Boue qui reste

Încet, încet, toamna îşi intră în drepturi :)) Poetic nu? Realitatea va fi însă alta. Mai ales pentru mergătorii de Bucureşti, specie pe cale de dispariţie, dacă ne uităm la numărul automobilelor ce se înghesuie pe străzi aşa cum se întorceau vacile de la păscut când eram eu mic la Iepureşti. Pentru că mergătorii de Bucureşti ştiu foarte bine cum e să iei la pas străzile capitalei pe vreme ploiasă. În Londra, Paris, probabil şi Kuala Lumpur, nu-i o nenorocire dacă dă cu apă de sus. Scoţi umbrela o pui deasupra a ceea ce ar trebui să se numească ţeastă, cap, diblă, ticvă, tărtăcuţă, dovleac, bostan şi te duci la treaba ta. Ajuns la faţa locului faci schema din filme clasice cu pantofii stersi pe pantoloni în partea gambelor, o scuturi, umbrela, şi eşti ca nou.

Păi nu. În Capitala europeană Bucureşti că mergi fie şi 100 de metri prin ploaie tot trebuie să treci prin cel puţin 3 băltoace pline de zoaie. Asta după ce în loc de 100 de metri ai parcurs 300 pentru a putea să le ocoleşti pe celelalte 20 de băltoace. Omenirea şi-a trimis reprezentanţi pe Lună acum jumătate de secol, cred, bănuiesc, şi de-al dracu nu gugălesc, uite că mi-a ieşit şi o rimă, iar noi, cum de-am reuşit noi şi mai ales ce căutăm în ceea ce se cheamă UE, nu suntem în stare să facem nişte trotuare drepte. Nu operaţii pe creier, pe alea le facem, nu olimpiade internaţionale de fizică cuantică, pe alea pe mai câştigăm. Nu. Trotuare pe care să nu stea apa. Cam ceea ce făceau romanii acum 20 de secole şi pe care noi le distrugem acum ca să se îmbogăţească asfaltangii.

Eu mai spun doar atât, îmi voi scoate din nou la lumină galoşii de cauciuc pe care i-am achiziţionat acum câţiva ani şi mi-i voi trage peste pantofi.

Ah, şi încă ceva – din Buletinul Societăţii istorico – arheologice “Bucureştii vechi” 1930-1934 aflu că acum aproape un secol un francez mucalit a spus că Bucarest vine de la Boue qui reste. Dar aceasta era, evident, o calomnie.