Scriitorul
si juristul german Johann
Daniel Ferdinand Neigebaur, consul
general al Prusiei în Ţările Române, între 1843 - 1845, face şi el câteva
observaţii interesante in ceea ce ii priveste pe români.
“Natura a inzestrat, in general, bine corpul românilor;
de cele mai multe ori se vad conformatii robuste, chiar dacă, de obicei, doar
de o statura mijlocie; se gasesc si persoane foarte inalte cele mai multe cu parul
negru, de o culoare sanatoasa. Femeile se disting prin umeri frumosi si piept
bine dezvoltat. Batinasii nu sunt de fapt atat de muncitori ca bulgarii si
germanii; au totusi un farmec natural si sunt vioi, chiar daca intr-o mai mica
mdsura decât grecii si polonezii. Totusi au o suficienta capacitate de
instructie si sunt priceputi, de indata ce este trezita buna lor vointa. Totusi,
din pdacate, majoritatea populatiei, taranii, lipsiti de proprietate se afla in mare saracie. Burghezi nu exista, aci majoritatea meseriilor
sunt practicate de evrei. De aceea natiunea este reprezentata, de fapt, doar de
câteva mii de boieri. Numai acestia au drepturi politice si, de obicei, nu
respecta nici o lege. Armenii sunt, in general, oameni frumosi (doar cu mâini si
picioare, de obicei, prea mari), foarte inteligenti si se ocupd, in special cu
negotul.
Tiganii sunt, de cele mai multe ori, de o constructie
fina si adesea cu trasaturi frumoase ale fetei si ochi expresivi. In afara
tiganilor, eliberati in 1844 de pe mosiile manastiresti si de pe cele ale statului,
ei sunt robii boierilor si intru totul lipsiti de drepturi; daca ar fi tratati
omeneste ar deveni membri folositori ai societatii burgheze. Tiganii au un talent
exceptional pentru muzica, astfel incat sunt in stare sa cante cele mai grele
melodii, pe care le-au auzit o singura data.
In general poporul din Moldova si Tara Româneasca este
foarte blajin, daca nu prin caracter atunci datorita lipsei de patimi. In plus
este foarte cumpatat, iar cazuri de furt apar relativ foarte rar; la aceasta
contribuie si faptul ca poporul se afla pe o treapta joasa de dezvoltare, cu
putine si aceleasi nevoi, usor de satisfacut deoarece populatia este inca putin
instarita. Dueluri si sinucideri sunt aici, de asemenea rare, ca si spargerile;
acestea din urma poate datoritd faptului ca cel care incearca sa le combata are
arme in casa ce formeaza de altfel o parte a luxului mobilarii casei si al
costumului. 0 mare calitate este curatenia care se intalneste pana in cea mai saracdcioasa
coliba, fiind treaba femeilor sa vdruiasca cel putin peretii interiori si caminul;
in schimb murdaria strazilor din mai toate orasele este intolerabila, iar
micile gradinite din sate, care inconjoara in alte tari casele taranesti, sunt
aici inexistente. Aspectul tarii este, din aceastd cauza, trist. Rar se vede
câte un arbore, in afara celor din paduri, iar plantatii de pomi, care chiar si
in PoIonia te duc de la cel mai nenorocit sat la celalalt, nu-i aici nici urma.
Aceasta lipsa de simt al frumosului se intâlneste la cei mai multi, chiar si la
cei mai bogati dintre oameni; nu-i lipsa de lux si obiecte de podoabe
pariziene, dar aproape nicaieri nu se vede pe pereti vreun tablou sau vreo stampa.
Portul national al barbatilor de la tara consta din
cioareci, cizme, camasi pe deasupra cioarecilor, tinute impreuna de un brâu.
Deasupra poarta o vesta, de obicei fara mâneci si o manta bruna adesea
impodobita cu broderii rosii si albastre. Capul e acoperit adesea cu o caciula
de blana de oaie, cu lâna pe dinafara; cojocul sau cojocelul de oaie la oamenii
de vaza imita in schimb, cât se poate mai mult pe turci pâna si la calpacul
boieresc, acesta având, la boierii cei mai in vârsta, forma unui balon de o marime
care poate atinge 1/3 dintr-o banita prusiana; pe lânga acesta mai poarta si acum
haine turcesti; tinerii si doamnele se imbraca strict dupa jurnalul de moda
parizian. Tarancile îi infasoara in jurul soldurilor o fota mare din stofa vargata
de lâna, astfel încât o parte ramâne deschisa; cele nermaritate merg cu parul
impletit, cele maritate îi infasoara in jurul capului o basma. La acestea se
adauga iarna o manta, de cele mai adeseori cáptusita cu blana. Ele poarta
cizme, ca si bdrbatii care au adesea o parte rasfranta din panza alba cu
broderii albastre sau rosii intr-o forma originala. Evreii si-au pastrat
aproape in intregime> portul obisnuit al evreilor polonezi si tiganii au
doar zdrente, si, de aceea merg aproape goi, daca nu cumva apartin numeroasei
servitorimi a boierilor, purtand livrele stralucitoare, pariziene sau vieneze.
Alimentul principal al populatiei este mamaliga, o
polenta din malai macinat mare; la oamenii de vaza este obianuit luxul
bucatdriei frantuzesti, rareori fiind intalnita carnea gustoasa prin care se
distinge bucataria englezeasca. Se mananca si multe feluri turcesti, precum
ghiveciul si ciulama de pasare si carne de berbec; se foloseste, mai des, mult
orez si se mananca o multime de dulciuri. Dulceturile sunt foarte bune; acestea
se gusta, incepand de dimineata, la fiecare pahar cu apa. Se bea putin vin si
ceai; mai mult cafea, dar rareori si de catre doamne. Locuintele majoritatii
poporului sunt cele mai saracacioase din Europa, mai ales cele din Tara Romaneasca.
Cea mai mare parte a caselor taranesti este din chirpici, acoperite cu paie sau
cu trestie; cei saraci trebuie adesea sa se multumeasca cu bordeie, acestea fiind
intalnite chiar si in cele doua capitale. Un cazan sau cateva oale alcatuiesc
intrega vesela; la tarani nu sunt intalnite paturi, fiecare culcandu-se pe
pamânt, infasurat in mantaua sa, caci putine case taranesti cunosc luxul unei
duaumele din lemn. Alaturi se ridica casele boierilor, unele ca adevarate
palate, de obicei bogat ornamentate cu coloane, dar construite, rareori, cu un
adevarat bun gust. Aici parchetul a fost lucrat adesea la Viena sau Breslau,
iar mobila cea mai de pret din Paris nu este considerata prea scumpa; in schimb
cele mai sarace si murdare vecinati ale saracilor nu indigneaza pe nimeni, iar
gradinile constituie o raritate. Nici un oraa din aceste tari nu are, macar, o
strada dreaptd si regulata; cele mai multe din ele nu sunt pavate si, intr-o mare
parte a anului sunt asemanatoare unor fluvii de noroi, in gropile carora se rup
unele trasuri si, in care, omul sarac trebuie sa mearga prin murdarie pana la
genunchi. Din acest motiv cate un palat este, o anumita vreme, inabordabil si,
adesea, trebuie luati mai multi oameni sa sustina trasura. De aceea, nu existd
proportional niciunde in lume atatea echipaje ca aici; a merge pe jos in Tara
Româneasca inseamna tot atat cat reprezinta in alte tari sa te plimbi descult.
Tiganii traiesc vara in corturi, alcatuite din vechi carpe si iarna isi sapa
bordeie. Hanurile sunt, de regula, turcesti, adica intr-o curte imprejmuita de
un rand de chilii inguste manastiresti, al caror mobilier consta dintr-un
divan, mai mult sau mai putin rau. Putinele hanuri, mobilate dupa felul
european sunt de obicei proaste si foarte scumpe, cafenelele sunt insa
saracacioase si destinate doar clasei de jos. Cofetariile sint de obicei intr-o
stare mai buna deoarece dulciurile plac aici foarte mult. Aceste Orase nu duc
lipsa de biserici, dar nu sunt deosebite nici prin vechimea si nici prin
arhitectura lor, cu atat mai putin prin marimea lor; totusi, cateodata stilul
lor foarte baroc le da, in exterior, o anumita diversitate. În interior sunt
acoperite cu o pictura de proasta calitate pe fond inchis, altarele sunt bogat impodobite
iar odaile fastuoase. In afard de clopote se folosesc si ciocane de lemn care
se bat pe scanduri, ceea ce se numeste toace. Acest obicei provine inca din
vremea in care clopotele nu erau permise. Ceasuri pe turnurile bisericilor sunt
foarte rare. Baile se mentin aici inca din vremea turcilor; fantanile insa sunt
acum uneori neglijate.
Unor asemenea dovezi, ce se datoresc aici inca foarte
mult lipsei de cultura, le apartine si lipsa de strazi, poduri si mai ales
cimitire; guvernamantul provizoriu rus amenajase locuri de inmormantare in
afara oraselor, dar s-a revenit la vechiul obicei prost si ele sunt folosite
numai pentru mortii din spitale. Acum mortii sunt din nou ingropati in mijlocul
oraselor, in jurul bisericilor si, dupa sapte ani, dezgropati de catre mostenitorii
celor bogati pentru ca sa se risipeasca trupul mai repede caci, atita vreme cat
acest fapt nu s-a petrecut, sufletul, dupd credinta dominanta aici, n-ar avea
liniste, desi nu se crede in purgatoriul catolic”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu