Profesorul francez F. G. Laurencon a stat 12
ani în Ţara Românească, timp în care a deprins şi tainele limbii noastre. În 1822
a publicat lucrarea “Nouvelles
observations sur la Valachie, sur ses productions, son commerce, les moeurs et
les coutumes des habitants et sur son gouvernement, suivies d'un précis
historique des evenements qui se sont passes dans cette province en 1821, fors
de la revolte de Theodore et de l'invasion du prince Ipsilanti, par un temoin oculaire”
din care mi-am permis să selectez câteva paragrafe. Cunoşteam în parte parte
istoria noastră milenară, dar nici prin gând nu-mi trecea că am putea folosi
acelaşi atribut pentru moravurile, obiceiurile, firea noastră. Aşadar, musiu
Laurencon, silvuple (orice asemănare cu realitatea contemporană este pur
întâmplătoare): Caracteristici generale, methne, obiceiuri
„Romanii sunt indeobste un popor bland si putin aplecat spre rele. Au multa desteptaciune fireasca si auzi adesea copii improvizand pe faimosul lor refren Frunza verde de maslin" cantece care nu sunt lipsite de idei vesele spirituale. Injuraturile lor sunt de o obscenitate extrema si femeile le folosesc tot atat de mult ca barbatii insisi as zice, in ceea ce se numeste lumea buna. Taranilor romani le place foarte mult jocul mai presus de toate, rachiul de prune de care fac mare abuz. Servitutea in care se afla asupririle exercitate asupra lor i-au facut sireti fatarnici. Este vina carmuirii si nu a lor. Incolo sunt molatici foarte lenesi. Hrana le este foarte simpla malai fiert in apa cu putina sare pe care iI numesc malai sau mamaliga si branza; iata mancarea lor obisnuita. Mananca rar carne”.
„Forma atat de vicioasa a carmuirii lor ii sileste sä se foloseasca de unele expediente care, in oricare alta tara, ar fi socotite falsitate si duplicitate. Trebuie sa fii iscusit pentru a insela pe agentii care cauta sa insele ei insisi carmuirea suprema si tiranica de care atarna toti. De altfel in ochii unui observator este un spectacol destul de ciudat aceasta lupta intre administrati si subadministrati”.
“Asa cum am spus mai sus, majoritatea boierilor mari tin la ei dascali de limba greaca; unii au profesori de limba franceza. Dar ceea ce arata putinele for cunostinte si lipsa de discernamant este faptul ca adeseori prefera unui francez adevarat, care isi cunoaste bine meseria, un grec, un italian, chiar un neamt ca sa predea copiilor lor aceasta limba. Judecati ce pronuntie buna dau elevilor lor si jargonul ciudat pe care-l baiguie acestia. De la o vreme muzica parea sa fie la pret. Se vedeau maestri de vioara, de ghitara, de flaut Si de pian, dar din picina nepasarii sau delasarii obisnuite domnisoarele care se ridicasera la inaltimea unui cadril sau a unui vals se credeau de pe acum muziciene desavarsite si se margineau la atat. Indeletnicirile serioase sunt inexistente. Este chiar rar sa gasesti o carte in mainile boierilor sau ale sotiilor lor. Toate gandurile celor dintai se indreapta spre intrigile carmuirii, spre barbi si slujbe, cele ale sotiilor catre cochetarie si usuratate”.
„Iarna functioneaza clubul nobil sau cazinoul
si mai multe altele de mana a doua. Cateodata, dar foarte rar, boierii dau
baluri particulare. Muzica nationala este alcatuita din viori, dintr-un fel de
ghitara (sau semitamburina turceasca) pe care o zgarie cu o bucata de corn
subtiat, cat si din nai, de care stiu bine sa se foloseasca pentru a asurzi
urechile. Jocul national este un fel de hora, in care te legeni Incet, facand
la fiecare masura un pas mic la stanga sau la dreapta intorcand fata dupa pasi.
Melodiile sunt destul de frumoase, dar dansul este foarte monoton. Oameni din
popor joaca uneori „albaneza", despre care se spune ca ar fi vechea pirica.
La cluburi nu se cunoaste decat cadrilul valsul. Acolo se aduna jucatorii de
faraon, de ruleta si de loterie”.
„Marea placere a boierilor si a cucoanelor
este sä se plimbe cu caleasca, de dimineata pana seara, pe strazile
Bucurestilor. Mai cu mot este sa te duci dupa siesta la Herastrau, balta aflata
la o jumatate de leghe de oras. Nu gasesti acolo decat un chiosc si nici un
copac. La moda este totusi sa te duci sa respiri praf sau sa mergi sa scuipi in
balta ca sa faci cercuri. Nu-ti vine sä crezi dar asa se intampla. In spatele
Mitropoliei se afla promenada de la Filaret, unde nu se duce decat norodul,
duminicile si in zilele de sarbatoare. Este foarte placuta, plantata cu alei
destul de frumoase cu trei bazine de apa la mijloc. In partea dinspre Brosteni
sau mahalaua tabacilor sunt o multime de circiumi, locul obisnuit de intalnire
al betivilor.Femeile
„Se spune ca boieroaicele romane sunt cam cochete Si dornice de aventuri; este o simpla barfa. Este adevarat ca te-ar uimi cheltuielile pentru imbracaminte si luxul lor care desigur intrece in mai multe privinte pe acela al doamnelor din primele capitale
Spicuiri
din descrierea unor conaţionali
„In toate orasele ceva mai mari sunt evrei,
mai ales la Bucuresti. Practica unele meserii, ca gravori de peceti, geamgii,
tinichigii etc. Ei schimba de asemenea bani. Erau unele pravalii asortate ca
acelea ale lipscanilor. Se spune ca in ultima vreme indivizii din clasa de jos
a acestui neam erau spionii turcilor si ca au pricinuit multe nenorociri in
capitala prin denunturile lor. Imi ramane sa vorbesc de tigani. Se fac Inca
cercetari din ce tara au venit aceste populatii nomade, care au moravuri atat
de ciudate si o limba cu totul deosebita. Multi s-au asezat in Tara Romaneasca
si sunt de doua feluri. Tiganii robi, care slujesc la stapanii lor ca slugi,
vizitii, bucatari, chiar si femeile ca servitoare. Acestia sunt albi
Despre
biserică şi obiceiuri ale credinţei
„Clerul din Tara Romaneasca este format din
mitropolit sau arhiepiscop, sef suprem cu resedinta Ia Bucuresti; si are
tribunalul sau ecleziastic, care n-ar trebui sa depinda decat de el, dar care
este de asemenea sub influenta domnilor; apoi din trei episcopi, anume cel de
Ramnic, de Arges si de Buzau (...) Este greu sa gasesti in Europa un cler mai
nestiutor, mai superstitios mai dedat desfraului decat cel din Tara Romneasca.
Intalnirile lor obisnuite, dupa slujba bisericeasca sunt la carciumi in
locurile de perditie. Demnul respectabilul mitropolit Igantie, care din nefericire
pentru aceasta tara, n-a ocupat scaunul arhiepiscopal decat doi ani, a vrut sa
curme aceste abuzuri infiintand Ia Bucuresti un seminar. Imprejurarile I-au silit
sa plece in 1812 planul Iui n-a fost urmat”.
“Romanul este nespus de superstitios. Crede in
strigoi, in vedenii, sunt multe femei batrane care o fac pe vrajitoarele, n -as
zice ca numai la oamenii de la tara, ci si in orase, la boierii de rangul
intai. Sa ne aducem aminte ca romanii aveau o mare veneratie pentru
vrajitoarele din Tesalia şi pentru cele din Dacia”.
Despre
infrastructură
„Este de asemenea vina administratiei ca nu
sunt poduri, nici barci (cu unele exceptii) pe rauri. Se trece prin vad, cu
riscuri si primejdii, mai ales daca a plouat la munte. Se stie ca in 1812, fiul
faimosului Suvorov s-a inecat in Ramnic, care de obicei e un mic torent. Se
intampla adesea asemenea accidente”.
„Sunt doua spitale, unul la intrarea de nord a
orasului, celalalt la manastirea Coltea”.
„Bucurestii n-au decat un teatru mic. 0 trupa
germana l-a ocupat timp de trei ani; lucru uimitor caci boierii sunt foarte
nestatornici si schimbatori. In toamna lui 1820 a venit o trupa italiana care a
fost si ea imprastiata de tulburarile din 1821”.
Concluzia,
ca un baros după ceafă
În loc de concluzii, francezul publică
zicerile profetice ale unui boier cu care se împrietenise pe perioada şederii
sale în zonă: „Pe buna dreptate veti deplange, mi-a spus el, soarta patriei mele.
Dupa ce vreme de secole a indurat atatea rele, acum s-a ajuns la culme.
Marturisesc ca este putin si greseala noastra; dar cauzele principale ale
nenorocirii noastre sunt bogatia pamantului nostru stramosesc si pozitia
noastra geografica. Vesnic suntem obiectul poftei unuia din statele puternice
si a carui autoritate inclina intr-un chip atat de ciudat incat nu stim
niciodata sub ale carui legi traim. Aceasta permanenta ciocnire de interese
face ca in propria noastra tars sä nu fim decat unelte oarbe ale acelei puteri
care pentru moment poate avea mai multa pondere in Europa. Niciodata nu suntem
noi insine. V-am spus ca este si vina noastra, va voi explica in continuare de
ce. Daca am fi fost intotdeauna uniti si daca am fi formulat cu tarie dorinta
noastra de a ne tine de capitulatiile cu Poarta, oricat de rele erau de altfel,
am fi fost la adapost de toate aceste nenorociri. Dandu-ne principi greci din
Fanar, Poarta ne-a pus la indemana samanta discordiei noastre, a
neintelegerilor dintre noi. Care din noi va sacrifica binele tarii pentru a
place principelui si pentru a dobandi de la el functii si ranguri. Impinsi de
el spre aceasta tinta a ambitiei noastre, trebuia firesc sa-i stoarcem si noi
pe tarani, ceea ce, chiar si fara ultimele evenimente, insemna, mai devreme sau
mai tarziu, ruina noastra completa. Adesea unele puteri mari ne-au intins o mana
de ajutor, dar aceasta nu era decat de moment, iar noi ne comportam fata de
generalii si agentii lor ca fata de domni, ceea ce neutraliza tot binele pe
care l-am fi putut astepta din acest ajutor care, de altminteri, nu era
dezinteresat. Privind lucrurile din oricare punct de vedere, nu vad scapare
pentru Tara Romaneasca, daca Provindenta nu ne vine in ajutor. Asezati pe
ruinele Inca fumegande ale nenorocitelor noastre patrii, iata rugamintea ce
putem adresa tuturor suveranilor: 0, voi arbitri pe pamant ai destinelor
umanitatii! 0, voi puternici monarhi care, la mai multe congrese succesive, ati
binevoit sa puneti pe temelii intarite de dreptate si umanitate linistea si
bunastarea popoarelor, care au fericirea de a trai sub legile vostre;
binevoiti, ilustri suverani, sa aruncati ochii comiseratiune asupra
nefericitei Tari Romanesti ca ea sä devina odata obiectul inteleptelor voastre
deliberari. Cerul sä vä inspire pentru sentimentele generoase, care va fac sa
sariti cu atata forta in favoarea tuturor celorlalte natiuni ale Europei.
Trebuie sa fim mereu priviti ca nefcand parte din marea familie europeana si
mereu sa slujim drept prada primului venit, sä ne despoaie si sa ne ruineze?
Fie ca dispozitiile supreme ale intelepciunii voastre sa Implineasca nestiinta
noastra, lipsa noastra de clarviziune! Binevoiti a ne acorda un guvern care sa
ne asigure drepturile, proprietatile si existenta, amenintate in fiecare clipa.
Daca, din ratiuni pe care nu ne este Ingaduit sä le deslusim, va trebui sä
depindem mereu de cel sub care traim azi, cel putin, in numele umanitatii,
aveti mila, sugerati-i sentimente de bunavointa fata de noi; vechile noastre
capitulatii sä fie reInnoite, imbunatatite si, daca este posibil, sa fie puse
sub garantia tuturor guvernelor impreuna; sa fim scapati de orice subguvernare
formata din indivizi interesati datorita scurtei sederi in patria noastra care
profita pe cat pot ruinand-o pe rand si in toate chipurile; sa fim, de asemenea,
izbaviti de orice influenta strains precumpanitoare care, singura, nu ne poate
aduce decat nenorociri si, intr-un cuvant, sa nu depindem decat de congresul
general. Tara Romaneasca, recunoscatoare pentru asemenea binefaceri de seama,
se va stradui sa ajunga demna, cu ajutorul unor institutii liberale in folosul
agriculturii, artelor si comertului si prin aceasta va putea deveni o membra
mai folositoare a marii familii . Iata, domnule, care sunt in general
dorintele boierilor nostri cei mai intelepti si mai legati de binele tarii lor;
dar cred ca vocea mea va fi ca aceea a sfantului Ioan: Vox clamantis in deserto”.
*sursa lucrării este volumul "Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea" - serie nouă volumul 2. Poate fi consultat la www.digibuc.ro 
Un comentariu:
Toate's noi si vechi sint toate!
Trimiteți un comentariu