România reală, România profundă, România valorilor

De România mă doare-n cur. Facă-se borş. Şi dacă te simţi ofensat, mă doare la fel de tare. Cărează-te de acilea! Am ajuns să mi-l doresc pe Gigi preşedinte şi pe Vadim prim ministru. Nici invers n-ar fi rău. Şi la conducere să fie şi Bahmuţeanca şi poponaru’ ăla de prezintă poveştirile pe acasă tv şi piticu porno şi baba porno şi sexi-lăutaru’ şi Ogică şi pizdică. Să mori tu că eşti convins că ar fi mai rău decât acu’? Ăştia se chinuie ca proştii să-l pună pe Klaus Iohannis premier pe ideea că nimeni nu face maşini ca nemţii. Pariu că dacă l-or pune pe ăsta, în 2 luni aflăm că a încercat să fure Transilvania să o ducă la el acasă în Ardeal şi că atunci când era tânăr a vrut să o violeze în gură pe Angela Merkel în timp ce Herta Muller, aia de e soră cu Hertha Berlin, filma scena ca să o dea seara la DDD, unde urma să fie invitat Ogică? Aci, şi Regina Angliei ar fi o ştoarfă.

De aia jeomanfişismu atinse la mine cote maxime. De aia, de luni bune nu mai vreau să citesc decât ziare de scandal. Toate. Şi până la ultima şi cea mai penală bârfă. Crede-mă, tu ăla care nu te apleci atât de mult încât să citeşti pornării, că România e aceeaşi. Şi dacă te uiţi la ea din faţă, şi dacă te uiţi din dos, e la fel de căcăcioasă.

Cu oamenii, ăia de pe stradă, am încercat mereu să nu am nimic. Adică să convieţuim pur şi simplu. Eu să-i suport cu toate mirosurile lor de nespălaţi şi toate celelalte şi ei să-mi accepte durerea în cur. Relaţia asta e pierdută însă. Şi culmea, toată lumea îmi reproşează numai mie că-s nervos şi că-s nebun.

Să vă zic. Săptămâna trecută, când ieşeam de la carfuru’ de la Urinii am luat-o prin parcarea aia de pute a ţeavă de eşapament şi să cobor pe scările alea unde pute a pişat. Unu dă cu spatele să iasă de unde era parcat, beneficiind de bunăvoinţa altuia care urmărea locul cu pricina. Alţi doi şofericioşi din spate, doi mă, doi, care au stat 10, sau poate 15 secunde să îndure calvarul apasă în disperare pe claxoane să-ţi spargă timpanele în ecoul parcării. Mă întorc, şi încerc să-i întreb în gura mare de ce gâtlejele mamelor lor pline de numaizic claxonează. Mă opresc fix după înjurătură pentru că mi-am dat seama că femeia respectabilă căreia puteam să-i scot un ochi, care se afla în spatele meu, risca să facă atac cerebral sau măcar de panică. Şi m-am întors, simţind cum mă înroşesc până în vârful urechilor de ruşine. Ştiu, mi se mai întâmplă. M-am întors încă o dată spre doamnă să-i spun “îmi pare rău doamnă, îmi cer scuze”, aşteptându-mă să-i văd din nou faţa speriată de bestia din mine. “Aaa, nu-i nimic, dacă şi în parcare au ajuns să claxoneze, ce să mai spunem...”, zice doamna aprobatoare spre necazul meu că nu am apucat să-i termin ăluia ce aveam de zis.

Ieri, marţi, mă duc să o văd pe Olga că face mâine-poimâine două luni şi n-am apucat să ne cunoaştem. Cu copil şi nevastă pe bancheta din spate a maşinii şi cu o mie de draci pe lângă mine după aventura rutieră de care mă feresc cât pot de fiecare dată, mă benoclez mai să-mi sară ochii după un loc de parcare. Am dat ture pe strada aia vreo 15 minute, când îl văd pe unu care parchează şi rămâne un loc liber lângă el. Trag brusc de volan dreapta, ăla din spate pune frână şi dau să mă sui pe bordură lângă ăla de parcase. Claxoaneeeeeee. Ce gâtu’ mă-tii ai mă, ho, parchez şi io, ce ai, boală pe tine, îi zic ăluia din spate, în minte. Mă uit în retrovizoare, ăla calm. Îmi dau seama că autorul claxonului disperat era moşulică ăla care parcase lângă locul rămas liber pe care voiam să-l ocup eu. Dau geamul în jos, durându-mă în cur de aşteptarea ăluia din spate şi-l întreb care-i baiu’. Ăsta, răstit “Dom’le e ocupat, dom’le, îmi vine copilu de la şcoală”. “Şi de ce pula mea ţipi la mine şi de unde să ştiu eu căţi vine copilu’ de la şcoală”. “Să ştiţi că eu nu am vorbit urât, eu nu am vorbit urât, aaa, nu ştiaţi, ok, îmi vine copilu de la şcoală”, zice moşu’. Când să plec îmi dau seama că drumu’ îmi era blocat de un urangutan puştan, într-o maşină străină luată-n rate care făcea semne ameninţătoare către mine, să nu îndrăznesc să-i iau locul de parcare. Mă uit la el şi apoi la moş “Şi ăsta cine pula mea e şi de ce stă ca prostu’ în faţa mea?” “Tati, hai că nu a vorbit urât, nu a ştiut domul, lasă-l să treacă”, îi zice moşu’ cimpanzeului, care nici măcar nu ştia că îmi trecuse prin cap că aş fi putut să accelerez şi să-i piş maşina, el fiind pe contrasens. Îl las pe dobitoc să-mi elibereze calea dar nu m-am putut abţine să nu-i arăt locul unde ajunge “pupicul” lui sfidător pe care mi-l trimitea suflându-l. Recte în pulă.

Mi-am adus aminte de dobitocii de francezi, pe care i-am văzut dimineaţa, când, în loc să se calce în picioare cu alţi dobitoci să ajungă mai repede la serviciu, se opreau ca dobitocii ce erau şi beau cafele la terease si mancau croisante si citeau ziare şi abia după aia ca nişte dobitoci plecau la slujbele lor dobitoace. Şi mai şi zâmbeau ca dobitocii, la fel ca toţi ceilalţi dobitoci de europeni cilivizaţi.

PS. Dar hai că nu asta-i România reală, România profundă, România valorilor. Asta-i (musai cu audio):


ce e porno?

cele mai sugestive texte din ultima vreme despre ţara mea. şi a ta. click pe poze pt texte. ai grija unde apeşi!














Fă muia mai mică! Dă-te mare cu Has moro car

Văd zilnic  atâţia fătălăi şi zâne folosind cuvântul #uie încât îmi e ruşine că m-am mutat din Rahova. Măcar acolo îl auzeam de la cei ca...