Animalul

Nu era o scoala mare. Ba, pot zice chiar ca era chiar amarata, cu copii sarmani si profesori pe masura. Si pe langa asta, iarna ne clantaneau dintii in gura, pentru ca n-aveam mereu gaz la soba. Orele le tinem pana se intunericea, pentru ca de multe ori ne taiau curentu'. De closete ce sa mai zic, erau infecte si ne bazaiau mustele vara. Unii preferau sa se usureze afara, pe zidul din spate al cladirii, cojit de vopseaua verde crud.
Dar nu toate astea ma deranjau atat de mult, ci namila aia de Stelica din prima banca. Un cioban prost crescut, care injura fetele si le facea zdrente daca indrazneau sa-i raspunda. Pe noi, baietii mai plapanzi decat el ne batea de fiecare data ce unul avea tupeul sa-l infrunte. Injura, scuipa ne facea pe noi tarani pentru ca nu avem masina ca a lui, sau toale aratoase. Se falea intotdeauna cu educatia lui, ca el va invata mai departe la facultate, pe cand noi urma sa murim pe coclaurile alea. In fapt, el era un mitocan. E adevarat, ai nostri nu aveau bani ca tasu', pentru ca nu avusesera de unde sa fure sa le ia la copii ceva de imbracat.
Multi dintre noi, chiar si eu, timp de vreo cativa ani, ne dadusem de partea lui, ii spuneam cat de puternic si frumos este, cat de elegant este, ce masina misto are. Chiar si atunci ne facea fraieri prosti si apoi radea hahait ca un animal.
Intr-o zi, o intamplare nefericita avu darul sa cutremure starea lucrurilor din scoala noastra. Nu stiu cum, tasu' il bagase, prin nu stiu ce relatii, la un curs de limba engleza care se tinea din doua in doua saptamani, si la care participau si niste baieti mai mari. Stelica, obisnuit cu "fraieri" ca noi se lua odata de unu mare de la cursu ala de engleza. Ghinionul lui, pentru ca Animalul, asa i se spunea dupa modul cum actiona, il dadu jos pe Stelica din patru lovituri, trei de picior si una de cap, bine tintite. Mai apoi aveam sa aflu de la televizor, la stirile de la ora 5, ca saracu Stelica fusese si sodomizat. Intamplarea a facut ca eu, cand ma duceam spre casa, la mine la Galati, sa-l vad pe Stelica chircit de durere, cazut intr-un sant chiar langa malu Dunarii, acolo unde se strang de obicei pescarii batrani la baut. Nu m-am putut abtine, m-am dus langa el si i-am dat si io doua suturi in coaie. Toti baietii din clasa m-au felicitat pentru gestul meu.
Seara, m-am uitat cu satisfactie la televizor cum animalul de-l batuse pe Stelica, l-a strivit pe Barcelona cu 2-0. Un adevarat animal.

8 comentarii:

Unknown spunea...

GE-NI-AL! In mintea mea amortita ma tot straduiam, la inceputul lecturii, sa-mi spun: e frumos ce scrie baiatul asta aici, dar nu stiu ce vrea sa spuna. Apoi, cind mi-am dat seama, nu mi-a picat bine, dar a trebuit sa admit ca ideile tale sint senzationale uneori. Chiar si cind par inclicite. Sau mai ales atunci.

Anonim spunea...

Eu cred ca toate textele astea ar trebui sa fie stranse si publicate undeva...Are substanta textul asta...si scriitorul are condei, din plin...Din cate stiu eu, exista mai multe idei care ar putea fi valorificate in texte pline de intelesuri.Eu te admir si te sustin.

Anonim spunea...

subtil, subtil!
cat despre animal, e un hybrid de ultima generatie cu echipare de la biotechuri!!! vai de "stelica" cui se pune cu el; da' las ca oierul cel bogat o sa vanda niste baneasa si o sa cumpere ceva prospaturi ca doar a inteles cum merge cu transhumanta, la asta se pricepe...

cronicaru' spunea...

multam pzdl da' nu cred ca e cazu'
referitor la oier cred ca poa sa se dea si de 3 ori peste cap si tot nu va putea sa invinga animalul prea curand. ca mai reuseste vreun bulan e altceva...
ps: adi p ne stim? chiar el?

lumi spunea...

Foarte tare. Aproape intotdeauna imi doresc si eu asemenea finaluri, dar nu prea imi ies...

cronicaru' spunea...

lumi, si pt mine conteaza f mult finalul dar cateodata ma gandesc ca si mijlocul merita ceva frumos. Nu de alta, dar nu mi-ar placea sa mor ca-n filme dupa o viata searbada. mercic pt "f tare"

Ahile spunea...

Dar dincolo de textul foarte reusit, admit, idea de baza nu straluceste. Straluceste textul, imbracamintea, insa ideea nu.
Nu Stelica va batea ci Nicusor. Insa Nicusor nu mai e. Puteti uita trecutul si trai in prezent? Unde daca pe Stelica il bate Animalul, cum bine zici, voi va scremeti sa nu luati bataie de la Uscativul cu o mina rupta? Scrie si despre asta!

cronicaru' spunea...

ahile, merci pt stralucirea textului
in ceea ce priveste substanta iar nai inteles dar nu e vina nimanui si pe bune ca nu mai am chef sati explic.

Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...