În ultima vreme a
apărut o nouă modă printre oamenii cu bani. Şi vorbesc de oameni cu bani, nu despre
ăia care muncesc pentru bani. Oameni care erau în stare acum câţiva ani să
cheltuiască peste sute de mii de euro pentru un shopping mic la Paris, la hotel
de nşpe stele. Mă refer la ăia care mergeau cu două maşini pe stradă, una pentru
ei şi una pentru scaunul alb tapiţat cu piele albă de care nu se despărţea.
Îmbogăţiţii
României, faţă de care, să fim bine înţeleşi, nu am vreun sentiment de ură proletară
pentru simplul fapt că senzaţia de durere în dos faţă de avuţia lor e mult mai
intensă. Aşadar, puţin îmi pasă cât au, care e valoarea lor cuantificată în
bani aruncaţi fără număr sau în maşini albe, denumite stupid gip. Apropo, că
mi-am adus aminte de gip, acu mai mulţi ani, un ziarist scrisese ceva despre un
condamnat în dosarul Microsoft şi ăsta îl sună şi-i spune: Beei, tu te iei di
Coculeana (adică nevată-sa), mă? Tu te iei di Coculeana? Ti calc cu jipu pi
gât, mă, ti calc cu jipu pi gât!
Ce mă enervează e
moda asta la care mă refeream, de a se întoarce cu faţa la popor, către
greutăţile vieţii, cu o pronunţată compasiune faţă de nevoiaşi, de copiii
orfani şi de ursuleţii de pluş. Lipsă. Una blondă, cu poşete atât de multe şi
de scumpe încât putea să-şi cumpere apartamente sau vile, dar nu şi-a luat
pentru că avea şi din astea prea multe, o arde cu fericirea pe plaiurile
patriei pozându-se alături de ciobănaşi virili. Sau poate doar fericiţi, nu
ştiu. Găsi ea, de la înălţimea tocurilor de 15 cocoţate în cele mai luxoase
penthouse-uri, fericirea lucrului mărunt, iubirea de Dumnezeu şi compasiunea
amărâţilor de se bucurau acum câţiva ani de venirea unui camion de galoşi cu
toc, via Dragonul Roşu, din motiv de campanie electorală.
Altul, cam din
aceeaşi categorie, moare brusc de grija cuminţeniilor României care au wc-ul în
curtea şcolii, hăt departe. Iar omul despre care vorbesc, acum câţiva ani, îşi
construia în sediul firmei pe care cu onor o conducea o budă proprie şi
personală, pentru că nu putea să se uşureze alături de angajaţii săi. Dintr-o
dată, omul cu maşina modificată, una de 9 locuri în care plantase doar două
fotolii (eu în locul lui aş fi încercat aceeaşi schemă dar într-un tractor cu două remorci), este foarte afectat de greutăţile poporului pe care le-a descoperit
subit. Mie mi se pare că dacă îi dăm drumul uşor pe cracul pantalonului,
miroase groaznic a ipocrizie.
Şi cel mai mult
mă enervează ipocrizia asta a noilor pocăiţi ai României pentru că vine într-un
moment de restrişte pentru ei, în perspectiva coliviei pe care au cunoscut-o
doar pentru 30 de zile. Arest total nejustificat, pentru că nu ei ar fi
pericolul social în orice ţară am trăi.
Dar apogeul,
culmea, Everestul nemulţumirii mele, este atins atunci când văd câţi oameni
apreciază astfel de baliverne urât mirositoare. Şi mă mai mir că o manea atât
de frumoasă, Dani Mocanu – Am bani de mă enervează, are peste 7 milioane de
vizualizări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu