Să te duci în
parc să alergi şi să te simţi ca şi cum ai fi nimerit într-un muzeu e un
sentiment bizar. Nu mai zic dacă eşti alb dar te simţi precum atleta kenyană
Catherine Ndereba.
Ca de obicei, dau
drumul la muzică în căşti, la Runkeeper, progrămelul de contorizat timpii şi
dă-i bătaie prin Parcul Tineretului. E cam cald, deşi e abia 8 dimineaţa. Greu să mă apropii de 50 de minute pe 10 k. Dar, hai să vedem. 5.09 pe primul
kilometru îmi dă speranţe, dar urmează o pantă care mă trage înapoi. Simt
dintr-o dată că mă depăşeşte cineva în viteză mare şi mă gândesc că ajuns ăştia
să intre cu maşinile şi în parc. Dar nu, e o femeie cea care îmi provoacă otită
pe partea stângă. Obosesc instant numai când o privesc ce ritm are. Stă în raza
mea vizuală aproximativ un minut, timp în care îmi dau seama că e Constantina
Diţă. Apoi o pierd.
Băi omule, sunt
în Tineretului, dar parcă aş fi la muzeul sportului. Femeia asta a măturat cu
tot ce înseamna crema atletismului mondial în 2008 în proba de maraton la
Jocurile Olimpice de la Beijing. Nici nu ştiau de unde să o ia când s-a
terminat cursa. Şi acum aleargă cu mine în Parcul Tineretului? Mă rog, alergăm
împreună, dar totuşi separat.
Mai bag vreo 5
kilometri în care mi-am luat gândul de la obiectivul propus înainte de start şi
mă tot gândeam, bă ce prost eşti, puteai să faci şi tu o poză să te lauzi că ai
alergat cu Constantina Diţă. O iau tot pe traseul lung, pe sus pe lângă gardul
Cimitirului Bellu, cu gândul că poate, poate o mai întâlnesc. Nu termin gândul
ăsta că simt din nou că mă doare urechea stângă, că mă trage curentul. Bă eşti
prost? Trebuie să alerg măcar câţiva metri în preajma ei. Dă-i bătaie tătăiţă,
suie-te pe cai, scoate cravaşa, împunge-i, omoară-i.
Aleargă pe undeva pe la 4
minute şi ceva pe kilometru, viteză care pentru mine înseamnă sprint, şi se
uită obsesiv la ceas. Aleargă la timp,
deşi acum are 47 de ani şi tot timpul din lume. Reuşesc să mă ţin după ea
aproximativ un minut, timp în care m-am bronzat excesiv, membrele mi s-au alungit, am scăpat de vreo 50 de kilograme şi m-am transformat
într-o kenyancă uscăţivă. Când am oprit filmuleţul pe telefon trecusem deja de
faza în care mă chema Ndereba. Eram Wile E. Coyote. Bă, dar aveam aşa un
sentiment plăcut că am jucat, chiar şi pentru un minut, într-un scurtmetraj cu
o legendă a atletismului, singura campioană olimpică a noastră în proba care a
inventat JO.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu