobul de mazăre era cât jumătate din bobul de mazăre, ca să ştii ce ai cules, cu ce păstăi ţi-ai umplut poala tricoului de ţi se vedea buricul. Le mâncai crude, mi-ai dat şi mie, erau dulci, prea dulci chiar. După aia am fost împreună la rozmarin şi oregano. Nu prea puteai să rupi tulipinile, că erai oarecum lemnoase, culegeai doar vârfurile ca un bucătar de-l vedem la tv. Apoi ai cerut voie, trebuie să-ţi spun că aveai o obsesie în a cere voie, să te duci să culegi corcoduşe. Da, alea care ciudat, erau ca nişte prune, numai că erau corcoduşe. Ţi-ai lărgit din nou tricoul. Apoi ai început cu florile, nu mai ştiai încotro să o apuci, de care să rupi. Alea sunt vişinii, e culoarea Rapidului, cum îţi spunea Creţu', ţi-a dat şi trandafiri, restul nu le cunosc.

Aş fi putut să scriu mai mult, să-ţi descriu, curtea, să poţi să vezi din nou pomii aliniaţi şi daţi cu var până la jumătatea tulipinei de Creţu', să-ţi reamintesc că nu ai apucat să te joci cu nisipul din curte pentru că erai prea preocupată de ceea ce ţi-am scris mai sus. Cât a durat?  Maxim o oră şi jumătate. O oră şi jumătate, în care după cum vezi, tu ai fost foarte fericită, bunicii tăi nu-mai-zic. Iar eu aveam parte de un cocktail, de ceea ce simţeaţi voi, cu amintiri, inclusiv olfactive (ştii bine cum miroase la ţară, mai ales dimineaţa şi seara), şi cu un nod în gât.

"Eşti prost, eşti un prost dacă nu scrii, pentru că  e foarte posibil ca şi ea să ajungă ca tine, să uite că e foarte probabil ca fericirea să vină din vânt, din pomi, din flori, din mirosul de ţară, din culesul căpşunelor, din bobul necrescut de mazăre, sau din corcoduşe acre, care sunt ca nişte prune". Asta mi-a spus gândul meu bun şi ţi-am scris.

No comments:

Şacalii ierbivori – poveşti aeroportuare 1

Nu, ce, de multe ori, ceea ce crezi e fix ceea ce vezi. Dar nu întotdeauna. „Bă, să vezi ce mi s-a întâmplat. La Brancoveanu la mine, lân...