ce a dorit poetul să ne transmită?

ce a dorit poetul să ne transmită nouă prin aceste versuri? păi, poetul a vrut să ne transmită nouă prin aceste versuri... ăăă...poetul a vrut să ne transmită prin aceste versuri...ăăă
hai recunoaşte. recunoaşte că aşa ai răspuns cel puţin o dată în şcoala primară la tâmpita întrebare. acu' vin eu şi te întreb: ce a dorit "art"-ul francez (sau ălora le zice altfel?) să ne transmită nouă prin acest afiş?












aveţi timp vreo 24 de ore să spuneţi în gând ăăă...ăăă şi să daţi un răspuns. nu vă dau notă, dar o să vă spun ce a văzut numitul der f. pe afişul ăsta. şi ce am găsit apoi într-o ştire într-un ziar local. asta ca să vă oftic că îmi fac concediul numai pe choasta de hazur. hăhăhă. şi asta pentru că e criză... că altfel mă duceam la Mamaia.
PS. Ăia care nu parlevu franse vă anunţez că sloganul sună cam aşa: "tot ce trebuie acolo unde trebuie". sau v-am jignit? scuzemoa 
APDEIT SCRIS MAI TÂRZIU: deci, der f. vedea umbra părului de pe sânul drept al ei, nu al lui, ca pe un mameleon. vorba nikitei. şi spunea el că memeleonul fiind nelalocul lui, adică mult mai sus decât era cazul, sloganul reclamei îşi găsea rostul. "Tot ce trebuie acolo unde trebuie" găsiţi doar la târgul de la Nice, nu şi în reclama asta. Cam asta voia der f. să îi transmită "art"-ul franţuz. 
A doua zi, într-un ziar local, o asociaţie de feministe, nefe le-aş zice io, îşi exprimau indignarea că vezi domle femia era redusă la nivelul de obiect sexual. Asta pentru că nu aveau ce face şi trăiau în Franţia şi nu în Romenia, că altfel ar fi spălat, călcat, mers la peaţă, făcut mâncare... şi nu s-ar mai fi redus la nivelul de feministe.  

3 comentarii:

Florentina spunea...

Ma, io stiu, dar nu poci pentru ca sa zic :). Ca am fost in grupul d azuristi care a dezbatul problema, chiar la locul faptei.

Anonim spunea...

Esti bulache, mon cher! :)Ma faci de cacao la toata lumea acu'...
Asta e, n-am vazut bine, am interpretat si eu ca e ceva cu schepsis dom'le, ca sa atraga atentia masculului feroce sa mearga si el la Foire de Nice poate o vede pe aia cu sfircul pe sus...
Mea culpa! Poftim, esti satisfe?

cronicaru' spunea...

bă eu nu ştiu de ce te-ai fi uitat tu doar în decolteul doamnei, şi nu ai analizat şi slipul dănsului. sigur găseai ceva de comentat :)

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...