Portret

Zice ca-i oltean, da' oltean de Teleorman, "undeva pa granitza". Poarta aparat auditiv, motiv pentru care ceilalti bolnavi din salon vorbesc foarte tare cand i se adreseaza. E veteranul salonului, "maine am o saptamana jumate", si asteapta sa fie operat. "Dreacu, de cand am venit la Bucuresti, cu nevastamea, am cheltuit saptispe milioane. Parca am venit la bai. Da' lasa ca nu-mi pare rau. Sambata si duminica, cand am fost la neamurile alea a lu nevastamea, am facut un gratar in curte la ei la Voluntari, am baut si cinci beri", zice in timp ce isi stergea apa de pe corp cu un prosop. "Mi-am facut o baie, ca miroseam numai a mici. Ce-o face socramiu saracu? Are noosiunu de ani si sta numai la umbra. Toata viata a stat numai la umbra ca a fost padurar. N-a muncit nimic. Si acu, al dreacu, o scoala pe soacramea sa-i spuna cui i-a mancat el gastele prin sat. Al dreacu om, nu-i tace gura o secunda... Saracu', el mi-o duce grija p-acasa si io il injur p'aci".
"Domnu Mirea e aici?" se aude vocea unui halat alb tocmai intrat pe usa. "Da, aici, Mirea nu Mitrea. Si Marinica", zice omul ridicandu-se in capul oaselor. Halatul se aseaza pe marginea patului si il chestioneaza pe Mirea Marinica. "Ce varsta aveti?" "59 impliniti." "Ati fost vreodata bolnav de plamani?" "Aaa? Vorbitzi mai tare ca io n-aud bine, sunt fudul de-o ureche". Halatul se conformeaza si i se adreseaza pe un ton ce pare rastit. "Aaa, nu doamna, nam fost bolnav de nimic." "Obositi usor?" "Nu, nu, nu", raspunde Marinica nu foarte convins de intrebare. "Daca urcati doua etaje obositi?" "Pai nu stiu doamna, ca astia aici au lifturi si n-am urcat pe scari.""Dar acasa?" se mai aude o incercare. "Acasa stau la tara", raspunde Marinica telegrafic. "Dar acasa, puteti sa faceti treaba? Ce treaba faceti?" "Eee, si io prin curte p'acolo. Acu doar n-oi sta degeaba..." "V-a amortit vreodata mana sau piciorul?" "Acu doi ani cand alergam un porc prin curte, firar mama lui a dreacu. Da' m- adus nevasta-mea la un felcer de la noi si mi-a dat niste buline, acu sa nu ma intrebati ca nu mai stiu. Da' mi-a facut bine. Parca degetu' asta mi-a mai ramas un pic amortit, da' in rest e bine." La asemenea raspunsuri halatul se face ca-si noteaza ceva in niste hartii, il saluta pe om si pleaca.
"Nea Marinica, asta era anestezista. Trebuia sa-i dai si matale plicu," il dojeneste un coleg de suferinta, obisnuit si el cu practicile de prin spitale. "Mie-mi pare ca asta era anestezista," zice si Nea Marinica. "Pai da bre, io ce zic acilea? Trebuia sa-i dai si mata plicu acuma!" tipa colegul de camera. "Eee, lasa ca o veni si maine, mai primim, primim, ca pe aia cu sorcova..."
A doua zi dis de dimineata, inima lui Nea Marinica avea sa fie tinuta in mana de un "pompist" timp de vreo cateva ore cat chirurgul ii repara niscaiva aorte, jugulare, vene sau ce-or mai fi pe acolo. Si el o stia foarte bine.