Descopăr pe
facebook, care mă surprinde în fiecare zi cu minunăţiile lui, un grup – anti antena
3. Bă eşti prost? Cum anti antena 3? Peste 7.000 de oameni s-au reunit într-un
grup împotriva unui post de televiziune, deşi bănuiesc că magazinele nu le-au
vândut televizoarele fără telecomandă? Şi nici nu cred că rcs&rds sau
telekom le-a scos absolut toate celelalte canale din grilă.
Adică de ce dracu
aş intra eu într-un astfel de grup, dacă urăsc Antena 3 atât de mult încât sunt
anti? Dacă nu sunt interesat îl scot din grilă, îl pun la coadă, lângă cele 4
posturi maghiare. Ce să vorbesc cu oamenii care urăsc, ca şi mine, un post de
televiziune? Ce subiecte dezvoltă? Bănuiesc că subiectele se învârt în jurul
Antenei 3, nu? Dar dacă eu urăsc Antena 3, deci nu mă uit la postul în cauză,
ce dracu vorbesc cu oamenii?
„Bă, băiatule,
când îl văd pe Mircea Badea, deşi nu mă uit la emisiunile lui, îmi vine să
sparg televizorul”, sau „Ce vorbeşti mă, mie, când soacră-mea vrea să se uite
la telenovele dar io-l urăsc atât de mult pe Gâdea încât pun telecomanda sub
cheie, îmi vine să vomit”. Aşa?
Ceea ce mi se
pare mai grav decât apartenenţa stupidă a unor oameni care vor să demonstreze
că au ceva în cap, dar nu sunt în stare să găsească rolul unei telecomenzi, este
ura. Total nejustificată, pentru că, oricât am căutat nu am găsit niciun grup
anti duck tv, anti agro tv, anti taraf tv sau anti superone HD. Şi pun pariu că
în spatele oricărui post enumerat se găseşte câte un mogul care încearcă să facă
jocurile cuiva.
Eu mă declar anti
prostie, se bagă cineva?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu