A treia generaţie după Guliţî

„Spune-ţi şi voi ce a-ţi mai făcut”, este ultima propoziţie citită care mi-a zgâriat retina. Nu am putut din motive subiective să răspund că în ultima vreme am fost preocupat de ce anume a vrut să scrie poetul Ion Eminescu în ultimul vers al ultimei strofe din „Floare albastră”, „totul” sau „totuşi”. Pentru că a scris „totuşi”, dar având în vedere drama prin care trecea, despărţirea de iubirea sa, „totul” părea să fie cuvântul potrivit. Recunosc, nu am răspuns aşa de teama unei replici cu primele două versuri din poezia simbolului naţional: „Iar te-ai cufundat în stele / Şi în nori şi-n ceruri nalte?”.

Dar, totuşi, ce vrea să fie acest „cocovan”, căutat asiduu de români pe motorul de căutare Google? Când îl vezi pentru prima oară te gândeşti că ai pierdut firul vremurilor pe care le trăieşti iar „boss” şi „bossulică” nu mai sunt la modă. A apărut acest barosan care are un van plin de cocoşei. Într-o lume dominată de valori conducând şifoniere pe roţi, de ce nu ar apărea şi un microbuz plin cu cocoşei de aur?  Că doar nu o fi vreun mocofan sau vreo cocotă. „Cocovan” e însă doar un amărât de cocoş franţuzesc gătit în vin, pe care l-am asimilat rapid ca fiind o mâncare de mare fineţe, după ce l-am văzut pregătit în una dintre emisiunile culinare care ne umplu serile la televizor. Asta numai pentru că vrem să ne relaxăm după ce am epuizat „Critica raţiunii pure” şi aşteptăm să înceapă „Un show păcătos” şi „Wowbiz”. Oare ce mai face Leo de la Strehaia? Dar Cruduţa?

De ce să mire într-atât de mult românizarea unui fel de mâncare franţuesc, când acum vreo şase ani un deputat, nu contează numele, era intrigat de faptul că TVR inventase un canal destinat judeţului Hunedoara, la o calitate High Definition (HD)? Ba mai mult, a fost el încurcat pluralul banalului şi românizatului „succes” de către un eurodeputat de marcă. De ce să mire ceaţa deasă din jurul bietului cocoş franţuzesc, citit la fel şi în engleză?

Probleme grave de limbă am fi avut dacă a doua cea mai populară expresie pe Google ar fi fost „rezultate la dac”, având în vedere că mai puţin ne interesează „bac”-ul decât legătura dintre reptilieni şi strămoşii noştri aflaţi la baza (n.n. – cacofonie intenţionat aleasă pentru textul în cauză) tuturor minunilor lumeşti. „Cum se face mămăliga pentru momeala la peşti” e normal să ne intereseze, aşa cum, cu siguranţă, pe vecinii noştri de sud de Dunăre îi pasionează modalitatea de conservare a castraveţilor în oţet care te scapă de mahmureală, pe care, evident, îi exportă în România şi, eventual, Rusia. În privinţa personalităţilor nu aveam cum să ratăm să aflăm cine este „cucuveaua mov”, pentru că noi ştiam că ea cânta odată la Palatul Cotroceni. Dar de ce e ea mov acum, e o întrebare cât se poate de legitimă. Iar despre „cine e invizibil” nu ar mai trebui discutat. Mulţi dintre noi ne-am dori să avem această calitate, în nenumărate ipostaze.

Dacă Mihai Eminescu, ditamai Luceafărul, ne-a lăsat dileme existenţiale legate de folosirea cuvintelor „totuşi” şi „totul” în una dintre cele mai frumoase opere ale sale, de ce poporul român să nu fie în stare să te pună pe gânduri când scrie „cocovan”, încercând să caute o reţetă franţuzească de cocoş cu vin pe „goagălul” renumitului Vanghelie? Până la urmă, de la Chiriţa Bârzoi cu al ei „furculision” a trecut doar 160 de ani. Suntem abia la a treia generaţie după Guliţî, iar poporul român e  suveran. Era cât pe ce să scriu cocovan.

Într-o lume în care în ultimii 26 de ani cultura şi educaţia sunt două domenii trimise la periferia informaţiei oferite publicului, nu e de mirare că suntem „tamburdinstrucsion”. Adio şi-un praz verde, mă duc să mai fantaxăsc şi eu prin târg, ca alţii.