Mai sunt vreo doua zile pana ii vor comemora astia din nou pe eroii de la Revolutie. Ma apuca dracii. Ma apuca dracii, cand ma gandesc ca au trecut 17 ani. Nu poate fi adevarat.
Ma gandesc ca n-aveam decat 14 ani si deja nu mai suportam. Nu mai inghiteam cacaturile alea de emisiuni teve, cantecele imbecile si festivisme ieftine. Ieftine la figurat. Simteam ca mor. Nu ca n-as fi avut, vezi doamne, libertate...Ca nu-mi trebuia mie libertate. Ca majoritatea celor de varsta mea probabil aveam nevoie de cateva filme pe saptamana, musai americane, ceva muzica la radio, vreo doo perechi de blugi si cam atat. De haleala nu ma plangeam. Mama lucra la o alimentara, dar, oricum nu eram disperat cu haleu'...Tin minte ca n-aveam nici o greatza sa mananc tacamuri de pui spre exemplu. Si-acu imi vine apa-n gura, cand ma gandesc ce bune erau. La ceaun. Iami.
Ce prost eram! HIhihi... Vroiam sa ma fac strungar inainte de Revolutie. De fapt, poate ca nu eram prost...
Haleam ca nebunii Studio X, si cand vedeam o tzatza intr-un film de arta polonez vorbeam o saptamana cu prietenii pe marginea subiectului in fata blocului.
Desene animate aveam sambata vreo 15 minute.
Lumina aveam iarna vreo doua ore pauza.
Caldura aveam vara de la soare.
Si cu toate astea, nu-mi lipsea, din cate imi amintesc, doar cele cateva lucruri marunte de la inceput. Niste cacaturi.
Niste cacaturi pentru care au murit unii. Unii de varsta cu mine. De ce? Pentru ca io aveam nevoie de niste cacaturi. Pentru ca mamele lor nu au fost probabil atat de istete sa-si bage copii in casa cand astia se uitau la "focurile de artificii" care strabateau cerul din Bucuresti. Ca mama. Ca astia probabil au gandit ca, daca ies in strada, o sa aiba blugi si filme si muzica straina. Si au avut gloante in creier.
Dupa 17 ani n-avem decat cacaturi.
PS. Mai sunt vreo doua zile pana ii vor comemora astia din nou pe eroii de la Revolutie. Ma apuca dracii. Ma apuca dracii, cand ma gandesc ca au trecut 17 ani. Nu poate fi adevarat. Nu e nici unu in puscarie. Mai bine ma faceam strungar...
9 comentarii:
eu mi-am blocat, in mod inconstient, foarte multe amintiri din timpul zilelor din decembrie 1989.
mi-aduc aminte doar atit:
- parintii nu ne lasau sa iesim din casa, asa ca vecinii mei si cu mine am jucat zile intregi monopoly intinsi pe covor, lipti de posea, sa nu ne loveasca vreun glont
- dupa craciun, tata a dus un cozonac soldatilor de la televiziune si ei l-au pus sa manince din el, ca sa dovedeasca faptul ca nu e otravit
- si mi-o mai aduc aminte pe vecina care facuse armata si ne invata cum sa ne lipim de ziduri si sa ne uitam afara
- ploaia de trasoare
- in rest nimic din zilele acelea. NIMIC
Brici, cronicare!!!
Cacaturi..niste lucruri multe, marunte unele, adunate laolalta, care au spart creierii tinerilor de varsta noastra ...si cand n-au mai putut, au iesit sa-si urle nebunia pe strazi...
Eu una imi aduc aminte de multe, pe langa cele enumerate de tine...eu n-am fost asa privilegiata, in privinta mancarii, imi amintesc cu exactitate picaturile care ieseau din untul intins pe paine...imi amintesc painea rece pe care o cumparam, ajungeam acasa cu ea si de frica sa nu ma certe ai mei, ma lasam pe paine cu toata greutatea mea de copil,puse in cele doua palme, ca sa para painea mai proapsta si mai pufoasa...de parca ai mei nu stiau pe ce lume traim!!!
conditii, se plang unii copii ca n-au nu stiu ce calculatoare si nu stiu ce birouri...de lectii facute la lumina lumanarii au auzit???chiar si pentru conditiile de care beneficiaza acum parte din copilarime, au murit tinerii aia...
Imi mai aduc aminte de cozi...o sunam pe mama, cand ieseam de la scoala sii ii spuneam ca am vazut o coada la care ma asezam, dupa care incepeam sa intreb ce se vinde...pui, tacamuri etc...sufeream de sindromul "cozii"...erau la coada aia toti copiii iesiti de la scoala.
Iar de la busculada din decembrie imi amintesc ca plangeam cu ai mei in fata televizorului, de fericire, desi poate ca eu, nu intelegeam pe deplin ce si cum...si imi amintesc cum tata era plecat intr-una din zilele alea, sa ajute la controalele care se faceau pe strazi....
oare chiar a meritat tot macelul??
aseara, fara sa vreau, m-am intors in anii '80 pentru fix o ora. mi s-a intrerupt curentul. o avarie in cartier, nu economie care nu economisea de fapt nimic, ci doar ne tocea nervii si ne aseza si mai mult in genunchi. revenind, m-am trezit fara curent. am aprins citeva luminari si apoi o tigara. si nu stiam ce sa mai fac. tot imi venea sa pun mina pe telecomanda. sau sa deschid calculatorul. wrong! era asa de liniste incit auzeam ce vorbesc vecinii de sus, ceea ce nu mi se mai intimplase niciodata, fiindca niciodata nu e liniste la mine in casa. pina la urma, am facut ceea ce faceam si acum 20 si de ani. am luat o carte si am citit, aproape lipita de flacara luminarii. si am realizat ca, pentru nimic in lume, n-as mai vrea sa traiesc vremuri precum acelea. exact cum spune ingrid, cozile la orice, indobitocirea sistematica, apoi, in facultate, colegii pe care ii stiam securisti, bunica-miu ascultind Europa Libera si tot restul. de atunci imi placea sa citesc, imi place si acum, dar prefer s-o fac la lumina becurilor. multe becuri de 100 de watti.
Si eu am avut parte de o pana de curent acum cateva zile si am realizat ca nu am lumanari in casa.Lucru de neimaginat inainte de '89. Tin minte ca parintii mei incercau sa faca aceste perioade fara lumina cat mai distractive; jucam carti, tata ne citea poezii, cantam la pian.. Suna frumos, dar nu prea era pentru ca si ai mei ajungeau la o limita si nu mai puteau suporta.Se radea mult la noi in familie pe seama conducatorilor iubiti si, de obicei, seara se incheia cu tata imbracat in pijama, facand balet pe muzica dedicata elenei ceausescu, injurand cu naduf la sfarsitul reprezentatiei. Si acum stiu cateva versuri. A doua zi mama avea mereu grija sa ne spuna sa nu cumva sa vorbim la scoala. Si acum imi aduc aminte cat de socata am fost cand am aflat ( la 8 ani) ca ne sunt citite scrisorile, ca ni se ascultau telefoanele, ca exista posibilitatea de a avea microfoane in casa.
N-o sa uit niciodata cozile.Stateam la coada cu orele si nici macar nu stiam ce si daca o sa aduca ceva. La un moment dat ni se spunea ca azi se aduc oua.Imi lasam rand si fugeam sa dau de stire. Eu o strigam pe mama, mama o anunta pe vecina x si asa mai departe.
Imi amintesc de vecinul care asculta Europa Libera la niste boxe enorme pe care le punea pe balcon si dadea sonorul la maximum. Asta pana intr-o seara cand au venit si l-au luat. Atunci am inteles ce inseamna sa urli de frica.N-a intervenit nimeni. Acel om n-a mai existat de a doua zi. Ingrozitor! As vrea sa pot sa-mi blochez, cum spune shmeny, aceste amintiri, dar nu stiu daca ar fi char bine.
Am stat si m-am gandit ce a insemnat Revolutia pentru mine... Daca e sa ma intorc in timp, la momentul decembrie 1989, amintirile despre revolutie sunt urmatoarele: gara Baneasa in seara de 22 decembie, atunci cand mama a considerat ca trebuie sa ma scoata din Bucuresti. Eram un copil de 11 ani si vedeam fete disperate, oameni agitati, alergand, dar in acelasi timp vedeam speranta pe fata tuturor. Nu stiam eu ce sperau ei, dar era o stare colectiva care mi s-a transmis si mie: atunci, involuntar si inconstient, speram si eu la ceva mai bun. Mai imi amintesc de ziarul “Scanteia” care era publicat pentru prima data fara cenzura. Mi-a ramas intiparit in minte tabloul acela: oameni care alergau, se calcau in picioare doar sa apuce primul ziar necenzurat ...
Mai imi amintesc ca pe 24 ne-am intors in Bucuresti si se tragea asupra tramvaiului in care eram. Inca nu-mi pot da seama daca eu eram vreun pic consitenta de ceea ce se intampla cu adevarat, constienta ca se tragea si ca un glont ne putea nimeri oricand… Mai imi amintesc ca nu l-am vazut pe tata decat o singura data de pe 21 pana pe 25 (sau 26?). Si inca mai pot continua cu astfel de amintiri...
Cronicare, nu sunt neaparat un om idealist, dar pot sa-ti spun atat: la momentul decembrie 1989 habar n-aveam ce e aia o Revolutie si de ce oamenii considerau necesar sa lupte. Eu eram nascuta si crescuta intr-un sistem si mi se parea ca aia era conditia noastra de normalitate. N-aveam termen de comparatie.
Dar daca Revolutia a insemnat ceva bun la acel moment, a fost speranta de pe chipul lui bunica’miu. Om care a trait in mai multe regimuri, om care a luptat pt Romania in al doilea razboi mondial, om care odata cu Revolutia nu mai trebuia sa asculte Europa Libera pe furis…
Eu nu locuiam aproape de centru ca voi, ci in Militari, dar am cunoscut Revolutia prin coloanele de muncitori plecati din zona industriala spre centru, din disperarea mamei mele care nu intelegea de ce sora mea de 14 ani, ce trebuia sa fie la meditatii, nu vine mai repede acasa si din privirea speriata a tatalui meu intors acasa dupa inclestarile cu scutierii din noaptea de 21 decembrie. Am ascultat fascinat cum ii povestea mamei mele cum a fost fugarit pe stradute inguste din centru, cum i-au trecut gloante pe la urechi, cum au fost impuscati adolescenti. Chiar daca in zilele urmatoare a stat acasa, nu am inteles niciodata de ce nu a facut nimic ca sa-si ia carnet de revolutionar.
Si nu o sa uit niciodata frica bunicului meu care semana putin cu Ceuasescu si caruia ii era frica sa iasa pe strada sa nu fie impuscat.
mi-a greatza, mi-e scarba
de mine
pentru ca am anticipat ce se va intampla
de 2 ore vorbeste un tampit votat de multi pentru ca a promis ca va face dreptate si spune aceleasi gretosenii gen "imi exprim compasiunea..." in direct la teve
nu-i intereseaza decat imaginea
imi bubuie mintea, am ajuns aproape de xplozie ca atunci can dvroiam cateva cacaturi
de ce poola mea nu m-am facut strungar ca sa pot sa plec si io la capsune?
din pacate stiu si raspunsul, da nu-l zic ca am prieteni care mi-ar spune iar ca exista "politicieni" de zece ori mai patrioti decat noi toti
mi-e rau si cred ca nu se schimba nimik
Cacaturile pe care le vroia Cronicaru': 2 perechi blugi, citeva filme, muzica la radio.
Ceea ce s-a obtinut prin "revolutie":
-toate cacaturile Cronicarului
-60 de canale tv inclusiv, culmea capitalismului, canale pornografice
-magazine pline ochi cu mincare si produse de necesitate curenta
-nu mai asteptam ani de zile ca sa luam o Dacia
-curentul nu se mai intrerupe
-libertatea de exprimare
-libertatea de a calatori
-o economie privata care deja asigura aproape tot bugetul statului
-apartenenta la lumea civilizata si prospera din vest
Astea nu sint "cacaturi" cronicare! Si cei care au murit la "revolutie" nu au fost niste copii de 14 ani care vroiau blugi si muzica straina...erau mai mari si vroiau mult mai mult. Ar trebui sa-i respectam mai mult. Eu unul ii consider eroi nationali, chiar daca au murit crezind ca lupta lor conteaza cind era doar o batalie de formalitate de fapt. Insa gestul lor si sacrificiul lor este acela al unor eroi nationali. Memoria lor trebuie cinstita mereu.
imi pare rau ahile, dar iar n-ai inteles...ceilalti se pare ca da.
sunt de aceiasi parte a baricadei. io incriminam altceva. faptul ca dupa 16 ani, din sirul ala al tau lipseste un lucru esesntial - dreptatea. lumea civilizata si prospera din vest s-a faurit avand la drept soclu dreptatate nu festivismele ieftine. tocmai de la tine ma asteptam la altceva
Trimiteți un comentariu